ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3388/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 23 decembrie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. București a solicitat obligarea

pârâtei A.C.P. Roșiorii de Vede la efectuarea investiției asumate prin

contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 34 din 19 februarie 1998,

obligarea pârâtei la plata sumei de 448.000.000 lei reprezentând penalități

calculate conform clauzei 7.10 din contractul mai sus menționat, modificat și

completat prin actul adițional încheiat în data de 27 martie 2002 și obligarea

pârâtei la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de

întârziere în executarea obligației investiționale, de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința nr. 2666 din 24 februarie 2004, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei reținând în esență că pârâta a făcut dovada

deplină a realizării obligației investiționale pentru 1998 - 2000 conform art.

26 din O.G. nr. 25/2000, iar reclamanta nu a contestat validitatea

certificatelor emise de cenzorii societății.

Cu privire la penalitățile prevăzute

de art. 7.10 din contract a reținut că aceste dispoziții se aplică numai în

cazul neexecutării obligației nu și pentru executarea cu întârziere.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta A.P.A.P.S. devenită A.V.A.S. București criticând-o

pentru nelegalitate.

Prin motivele de apel formulate,

reclamanta arată că instanța a interpretat în mod greșit atât dispozițiile

contractuale cât și normele legale invocate în cererea de chemare în judecată

și a aplicat în mod greșit principiul neretroactivității legii civile.

Astfel, arată apelanta prin actul

adițional din data de 27 martie 2002, părțile au convenit în mod expres

modificarea programului investițional, precum și aplicarea prevederilor O.G.

nr. 25/2002 în vederea analizării sursei de realizare a investiției aferente

perioadei 1 aprilie 1998 - 1 aprilie 2000.

Prin decizia nr. 382 din 14

septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefondat, apelul reclamantei.

Cu petiția înregistrată, la data de

25 octombrie 2004, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei anterior

menționată criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate

recurenta reiterează motivele de apel arătând că instanța de apel a interpretat

în mod greșit atât dispozițiile contractuale cât și normele legale invocate în

cererea de chemare în judecată.

Recurenta arată că prin actul

adițional din data de 27 martie 2002 părțile au convenit în mod expres modificarea

programului investițional, precum și aplicarea prevederilor O.G. nr. 25/2002 în

vederea analizei sursei de realizare a investiției aferente perioadei 1 aprilie

1998 - 1 aprilie 2000.

Prin alin. (2) al art. 7.10 din

contract, așa cum a fost modificat prin actul adițional din 27 martie 2002 se

prevede că: în cazul în care în urma analizei, în conformitate cu dispozițiile

O.G. nr. 25/2002, a realizării obligației investiționale pe perioada 1 aprilie

1998 - 1 aprilie 2000 prevăzută la art. 7.9 alin. (3), rezultă neîndeplinirea

acesteia, cumpărătorul se obligă să plătească penalitățile de întârziere

prevăzute la art. 7.10 în termen de 90 zile calendaristice de la notificarea de

către vânzător”.

Recurenta mai menționează că

motivarea instanței de apel că „obligația investițională aferentă perioadei

1998 - 2000 a fost executată anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002”

nu poate fi reținută.

Intimata pârâtă a depus la dosarul

cauzei un raport al comisiei de cenzori a societății comerciale privatizate C.

SA conchide recurenta, care nu îndeplinește condițiile de formă stabilite prin

Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 25/2002 modificată, și prin urmare nu

dovedește realizarea obligațiilor investiționale asumate de cumpărătorul

intimat A.C.P.

Pentru motivele invocate, recurenta

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, schimbarea în

tot a hotărârii pronunțate de tribunal și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la efectuarea investiției

asumate prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, sub sancțiunea plății

de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/zi întârziere de la data

pronunțării hotărârii judecătorești și plata sumei de 448.000.000 lei

penalități contractuale pentru neefectuarea investițiilor aferente anilor 1998

- 2000.

În drept recursul a fost motivat în

temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

aflate la dosar în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte

constată că motivele nu sunt întemeiate și, de asemeni, nu se încadrează în

nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, investiția asumată prin

contractul de vânzare cumpărare nr. 34/1998 constând în rentabilizarea și

modernizarea SC C. SA Roșiori în sumă de 1.500.000 lei a fost, conform

situației realizării programului de investiții anexa 1, integral realizată și

în termenul scadent prevăzut în contractul menționat.

Reeșalonarea din actul adițional de

la 27 martie 2002 la contractul de vânzare cumpărare a fost făcută numai pentru

perioada 1 aprilie 2000 - 1 aprilie 2002 fiind reeșalonată în 2004, investiția

a fost realizată de A.C.P. prin SC C. SA Roșiori în baza hotărârilor nr. 2/1998

și nr. 3/1998 cu respectarea art. 7.9 din contract, fapt corect reținut de

instanța de apel.

Nu poate fi reținută nici critica

recurentei privitoare la faptul că investițiile trebuiau realizate din surse

proprii sau surse atrase.

De asemeni, corect a reținut instanța

de apel că obligația investițională aferentă perioadei 1998 - 2000 a fost

executată anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002 neputându-i fi

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002, iar realizarea

obligației investiționale reeșalonată prin actul adițional încheiat la 27

martie 2002 este confirmată prin certificatul cenzorilor SC C. SA încheiat la

12 martie 2003.

În concluzie, decizia recurată este

legală, instanța de apel corect a interpretat actele și lucrările dosarului astfel

că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 382 din 14

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2005.