ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7435/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Tribunalul Cluj sub nr. 8369 din 17 iulie 2002 petentele D.L.V. și C.D.D. au

chemat în judecată Primăria municipiului Cluj-Napoca și Comisia județeană de

aplicare a Legii nr. 10/2001 solicitând anularea dispoziției nr. 1408 din 7

iunie 2002 emisă de intimați și recunoașterea dreptului de proprietate asupra

imobilului situat în Cluj-Napoca.

În motivarea plângerii s-a arătat că

petentele sunt moștenitoarele defuncților D.M. și D.V., care au fost

proprietarii imobilului în cauză, imobil ce a fost trecut în mod abuziv în

proprietatea statului prin sentința civilă nr. 6125/1963.

Printr-o altă cerere înregistrată la

data de 2 decembrie 2002, petentele și numiții D.Ș. și I.A. au formulat „precizare

și extindere de acțiune” privind pe reclamanții D.Ș. și I.A. și pârâții

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001, Prefectura județului Cluj prin prefect, Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Cluj, SC C.A. SA prin lichidator, D.T., D.G., A.M. și K.E. cerere

prin care s-a solicitat anularea dispoziției emisă în cauză precum și a

sentinței civile amintite, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

între părți și restabilirea situației anterioare.

Printr-o altă precizare depusă la

data de 6 decembrie 2002 reclamanții au ridicat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (5) și (2), (4) din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 405 din 21

aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată de D.L.V. și C.D. și ca tardivă plângerea

formulată de D.Ș. și I.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut următoarele considerente: imobilul în litigiu a fost preluat de stat în

baza Decretului nr. 111/1951, combinat cu Instrucțiunile Ministerul Finanțelor

Publice nr. 6491/1951 precum și a sentinței civile nr. 6125/1963 a Tribunalului

Popular al orașului Cluj, ca bun părăsit de proprietarii tabulari K.A. și K.H.

și de așa zișii proprietari extratabulari D.F., C.V. și I.S. Aceștia din urmă

au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu eventualii succesori ai

proprietarilor tabulari, K.S., ș.a., pentru care nu s-a acceptat de către

cartea funciară predarea succesiunii și notarea calității lor de succesori cu

proprietarii tabulari. În cartea funciară s-a notat preluarea în baza

Decretului nr. 218/1960 și 712/1966 de la proprietarii tabulari. Reclamanții nu

au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire, în sensul dispozițiilor

art. 4 alin. (2) combinat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unde sunt

menționați „moștenitorii foștilor proprietari” și nu doar moștenitorii

„cumpărători”. Pârâții persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate

asupra apartamentelor prin acte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea

Legii nr. 112/1995 și sunt cumpărători de bună credință. Referitor la excepția

de neconstituționalitate ridicată de reclamanți instanța a considerat că este

inadmisibilă având în vedere că privitor la această excepție Curtea

Constituțională a statuat în sensul neconstituționalității art. 46 alin. (2),

(4), (5) din Legea nr. 10/2001 prin mai multe decizii pronunțate, iar pe de

altă parte față de obiectul plângerii soluționarea acesteia nu depinde de dispozițiile

articolelor criticate.

Cu privire la plângerea depusă odată

cu extinderea acțiunii de către D.Ș. și I.A. s-a apreciat că aceasta a fost

înaintată peste termenul legal prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001.

Reclamanții au declarat apel

împotriva sentinței pronunțată în cauză susținând, în esență, că în mod greșit

prima instanță a apreciat că plângerea formulată de reclamanții D.Ș. și I.A. ar

fi tardivă întrucât notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a privit

pe toți moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului, iar concluzia

instanței în sensul că reclamanții nu ar fi persoane îndreptățite la

restituirea imobilului este consecința interpretării eronate a stării e fapt,

imobilul în litigiu fiind vândut antecesorilor reclamanților, aspect ce reiese

din considerentele sentinței civile nr. 6125/1963 prin care s-a recunoscut

calitatea de proprietari extratabulari defuncților antecesori ai reclamanților.

Întrucât imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, contractele de

vânzare-cumpărare a apartamentelor din imobil sunt lovite de nulitate absolută.

Prin decizia civilă nr. 278/A din 6

februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantele D.L.V. și C.D.D.

S-a admis apelul declarat de

reclamanții D.Ș. și I.A. și s-a constatat nulitatea parțială a sentinței.

Evocând fondul, instanța de apel a respins capetele de cerere având ca obiect:

constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în

litigiu; constatarea preluării imobilului de către Statul Român fără titlu

valabil, anularea sentinței civile nr. 6125/1963 a Tribunalului orașului Cluj;

anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC C.A. SA și

pârâtele A.M., D.T. și D.G. și K.E. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea acestei decizii s-au

reținut, în esență, următoarele considerente: plângerea formulată de D.Ș. și

I.A. în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 este tardivă, deoarece dispoziția

nr. 2585/2002 a fost comunicată acestora la data de 17 iunie 2002, iar

precizarea de acțiune s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut

de lege, respectiv la data de 6 decembrie 2002. Precizarea de acțiune formulată

de acești reclamanți cuprindea și alte petite care nu au fost analizate pe

fond, motiv pentru care s-a constatat nulitatea parțială a sentinței.

Analizând fondul pretențiilor

reclamanților, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate.

