ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2003

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 171 din 26 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București s-a respins cererea ce avea ca obiect întreruperea executării pedepsei, formulată de condamnatul D.L. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța soluția de mai sus, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare cu motivarea că, soția sa nu realizează venituri și locuiește împreună cu fiul într-o garsonieră, neavând mijloace materiale de întreținere. În cauză s-a efectuat o anchetă socială din care rezultă că soții D. au divorțat în anul 2001, că minorul D.D.

a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale, că minorul prezintă tulburări de comportament, mama sa neavând suficientă autoritate asupra acestuia. S-a concluzionat în raport de totalitatea probelor administrate că nu sunt realizate cerințele art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen. Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel condamnatul care a susținut că familia sa este în nevoie din cauza lipsurilor materiale. Prin decizia penală nr. 228 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, reținând în considerente că aceste motive au existat și anterior începerii executării. În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus a declarat recurs condamnatul care reiterând motivele invocate anterior, a susținut că, se impune întreruperea executării pedepsei, datorită comportamentului fiului său și a lipsei de autoritate a soției.

Examinând critica formulată în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor legale, întreruperea executării pedepsei se pronunță atunci când datorită unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa. Dar greutățile materiale, precum și conduita fiului său preexistau începerii executării pedepsei și oricum acestea nu ar putea fi remediate într-o scurtă perioadă de timp, atât cât ar putea fi întreruptă executarea în acest caz. Pentru aceste motive în mod corect instanțele au pronunțat respingerea cererii și respectiv, menținerea acestei soluții, apreciind că nu sunt realizate condițiile înscrise în art. 455 C. proc.

pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen. Pentru aceleași considerente, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnat se va respinge, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.L. împotriva deciziei penale nr. 228/ A din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2003.