ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 530 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul B.T.; - la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.; - la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa cea mai mare, de 5 ani și 4 luni închisoare, sporită la 6 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71. S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata executată de inculpatul B.T.

de la 20 septembrie 2001, până la 20 noiembrie 2001. S-a constatat că părțile vătămate S.S. și S.V. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Au fost respinse ca fiind tardiv solicitate pretențiile civile formulate de partea vătămată S.E. Inculpatul B.T. a fost obligat la plata sumei de 1.800.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul B.T. și partea vătămată S.S. au întreținut relații de concubinaj timp de aproximativ 12 ani, relații care au încetat la începutul anului 2001. În seara zilei de 16 septembrie 2001, în jurul orelor 20,00, inculpatul B.T., în urma unei discuții telefonice, s-a deplasat la domiciliul părților vătămate S.S.

Scopul acestei deplasări era de a clarifica unele probleme personale cu S.S., care se afla în acel moment la părinții ei. Când a ajuns la domiciliul părții vătămate, inculpatul a început să lovească cu putere, cu pumnii și picioarele, în ușa de acces. Partea vătămată S.V. a întredeschis ușa apartamentului pentru a-i solicita inculpatului să nu mai bată atât de tare, a profitat de această situație și, în pofida împotrivirii părții vătămate, a reușit să împingă ușa și să pătrundă în casă. Deși, partea vătămată S.V. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința, acesta a refuzat. Mai mult, inculpatul a început să poarte o discuție în contradictoriu cu S.S. și cu părinții acesteia. Datorită atitudinii agresive a inculpatului, această discuție a degenerat într-un conflict violent.

Această situație a determinat-o pe partea vătămată S.E. să apeleze la ajutorul vecinilor. Drept urmare, în locuința părții vătămate a intrat martorul R.A., care l-a surprins pe inculpat, bruscând-o pe partea vătămată S.V. Aceasta din urmă i-a solicitat să o lase în pace și să părăsească apartamentul, însă inculpatul B.T. a refuzat și a continuat să o agreseze pe partea vătămată. Datorită intervenției martorului R.A., inculpatul a fost imobilizat, respectiv martorul și partea vătămată l-au așezat pe inculpat pe patul sufrageriei, cu fața în sus, cu mâinile imobilizate de cei doi. Această situație a fost confirmată și de martorii P.G. și O.G., care au venit și ei în locuința părții vătămate. Între timp, la fața locului au sosit lucrătorii de poliție, care l-au condus pe inculpat la sediul secției 4 poliție.

De asemenea, din certificatul medico – legal rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri contondente și pentru a căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale. Deci este foarte probabil ca inculpatul, care se afla în stare avansată de ebrietate, să se fi împiedicat și să se fi lovit singur. În cursul cercetărilor, inculpatul B.T. a formulat plângere prealabilă împotriva lui S.V., pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Din probele administrate în cauză rezultă însă că, în tot cursul evenimentelor, inculpatul a fost agresat de partea vătămată S.V. La solicitarea inculpatului au fost audiate martorele B.S., fosta soție și B.A.R., fiica lui, care au confirmat susținerile inculpatului.

Având însă în vedere faptul că cele două martore nu au fost prezente la fața locului, precum și gradul de rudenie cu inculpatul, s-a apreciat că declarațiile lor sunt subiective și nu reflectă adevărul. Astfel, în cauză urmează a se confirma propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorului S.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Părțile vătămate nu se constituie părți civile în procesul penal. A doua zi, pe 17 septembrie 2001, în jurul orelor 15,30, inculpatul B.T. s-a deplasat la casa de schimb valutar, administrată de partea vătămată S.S., fosta lui concubină. În acel moment, la casa de schimb valutar se aflau partea vătămată S.S. și S.V. Inculpatul a intrat în casa de schimb valutar și folosind un ton ridicat, i-a cerut părții vătămate să-i dea bani din seif și aparatura electronică, în contul datoriei pe care aceasta o avea față de el.

Întrucât partea vătămată a acceptat solicitările, însă i-a spus că nu le va da curs pe loc, fiindu-i necesar un oarecare răgaz, inculpatul a intrat cu forța în spațiul de lucru, împingându-l pe S.V., care încercase să-l oprească. În continuare, inculpatul a început să țipe la partea vătămată S.S. și, în același timp, a decuplat de la alimentarea cu curent, o imprimantă și un dispozitiv de verificat bancnotele. Martorul S.V. a intervenit, încercând să întrerupă acțiunea inculpatului, însă l-a îmbrâncit. După aceasta inculpatul s-a apropiat de partea vătămată S.S. și, după ce a lovit-o de mai multe ori, a prins-o de mână, a imobilizat-o cu spatele de perete și, în pofida împotrivirii acesteia, a reușit să-i scoată de pe încheietura mâinii, o brățară din aur de 23,5 K, în valoare de 210.000.000 lei.