Reclamanții pretind că sunt moștenitorii promitentului cumpărător D.M. însă

antecontractul încheiat de antecesorul lor nu a transferat proprietatea

imobilului, în însuși cuprinsul actului fiind prevăzută o clauză referitoare la

întabularea în C.F. a dreptului cumpărătorilor. Din copia extrasului C.F. Cluj,

nr. top 4766, rezultă că imobilul a fost proprietatea numiților K.B. și soția

K.H., sub B.1 și B.2, din proprietatea cărora imobilul a fost trecut în

proprietatea Statului Român, întabularea dreptului de proprietate al statului

făcându-se în anul 1968, întemeiat pe dispozițiile Decretului 218/1960 și a

Decretului nr. 712/1966. În regimul de publicitate al cărților funciare

reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea este constitutivă de

drept potrivit art. 17 din acest act normativ. Încheierea antecontractului de

vânzare-cumpărare de către D.Ș. și soția nu le-a conferit calitatea de

proprietari ai imobilului în litigiu, astfel că reclamanții nu sunt persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii.

Neavând această calitate, se reține

în motivarea deciziei, nu au nici interesul a cere constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți pentru apartamentul

din imobil.

Pretenția reclamanților de a se

constata că au un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a

considerat a fi nefondată întrucât aceștia nu au făcut dovada legalei

transmiteri a dreptului de proprietate asupra imobilului.

S-a constatat nefondat petitul

cererii reclamanților de a se constata că imobilul a trecut în proprietatea

statului fără titlu, în raport de considerentele sentinței civile nr.

6125/1963, întabularea în C.F. întemeindu-se pe dispozițiile Decretului nr.

218/1960 și nr. 712/1966.

Cererea de anulare a sentinței

civile nr. 6125/1963 s-a constatat a fi inadmisibilă, în raport cu dispozițiile

Codului de procedură civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au declarat recurs reclamanții care au invocat drept temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susțin, în esență, următoarele critici: instanța a ignorat modul abuziv de

aplicare a Decretului nr. 111/1951 prin care s-a preluat imobilul de la

proprietarii tabulari decedați, imobilul fiind în fapt în proprietatea și grija

proprietarilor extratabulari; s-a ignorat data încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare între urmașii defuncților proprietari tabulari și defuncții

antecesori ai reclamanților recurenți care este 10 februarie 1950, dată la care

nu erau în vigoare Decretul nr. 151/1950, Decretul nr. 221/1950 și Legea nr.

58/1974 și că acest act a fost perfectat de avocat, ceea ce imprimă actului

putere probatorie; s-a trecut peste sentința civilă nr. 6125/1963 prin care

instanța s-a pronunțat asupra calității defuncților antecesori ai reclamanților

recurenți în sensul că aceștia erau proprietari extratabulari, conchizând că

reclamanții recurenți sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Intimații pârâți D.G., D.T.,

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj, Prefectura județului Cluj și

Primarul municipiului Cluj au formulat întâmpinări prin care au solicitat

respingerea recursului, combatându-se motivele invocate.

Verificând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

neîntemeiat.

Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001

este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror

imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.

Deci, esențial și primordial într-o

cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este dovedirea în persoana

reclamanților a calității de persoană îndreptățită.

Prin persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din lege se înțelege

persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau moștenitorii săi,

calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci intrinsecă.

În regimul de carte funciară, cum

este cazul în speță, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv de

drepturi reale, prin dispozițiile art. 17–18 din Decretul-lege nr. 115/1938

prevăzându-se că drepturile reale asupra imobilelor pot fi constituite,

modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Din copia

extrasului de C.F. Cluj, nr. top 4766, rezultă că imobilul în litigiu a fost

proprietatea soților K.B. și K.H., sub B1, B2, din proprietatea acestora

trecând în proprietatea statului.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat

la data de 10 februarie 1950 de care se prevalează recurenții reclamanți nu a

transferat antecesorului lor D.M. proprietatea bunului, actul respectiv nefiind

încheiat cu proprietarii tabulari ai imobilului. Mai mult decât atât, în

cuprinsul acestui act s-a prevăzut o clauză referitoare la întabularea în C.F.

a dreptului cumpărătorilor însă în cartea funciară a imobilului, sub B+6 și B+7

s-a notat la data de 18 februarie 1950, respingerea sesizării de predare a

moștenirii și de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea pretinșilor

succesori ai proprietarilor tabulari.

Ca atare, actul juridic pretins a fi

încheiat între moștenitorii foștilor proprietari tabulari și antecesorul

recurenților reclamanți nu a fost niciodată întabulat în cartea funciară și ca

atare nu a transferat proprietatea imobilului.

Dreptul înscris în cartea funciară

se prezumă că există în favoarea celui înscris, iar dovada dreptului de

proprietate se poate face exclusiv cu întabularea în cartea funciară.

Actele de care se prevalează

recurenții reclamanți nu au reușit să răstoarne prezumția proprietarului

tabular al imobilului în cauză.

Față de toate aceste considerente,

se reține că aceștia nu au făcut dovada că antecesorul lor a fost proprietar al

imobilului disputat și ca atare, nu întrunesc calitatea de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

Lămurindu-se această chestiune,

esențială și primordială, sunt irelevante criticile formulate cu privire la

modalitatea de trecere a bunului în proprietatea statului.

Astfel fiind, urmează a se dispune

respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Făcând aplicarea prevederilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurenților reclamanți,

în solidar, la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs de către

intimații-pârâți persoane fizice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.Ș, I.A., C.D.D. și D.L.V. împotriva deciziei nr.

278/A din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă în solidar pe reclamanții

D.Ș., I.A., C.D.D. și D.L.V. să plătească suma de 1200 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs pârâților solidari D.G., D.T. și Z.T.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 septembrie 2006.