ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 septembrie 2008, reclamanta S.R.R. a solicitat anularea parțială a procesului-verbal de constatare încheiat la 30 aprilie 2008 de pârâta Curtea de Conturi a României referitor la controlul realizat în perioada ianuarie-aprilie 2008 cu privire la calitatea gestiunii economico-financiare a patrimoniului pentru exercițiul financiar 2007, precum și cu privire la modul de îndeplinire a dispozițiilor transmise prin adresa nr. 19218/I.Ș.

din 10 mai 2006. Reclamanta a invocat ca prime cauze de nelegalitate nemotivarea în fapt și în drept a obligației stabilite în sarcina sa pentru recuperarea unor pretinse prejudicii și necompetența pârâtei pentru realizarea controlului, recunoscută implicit de aceasta prin sesizarea ulterioară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile sau penale. Concluziile de la capitolul IV al actului de control au fost criticate de reclamantă, care a arătat că a încasat în mod legal veniturile din închirierea sălii „Mihail Jora”, fiind îndreptățită să utilizeze veniturile realizate din închirieri pentru realizarea obiectului său de activitate, conform dispozițiilor art. 37-38 din Legea nr. 41/1994 și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce privește capitolul VI pct. 1 din actul de control, s-a arătat că salariul președintelui director general al Societății Române de Radiodifuziune a fost calculat în raport de salariul mediu al instituției, iar activitatea managerilor se desfășoară în aceleași condiții cu restul personalului, care beneficiază și de alte sporuri permanente, astfel că sunt eronate constatările pârâtei, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit dacă s-au produs prejudicii și care sunt persoanele responsabile de producerea acestora.

Reclamanta a solicitat și anularea pct. II al capitolului VI din actul atacat, arătând că plata efectuată către Uniunea Europeană de Radio și Televiziune este legală în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, față de calitatea sa de membru al uniunii, față de includerea în bugetul de stat a sumelor privind plata sumelor respective și față de precizarea trimisă prin scrisoarea nr. 359/1999 a Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților.

Neregulile constatate la capitolul VII lit. a), lit. b), lit. f) și lit. g) din actul de control au fost criticate, cu motivarea că nu există temei legal pentru obligația de a se vira la bugetul de stat veniturile din chirii, că veniturile încasate de cinci membri ai consiliului de administrație sunt asimilate salariilor, iar cheltuielile efectuate pentru deplasările externe ale unor membri ai consiliului de administrație și pentru deplasarea la Paris a 112 persoane au fost corect stabilite, fiind cuprinse în bugetul aprobat pentru anii respectivi. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2176 din 26 mai 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat Capitolul VI pct. II și Capitolul VII pct. b din procesul-verbal de constatare încheiat la 30 aprilie 2008 de pârâta Curtea de Conturi a României, respingând acțiunea cu privire la celelalte capitole ale actului de control.

Competența inspectorilor Curții de Conturi pentru efectuarea controlului a fost constatată de instanța de fond în raport de prevederile Legii nr. 94/1992, reținându-se că sesizarea organelor de cercetare penală este numai rezultatul lipsei de specialitate și de competență pentru stabilirea răspunderii penale. Cererea de anulare a obligației de plată stabilită la capitolul IV din actul de control a fost respinsă în raport de dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 și art. 16 din Legea nr. 213/1998, republicată, constatându-se că sala de spectacole „Mihail Jora” nu se află în proprietatea reclamantei, care având numai un drept de administrare, datorează bugetului de stat veniturile realizate din închirierea spațiului respectiv.

De asemenea, a fost respinsă cererea de anulare a pct. I din capitolul VI al actului de control, considerându-se că este nelegală calcularea salariilor președintelui și managerilor societății reclamante în raport de un alt salariu decât salariul de bază mediu pe instituție, indiferent de condițiile în care își desfășoară activitatea persoanele respective. Instanța de fond a anulat pct. II din capitolul VI al actului de control în privința cotizației achitată către Uniunea Europeană de Radio și Televiziune , reținând că dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 reglementează posibilitatea achitării cotizațiilor cuvenite organizațiilor guvernamentale la care reclamanta este parte.

