ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7435/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj sub nr. 8369 din 17 iulie 2002 petentele D.L.V. și C.D.D. au chemat în judecată Primăria municipiului Cluj-Napoca și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 solicitând anularea dispoziției nr. 1408 din 7 iunie 2002 emisă de intimați și recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca. În motivarea plângerii s-a arătat că petentele sunt moștenitoarele defuncților D.M. și D.V., care au fost proprietarii imobilului în cauză, imobil ce a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 6125/1963.

Printr-o altă cerere înregistrată la data de 2 decembrie 2002, petentele și numiții D.Ș. și I.A. au formulat „precizare și extindere de acțiune” privind pe reclamanții D.Ș. și I.A. și pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefectura județului Cluj prin prefect, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj, SC C.A. SA prin lichidator, D.T., D.G., A.M. și K.E. cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziției emisă în cauză precum și a sentinței civile amintite, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți și restabilirea situației anterioare. Printr-o altă precizare depusă la data de 6 decembrie 2002 reclamanții au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (5) și (2), (4) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 405 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de D.L.V. și C.D. și ca tardivă plângerea formulată de D.Ș. și I.A. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele considerente: imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951, combinat cu Instrucțiunile Ministerul Finanțelor Publice nr. 6491/1951 precum și a sentinței civile nr. 6125/1963 a Tribunalului Popular al orașului Cluj, ca bun părăsit de proprietarii tabulari K.A. și K.H. și de așa zișii proprietari extratabulari D.F., C.V. și I.S. Aceștia din urmă au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu eventualii succesori ai proprietarilor tabulari, K.S., ș.a., pentru care nu s-a acceptat de către cartea funciară predarea succesiunii și notarea calității lor de succesori cu proprietarii tabulari.

În cartea funciară s-a notat preluarea în baza Decretului nr. 218/1960 și 712/1966 de la proprietarii tabulari. Reclamanții nu au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) combinat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unde sunt menționați „moștenitorii foștilor proprietari” și nu doar moștenitorii „cumpărători”. Pârâții persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor prin acte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 și sunt cumpărători de bună credință.

Referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamanți instanța a considerat că este inadmisibilă având în vedere că privitor la această excepție Curtea Constituțională a statuat în sensul neconstituționalității art. 46 alin. (2), (4), (5) din Legea nr. 10/2001 prin mai multe decizii pronunțate, iar pe de altă parte față de obiectul plângerii soluționarea acesteia nu depinde de dispozițiile articolelor criticate. Cu privire la plângerea depusă odată cu extinderea acțiunii de către D.Ș. și I.A. s-a apreciat că aceasta a fost înaintată peste termenul legal prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că plângerea formulată de reclamanții D.Ș.

și I.A. ar fi tardivă întrucât notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a privit pe toți moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului, iar concluzia instanței în sensul că reclamanții nu ar fi persoane îndreptățite la restituirea imobilului este consecința interpretării eronate a stării e fapt, imobilul în litigiu fiind vândut antecesorilor reclamanților, aspect ce reiese din considerentele sentinței civile nr. 6125/1963 prin care s-a recunoscut calitatea de proprietari extratabulari defuncților antecesori ai reclamanților. Întrucât imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor din imobil sunt lovite de nulitate absolută. Prin decizia civilă nr. 278/A din 6 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele D.L.V.

și C.D.D. S-a admis apelul declarat de reclamanții D.Ș. și I.A. și s-a constatat nulitatea parțială a sentinței. Evocând fondul, instanța de apel a respins capetele de cerere având ca obiect: constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu; constatarea preluării imobilului de către Statul Român fără titlu valabil, anularea sentinței civile nr. 6125/1963 a Tribunalului orașului Cluj; anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC C.A. SA și pârâtele A.M., D.T. și D.G. și K.E. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele considerente: plângerea formulată de D.Ș. și I.A.

în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 este tardivă, deoarece dispoziția nr. 2585/2002 a fost comunicată acestora la data de 17 iunie 2002, iar precizarea de acțiune s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv la data de 6 decembrie 2002. Precizarea de acțiune formulată de acești reclamanți cuprindea și alte petite care nu au fost analizate pe fond, motiv pentru care s-a constatat nulitatea parțială a sentinței. Analizând fondul pretențiilor reclamanților, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate. Reclamanții pretind că sunt moștenitorii promitentului cumpărător D.M. însă antecontractul încheiat de antecesorul lor nu a transferat proprietatea imobilului, în însuși cuprinsul actului fiind prevăzută o clauză referitoare la întabularea în C.F.

