ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7636/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7636/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea expediată

prin poștă la data de 14 august 2002 și înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj,

secția civilă sub nr. 9661/2002, astfel cum a fost precizată și completată ulterior,

la data de 21 noiembrie 2002 și, respectiv, la data de 18 martie 2003, reclamantele

T.M.J., T.M.C., R.A.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.R., R.A., SC I.P. SA Cluj, K.I., K.C.,

Municipiul Cluj-Napoca și SC C. SA prin lichidator A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța:

- să se constate că Decretul

nr. 92/1950 este lovit de nulitate absolută, astfel că imobilele situate în Cluj-Napoca,

din C.F. vechi 4196 Cluj, din C.F. vechi, transcris parțial în C.F., precum și imobilul

din C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7, au intrat în proprietatea statului în mod

nelegal, preluarea fiind lovită de nulitate absolută;

- să se constatate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Cluj-Napoca prin SC C.A. SA cu foștii chiriași, respectiv: contractul

de vânzare-cumpărare din 09 ianuarie 1997 încheiat cu pârâta I.E. pentru ap. de

pe str. M. contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu pârâții

R.R. și R.A. pentru ap. nr. 2 din același imobil; contractul de vânzare-cumpărare

din 02 noiembrie 1998 încheiat cu pârâtul F.P. pentru ap. din același imobil; contractul

de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat cu pârâta K.I. pentru ap. din

imobilul de pe str. A.I.; contractul de vânzare-cumpărare din 26 noiembrie 1996

încheiat cu pârâta V.D.M. pentru ap. din același imobil, precum și a tuturor celorlalte

contracte care nu au putut fi inserate în acțiune, nefiind găsită CF individuală

a Statului Român;

- să se dispună rectificarea

intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situației anterioare, respectiv

reînscrierea vechilor proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor, cu titlu de

moștenire.

Primul ciclu procesual

al cauzei:

Prin sentința civilă

nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj – Secția civilă a admis excepțiile:

lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C. și

SC C. SA prin lichidator

A.P. SA; inadmisibilității acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării

de către stat a imobilelor din C.F. Cluj și rectificarea intabulării dreptului de

proprietate prin restabilirea situației anterioare, în sensul reînscrierii vechilor

proprietari tabulari; prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind petitele

de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și a celor

subsecvente acestora de rectificare a intabulării, în sensul reînscrierii dreptului

de proprietate al Statului Român; în consecință, a respins acțiunea reclamantelor.

Prin decizia civilă

nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinței susmenționate.

Prin decizia nr. 8238

din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante împotriva deciziei

civile nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o; a

admis apelul reclamantelor împotriva sentinței nr. 294 din 25 martie 2003, pe care

a desființat-o în parte și trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind

valabilitatea titlului statului, cât și a capătului de cerere privind rectificarea

înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj; a menținut sentința nr. 294/2003 a Tribunalului

Cluj cât privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor

de vânzare-cumpărare.

Al doilea ciclu procesual

al cauzei:

În rejudecare,

Tribunalul Cluj, secția

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009, prin care:

A admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor în ceea ce privește imobilul înscris

în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, excepție invocată de pârâta K.I.

A respins excepția nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, invocată de reclamante.

A admis în parte acțiunea

precizată, având ca obiect constatare preluare fără titlu valabil și restabilire

situație anterioară.

A constatat preluarea

fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca,

str. M., înscris inițial în C.F. Cluj, și a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca,

str. U. Cluj.

A respins capătul de cerere

având ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F.

A respins acțiunea față

de pârâtul K.C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A respins cererile având

ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil și restabilirea situației anterioare

de carte funciară în privința imobilului înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul

Cluj-Napoca, ca fiind înaintate de persoane fără calitate procesuală activă.

A obligat pe reclamante,

în solidar, să plătească cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 250 RON în

favoarea pârâtei V.D.M., în sumă de 500 RON în favoarea pârâtei K.I. și în sumă

de 1.000 RON în favoarea pârâtei SC I.P. SA.

Această

sentință a fost atacată

cu apel de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă

nr. 87/A din 24 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie a admis apelul reclamantelor, cu consecința desființării

în parte a sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal;

a respins apelul pârâtului, ca nefondat.

Pentru a admite apelul

reclamantelor, Curtea a reținut că prin înscrisurile noi depuse în această fază

procesuală, reclamantele au dovedit că au calitate procesuală activă cu privire

la imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, astfel că se impune

trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la acest imobil, față de care

prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active; raportat

la casarea parțială cu trimitere, dispusă în ciclul procesual anterior, prin decizia

din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J., rejudecarea se va face numai cu privire la capetele

de cerere având ca obiect valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor

de C.F.

Celelalte motive din apelul

reclamantelor au fost găsite neîntemeiate.

Astfel, s-a reținut că

pentru imobilele situate în str. U., reclamantelor li s-a restituit parțial terenul

în natură, iar pentru imobilele înstrăinate li s-au acordat despăgubiri în condițiile

legii speciale. Câtă vreme nu au obținut desființarea actelor juridice de înstrăinare,

nu poate fi admisă în întregime acțiunea introductivă de instanță, soluția pronunțată

de tribunal fiind temeinică și legală în ceea ce privește preluarea imobilului fără

titlu valabil de către stat.

