ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3147/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3147/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 4 februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea formulată de condamnatul I.Șt., de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 175 din 23 martie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia nr. 4433 din 18 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 din același cod, respectiv „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie”.
În acest sens, s-a reținut că referatul de anchetă socială a relevat că soția condamnatului, mama acestuia și cei doi copii minori au mijloace materiale de existență, minorii frecventează cursuri școlare și sunt îngrijiți corespunzător. Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind, în opinia sa, existența, în cauză, a condiției împrejurării speciale care reclamă întreruperea, de către el, a executării pedepsei pentru a le asigura copiilor minori venituri bănești necesare vieții cotidiene. Prin decizia penală nr. 193 din 9 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, condamnatul a declarat recurs, cale de atac motivată pe considerentul îndeplinirii condiției situației speciale a familiei sale, respectiv vizând copii săi minori, pentru creșterea cărora este necesară prezența sa acasă, chiar și pentru un termen determinat.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat. Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazul și în condițiile înscrise în art. 453 din același cod, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se enunță cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familie”. Din ancheta socială întreprinsă în cauză, nu s-au desprins astfel de împrejurări speciale, gravitatea și urgența cărora să producă urmări imediate, negative, pentru familia condamnatului. Față de cele expuse, se reține că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.Șt. împotriva deciziei penale nr. 193 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.