ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Rejudecând cauza în fond, după

casare, Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 75 din 10 februarie 2003,

l-a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru

infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), 74 alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. și

la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c) C. pen., 74 alin. (2) și 76 lit. c) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

33 și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

de un an și 4 luni închisoare, sporită la un an și 6 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., a aplicat

inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., a

obligat pe inculpat la plata sumei de 970.000 lei despăgubiri civile către

partea civilă R.J.

De asemenea, l-a mai obligat la

plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către aceeași parte civilă

și la 1.800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin actul de sesizare s-a reținut,

în esență că, în ziua de 27 decembrie 1999, în jurul orei 16,00, inculpatul a

pătruns în locuința vecinului său G.R. în vârstă de 79 de ani, de la care a

sustras, prin violență, suma de 970.000 lei.

În urma agresiunii exercitate asupra

lui R.G., acesta a avut nevoie de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare.

Inițial cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Galați la nr. 978 din 3 mai 2000.

Pe baza probelor administrate,

Tribunalul Galați a dispus, prin sentința penală nr. 358 din 29 noiembrie 2000,

condamnarea inculpatului pentru faptele deduse judecății la: 2 ani închisoare,

pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen. și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. f) C. pen., dispunându-se, conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare

sporită la 5 ani și 6 luni închisoare.

A aplicat inculpatului și pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 14 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 970.000 lei către partea civilă R.J. din satul Toflea, jud. Galați.

De asemenea, a fost obligat în baza

art. 193 alin. (1) C. proc. pen., la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către

partea vătămată R.J. și la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 110 din 6 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul

D.V. a declarat recurs.

Prin decizia penală nr. 5687 din 19

decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul

declarat de inculpat, a casat decizia penală nr. 110 din 6 martie 2001 a Curții

de Apel Galați, cât și sentința penală nr. 358 din 29 noiembrie 2000 a

Tribunalului Galați și a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Galați.

În motivarea deciziei, Curtea

Supremă de Justiție a arătat că se impune audierea martorilor A.C., A.F. și

D.V., precum și administrarea oricăror probatorii pentru a se stabili cu

certitudine dacă inculpatul a sustras de la partea vătămată suma reclamată.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 616/ P din 18 februarie 2002.

După administrarea tuturor

probatoriilor, conform indicațiilor din decizia Curții Supreme de Justiție

tribunalul a reținut că, inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu,

condamnându-l prin sentința apelată nr. 75 din 10 februarie 2003 la pedepsele

menționate.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul D.V.

În apelul parchetului s-a invocat

nelegalitatea și netemeinicia sentinței, în sensul că în mod greșit nu s-au

reținut dispozițiile art. 13 C. pen., față de ambele infracțiuni reținute prin

rechizitoriu, iar cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. f) C. pen., nu s-au reținut dispozițiile art. 211 alin. (1) C.

pen., acesta fiind textul de bază care incriminează fapta.

De asemenea, s-a invocat injusta

individualizare a pedepselor, apreciindu-se că în cauză nu se justifică

aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) și art. 74 alin. (2) C. pen.

La rândul său, inculpatul a criticat

sentința sub aspectul încadrării juridice, susținând, în esență, că față de

probele administrate în cauză, în sarcina sa se pot reține doar infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de violare de

domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., motiv pentru care solicită

schimbarea încadrării juridice în această infracțiune și aplicarea ca pedeapsă

rezultantă pentru concursul de infracțiuni a unei amenzi penale, în raport de

circumstanțele lui personale.

Prin decizia penală nr. 396/ A din 4

iulie 2003, Curtea de Apel Galați a găsit întemeiată doar critica parchetului

referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., motiv pentru care a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, a desființat

în parte sentința apelată și a completat încadrarea juridică dată faptei de

tâlhărie cu dispozițiile art. 13 C. pen., menținând cuantumul pedepselor

aplicate, precum și celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A fost respins apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs

inculpatul D.V., care prin apărător a criticat hotărârile pronunțate pentru mai

multe motive.

Astfel, a fost invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

potrivit căruia hotărârile pronunțate sunt contrare legii prin neaducerea la

îndeplinire a dispozițiilor imperative cuprinse în decizia Curții Supreme de

Justiție, în sensul că, în mod greșit instanțele nu au procedat la reaudierea

tuturor martorilor din lucrări, deși Curtea dispusese să se administreze orice

probatorii necesare a stabili în mod cert dacă inculpatul a sustras de la

partea vătămată suma reclamată.