Situația este similară

și în ceea ce privește imobilul din str. M., cu privire la care prima instanță a

constatat preluarea fără titlu valabil de către stat, dar nu este posibilă restabilirea

situației anterioare de carte funciară, deoarece după preluarea la stat, imobilul

a fost dezmembrat și înstrăinat, iar reclamantele nu au obținut constatarea nulității

absolute a actelor de înstrăinare.

Pentru a respinge apelul

pârâtului, Curtea a reținut că preluarea imobilelor litigioase, din str. M. și

str. U., s-a făcut, așa cum corect a apreciat prima instanță, cu nerespectarea Constituției

din anul 1948, a dispozițiilor art. 480-481 C. civ. și a Declarației Universale

a Drepturilor Omului. Nu numai că Decretul nr. 92/1950 a fost în contradicție cu

actele normative în vigoare la data când a fost emis, dar el a fost și aplicat greșit

cu privire la preluarea de către Statul Român a imobilelor situate în str. M., proprietarii

acestora neîncadrându-se în ipotezele actului normativ abuziv.

Această decizie a fost

atacată cu recurs de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca.

Prin decizia nr. 310

din 20 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală a respins, ca nefondate, ambele recursuri, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentelor-reclamante

prin care impută instanței de apel că nu a constatat nevalabilitatea titlului statului

și pentru imobilul din str. A.I. sunt premature, având în vedere că, privitor la

acest imobil, instanța fondului a admis excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantelor, întrucât nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma

fostului proprietar L.E.

În calea de atac a apelului,

pe baza înscrisurilor noi, s-a constatat că reclamantele au calitatea de moștenitoare

de pe urma fostului proprietar al imobilului din str. A.I. și, drept urmare, a fost

înlăturată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor cu privire

la acest imobil.

În noul cadru procesual

stabilit, având în vedere dispozițiile art. 297 C. proc. civ. (prima instanță a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului), instanța de apel nu putea

analiza direct în apel situația juridică a imobilului supus analizei, respectiv

valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului cu privire și la acest imobil,

analiza acestei chestiuni urmând a se face în rejudecarea cauzei.

Cu privire la criticile

ce vizează nulitatea absolută a înscrisurilor în baza cărora au fost înstrăinate

celelalte imobile, pentru care reclamantele au primit despăgubiri, soluția instanțelor

este legală, în caz contrar ar fi avut loc o încălcare a Convenției europene a drepturilor

omului, mai concret a principiului securității raporturilor juridice, în sensul

că instanța trebuie să țină cont de constatările din procedurile judiciare anterioare.

Or, în primul ciclu procesual,

I.C.C.J., prin decizia din 17 iunie 2006, a menținut sentința nr. 294/2003 cu privire

la capătul de cerere ce viza valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Repunerea în discuție

a valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, soluționată prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 din Convenție.

Criticile recurentului-pârât

privesc valabilitatea Decretului nr. 92/1950, afirmând că acesta nu contravenea

Constituției din acea vreme.

Criticile sunt nefondate,

ținând cont de faptul că, în forma actuală, Legea nr. 10/2001 califică drept abuzive

preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar jurisprudența în această

materie este în sensul că dispozițiile Decretului nr. 92/1950 contraveneau Constituției

din acea vreme.

Al treilea ciclu procesual

al cauzei:

Prin sentința civilă

nr. 454 din 10 mai 2011, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția inadmisibilității

precizării de acțiune și a respins, ca inadmisibilă, precizarea de acțiune cu privire

la constatarea nulității contractelor de înstrăinare prin compararea titlurilor,

precum și a celorlalte nulități invocate în cursul procesului.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA și a respins acțiunea față de această

pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă.

A admis în parte acțiunea

reclamantelor și în consecință:

- a constatat preluarea

fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca,

str. A.I.;

- a respins cererea având

ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Precizarea de acțiune

formulată de reclamante în rejudecarea cauzei, la data de 11 aprilie 2011, este

inadmisibilă întrucât, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de

casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

După casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de motivele invocate înaintea

instanței a cărei hotărâre a fost casată. Prin urmare, în caz de casare, instanța

care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a

atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să repună în discuție acea parte

din hotărâre care, nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții, nu

mai este posibilă nici modificarea acțiunii până la prima zi de înfățișare, pentru

cereri suplimentare partea interesată putând formula doar o nouă cerere de chemare

în judecată, dar nu în acest cadru procesual rezultat după casarea cu trimitere.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, s-a reținut că această

parte nu are calitate procesuală, întrucât cu privire la imobilul care a determinat

împrocesuarea sa, hotărârea pronunțată în fazele procesuale anterioare a rămas irevocabilă,

iar casarea cu trimitere nu vizează și pretențiile formulate în contradictoriu cu

această pârâtă.

Cu privire la petitul

privind preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I.,

jud. Cluj, prin decizia instanței de casare s-a reținut că reclamantele au calitate

procesuală activă.