Constatările de la lit. a) și b) ale capitolului VII au fost menținute pentru considerentele expuse anterior cu privire la obligația reclamantei de a vira la bugetul de stat suma de 18.089,10, reprezentând venituri din chirii, cu dobânda de întârziere și cu privire la drepturile bănești în sumă de 69.814,80 acordare în mod nelegal membrilor consiliului de administrație. Instanța de fond a considerat că în mod legal reclamanta a dispus ca din acest debit să fie recuperată numai suma de 6.344 lei, întrucât pentru diferența de sumă s-a prescris dreptul la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Au fost menținute și constatările de la capitolul VIII lit. f) și g) din actul de control, pentru că deplasarea în străinătate a membrilor consiliului de administrație s-a efectuat cu încălcarea prevederilor H.G.

nr. 518/1995, în condițiile în care nu a existat o convenție civilă, iar costurile suportate cu ocazia unor turnee la Paris – Viena – Bratislava în perioada 1-6 noiembrie 2004 și la Paris în perioada 22-24 noiembrie 2004 nu s-au justificat pentru acele persoane care nu aveau raporturi contractuale cu societatea reclamantă. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304/1 C. proc. civ. Recurenta S.R.R. a solicitat admiterea recursului său și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii tuturor cererilor din acțiune și pe cale de consecință, să fie anulate și capitolul IV, capitolul VI pct. 1, capitolul VII lit. a), lit. b), lit. f) și lit. g) din procesul-verbal de constatare întocmit la 30 aprilie 2008 de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.

În primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a criticat concluzia instanței de fond privind legalitatea actului de control în privința obligației sale de a vira la bugetul de stat veniturile realizate din închirierea sălii de spectacole „Mihail Jora” în cursul anului 2007. S-a susținut că soluția dată de prima instanță este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 37-38 din Legea nr. 41/1994 și art. 12 alin. (3), art. 14 și art. 16 din Legea nr. 213/1998, deoarece nu a fost avut în vedere dreptul de administrare deținut de societatea recurentă asupra sălii de spectacole în baza reglementării speciale cuprinsă în legea sa de organizare, prin derogare de la dreptul comun al proprietății publice.

Recurenta a invocat ca argument pentru exonerarea sa de obligația de plată includerea veniturilor din chirii în bugetul anual de venituri și cheltuieli al societății, arătând că în privința altor cheltuieli cu același regim juridic și anume, cotizația EBU, instanța de fond a pronunțat o soluție diferită, considerând că plățile au fost legal efectuate. Și în ipoteza aplicării prevederilor Legii nr. 213/1998, recurenta a arătat că trebuia să beneficieze de minimum 20% din veniturile realizate din închiriere, opinie care a fost împărtășită și de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, astfel cum rezultă din scrisoarea nr. XIX/289/2008, depusă la dosarul cauzei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit a fost menținut actul de control cu privire la calculul drepturilor salariale de care pot beneficia președintele – director general și managerii din cadrul S.R.R. și s-a arătat că instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a Legii nr. 124/1998, care nu cuprinde nici o distincție în privința modului de stabilire a salariului față de salariul mediu brut sau de salariul mediu pe instituție. Recurenta a considerat că instanța de fond a aplicat greșit acte normative anterioare acestei legi și anume Legea nr. 41/1994 și Ordinul nr. 234/1998 emis de Președintele Societății Române de Radiodifuziune și nu a observat că noua reglementare și contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societății Române de Radiodifuziune au recunoscut tuturor salariaților, indiferent de natura funcției ocupate - de conducere sau de execuție, dreptul de a primi sporurile specifice.

În cel de-al treilea motiv de recurs, societatea recurentă a arătat că în mod greșit au fost înlăturate criticile aduse actului de control referitoare la constatările privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin adresa nr. 19218/I.Ș. din 10 mai 2006. Recurenta a învederat că aceste constatări nu puteau fi în principiu valorificate, întrucât în actul de control nu au fost indicate normele legale, motivele de fapt și de drept și cuantumul prejudiciilor invocate. Din acest motiv, s-a considerat că nu poate fi reținută culpa recurentei pentru neaducerea la îndeplinire a unor dispoziții, care în mod obiectiv nu pot fi îndeplinite, sens în care au și decis instanțele de judecată.

