ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra contestației în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
S.M. și R.V.D.V. au formulat
contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 3652 din 30 iunie 2004 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2685/2004, prin care li
s-au respins recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 106/2004 a
Curții de Apel Suceava și astfel, au fost condamnați la câte 5 ani închisoare
și obligați la plata unor cheltuieli judiciare, de câte 1.400.000 lei.
În motivarea contestațiilor cei doi
contestatori au arătat că prin hotărârea menționată a rămas definitivă
condamnarea fiecăruia, la pedeapsa de câte 5 ani închisoare, pentru comiterea
infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001, reținându-se, în sarcina lor faptul că, împreună, în
perioada 23 mai – 6 iunie 2003, au recrutat trei tinere, în scopul exploatării
acestora, prin practicarea prostituției.
Consideră că hotărârea este nelegală
și netemeinică, pentru că:
Procedura de citare nu a fost
îndeplinită conform legii, întrucât citarea s-a făcut numai la domiciliul sorei
contestatoarei, în Botoșani str. Tiberiu Crudu nu și în Botoșani str. Aleea
Constantin Gane, județul Botoșani, unde își are domiciliul contestatoarea și în
Olanda, contestatorul.
Contestatorul susține că potrivit art.
177 alin. (8) C. proc. pen., ar fi trebuit să fie citat și la domiciliul din
străinătate, adresa înscrisă în pașaport și menționată în declarațiile date în
faza de urmărire penală și de judecată.
La data de 30 iunie 2004, când
s-a judecat cauza în recurs, contestatorii erau plecați din țară, încă din 2
iunie 2004, prin punctul de trecere a frontierei Otopeni, încât nu au putut lua
cunoștință de data procesului și nici de a înștiința Înalta Curte de situația
ivită.
Contestatorii au mai arătat că
plecările din țară au fost legale așa cum se poate dovedi cu vizele de pe
pașapoarte, la data plecării conviețuind în concubinaj iar în prezent, fiind
căsătoriți și aflându-se în Olanda, unde contestatorul are 2 copii, din altă
căsătorie.
În sfârșit, contestatorii au mai
arătat că sunt în termenul prevăzut de lege, până la introducerea contestației,
neîncepând executarea pedepsei.
În drept, contestatorii au invocat art.
386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând contestația în principiu,
în raport de temeiul de drept invocat, la termenul din 28 octombrie 2005,
aceasta a fost admisă în principiu, stabilindu-se și faptul că a fost introdusă
în termen.
Verificându-se însă, pe fond, în
funcție de actele și probele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată că
aceasta nu este fondată, procedura de citare, la data judecării recursului și a
pronunțării hotărârii atacate, fiind legal îndeplinită, lipsa de la judecată și
de la pronunțare, fiindu-le imputabilă atâta timp cât știau de dosarul avut pe
rol și n-au făcut nici un fel de comunicare asupra unui alt loc de citare în
afară de cel cunoscut de instanță, ca urmare a declarațiilor făcute în cadrul
procesului.
În raport cu cele arătate, nefiind
îndeplinite, în fond, cerințele art. 386 lit. a) C. proc. pen., Curtea va
trebui să privească contestația în anulare ca nefondată și a o respinge, ca
atare.
Văzând și reglementarea plății
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația
în anulare formulată de contestatorii S.M. și R.V.D.V. împotriva deciziei
penale nr. 3652 din 30 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Obligă contestatorii la plata sumei
de câte 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
27 ianuarie 2006.