Potrivit înscrierilor

din C.F. Cluj, imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., construcție

și teren în suprafață de 224 m.p., a fost proprietatea lui L.E., conform înscrierii

de sub A+1. Prin încheierea de C.F. din 02 noiembrie 1956, în baza Decretului

nr. 92/1950, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naționalizare.

Ulterior, prin încheierea

de C.F. din 16 octombrie 1996 s-a procedat la împărțirea construcției pe apartamente

și la dezmembrarea imobilului. Titlul statului, respectiv Decretul nr. 92/1950,

care a constituit temeiul preluării, era în contradicție cu Constituția din anul

1948, dar și cu prevederile art. 480-481 C. civ., precum și cu Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor

art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului trebuie analizată

și în raport cu Constituția în vigoare la momentul preluării, or, așa cum s-a menționat,

Decretul nr. 92/1950 este contrar acesteia.

În fine, nu trebuie omis

că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001,

prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și imobilele

naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările

și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte

acte normative de naționalizare.

Petitul privind restabilirea

situației anterioare este neîntemeiat.

Astfel, după preluarea

imobilului, acesta a fost supus dezmembrării și împărțirii pe apartamente, iar apartamentele

rezultate au fost vândute foștilor chiriași, în baza Legii nr. 112/1995. Prin decizia

din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost menținută soluția

dată petitului de constatare a nulității absolute a contractelor, prin sentința

civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj. În aceste condiții, restabilirea situației

anterioare nu mai este posibilă, titlul de proprietate al chiriașilor cumpărători

fiind consolidat în contradictoriu cu reclamantele, așa încât nu sunt îndeplinite

condițiile legale care să permită o rectificare de C.F.

Împotriva acestei din

urmă sentințe au declarat apel reclamantele și pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă

nr. 298/A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins

ambele apeluri, ca nefondate.

reclamantelor, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acțiunea promovată

la 25 august 2002, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.A., K.C., K.I., R.D.

(moștenitoarea pârâtei R.R.) și SC I.P. SA Cluj, constatarea nulității absolute

a Decretului nr. 92/1950 și, ca urmare a trecerii în proprietatea statului, în mod

nelegal, a imobilelor situate în Cluj-Napoca, str. M., str. V., radierea din C.F.

a dreptului de proprietate al statului, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate

al fostului proprietar L.E. și apoi intabularea dreptului lor de proprietate, cu

titlu de moștenire.

La data de 21

noiembrie 2002, reclamantele și-au completat și extins acțiunea față de SC C.

SA, solicitând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, după cum urmează: contractul

de vânzare-cumpărare încheiat cu I.E. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul

de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu R.R. pentru ap. din Cluj-Napoca,

str. M.; contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu F.P. pentru ap. din Cluj-Napoca,

str. M.; contractul încheiat cu K.I. pentru ap. situat în Cluj-Napoca, str. A.I.;

contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu V.D.M. pentru ap. situat în Cluj-Napoca,

str. A.I. și a tuturor celorlalte contracte, care nu au putut fi menționate în acțiune,

întrucât nu a fost găsită cartea funciară individuală a Statului Român.

Prin sentința civilă

nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj, a respins acțiunea, urmare admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C. și SC C. SA Cluj-Napoca,

a inadmisibilității acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de

către stat a imobilelor din C.F. Cluj și rectificarea intabulării prin restabilirea

situației anterioare, cu reînscrierea vechilor proprietari, a prescripției dreptului

la acțiune privind capetele de acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare și a celor subsecvente acestora.

Prin decizia civilă

nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului

Cluj.

Prin decizia nr. 8238

din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul

reclamantelor, a fost casată decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curții

de Apel Cluj, admis apelul reclamantelor împotriva sentinței civile nr. 294 din

25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată în parte și trimisă

cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului

și a celui privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia pronunțată, a menținut sentința civilă nr. 294 din 25

martie 2003 a Tribunalului Cluj, în ce privește soluționarea capătului de cerere

privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Cu privire la acest ultim

aspect, din considerentele deciziei rezultă că instanța a constatat în mod legal

că reclamantele nu mai erau în termen să solicite anularea contractelor de vânzare-cumpărare

față de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, că nu se poate interpreta că

reclamantele au avut o asemenea intenție care să se deducă din petitul acțiunii,

deoarece obiectul acțiunii trebuie să fie precis formulat, în termeni neechivoci,

în raport cu dispozițiile art. 82 și art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor în ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca,

str. A.I., înscris în C.F. Cluj, a fost respinsă excepția nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, invocată de reclamante,

admisă în parte acțiunea și, în consecință, s-a constatat preluarea fără titlu valabil

de către Statul Român a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F.

Cluj și a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris în C.F. Cluj.

Prin aceeași sentință

au fost respinse capetele de acțiune având ca obiect constatarea preluării fără

titlu valabil și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în ce privește

imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în Cluj-Napoca, str. A.I., ca fiind înaintate

de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

În raport de limitele

rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanța a reținut cu privire la imobilele

din Cluj-Napoca, str. M., înscris inițial în C.F. Cluj și str. U., înscris în C.F.

