ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 250 din 4

iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă ca nefondată acțiunea

reclamantului C.M.V. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca vizând constatarea nulității absolute a trecerii în proprietatea

statului a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 18236, nr. top.

12031 și restabilirea situației anterioare de C.F.

A fost de asemenea respinsă cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.M.D.

Instanța a reținut că trecerea

imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea prevederilor

legale în vigoare în anul 1984, reclamantului fiindu-i achitate despăgubiri de

80.000 lei. S-a mai stabilit că imobilul a constituit proprietatea exclusivă a

reclamantului, astfel încât cererea de intervenție a soției sale, C.M.D., nu

are temei legal.

Apelul declarat de reclamant și

intervenientă împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară

celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 208 din 27 noiembrie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul și intervenienta, criticând-o în sensul

prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții au susținut în esență că:

- hotărârile sunt nelegale întrucât

încalcă prevederile Codului Familiei, imobilul fiind bun comun al soților;

- motivările instanțelor cu privire

la caracterul de bun comun ori propriu al imobilului sunt contradictorii;

- trecerea imobilului în

proprietatea statului a fost ilegală;

- nu au fost avute în vedere toate

probatoriile administrate;

Pârâtul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul soluționării recursului

au formulat cereri de intervenție accesorie numitul M.I.M. și SC C. SA, ambii

în interesul pârâtului-intimat, arătând că:

- fiind mandatată de pârât, SC C. SA

a vândut imobilul în litigiu lui M.I.M., cu respectarea dispozițiilor legale,

astfel încât au interes ca titlul statului să fie considerat valabil, pe

această bază producându-și efectele și contractul de vânzare-cumpărare.

Cererile de intervenție accesorie au

fost admise în principiu de către Curte la 25 iunie 2004.

Părțile au depus la dosarul cauzei

înscrisuri potrivit prevederilor art. 305 C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține următoarele:

Primele trei motive de recurs

vizează, din unghiuri diferite, aceeași problemă, și anume caracterul de bun

propriu sau comun cu privire la imobil și, pe această bază, verificarea

legalității dobândirii de către stat a proprietății.

Or, instanțele au stabilit în mod

corect (și au motivat corespunzător, în fapt și în drept, fără a exista nici un

fel de contradicții) că imobilul a fost dobândit prin succesiune, fiind un bun

propriu al reclamantului, care s-a și intabulat ca proprietar exclusiv în

cartea funciară. Această concluzie rezultă din înscrisuri necontestate și

atestă că soluția instanțelor este corectă din toate punctele de vedere.

În fine, nici critica referitoare la

neluarea în considerare a tuturor probatoriilor nu poate fi primită. În

contextul legal menționat era absolut firesc ca în actele privind trecerea

imobilului în proprietatea statului și încasarea despăgubirilor să figureze

numai semnătura reclamantului în calitatea sa de proprietar exclusiv.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamant și intervenientă va fi respins ca nefondat conform prevederilor art.

312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul C.M.V. și intervenienta C.M.D. împotriva deciziei nr. 208 din 27

noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.