ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2003

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 171 din 26

februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București s-a respins cererea ce avea

ca obiect întreruperea executării pedepsei, formulată de condamnatul D.L. ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția de mai

sus, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Condamnatul a solicitat întreruperea

executării pedepsei de 5 ani închisoare cu motivarea că, soția sa nu realizează

venituri și locuiește împreună cu fiul într-o garsonieră, neavând mijloace

materiale de întreținere.

În cauză s-a efectuat o anchetă

socială din care rezultă că soții D. au divorțat în anul 2001, că minorul D.D.

a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale, că minorul prezintă

tulburări de comportament, mama sa neavând suficientă autoritate asupra

acestuia.

S-a concluzionat în raport de

totalitatea probelor administrate că nu sunt realizate cerințele art. 453 lit.

c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen.

Împotriva sentinței de mai sus a

declarat apel condamnatul care a susținut că familia sa este în nevoie din cauza

lipsurilor materiale.

Prin decizia penală nr. 228 din 17

aprilie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului, reținând în considerente că aceste motive au existat și anterior

începerii executării.

În termen legal, împotriva

hotărârilor de mai sus a declarat recurs condamnatul care reiterând motivele

invocate anterior, a susținut că, se impune întreruperea executării pedepsei,

datorită comportamentului fiului său și a lipsei de autoritate a soției.

Examinând critica formulată în

raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen., se constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor legale,

întreruperea executării pedepsei se pronunță atunci când datorită unor

împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave

pentru condamnat sau familia sa.

Dar greutățile materiale, precum și

conduita fiului său preexistau începerii executării pedepsei și oricum acestea

nu ar putea fi remediate într-o scurtă perioadă de timp, atât cât ar putea fi

întreruptă executarea în acest caz.

Pentru aceste motive în mod corect

instanțele au pronunțat respingerea cererii și respectiv, menținerea acestei

soluții, apreciind că nu sunt realizate condițiile înscrise în art. 455 C.

proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceleași considerente, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de condamnat se va respinge, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul D.L. împotriva deciziei penale nr. 228/ A din 17

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2003.