Cluj, că au fost preluate fără titlu valabil de către Statul Român.

În ce privește petitul

de restabilire a situației anterioare de C.F., instanța a reținut că în raport de

limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, prin care au fost menținute

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, acesta

urmează a fi respins.

În ce privește pe pârâta

SC I.P. SA, instanța a reținut că aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în suprafață de 735 m.p.,

și că în raport de limitele rejudecării nu se mai impune analizarea excepției inadmisibilității

și a lipsei de interes, invocate de pârâtă.

Prin decizia civilă

nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamantelor,

sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj desființată în parte,

iar cauza trimisă spre rejudecare la același Tribunal și respins apelul pârâtului

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Motivul reținut de curte

la pronunțarea acestei decizii a fost acela că, prin decizia nr. 8238 din 17

octombrie 2006 a Î.C.C.J., s-a casat decizia civilă nr. 163/2003 a Curții de Apel

Cluj și s-a desființat sentința civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, numai cu

privire la capetele de acțiune având ca obiect valabilitatea titlului statului și

rectificarea înscrierilor din carte funciară, așa încât rejudecarea va privi numai

aceste capete de cerere, doar în ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca,

str. A.I., fost 30, în privința căruia prima instanță a respins acțiunea pentru

lipsa calității procesuale active a reclamantelor.

Cu privire la imobilele

situate în Cluj-Napoca, str. M. și U., cu privire la care prima instanță a constatat

preluarea fără titlu valabil de către Statul Român, curtea a reținut că nu este

posibilă restabilirea situației anterioare de carte funciară deoarece, după preluarea

de către Statul Român, imobilul a fost dezmembrat și înstrăinat, iar reclamantele

nu au obținut constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare. Această reținere

este raportată la decizia civilă nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., reținându-se

că în primul ciclu procesual, prin această decizie, I.C.C.J. a menținut sentința

civilă nr. 294/2003 cu privire la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

După înregistrarea cauzei

pe rolul instanței de rejudecare, la 11 aprilie 2011, reclamantele au depus la dosar

un script prin care arată că, critică decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

deoarece menținerea sentinței civile nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj privind valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare este greșită, pentru motivul că Tribunalul Cluj

nu a soluționat sentința civilă nr. 249/2003, ci o decizie cu nr. 163 din 8

octombrie 2003, iar, pe de altă parte, această ultimă decizie a fost motivată cu

alte argumente decât cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin același script, reclamantele

au invocat excepția de ordine publică privind soluționarea acțiunii fără a fi luate

în considerare deciziile C.E.D.O. privind încălcarea art. 6 din Convenție și

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și au cerut ca instanța să procedeze la

compararea titlurilor lor cu cele ale pârâților cumpărători, conform practicii C.E.D.O.,

să rejudece acțiunea ca și un proces de drept comun, potrivit art. 47 din Legea

nr. 10/2001.

Criticile reclamantelor

privitoare la faptul că instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, completarea

de acțiune înregistrată la 11 aprilie 2011, privind constatarea nulității absolute

a contractelor de vânzare-cumpărare prin compararea titlurilor, deși la momentul

trimiterii cauzei spre rejudecare acțiunea era admisibilă în raport de practica

C.E.D.O., sunt nefondate.

Potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Așadar, în caz de casare cu

trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în limitele

stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea

lucrului judecat.

Cererea prin care reclamantele

solicită instanței să compare titlurile lor cu cele ale pârâților, conform practicii

C.E.D.O. și, în consecință, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

și a celor subsecvente acestora, rectificarea intabulării urmare admiterii excepției

de ordine publică privind soluționarea acțiunii fără a fi luate în considerare deciziile

C.E.D.O. și prin încălcarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la

C.E.D.O., nu reprezintă o cerere de întregire a acțiunii inițiale sau o cerere de

precizare, ci o modificare a acțiunii, pentru că prin intermediul ei reclamantele

au urmărit să schimbe elementele esențiale ale acțiunii introductive de instanță

și anume obiectul cererii, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare, cât și părțile procesului, parte din hotărâre intrată în puterea

lucrului judecat urmare a pronunțării deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție

reținute în alineatele anterioare.

Cererea reclamantelor

a fost introdusă după casarea cu trimitere spre rejudecare, unde judecata se desfășoară

în limitele precis stabilite, în sensul cerințelor art. 315 C. proc. civ., limite

care, în speță, nu pot fi depășite sau ignorate prin soluționarea acestui capăt

de acțiune, astfel că în mod legal prima instanță l-a respins ca inadmisibil.

A accepta susținerile

reclamantelor ar însemna ca judecătorii de la instanța de fond să nu se supună îndrumărilor

instanței de recurs, ceea ce ar echivala cu o încălcare a instituției controlului

judiciar, în raport de dispozițiile art. 129 din Constituția României și, implicit,

a art. 6 parag.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, privind cerința soluționării

proceselor într-un termen rezonabil.

