ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1291/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

La data de 15 august 2004,

condamnatul M.S. a formulat contestație la punerea în executare a sentinței

penale nr. 190 din 11 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală,

susținând că nu i s-a dedus integral timpul executat.

Prin sentința penală nr. 1316/

F din 19 octombrie 2004, sus-menționatul tribunal, în temeiul art. 461 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., a admis contestația la executare și în baza art. 36 alin.

(3) și art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2004 a Tribunalului

București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3349 din

17 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pe lângă

durata reținerii și arestării preventive de la 23 august 2003 la zi și perioada

executată de la 18 ianuarie 2002, la 3 iunie 2003, conform sentinței penale nr.

181/2001 a Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a dispus anularea

mandatului de executare a pedepsei nr. 215 din 28 iunie 2004 emis în baza

sentinței penale nr. 190 din 11 februarie 2004 și s-a dispus emiterea unui nou

mandat, conform sentinței dată în contestația la executare.

Împotriva sentinței a

declarat apel condamnatul M.S., solicitând a se scade din pedeapsa de executat,

pedeapsa de 4 ani și 5 luni închisoare, aplicată pentru fapte săvârșite în anul

1997.

Prin decizia penală nr. 898

din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de contestatorul condamnat.

Instanța de apel motivează

că susținerile condamnatului sunt neîntemeiate, căci acesta nu a fost arestat

preventiv pentru faptele în concurs real săvârșite în perioada 1996 - 1997,

încât nu se poate considera ca executate aceste pedepse, totalizând 4 ani și 5

luni închisoare.

La soluționarea contestației

la executare, tribunalul a scăzut corect perioada executată de la 18 ianuarie

2002, la 3 iunie 2003 și perioada arestului preventiv de la 23 august 2003, la

zi.

Condamnatul a declarat

recurs, pe care nu l-a motivat în scris, iar în fața instanței a lăsat

soluționarea la aprecierea instanței. De asemenea și apărătorul desemnat din

oficiu a lăsat recursul la aprecierea instanței.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor

dosarului se constată că prima instanță a soluționat corect contestația la

executare, deducând din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului,

durata reținerii și arestării preventive la zi și perioada executată.

În această situație și

decizia instanței de apel, care a respins apelul condamnatului, confirmând

sentința, este corectă.

Deci, verificând actele

dosarului nu se constată nici un motiv care se ia în considerare din oficiu.

În consecință, recursul este

nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se include și onorariul de avocat oficiu, ce se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul M.S. împotriva deciziei penale nr. 898 din 29

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 februarie 2005.