ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3137/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței, A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtului B.H.I. la plata sumei de 44.464,389 dolari S.U.A., reprezentând penalități contractuale pentru neîndeplinirea obligației asumată în urma cumpărării de acțiuni de a efectua în termen de un an investiții în valoare de 148.214,63 dolari S.U.A.

Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 3783 pronunțată la 4 decembrie 2003, a respins excepția nulității clauzei înscrisă în art. 8.8.5 și 8.8.6 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 28 iulie 2000, excepție ridicată de pârât, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la 44.464,389 dolari S.U.A. către reclamantă reprezentând penalități contractuale.

Instanța a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin art. 8.8.5. și 8.8.6 din contract de a efectua investiții în valoare de 148.214,63 dolari S.U.A. în termenul defapt, astfel încât el urmează a fi obligat la plata unor penalități calculate conform art. 8.8.7 din contract.

Totodată s-a reținut că nu poate fi reținută nulitatea clauzei prevăzută de art. 8.8.5 și 8.8.6 din contract, întrucât art. 127 din Legea nr. 31/1990 republicată, invocat de pârât, se referă la alte raporturi juridice decât cele care fac obiectul litigiului.

Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 273 pronunțată la 7 aprilie 2004, a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința primei instanțe în sensul că a admis excepția nulității clauzei contractuale prevăzută de art. 8.8.5 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, respingând ca nefondată acțiunea reclamantei care a fost obligată la 15.100.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-a reținut că inserarea prin art. 8.8.5 din contract a unei clauze prin care se stabilește cu anticipație un anume mod de a vota în adunarea generală, este contrar prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, care interzice încheierea unei asemenea convenții, clauza fiind, în consecință, nulă.

S-a mai reținut că în art. 8.8.6 și 8.8.7 din contract s-a prevăzut o obligație de diligență, nu de rezultat, iar atâta timp cât pârâtul nu a manifestat un comportament culpabil pe linia întreprinderii diligențelor ce cădeau în sarcina sa, nu poate fi vorba de o neîndeplinire a obligației asumate prin contract.

În aceste condiții acțiunea a fost considerată ca nefondată.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru interpretarea greșită a actului dedus judecății și pentru încălcarea legii, conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Un prim aspect constă în extinderea nejustificată la speță a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, acesta referindu-se la raporturile dintre acționari privind modul în care se va exercita dreptul de vot în adunarea generală și nu la raporturile dintre un acționar și vânzătorul acțiunilor, stabilite prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni.

Un al doilea aspect constă în aceea că obligația pârâtului ce implică faptul său personal cu rezultatul efectuării investiției, este o obligație de rezultat, susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire, conform art. 1073 C. civ.

Criticile sunt neîntemeiate.

Vorbind despre nulitatea convențiilor care au ca obiect exercitarea într-un anumit mod a dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor, art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu distinge între convențiile încheiate în cadrul raporturilor dintre acționari și între cele încheiate cu terțe persoane, acestea din urmă putând fi chiar mai nocive față de interesele acționarilor sau societății.

Ori, unde legea nu dispune, este interzis judecătorului să extindă efectele acesteia peste limitele expres stabilite.

Ca atare, acțiunea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată, concluzie ce se impune cu atât mai mult cu cât obligația asumată de pârât este o obligație de diligență, rezultatul la care se referă reclamanta nefiind consecința firească a atitudinii pârâtului, care în speță nici nu s-a dovedit a fi culpabilă.

În asemenea situație, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., neexistând nici alte temeiuri în baza cărora, invocate fiind din oficiu, să aibă ca rezultat reformarea hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 273 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.