După ce a deposedat-o pe partea vătămată de brățară, inculpatul a încercat să deschidă seiful unității. Nu a reușit însă, deoarece partea vătămată, anticipând intenția inculpatului, a luat cheile din yala seifului și a fugit în magazinul alăturat, dându-i cheile proprietarului acestui magazin. Inculpatul a luat poșeta părții vătămate și a vărsat conținutul în căutarea cheilor autoturismului pe care acesta îl primise de la B.T. Negăsind cheile mașinii, inculpatul a părăsit casa de schimb valutar, având asupra sa o imprimantă și un dispozitiv de verificat bancnotele. Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, s-a ridicat un fragment de urmă papilară de pe una din prizele de conectare a aparatului de rețeaua de curent electric, care s-a dovedit a fi creat de degetul mare al mâinii drepte a inculpatului.

La 20 septembrie 2001, cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul inculpatului, organele de poliție au descoperit și ridicat brățara din aur, de care partea vătămată a fost deposedată prin violență. De asemenea, inculpatul B.T. a predat organelor de poliție un detector și o imprimantă. În urma examinării medico – legale a părții vătămate S.S., au fost puse în evidență leziuni de violență, posibil produse prin comprimare cu corpuri dure, degete și lovire cu corp dur, ce au necesitat îngrijiri medicale. Audiată în fața instanței, partea vătămată S.S. a confirmat vinovăția inculpatului cu privire la ambele infracțiuni, precizând că la data de 16 septembrie 2001, nu l-a chemat pe inculpat, la domiciliul părinților săi.

Părțile vătămate S.V. și S.E. au precizat că la data de 16 septembrie 2001, inculpatul B.T. a pătruns în apartamentul lor fără să fie invitat, iar când i s-a solicitat să părăsească locuința, a refuzat și a lovit-o pe partea vătămată S.V. Părțile vătămate au mai precizat că inculpatul a mers la casa de schimb valutar unde lucra S.S. și că aceasta a fost amenințată și bruscată, iar de la o mână i s-a sustras o brățară. Inculpatul B.T. fiind audiat, a negat faptele comise, dar a precizat că a fost în apartamentul părților vătămate și că acestea l-au invitat afară, iar a doua zi inculpatul ar fi sustras, prin violență, de la partea vătămată S.S. o brățară. Aceeași situație a fost confirmată și de martorul O.G.

Martorii audiați au precizat că inculpatul nu prezenta pe cap echimoze sau escoriații. În fața instanței de judecată, la termenul din 14 mai 2002, partea vătămată a prezentat brățara sustrasă de inculpat și a arătat că aceasta se desfăcea relativ simplu de pe braț, iar la data sustragerii, nu era prinsă cu sistemul de siguranță. Martora F.D. a declarat, printre altele, că la casa de schimb valutar partea vătămată a fost prinsă de braț, iar inculpatul i-a sustras brățara de pe braț. Expertiza tehnică efectuată în cauză a precizat că valoarea reală a brățării sustrase prin violență de la partea vătămată S.S. este de 35.000.000 lei, valoarea estimată inițial, fiind eronată. Martora C.E. a confirmat vinovăția inculpatului pentru tâlhărie, precizând că își menține declarația dată în faza de urmărire penală.

Analizând probele dosarului, prima instanță a reținut că la data de 16 septembrie 2001, în dorința de a avea unele discuții cu fost sa concubină, inculpatul s-a deplasat la apartamentul părinților acesteia, unde se află și S.S. Ajuns în fața apartamentului părților vătămate S.V. și S.E., inculpatul s-a manifestat violent, bătând cu picioarele în ușă, după care a intrat în apartament, deși partea vătămată S.V., nu i-a permis accesul. Părțile vătămate au solicitat insistent ca inculpatul B.T. să părăsească locuința, acesta a refuzat, a început să se manifeste violent, lovind-o pe partea vătămată S.V., dar în cele din urmă a fost imobilizat de organele de poliție și condus la secția de poliție.

A doua zi, inculpatul s-a deplasat la casa de schimb valutar unde își desfășura activitatea partea vătămată S.S. și i-a solicitat acesteia pe un ton ridicat, ultimativ, să îi dea banii din seif și aparatura electronică. Partea vătămată nu a fost de acord, iar inculpatul a îmbrâncit-o, a imobilizat-o, sustrăgându-i o brățară de la mână. Inculpatul a sustras de la casa de schimb valutar o imprimantă și un aparat de verificat bancnote. Situația de fapt reținută este dovedită cu plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor din lucrări, coroborate cu declarațiile martorilor propuși în apărare, cu expertiza tehnică prețuitoare și cu declarațiile inculpatului B.T. În drept, fapta inculpatului B.T.

de a pătrunde, fără drept, pe timp de noapte, în locuința părților vătămate S.V. și S.E. și de a refuza părăsirea locuinței, la cererile insistente ale acestora întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care, în loc public, a deposedat-o pe partea vătămată S.S., prin violență, de o brățară în valoare de 35.000.000 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. Reținând faptele și vinovăția inculpatului pentru comiterea lor, în încadrarea juridică arătată, instanța a înlăturat apărările făcute de inculpat, prin apărătorul său, ca nefondate, motivând de ce nu se poate schimba încadrarea juridică din tâlhărie, în furt calificat și lovire sau alte violențe, de ce există infracțiunea de violare de domiciliu și de ce nu se poate reține că inculpatul a fost lovit de partea vătămată S.V.