Reclamantele invocă în

susținerea apelului Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în recurs în interesul legii privind soluționarea acțiunii în revendicare

prin compararea titlurilor și Decizia nr. XX/2007 privind competența instanței de

soluționare a acțiunii în fond, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, și decizii

ale Curții Constituționale a României, însă ceea ce nu observă reclamantele este

faptul că, raportat la data precizării de acțiune din 11 aprilie 2011, după casarea

cu trimitere spre rejudecare, instanței de fond nu-i este permis să mai analizeze

aspectele invocate de reclamante, aspecte intrate în puterea lucrului judecat, așa

cum s-a reținut în deciziile de casare.

Prin decizia civilă

nr. 8236 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., a fost casată sentința civilă nr. 294/2003

a Tribunalului Cluj, în ce privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea

titlului statului, iar prin decizia civilă nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a Î.C.C.J.

a fost respins recursul reclamantelor împotriva deciziei civile nr. 87/A din 24

martie 2010 a Curții de Apel Cluj, prin care sentința civilă nr. 52 din 23

ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare

doar cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., în privința căruia

prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor,

cu indicația soluționării capătului de acțiune privind constatarea preluării fără

titlu valabil a acestui imobil și a celui privind restabilirea situației anterioare

de C.F.

Rezultă, așadar, că partea

din hotărâre privind celelalte imobile și capete de acțiune au intrat în puterea

lucrului judecat și nu mai pot fi repuse în discuție.

pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Curtea a avut în vedere următoarele

considerente:

Apelul acestui pârât privește

admiterea capătului de acțiune privind preluarea fără titlu valabil a imobilului

situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.

Criticile pârâtului sunt

nefondate, deoarece preluarea acestui imobil s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950,

act normativ care era în contradicție nu numai cu Constituția din 1948, dar și cu

dispozițiile art. 480-481 C. civ. și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor

art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi analizată

în raport cu Constituția în vigoare la momentul preluării. Or, Decretul nr. 92/1950

este în contradicție cu dispozițiile Constituției în vigoare în acel moment.

Această din urmă decizie

a curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante și pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca.

I. Recurentele-reclamante

au formulat următoarele critici:

de Apel nu s-a pronunțat față de Municipiul Cluj-Napoca, adică față de una dintre

părți.

de apel a confirmat soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA.

Prin hotărârile judecătorești

pronunțate în cauză, în primul ciclu procesual, nu s-a pus în discuție calitatea

procesuală pasivă a acestei pârâte, inclusiv raportat la decizia civilă nr.

8238 din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J. Ulterior, prin sentința nr. 52 din 23

ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, a constatat, față de pârâta SC I.P. SA și restul

pârâților, preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat

în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. Cluj și a imobilului din Cluj

str. U., înscris în C.F.

Această constatare nu

a fost atacată cu apel de pârâți, deci a intrat în sfera autorității lucrului judecat.

În consecință, a fost recunoscută calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC I.P.

SA.

Prin dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, s-a prevăzut restituirea

în natură a imobilelor care erau preluate de stat fără titlu valabil, dacă societățile

comerciale deținătoare ale bunului au fost privatizate în conformitate cu dispozițiile

legale. Întrucât s-a reținut preluarea imobilelor în litigiu de către stat fără

titlu valabil, imobilul urma să fie restituit reclamantelor în natură.

Art. 27 a fost modificat

prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 și transformat în art. 29,

conform căruia imobilele deținute de societăți comerciale privatizate nu se mai

predau beneficiarilor, ci aceștia puteau primi despăgubiri. Art. 27, transformat

în art. 29, a fost considerat neconstituțional prin Decizia nr. 830 din 08

iulie 2008 a Curții Constituționale.

Sentința nr. 52/2009 a

fost pronunțată la data de 23 ianuarie 2009, când decizia Curții Constituționale

a fost deja pronunțată privind art. 27 din Legea nr. 10/2001, transformat în

art. 29. Ca atare, și Curtea de Apel Cluj urma să se pronunțe asupra motivelor de

apel privind pârâta SC I.P. SA. Curtea a făcut referire la decizia nr. 8238 din

17 octombrie 2006 a I.C.C.J., în care nu s-a făcut referire la calitatea procesuală

pasivă a pârâtei, ci doar la inadmisibilitatea acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea

preluării de către stat a imobilelor în litigiu, prescripția extinctivă a dreptului

la acțiune privind petitele de constatare a contractelor de vânzare-cumpărare și

a celor subsecvente.

Prin decizia I.C.C.J.

menționată, recursul reclamantelor a fost admis, la fel și apelul lor împotriva

sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003, care a fost casată cu trimitere la

Tribunalul Cluj, privind valabilitatea titlului statului, cât și capătul de cerere

privind înscrierile în C.F.

În cadrul rejudecării

cauzei și casărilor repetate s-a stabilit că acțiunea reclamantelor, cu precizări,

este admisibilă, opozabilă tuturor pârâților, deci legal reclamantele au pus în

discuție și nelegalitatea stabilirii lipsei de calitate procesuală a pârâtei SC

I.P. SA, în măsura în care li s-a recunoscut opozabilitatea acțiunii cu precizările

următoare, considerate ca opozabile și admisibile tuturor pârâților ca acțiuni de

stabilire a dreptului de proprietate asupra celor trei imobile, obiect al procesului.