Pentru considerentele expuse în primele două motive de recurs au fost reiterate argumentele de fapt și de drept invocate cu privire la nelegalitatea constatărilor Curții de Conturi referitoare la veniturile realizate din închirierea sălii de spectacole „Mihail Jora” și la drepturile bănești încasate de președintele-director general și de membrii consiliului de administrație al S.R.R.

În privința constatărilor de la capitolul VII lit. f) și lit. g) din actul de control , societatea recurentă a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca fiind dovedit un prejudiciu în sumă de 17.674,50 lei cauzat de deplasarea în străinătate a unor membri din consiliul de administrație, precum și un prejudiciu în sumă de 40.769,7 lei pentru locurile de cazare plătite cu ocazia concertelor Orchestrei Naționale Radio pentru susținerea unor turnee la Paris-Viena-Bratislava și respectiv la Paris, în perioadele 1-6 noiembrie 2004 și 22-24 noiembrie 2004. În ultimul motiv de recurs, societatea recurentă a arătat că întregul act de control este lovit de nulitate, întrucât Curtea de Conturi nu mai avea abilitarea legală de a întocmi acte de constatare, ca urmare a efectuării controlului și nici să dispună luarea unor măsuri.

În dezvoltarea acestei critici, s-a învederat că legislația în vigoare nu mai conține norme cu privire la organizarea și funcționarea Curții de Conturi, deoarece Legea nr. 94/1992 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 43/2006, iar abrogarea unui act normativ are un caracter definitiv, cu excepția ordonanțelor care au prevăzut norme de abrogare și care au fost respinse prin lege de Parlament conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. Cum O.U.G. nr. 43/2006 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 544/2006 a Curții Constituționale, dar nu a fost respinsă prin lege de Parlament, recurenta-reclamantă a considerat că Legea nr. 94/1992 a fost definitiv abrogată, nefiind permisă repunerea în vigoare a reglementării sale.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304/1/ C. proc. civ., să fie modificată în tot sentința recurată, în sensul respingerii cererilor formulate de reclamantă, pe cale de excepție, ca inadmisibile, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiate și nelegale, urmând a fi menținut procesul-verbal de control întocmit de reprezentanții săi la 30 aprilie 2008. În primul motiv de recurs, s-a susținut că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 140 din Constituția României, revizuită, art. 16 alin. (1), art. 18 lit. d), art. 31 alin. (2), art. 94 și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, texte de lege în vigoare la data introducerii acțiunii.

Recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de fond a procedat la reținerea și judecarea litigiului pe fond, calificând actul atacat ca fiind un act administrativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ, deși procesul-verbal încheiat la 30 aprilie 2008 nu este un act administrativ, chiar dacă a fost emis de o autoritate publică, întrucât prin acest act nu se nasc, nu se modifică sau nu se sting raporturi juridice și prin urmare, nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ. În acest sens, s-a precizat că procesul-verbal de constatare a stabilit abaterile financiare și faptele cauzatoare de principii, indicând persoanele cu atribuții în întocmirea, verificarea și aprobarea documentației, fără a stabili însă și răspunderi.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă a considerat că procesul–verbal de constatare contestat nu conține dispoziții date pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă, conform art. 94 din Legea nr. 94/1992 și nu poate produce nici un fel de consecințe, întrucât aceeași lege a prevăzut la art. 95 că măsurile se iau prin decizie emisă de președintele Secției de control financiar ulterior sau, după caz, de directorul direcției de control financiar ulterior a camerei de conturi județene și împotriva acestei decizii partea interesată poate face întâmpinare. Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de anulare a capitolului VII pct. II al procesului-verbal de constatare, cu motivarea că instanța de fond a aplicat greșit legea, fără a observa că Legea nr. 41/1994 și O.G.

