ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2005

Asupra contestației la

executare de față, constată:

Prin cererea înregistrată la

31 martie 2005, condamnata M.V.A. a formulat, conform art. 461 lit. c) C. proc.

pen., contestație la executarea deciziei penale nr. 2800 din 31 mai 2002 a

Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii

contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 2800/2002 a Curții Supreme de

Justiție a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., și s-a computat din această

pedeapsă perioada arestării preventive de la 4 aprilie 1996 până la punerea

efectivă în libertate.

În temeiul acestei hotărâri

s-a emis un mandat de executare a pedepsei împotriva căruia a formulat

contestație la executare la Tribunalul Brașov, care i-a admis în parte

contestația, reținând doar că trebuia menționată exact durata care se deduce

din pedeapsă.

A mai arătat contestatoarea

că a formulat apel pe care Curtea de Apel l-a admis reținând că din durata

pedepsei trebuia dedusă și perioada reținerii și a dispus emiterea unui nou

mandat de executare.

A susținut condamnata că

acest mandat a fost emis nelegal, din dispoziția unei instanțe necompetente

fiind astfel lovit de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen.

S-a susținut că numai

instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curtea Supremă de

Justiție, putea dispune cu privire la nelămuririle din conținutul

dispozitivului, așa încât hotărârea Curții de Apel Brașov și mandatul emis în

baza acesteia sunt nule.

Contestația la executare nu

este fondată.

Potrivit art. 461 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., pe care a fost întemeiată cererea contestatoarei, se poate

face contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Prin cererea formulată

contestatoarea nu a arătat care ar fi nelămurirea cu privire la decizia nr. 2800

din 31 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și nici în ce constă

împiedicarea executării acesteia.

Din actele dosarului rezultă

că, prin sentința penală nr. 573 din 27 octombrie 2004, pronunțată de

Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 26/ Ap

din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, rămasă definitivă

prin nerecurare, s-a dispus anulara mandatului de executare nr. 152 din 3 iulie

2002 emis de Tribunalul Brașov și emiterea unui nou mandat de executare, cu

deducerea din pedeapsa de 2 ani închisoare a duratei reținerii din 3 aprilie

2002 și a arestării preventive de la 4 aprilie 2002 la 12 decembrie 1996.

În baza acestor hotărâri

intrate în puterea lucrului judecat a fost emis de Tribunalul Brașov, ca

instanță de executare, mandatul de executare nr. 733 din 2 februarie 2005.

Față de dispozițiile exprese

și limitative ale art. 461 C. proc. pen., problema competenței materiale a

instanței care a soluționat prima contestație la executare nu poate face în

nici un caz obiect de discuție în cadrul unei contestații la executare ci putea

fi invocată numai ca motiv de recurs, cale de atac pe care contestatoarea nu a

exercitat-o însă.

Față de considerentele

expuse, contestația va fi respinsă ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația la executare formulată de condamnata M.V.A. împotriva deciziei

penale nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe contestatoare să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2005.