Astfel, acțiunea și precizarea acțiunii, așa cum au fost formulate, sunt în esență

de revendicare, prin completările și modificările practicii judecătorești admisibile

prin Decizia I.C.C.J. nr. 33/2008, privind acceptarea ca legale a acțiunilor care

privesc concursul dintre legea specială, Legea nr. 10/2001, și acțiunile întemeiate

pe dispozițiile dreptului comun, Decizia din 19 martie 2007 a I.C.C.J., prin care

instanțele sesizate sunt competente să soluționeze pe fond nu numai contestația

formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a

solicitat restituirea în natură a unor imobile.

Astfel, se solicită constatarea

nulității absolute a dispoziției prin care imobilul din Cluj-Napoca, str. M. a fost

privatizat în favoarea pârâtei SC I.P. SA și restituirea în natură a apartamentului

situat în Cluj-Napoca, str. M., care și în prezent este în proprietatea statului,

cu terenul în suprafață de 1.064 m.p.

din Dosarul nr. 9661/2002 nu este inadmisibilă, fiind dovedit pe parcursul procesului

că reclamantele au înaintat anterior notificări conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001 privind cele trei imobile. Ca atare, aveau dreptul de a solicita constatarea

nelegalității Decretului nr. 92/92/1950, că imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca,

str. M. din C.F. Cluj și cel situat în Cluj-Napoca str. A.I. din C.F., transcris

parțial în C.F. Colectivă, precum și în C.F. individual, precum și imobilul din

C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7 au intrat în proprietatea statului în mod nelegal,

preluarea fiind lovită de nulitate absolută și să se dispună rectificarea intabulării

dreptului de proprietate prin restabilirea situației anterioare, reînscrierea vechilor

proprietari tabulari, cu titlu de moștenire.

Cu

ocazia soluționării cauzei

s-a reținut că, într-adevăr, imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu

valabil, Decretul nr. 92/1950 fiind neconstituțional. Pe parcurs, au intervenit

modificări legislative, cum ar fi Decizia I.C.C.J. în secțiile unite, Decizia I.C.C.J.

nr. 33/2008 în secțiile unite, Legea nr. 213/2007.

Prin sentința civilă

nr. 52 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a stabilit cu autoritatea

lucrului judecat că imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil,

opozabil tuturor pârâților.

Cererea pentru compararea

titlurilor este recunoscută de C.E.D.O. prin mai multe hotărâri recente. În cauza

M.A. și alții contra României, hotărâre-pilot, Curtea a reiterat considerentul potrivit

căruia respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, pentru motivul că reclamantul

trebuia să urmeze procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu evidențiază prin

ea însăși o problemă în ceea privește dreptul de acces la instanță, în temeiul

art. 6 parag. 1 din Convenție.

Cererea reclamantelor

de a se compara titlurile lor cu ale pârâților a fost respinsă în mod nelegal. Acțiunea

introductivă din anul 2002 și completarea acțiunii din 21 noiembrie 2002, prin care

s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate a celor trei imobile, prin restabilirea

situației anterioare, pe vechii proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor,

este o acțiune de revendicare a dreptului de proprietate privind imobilele în litigiu.

Respingerea apelului reclamantelor de comparare de titluri este justificat pe considerentul

că nu au formulat o nouă cerere de revendicare, care în prezent este pe deplin admisibilă.

În ce privește precizarea

de acțiune din 21 noiembrie 2002, nu face altceva decât să cheme în judecată pe

toți pârâții interesați, un drept inalienabil al părților, potrivit dispozițiilor

art. 41 C. proc. civ. Instanța de fond a soluționat precizarea de acțiune și chemarea

în judecată a altor persoane nu putea fi soluționată ca și o cerere tardivă, în

raport cu obiectul acțiunii, având posibilitatea de a dispune disjungerea precizării,

potrivit art. 57 C. proc. civ.

Ca atare, se solicită

admiterea cererii de comparare a titlurilor părților.

În ce privește imobilul

situat în Cluj-Napoca, str. A.I., calitatea procesuală activă a reclamantelor a

fost stabilită prima dată prin sentința civilă nr. 454 din 10 mai 2011, constatându-se

preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în Municipiul

Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj. Astfel, motivele de recurs urmează

a fi soluționate ca și cereri noi și nu tardive.

Curtea de Apel Cluj a

respins apelul, în mare parte justificând cu decizia I.C.C.J. din 17 octombrie 2006,

prin care s-a considerat că au fost legal respinse toate cererile și excepțiile

reținute de Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003, mai

puțin capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea

înscrierilor în C.F., pentru care s-a admis recursul și apelul împotriva sentinței

nr. 294/25.032003. Sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, a fost menținută cât

privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de

vânzare-cumpărare.