nr. 41/1994 nu au conferit societății intimate dreptul de a uza de sume destinate prin bugetul de stat pentru a plăti cotizația de membru la organisme internaționale neguvernamentale. Recurenta-pârâtă a arătat că documentele prezentate echipei de control nu pot constitui temei pentru ordonanțarea și plata din bugetul de stat a sumelor reprezentând aceste cotizații, fiind necesar un cadru juridic pentru efectuarea operațiunilor respective, astfel că intimata trebuia să întreprindă demersuri pentru ca Guvernul României să aprobe reprezentarea României la organismele de profil de către S.R.R. și să obțină dreptul de a achita cotizația de membru. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente: Procesul-verbal de constatare din 30 aprilie 2008 a fost întocmit de Curtea de Conturi a României, secția de control financiar ulterior, ca urmare a verificării la S.R.R. a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin adresa nr. 19218/I.Ș. din 10 mai 2006, precum și a calității gestiunii economico financiare și a modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului pentru exercițiul financiar al anului 2007. În capitolul IV și în capitolul VII lit. a) din actul atacat s-a constatat că S.R.R. nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României cu ocazia controlului precedent și transmise cu adresa nr. 19218/I.Ș.

din 10 mai 2006 cu privire la execuția veniturilor bugetului de stat pentru închirierea unor spații disponibile, proprietate de stat. Organele Curții de Conturi au constatat abaterea societății reclamante de a fi închiriat Sala Radio „Mihail Jora”, aflată în proprietatea statului, fără a avea aprobarea printr-o hotărâre a Guvernului, reținând integral veniturile realizate, ca venituri din exploatare. Neaducerea la îndeplinire a celor constatate cu privire la veniturile obținute la S.R.R. din chirii în perioada 2006-2007 a prejudiciat bugetul de stat, stabilindu-se obligația de plată pentru suma de 18.089,10 lei. Instanța de fond a menținut corect actul de control în privința abaterii referitoare la realizarea veniturilor cuvenite bugetului de stat, deoarece societatea reclamantă nu este proprietara bunului închiriat, astfel că nu este îndreptățită să rețină integral veniturile realizate din chirii, cum neîntemeiat a susținut în recurs.

Sala de concerte „Mihail Jora” face parte din proprietatea publică a statului, iar S.R.R. are un drept de administrare acordat prin actul său de organizare și funcționare, Legea nr. 41/1994. Regimul juridic al veniturilor obținute din închirierea bunurilor proprietate publică a statului este prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, conform cărora sumele respective se fac venit la bugetul de stat. Legea nr. 41/1994 nu prevede nici o derogare de la regimul juridic al proprietății publice reglementat de Legea nr. 213/1998, aplicată în mod corect prin actul de control dedus judecății. Față de acest temei juridic al măsurii de virare la bugetul statului a veniturilor realizate din chirii, nu poate fi reținută susținerea societății recurente că instanța de fond a pronunțat o soluție diferită în privința cotizației EBU, dat fiind că în cazul acesteia au fost avute în vedere și aplicate alte acte normative.

De asemenea, nu poate fi reținută apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care prevăd că titularul dreptului de administrare are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20-50%, deoarece închirierea efectuată de societatea recurentă nu a fost aprobată în condițiile prevăzute de alin. (1) din același text de lege, printr-o hotărâre a Guvernului, care să stabilească și cota-parte cuvenită din chirie. Contrar susținerii recurentei-reclamante, instanța de fond a analizat conținutul scrisorii nr. XIX/289/2008 a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, constatând lipsa de forța juridică a acestui înscris, care nu poate constitui temei de anulare a obligației fiscale, reprezentând veniturile realizate din chirii și dobânda legală pentru nevirarea lor la termen.

