ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1585/2003

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin sentința penală nr. 80 din 4

aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a respins contestația la

executare formulată de contestatorul G.I. cu privire la pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 102/1999 a Tribunalului Brașov

definitivă prin decizia penală nr. 4733/2000 a Curții Supreme de Justiție.

S-a reținut că prin cererea

formulată condamnatul a susținut că, la dezbaterile care au avut loc în recurs

nu s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice din 2

infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., în 2 infracțiuni

prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen.

De asemenea, s-a susținut că de la

data de 26 octombrie 2000, până la pronunțarea deciziei 28 noiembrie 2000, a

intrat în vigoare o lege penală mai favorabilă, O.U.G. nr. 207/2000 ale cărei

dispoziții nu au fost puse în discuția părților, iar în dispozitivul deciziei

există nelămuriri ce privesc punerea în executare a hotărârii, fără a se

preciza care sunt aceste nelămuriri.

Instanța de fond a reținut că

împrejurarea că schimbarea încadrării juridice, urmare aplicării legii mai

favorabile, nu a fost pusă în discuția părților nu poate constitui motiv de

contestație la executare, deoarece nu se încadrează în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în care se poate face

contestație la executare.

S-a mai reținut că dispozitivul

hotărârii nu cuprinde nelămuriri.

Prin decizia penală nr. 103 din 5

iunie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de

contestator.

Condamnatul a declarat recurs

susținând ca și în apel că se impunea aplicarea legii mai favorabile conform

art. 15 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei de 2 ani închisoare.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că

O.U.G. nr. 207/2000 prin care au fost modificate între altele dispozițiile art.

146 C. pen., a intrat în vigoare înainte de judecarea definitivă a cauzei

privindu-l pe inculpat.

În consecință în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 13 C. pen., care au în vedere situația, în care de

la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

mai multe legi penale și nu cele ale art. 14 sau art. 15 C. pen., cum s-a

susținut în motivarea recursului declarat, ultimele dispoziții legale având în

vedere situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine

o lege penală mai favorabilă.

Or numai în situația intervenirii

legii mai favorabile după o condamnare definitivă devin incidente în cauză

dispozițiile art. 458 C. proc. pen., în virtutea cărora instanța de executare

face după caz aplicarea art. 14 sau art. 15 C. pen., din oficiu, la cererea

condamnatului sau a procurorului.

Este, de asemenea, de reținut că din

decizia nr. 4733/2000 a Curții Supreme de Justiție rezultă că în recurs, urmare

intrării în vigoare a O.U.G nr. 207/2000, fiind incidente dispozițiile art. 13

C. pen., s-a și făcut aplicarea legii penale mai favorabile reținându-se că

potrivit acesteia faptele inculpatului nu mai pot fi considerate că au produs

consecințe deosebit de grave. Drept urmare s-a procedat la schimbarea

încadrării juridice din 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) și (5) în

2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., aplicându-se pedepse în

limitele prevăzute de acest text de lege.

Se constată, de asemenea, că în mod

corect s-a reținut că împrejurarea nu s-a pus în discuție, schimbarea

încadrării juridice nu poate fi valorificată drept motiv de contestație la

executare conform art. 461 C. proc. pen.

Examinând cauza și din oficiu,

Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în

considerare conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În consecință recursul va fi respins

ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de condamnatul G.I. împotriva

deciziei nr. 103 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat.

Obligă pe recurentul condamnat să

plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2003.