a dreptului cumpărătorilor. Din copia extrasului C.F. Cluj, nr. top 4766, rezultă că imobilul a fost proprietatea numiților K.B. și soția K.H., sub B.1 și B.2, din proprietatea cărora imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, întabularea dreptului de proprietate al statului făcându-se în anul 1968, întemeiat pe dispozițiile Decretului 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966. În regimul de publicitate al cărților funciare reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea este constitutivă de drept potrivit art. 17 din acest act normativ. Încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare de către D.Ș. și soția nu le-a conferit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, astfel că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Neavând această calitate, se reține în motivarea deciziei, nu au nici interesul a cere constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți pentru apartamentul din imobil. Pretenția reclamanților de a se constata că au un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a considerat a fi nefondată întrucât aceștia nu au făcut dovada legalei transmiteri a dreptului de proprietate asupra imobilului. S-a constatat nefondat petitul cererii reclamanților de a se constata că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, în raport de considerentele sentinței civile nr. 6125/1963, întabularea în C.F. întemeindu-se pe dispozițiile Decretului nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Cererea de anulare a sentinței civile nr. 6125/1963 s-a constatat a fi inadmisibilă, în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții care au invocat drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele critici: instanța a ignorat modul abuziv de aplicare a Decretului nr. 111/1951 prin care s-a preluat imobilul de la proprietarii tabulari decedați, imobilul fiind în fapt în proprietatea și grija proprietarilor extratabulari; s-a ignorat data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare între urmașii defuncților proprietari tabulari și defuncții antecesori ai reclamanților recurenți care este 10 februarie 1950, dată la care nu erau în vigoare Decretul nr. 151/1950, Decretul nr. 221/1950 și Legea nr. 58/1974 și că acest act a fost perfectat de avocat, ceea ce imprimă actului putere probatorie; s-a trecut peste sentința civilă nr. 6125/1963 prin care instanța s-a pronunțat asupra calității defuncților antecesori ai reclamanților recurenți în sensul că aceștia erau proprietari extratabulari, conchizând că reclamanții recurenți sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Intimații pârâți D.G., D.T., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj, Prefectura județului Cluj și Primarul municipiului Cluj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, combatându-se motivele invocate. Verificând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat. Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință. Deci, esențial și primordial într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este dovedirea în persoana reclamanților a calității de persoană îndreptățită.

Prin persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din lege se înțelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau moștenitorii săi, calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci intrinsecă. În regimul de carte funciară, cum este cazul în speță, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv de drepturi reale, prin dispozițiile art. 17–18 din Decretul-lege nr. 115/1938 prevăzându-se că drepturile reale asupra imobilelor pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Din copia extrasului de C.F. Cluj, nr. top 4766, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea soților K.B. și K.H., sub B1, B2, din proprietatea acestora trecând în proprietatea statului.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 februarie 1950 de care se prevalează recurenții reclamanți nu a transferat antecesorului lor D.M. proprietatea bunului, actul respectiv nefiind încheiat cu proprietarii tabulari ai imobilului. Mai mult decât atât, în cuprinsul acestui act s-a prevăzut o clauză referitoare la întabularea în C.F. a dreptului cumpărătorilor însă în cartea funciară a imobilului, sub B+6 și B+7 s-a notat la data de 18 februarie 1950, respingerea sesizării de predare a moștenirii și de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea pretinșilor succesori ai proprietarilor tabulari. Ca atare, actul juridic pretins a fi încheiat între moștenitorii foștilor proprietari tabulari și antecesorul recurenților reclamanți nu a fost niciodată întabulat în cartea funciară și ca atare nu a transferat proprietatea imobilului.

Dreptul înscris în cartea funciară se prezumă că există în favoarea celui înscris, iar dovada dreptului de proprietate se poate face exclusiv cu întabularea în cartea funciară. Actele de care se prevalează recurenții reclamanți nu au reușit să răstoarne prezumția proprietarului tabular al imobilului în cauză. Față de toate aceste considerente, se reține că aceștia nu au făcut dovada că antecesorul lor a fost proprietar al imobilului disputat și ca atare, nu întrunesc calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. Lămurindu-se această chestiune, esențială și primordială, sunt irelevante criticile formulate cu privire la modalitatea de trecere a bunului în proprietatea statului.

Astfel fiind, urmează a se dispune respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurenților reclamanți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs de către intimații-pârâți persoane fizice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.Ș, I.A., C.D.D. și D.L.V. împotriva deciziei nr. 278/A din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă în solidar pe reclamanții D.Ș., I.A., C.D.D. și D.L.V. să plătească suma de 1200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs pârâților solidari D.G., D.T. și Z.T. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2006.