Societatea recurentă a criticat neîntemeiat și soluția de menținere a capitolului VI pct. I și a capitolului VII lit. b) din actul de control în privința abaterilor referitoare la angajarea și efectuarea cheltuielilor cu salariile personalului cu funcții de conducere. Instanța de fond a constatat judicios că salariul de bază mediu pe instituție, avut în vedere la calculul acestor drepturi bănești a fost nelegal stabilit, prin includerea unor adaosuri de natura sporurilor permanente înscrise în contractul colectiv de muncă (spor condiții grele, spor de confidențialitate, spor de complexitate, spor de gestiune, spor de vechime). Criticile aduse acestei soluții depășesc apărările formulate prin cererea de chemare în judecată, prin care nu au fost invocate dispozițiile Legii nr. 41/1994 și ale Legii nr. 124/1998.

De altfel, prevederile acestor acte normative nu confirmă susținerile recurentei-reclamante privind determinarea corectă a drepturilor salariale pentru personalul cu funcții de conducere, în condițiile în care nu a fost modificat sau anulat Ordinul nr. 234/1998 al Președintelui Societății Române de Radiodifuziune, prin care s-a aprobat stabilirea acestor drepturi în raport de salariul de bază mediu pe instituție, care nu conține sporurile permanente menționate anterior. De asemenea, instanța de fond a constatat judicios legalitatea actului de control pentru abaterea societății-recurente de a fi încălcat prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, prin acordarea către 5 membri ai consiliului de administrație, care nu aveau și calitatea de angajați ai Societății Române de Radiodifuziune, a unor prime și stimulente din fondul de participare la profit, la care nu aveau dreptul.

Cel de-al treilea motiv de recurs invocat de societatea recurentă se dovedește a fi neîntemeiat, întrucât procesul-verbal de constatare întocmit de controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi a fost motivat în fapt și în drept, fiind indicate normele juridice încălcate și cuantumul prejudiciilor, pentru care s-au dispus măsurile de recuperare. În consecință, recurenta-reclamantă a solicitat fără temei legal exonerarea sa de răspundere pentru neexecutarea măsurilor dispuse prin actul de control. Prin același motiv de recurs a fost criticată neîntemeiat soluția instanței de fond privind legalitatea constatărilor cuprinse în capitolul VII lit. f) și lit. g) din actul de control, întrucât s-a dovedit încălcarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor Legii nr. 41/1994 și ale H.G.

nr. 518/1995, astfel cum au fost completate prin H.G. nr. 420/1998. Potrivit acestei reglementări, au fost plătite nelegal sumele pentru deplasările externe realizate în anul 2004 de trei membri ai consiliului de administrație al societății recurente, în condițiile în care aceștia nu au avut atribuții de reprezentare și nici nu au încheiat convenții civile de prestări servicii pentru efectuarea deplasărilor în calitate de specialiști. Tot fără temei legal s-au dovedit a fi fost efectuate și cheltuielile de deplasare și cazare în străinătate în perioadele 1-6 noiembrie 2004 și 22-24 noiembrie 2004, a persoanelor care nu aveau calitatea de angajați ai Societății Române de Radiodifuziune și nu aveau nici un alt raport contractual cu aceasta.

Față de aceste considerente, constatările organelor Curții de Conturi de la capitolele menționate anterior ale actului de control din 30 aprilie 2008 au fost neîntemeiat criticate în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât ele au fost cuprinse inițial în procesul-verbal nr. 1219 din 21 martie 2006 și comunicate cu adresa nr. 19218/I.Ș. din 10 mai 2006, a căror legalitate nu a fost contestată de către recurenta-reclamantă. Aceeași recurentă a invocat neîntemeiat și nulitatea actului de control pentru necompetența autorității emitente, dat fiind că Legea nr. 94/1992 nu a fost abrogată, fiind declarată neconstituțională prin decizia nr. 544/2006 a Curții Constituționale O.U.G. nr. 43/2006, care prevedea abrogarea acestei legi.

Potrivit art. 16 alin. (1) și art. 18 lit. a) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de Conturi își exercită funcțiunea de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, fiind supuse acestui control statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome. În baza acestor prevederi legale, procesul verbal de constatare din 30 aprilie 2008 a fost legal întocmit ca urmare a verificării modului de administrare a patrimoniului deținut de S.R.R.