Motivarea deciziei Curții

de Apel Cluj nu este acceptabilă, deîndată ce a intervenit legislația, au fost date

decizii ale I.C.C.J. care justifică petitele reclamantelor. Privind reținerea autorității

lucrului judecat a deciziei I.C.C.J. din 2006, în practica C.E.D.O. nu este absolută,

Curtea urmărind modul în care instanța de judecată respinge o acțiune în baza acestei

excepții, să respecte dreptul de acces la instanță și principiul preeminenței dreptului

într-o societate democratică.

În cazul Lungoci c. României,

hotărârea din 26 ianuarie 2006, Curtea a constatat că excepția lucrului judecat

urmărea un scop legitim, deoarece viza, fără îndoială, să asigure securitatea raporturilor

juridice, însă, în contextul general al cauzei, accesul la justiție de care a beneficiat

reclamanta, dar numai pentru a i se declara acțiunea inadmisibilă prin efectul legii,

nu a respectat imperativele art. 6 parag. 1 din Convenție.

În cauza Vișan c. României,

hotărârea din 24 aprilie 2008, Curtea a considerat că termenele de prescripție pentru

introducerea unei acțiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de

acces la o instanță, însă a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție din

cauza respingerii cererii reclamantei privind acordarea de despăgubiri, ca prescrisă,

în temeiul unei legi ce nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

Nu au fost respectate

dispozițiile art. 6 din Convenție privind dreptul de a avea parte de un proces echitabil.

S-a comunicat instanței că acțiunea introductivă și precizarea acțiunii au fost

înaintate cu lipsuri și după expirarea termenului de un an de la data cumpărării

apartamentului datorită intervenției nelegale a pârâților R.R. și R.A., cumpărători

ai apartamentului din imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., pentru a fi ascunse

C.F. privind imobilele situate în Cluj-Napoca, str. M. Cărțile funciare erau dispărute

de ani de zile, drept dovadă că în extrasul funciar colectiv și cel individual,

eliberate la 28 august 2008 și 20 septembrie 2011, se învederează imobilul în proprietatea

Statului Român și în administrarea Consiliului Local, vânzările apartamentelor nu

sunt evidențiate doar prin observații ulterioare, în lipsa cărților funciare ascunse,

cu erori, cum sunt în cel eliberat la 28 august 2008, unde la rubrica „observații”

figura mențiunea vânzării apt. (și în prezent în proprietatea statului), că ar fi

în proprietatea statului, apartamentul cumpărat de soții R., iar în exemplarul eliberat

la 20 septembrie 2011 se menționează în proprietatea statului apartamentele și vândute

apartamentele nr. 3 și 4. Aceste erori s-au strecurat în extrasele funciare arătate

datorită lipsei extraselor funciare la data pornirii acțiunii. La pronunțarea deciziei

I.C.C.J. din 17 octombrie 2006, când situația procesului era deja soluționată contrar

intereselor reclamantelor, încă nu au apărut cărțile funciare făcute dispărute.

Se semnalează practica Curții Europene în materia excepției lucrului judecat, prin

care în cazurile în care sunt încălcate drepturile omului prevăzute în Convenția

Europeană, se trece peste lucrul judecat, fiind de aplicat dispozițiile Convenției.

II. Recurentul-pârât Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca a invocat că soluția instanței de apel este nelegală

în ceea ce privește constatarea preluării cu titlu nevalabil a imobilului situat

în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.

Astfel, recurentul-pârât

a arătat că susținerea conform căreia Decretul nr. 92/1950 era în contradicție cu

prevederile Constituției, nu poate fi luată în considerare, având în vedere că toate

actele de preluare de la acea vreme erau în contradicție cu aceste prevederi și

cu cele privitoare la drepturile fundamentale ale cetățenilor, acesta fiind și motivul

pentru care sunt considerate abuzive.

În considerarea valabilității

titlului statului la preluare, problema care se pune este dacă, la momentul preluării

abuzive a imobilului, s-a respectat ad literam actul normativ care constituia temeiul

juridic al preluării și nu rațiuni de ordin politic și istoric.

Astfel, dacă preluarea

în proprietatea Statului Român s-a făcut în baza unui act normativ, în speță Decretul

nr. 92/1050, cu respectarea întocmai a prevederilor acelui act, titlul se consideră

a fi valabil, situație existentă și în prezenta cauză.

Per a contrario, preluarea

fără titlu valabil este considerată situația în care, deși există un act normativ

care să reprezinte temei juridic al constituirii dreptului de proprietate al Statului,

acesta a fost în mod greșit (nelegal) aplicat.

În concluzie, în cauză

suntem în situația preluării în proprietatea statului a unui imobil în mod abuziv,

dar cu titlu valabil, nu fără titlu valabil, cum în mod eronat au reținut instanțele

de fond și apel, punând greșit semn de egalitate între preluarea abuzivă și preluarea

fără titlu valabil.

Intimatele-pârâte V.D.M.,

K.I. și SC I.P. SA au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamantelor

și admiterea recursului pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea ambelor recursuri

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la recursul

reclamantelor:

recurentelor, nu se poate reține că hotărârea recurată nu a fost pronunțată în contradictoriu

cu una dintre părțile procesului, și anume pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, critica

în acest sens nefiind fondată.

