ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 394/2003

D E C

I Z I A  NR.394                                                                 DOSAR

NR.4817/2002

S-a luat

în examinare recursul declarat de condamnatul T.V. împotriva deciziei penale

nr.650 A din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel București –Secția I penală.

S-a prezentat recurentul condamnat T.V., aflat în stare de

deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P.R.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul condamnatului a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate și întreruperea executării pedepsei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca

nefondat.

Condamnatul T.V. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea

recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București –Secția I penală, prin sentința penală

nr.797 din 10 septembrie 2002 a respins ca nefondată, cererea formulată de

condamnatul T.V. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5

ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.431 din 9 august

2001 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală

nr.352/04.10.2001 a Curții de Apel  Iași  și  decizia  penală nr.1811/4 aprilie

2002 a Secției Penale a Curții Supreme de Justiție, invocând motive familiale.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut că ancheta socială

efectuată în cauză a relevat că familia condamnatului, respectiv soția și cei

trei copii locuiesc într-o casă insalubră, împreună cu părinții și fratele

acesteia, că soția condamnatului nu are serviciu, însă, acestea nu sunt

elemente care să țină de prezența condamnatului în libertate, mai ales că,

fiind  mamă a trei copii, soția condamnatului era obligată și putea să-și găsească

singură un loc de muncă, iar pentru repararea casei insalubre, în care  se mai

aflau și o altă familie, sunt necesare resurse financiare ce nu pot fi

asigurate prin  simpla prezență a condamnatului.

Împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul

solicitând să se dispună întreruperea executării pedepsei, în baza art.453

lit.c din Codul de procedură penală, considerând că instanța nu a analizat

temeinic cererea sa.

Curtea de Apel București, Secția I Penală, prin decizia penală

nr.650 A din 18 octombrie 2002 a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că „

Din ancheta socială efectuată în cauză, la locuința condamnatului, rezultă că,

soția acestuia nu lucrează, are 3 copii și că locuința este insalubră. Această

situație însă a preexistat și înainte de a fi condamnat apelantul, iar lipsa

resurselor financiare, de durată în cazul de speță nu poate rezolva în nici un

mod, nici măcar temporar situația”.

Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în termenul legal a

declarat recurs condamnatul T.V. care a criticat-o pentru aceleași motive de

nelegalitate și netemeinicie analizate și de instanța de control judiciar, și

anume; necesitatea întreruperii executării pedepsei pentru a-și sprijini

familia, asigurând serviciu soției sale și o locuință pentru aceasta și copii.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivul de casare

invocat, și din oficiu, în baza art.385

9

alin.3 din Codul de

procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului de la

dosar, că recursul declarat de condamnat este nefondat și urmează a fi respins,

ca atare.

Potrivit dispozițiilor art.453 lit.c din Codul de procedură

penală, la care fac trimitere dispozițiile art.455 din același cod, executarea

pedepsei închisorii poate  fi întreruptă când  din cauza unor împrejurări

speciale executarea imediată ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia.

În

speță, din referatul de anchetă socială întocmit în cauză de către Primăria

municipiului Câmpina, sub nr.11358 din 29 august 2002 (fila 12 dosar fond)

rezultă că la adresa din str.Rezervoarelor nr.22 locuiesc: soția condamnatului T.E.,

care lucrează ocazional și cei trei copii: P.A., în vârstă de 11 ani, elevă, S.A.

și S.D. în vârstă de 17 ani , și respectiv de 19 ani, ambii fără ocupație.

Casa este proprietatea părinților lui T.E., compusă din 4 camere

din care, soția condamnatului împreună cu copii și mama sa P., ocupă două

camere, iar în celelalte două, locuiesc tatăl, fratele și nepotul acesteia,

casa fiind insalubră, deteriorată din cauza scandalurilor  dese provocate de

cei doi bărbați; care consumă băuturi alcoolice.

Rezultă totodată că, la adresa din str.Ana Ipătescu nr.11,

locuiește mama condamnatului T.V., care nu a fost găsită la domiciliu fiind

internată în spital, însă din discuțiile purtate cu vecinii a reieșit că de

câte ori condamnatul a locuit la adresa respectivă a avut un comportament

antisocial, agresând-o verbal pe mama sa.

Or, aspectele relevate de ancheta socială nu constituie

„împrejurări speciale” în sensul textului legal mai sus arătat, din cauza

cărora executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru

condamnat sau familia sa, astfel că soluția de respingere a cererii de

întrerupere a executării pedepsei, pronunțată de instanța de fond și menținută

de instanța de apel, este temeinică și legală.

În consecință, Secția Penală a Curții Supreme de Justiție, în

baza art.385

15

alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va

respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat și îl va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat în care se include și onorariul  pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.V. împotriva deciziei penale

nr.650 A din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.

Obligă pe

recurent la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.