Hotărârile pronunțate au mai fost

criticate și pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen., în sensul că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor probe

administrate de natură să influențeze soluția procesului, precum și pentru

cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

referitor la greșita încadrare juridică dată faptelor, întrucât din probele

administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a pătruns în domiciliul

părților vătămate neînarmat, după care, i-a aplicat o lovitură părții vătămate

G.R. în urma căreia i-a cauzat leziuni pentru a căror vindecare i-au fost

necesare 17-18 zile de îngrijire medicală, situație în care, faptele săvârșite

de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de

domiciliu în varianta art. 192 alin. (1) și lovire prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., iar nu de violare de domiciliu în formă gravă prevăzută de art.

192 alin. (2) și tâlhărie, așa cum greșit au reținut instanțele.

A mai fost invocat și cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la

greșita nereținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.

Recursul declarat de inculpat va fi

admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține că, în data de 27 decembrie 1999, în jurul orei 16,00,

inculpatul D.V. fiind vecin cu partea vătămată R.G. și pentru că îl auzea că îl

înjura, a mers spre casa acesteia pentru a-l întreba ce are cu el.

Astfel, a pătruns în curtea

locuinței părților vătămate, soții R., și după ce l-a întrebat pe R.G., care se

afla în stare de ebrietate, ce are cu el, acesta din urmă i-a răspuns că: „tu

de mâna mea ai să mori”. Intenționând să plece, inculpatul s-a întors cu

spatele, iar partea vătămată l-a lovit cu palma peste cap, moment în care,

acesta s-a întors și i-a aplicat o lovitură în piept, după care a plecat.

Conflictul a fost văzut de mai multe persoane care se aflau în stradă.

Că așa s-au petrecut faptele rezultă

din probele administrate la dosarul cauzei, respectiv din declarațiile

martorilor oculari A.C., A.F. și D.V., care au fost de față, pe tot parcursul

derulării conflictului și au văzut că inculpatul provocat de injuriile pe care

partea vătămată i le aducea, a pătruns în curtea locuinței acesteia, neînarmat

și după un scurt schimb de cuvinte, fiind lovit inițial cu palma peste cap de

partea vătămată, inculpatul a ripostat aplicându-i o lovitură în zona

abdominală.

Susținerile părților vătămate

confirmate parțial, dar și contrazise de martorul D.V., potrivit cărora

inculpatul ar fi intrat în curtea lor înarmat cu un patent (declarația părții

vătămate R.J.) sau pumnal (declarație martori) și după ce l-ar fi lovit pe R.G.

și sub amenințare ar fi luat de la partea vătămată R.J. suma de 970.000 lei nu

au corespondent în plan probator, urmând a fi înlăturate, întrucât nici unul

din martorii oculari mai sus-menționați care s-au aflat în stradă și au asistat

la derularea întregului conflict nu au relatat aspectele susținute de părțile

vătămate și chiar mai mult decât atât, nici unul dintre aceștia, nu l-au văzut

în curtea locuinței părților vătămate și pe martorul D.V.

Referitor la declarațiile celorlalți

martori indirecți care au relatat ce auziseră de la părțile vătămate urmează a

fi înlăturate pentru aceleași considerente, conflictul nefiind perceput în mod

direct de aceștia.

Așa fiind, fapta inculpatului D.V.

de a pătrunde fără drept în curtea locuinței părților vătămate și de a o lovi

pe partea vătămată R.G., cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare i-au fost

necesare 17-18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. și respectiv ale

infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) din același cod.

Față de împrejurările în care s-au

petrecut faptele, partea vătămată R.G., fiind cea care a declanșat conflictul,

de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului, precum și de

faptul că este la primul impact cu legea penală, instanța supremă va reține în

favoarea acestuia circumstanțele atenuante, conform art. 74 și art. 76 C. pen.

și va aplica pedepse în aceste limite.

Având în vedere dispozițiile art. 1

și 7 din Legea nr. 543/2002 urmează să constate că pedepsele aplicate sunt

integral și condiționat grațiate.

În concluzie, pentru considerentele

mai sus expuse, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul D.V. și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 396/ A din 4 iulie 2003 a Curții

de Apel Galați.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 75 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Galați,

cu privire la încadrările juridice reținute faptelor.

Înlătură art. 34 lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 192

alin. (2), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 192 alin. (1) C. pen., cu art. 13 și cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., condamnând inculpatul la 2 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 74 și art. 76

C. pen. și condamnă inculpatul la 2 luni închisoare.

În baza art. 1 și 7 din legea nr. 543/2002 constată

că pedepsele aplicate sunt grațiate integral și condiționat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 februarie 2004.