ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2005

Asupra contestației la executare de față, constată: Prin cererea înregistrată la 31 martie 2005, condamnata M.V.A. a formulat, conform art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestație la executarea deciziei penale nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 2800/2002 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., și s-a computat din această pedeapsă perioada arestării preventive de la 4 aprilie 1996 până la punerea efectivă în libertate. În temeiul acestei hotărâri s-a emis un mandat de executare a pedepsei împotriva căruia a formulat contestație la executare la Tribunalul Brașov, care i-a admis în parte contestația, reținând doar că trebuia menționată exact durata care se deduce din pedeapsă.

A mai arătat contestatoarea că a formulat apel pe care Curtea de Apel l-a admis reținând că din durata pedepsei trebuia dedusă și perioada reținerii și a dispus emiterea unui nou mandat de executare. A susținut condamnata că acest mandat a fost emis nelegal, din dispoziția unei instanțe necompetente fiind astfel lovit de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a susținut că numai instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curtea Supremă de Justiție, putea dispune cu privire la nelămuririle din conținutul dispozitivului, așa încât hotărârea Curții de Apel Brașov și mandatul emis în baza acesteia sunt nule. Contestația la executare nu este fondată. Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., pe care a fost întemeiată cererea contestatoarei, se poate face contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Prin cererea formulată contestatoarea nu a arătat care ar fi nelămurirea cu privire la decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și nici în ce constă împiedicarea executării acesteia.

Din actele dosarului rezultă că, prin sentința penală nr. 573 din 27 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 26/ Ap din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus anulara mandatului de executare nr. 152 din 3 iulie 2002 emis de Tribunalul Brașov și emiterea unui nou mandat de executare, cu deducerea din pedeapsa de 2 ani închisoare a duratei reținerii din 3 aprilie 2002 și a arestării preventive de la 4 aprilie 2002 la 12 decembrie 1996. În baza acestor hotărâri intrate în puterea lucrului judecat a fost emis de Tribunalul Brașov, ca instanță de executare, mandatul de executare nr. 733 din 2 februarie 2005. Față de dispozițiile exprese și limitative ale art. 461 C. proc.

pen., problema competenței materiale a instanței care a soluționat prima contestație la executare nu poate face în nici un caz obiect de discuție în cadrul unei contestații la executare ci putea fi invocată numai ca motiv de recurs, cale de atac pe care contestatoarea nu a exercitat-o însă. Față de considerentele expuse, contestația va fi respinsă ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnata M.V.A. împotriva deciziei penale nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Obligă pe contestatoare să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2005.