În sfârșit, prima instanță a demonstrat că faptele comise de inculpat prezintă, în concret, un grad ridicat de pericol social și că nu se pot reține circumstanțe atenuante, în favoarea inculpatului deoarece acesta a fost nesincer, a negat, fără temei, faptele și prin probe subiective, de circumstanță, a încercat să escamoteze adevărul. Apelul declarat de inculpatul B.T., împotriva acestei infracțiuni, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 179/ A din 27 martie 2003. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând greșita înlăturare a probelor sale făcute în apărare (art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen.), solicitând admiterea recursului, casarea soluției instanței de apel și a celei de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță iar, în subsidiar, greșita individualizare a pedepselor (art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen.), socotind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare. Primul motiv de recurs, formulat de inculpat nu poate fi reținut ca fondat. Interpretarea corectă a ansamblului probator al cauzei confirmă cele reținute de instanțe și nu cele susținute de inculpat, în mod corect, apreciate ca nefondate. Prima instanță a considerat că încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie este corectă, deoarece bunul a fost sustras de la partea vătămată S.S., prin violență. Martorii audiați, precum și partea vătămată au precizat că inculpatul s-a deplasat la casa de schimb valutar, s-a adresat pe un ton ultimativ, amenințător, la adresa părții vătămate și, văzând că aceasta nu îi dă imediat banii și bunurile solicitate, a lovit-o, a imobilizat-o, după care, ținând-o de mână, i-a sustras brățara de aur și alte bunuri din casa de schimb valutar.

Corect, a fost reținută și infracțiunea de violare de domiciliu, imputată inculpatului. La solicitarea părții vătămate S.V. în sensul că inculpatul să nu pătrundă în apartament, acesta nu s-a conformat, iar când a ajuns în locuință, nu a fost de acord să o părăsească, deși i s-a solicitat în mod insistent. În cauză, inculpatul nu a reușit să dovedească faptul că ar fi fost chemat de către martora S.S. Dar, chiar dacă s-ar presupune ca dovedit că ar fi fost chemat de respectiva martoră, acesta nu avea dreptul să pătrundă în apartament, deoarece locuința nu aparținea martorei, iar la cererea insistentă a părților vătămate S.V. și S.E., ar fi trebuit să părăsească imediat imobilul. Ori, probele administrate au dovedit că inculpatul a părăsit locuința părților vătămate, doar la intervenția vecinilor și a organelor de poliție.

În mod corect prima instanță a considerat probele administrate la cererea inculpatului, ca subiective atâta timp cât s-a dovedit că majoritatea martorilor sunt rude sau prieteni ai inculpatului și că susținerile lor nu se coroborează cu conținutul celorlalte probe din dosar. Instanța nu putea reține că inculpatul a fost lovit de partea vătămată atâta timp cât, toți martorii cauzei, au declarat constant, încă din faza urmăririi penale, că partea vătămată S.V. a fost lovită de inculpat. Este de relevat însă, că atunci când o probă a fost favorabilă inculpatului, cum este cazul expertizei tehnice – prețuitoare, instanța n-a ezitat s-o ia în considerare. Față cu cele arătate, primul motiv de recurs, nu poate fi primit.

Recursul inculpatului este însă fondat și el va trebui admis, datorită motivului de recurs invocat în subsidiar. Într-adevăr, instanțele au greșit neținând seama de caracteristicile personalității inculpatului, persoană fără antecedente penale, participant activ în Revoluția din decembrie 1989, suferind de afecțiuni psihice, constatate medical. Instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere și că faptele s-au întâmplat pe fondul unor relații preexistente, de apropiere între inculpat și părțile vătămate, datorită concubinajului în care inculpatul s-a aflat cu fiica părților vătămate. Nu se putea face abstracție, în activitatea de individualizare, scopul urmărit de inculpat, care venise nu pentru comiterea de infracțiuni ci pentru clarificarea și eventual, reluarea relațiilor existente între el și fosta sa concubină.

În raport cu cele arătate, este greșită susținerea din hotărârea primei instanțe, omologată prin hotărârea instanței de apel, referitoare la gradul deosebit de mare de pericol social al faptelor comise. De aceea, Curtea admițând recursul declarat de inculpat, va trebui să caseze decizia și sentința, numai cu privire la individualizarea pedepselor, procedându-se, în consecință: Astfel, se vor înlătura art. 33 și art. 34 C. pen., se va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și reducerea acestora reținându-se circumstanțele atenuante, de așa natură încât noua pedeapsă rezultantă, să corespundă necesității reeducării inculpatului. Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.T., împotriva deciziei penale nr. 179 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 530 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Galați, numai cu privire la individualizarea pedepselor. Înlătură art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și sporul de pedeapsă de 8 luni închisoare. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare în pedepsele componente, astfel: - 5 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.; - 2 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Face aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., de la 5 ani și 4 luni închisoare, la 3 ani închisoare. Reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., de la 2 ani și 2 luni închisoare, la un an închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2004.