, în calitate de serviciu public autonom de interes național, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994. În consecință, recursul declarat de reclamanta S.R.R. va fi respins ca nefondat. Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, constatând că sunt neîntemeiate criticile formulate atât cu privire la admisibilitatea acțiunii, cât și pe fondul cauzei. Excepția de procedură invocată în recurs cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este nefondată în raport de regimul juridic al actului de control dedus judecății.

Procesul-verbal de constatare întocmit la 30 aprilie 2008 de Curtea de Conturi este un act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Calificarea juridică a actului de control din 30 aprilie 2008 are drept consecință aplicarea Legii nr. 554/2004, prin posibilitatea contestării legalității acestui act la instanța de contencios administrativ. Recurenta-pârâtă a susținut neîntemeiat că procesul-verbal de constatare nu s-a finalizat prin decizia emisă de președintele Secției de control financiar ulterior, împotriva căreia persoana interesată poate formula întâmpinare în condițiile prevăzute de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-pârâtă a constatat implicit că nu sunt aplicabile aceste prevederi legale atât prin răspunsul comunicat la obiecțiunile formulate de societatea-reclamantă, cât și prin adresa nr. 20.234/I.Ș. din 20 iunie 2008 de înaintare către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a procesului-verbal de constatare din 30 aprilie 2008 și a procesului-verbal nr. 1219 din 21 iunie 2006, în vederea analizării celor constatate și stabilirii dacă respectivele abateri sunt de natură a întruni elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale și/sau penale.

În consecință, s-a invocat neîntemeiat inadmisibilitatea acțiunii de anulare a procesului-verbal de constatare din 30 aprilie 2008 în condițiile în care, de la data emiterii acestuia, nu a fost înaintat pentru emiterea deciziei președintelui Secției de control financiar ulterior, iar existența unei asemenea decizii nu este prevăzută de lege ca o condiție pentru finalizarea procedurii administrative și pentru exercitarea dreptului persoanei interesate de a sesiza instanța de judecată. Recurenta-pârâtă a criticat neîntemeiat și soluția de anulare a capitolului VI pct. II din procesul-verbal de constatare întocmit la 30 aprilie 2008 cu privire la plata cotizației către Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, a cărei membră este societatea reclamantă.

Legea nr. 41/1994 prevede în art. 41 alin. (1) că, prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate Societății Române de Radiodifuziune pentru achitarea cotizațiilor cuvenite organizațiilor guvernamentale internaționale. În aplicarea acestui text de lege, începând din anul 1999 s-au inclus în bugetul de stat la capitolul „transferuri” sumele necesare plății cotizației la EBU de către societatea reclamantă, iar contul de execuție bugetară al acesteia, însoțit de raportul anual de activitate a fost analizat și avizat favorabil de comisiile pentru buget, finanțe și aprobat în plenul Parlamentului. Argumentului recurentei-pârâte că S.R.R. nu a fost nominalizată în O.G.

nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale inter-guvernamentale la care România este parte, nu poate fi reținut pentru că acest act normativ nu exclude posibilitatea reglementării altor cotizații prin norme speciale, cum sunt cele cuprinse în legea de organizare și funcționare a societății reclamantă. Legalitatea plăților efectuate cu acest titlu de către S.R.R. a fost de altfel confirmată prin aprobarea anuală a sumelor necesare în bugetul de stat și aprobarea contului de execuție bugetară pentru fondurile alocate de la bugetul de stat, cu detalierea cheltuielilor și cu explicarea modului de utilizare a fondurilor pe fiecare capitol de cheltuieli. Recurenta-pârâtă a susținut de asemenea nefondat că societatea reclamantă trebuia să efectueze demersuri pentru recunoașterea sa, în calitate de reprezentantă a României la organismele internaționale de profil.

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune este o organizație internațională în care sunt reprezentate societățile publice de radiodifuziune și televiziune europene și calitatea Societății Române de Radiodifuziune de membru al acestei organizații este consecința statutului său, de serviciu public autonom de interes național, care potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 41/1994, republicată, își desfășoară activitatea de realizare a programelor de radiodifuziune, sub controlul Parlamentului, în condițiile și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte. Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.R.R. și de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2176 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.