Astfel, este adevărat

că reclamantele au chemat în judecată, ca pârât, Municipiul Cluj-Napoca, conform

precizării de acțiune depusă la termenul din 18 martie 2003, în aceeași calitate

fiind însă chemat în judecată și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin

cererea introductivă de instanță, nemodificată sub acest aspect pe parcursul procesului.

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, c

omunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale

în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități

ale administrației publice locale, iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceeași lege,

autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în

comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale,

ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliilor locale

li se prevăd atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei,

orașului sau municipiului, prin art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001,

republicată.

Pe de altă

parte, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate

asupra bunului, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către consiliile

județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale.

Coroborând dispozițiile

legale susmenționate, rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate

asupra bunurilor, cum este cazul în speță, municipiile, ca unități administrativ-teritoriale,

pot fi reprezentate și de consiliul local.

Ca urmare, citarea în

proces și pronunțarea hotărârii recurate în contradictoriu cu Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca, care este și reprezentant legal al Municipiului Cluj-Napoca,

sunt pe deplin corecte și asigură opozabilitatea hotărârii față de unitatea administrativ-teritorială.

Cu alte cuvinte, chiar

dacă parte în dosar este și Municipiul Cluj-Napoca, acesta trebuie să figureze în

proces tot prin reprezentantul său legal, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

acesta din urmă fiind citat în cauză, în calitate de pârât.

Citarea Municipiului Cluj-Napoca,

prin Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, alături de citarea Consiliului

Local al Municipiului Cluj-Napoca, chemat și el în judecată ca pârât, este o chestiune

pur formală, care nu ar fi putut conferi mai multe garanții procesuale, inclusiv

din perspectiva respectării principiului contradictorialității și dreptului la apărare

al părții chemate în judecată.

Pe de altă parte, în cazul

entităților care nu au o existență materială, ci teoretică, fiind prevăzute de lege

ca având personalitate juridică, cu drepturi și obligații specifice, cum este cazul

unităților administrativ-teritoriale, acestea pot sta în proces doar prin reprezentanții

lor legali, reprezentare care le conferă, totodată, acestora din urmă, și calitatea

procesuală pasivă.

În concluzie, în condițiile

în care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a figurat în proces, indiferent

că era chemat, ca atare, în litigiu, respectiv în nume propriu sau ca reprezentant

al unității administrativ-teritoriale, opozabilitatea hotărârii recurate este asigurată

și față de unitatea administrativ-teritorială al cărei reprezentant legal este,

și anume Municipiul Cluj-Napoca.

se impută curții de apel că a confirmat, în mod nelegal, soluția primei instanțe

de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA,

nu sunt fondate.

Chemarea în judecată a

pârâtei SC I.P. SA s-a făcut în legătură cu imobilul situat în Cluj, str. M. or,

contrar celor susținute de recurente, în privința acestui imobil toate capetele

de cerere ale acțiunii – vizând c

onstatarea nevalabilității titlului statului,

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și rectificarea înscrierilor

în C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F. -

au fost soluționate, în

mod irevocabil, în primele două cicluri procesuale ale cauzei, rejudecarea în al

treilea ciclu procesual neprivind și imobilul din str. M.

Astfel, în ce privește

capătul de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

privind imobilele în litigiu, situate în Cluj-Napoca, str. M., str. A.I. și

str. U., prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, pronunțată

în primă instanță, în primul ciclu procesual al cauzei, s-a dispus admiterea excepției

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Apelul exercitat de reclamante

pe acest aspect a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 163 din 08

octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Această din urmă decizie

a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au criticat-o și în ce privește

soluționarea, pe excepția de prescripție, a capătului de cerere în nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 8238

din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul reclamantelor,

a casat decizia recurată, a admis apelul reclamantelor împotriva sentinței civile

nr. 294 din 25 martie 2003, pe care a desființat-o în parte și a trimis cauza spre

rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, cât și

a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj;

totodată, a menținut sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj cât privește soluționarea

capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Rezultă că, în urma epuizării

căilor de atac

din

primul ciclu procesual al cauzei, sentința nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului

Cluj, a rămas irevocabilă, în ce privește soluția dată capătului de cerere în constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu,

această parte din sentință dobândind astfel putere de lucru judecat, conform

art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art.

1202 alin. (2) C. civ.

La rândul său, decizia

de casare a I.C.C.J., ca hotărâre dată în recurs, este irevocabilă și, ca atare,

se bucură de putere de lucru judecat,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., în ce privește

punctele litigioase pe care le-a dezlegat, cu consecința că acestea nu mai puteau

forma obiectul analizei instanței, în rejudecarea cauzei.

Pe de altă parte, caracterul

obligatoriu al hotărârilor de casare date în recurs, asupra problemelor de drept

dezlegate, este consacrat prin dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., așa

încât nici din această perspectivă, raportat la decizia

nr. 8238/2006 a I.C.C.J.,

instanța

de trimitere nu mai era îndreptățită să rejudece capătul de cerere în constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Cu privire la soluția dată

acestui capăt de cerere, sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj a fost menținută

prin