ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3312/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 7621 din 15 mai 2006, reclamanta M.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Iași, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 3944 din 16 decembrie 2005, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Iași, șos. N. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, deși terenul este liber, i s-au acordat nelegal despăgubiri, fără a se lua în calcul și varianta compensării.

Prin Sentința civilă nr. 523 din 28 februarie 2007, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta M.C., reținând că, potrivit expertizei D.R., terenul în litigiu este afectat de detalii de sistematizare, fiind construit un bloc, trotuarul aferent, spațiu verde, care este străbătut de rețeaua de alimentare cu gaz a blocului, toate edificate anterior anului 1990. Prin Decizia nr. 8030 din 12 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 7 din 11 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin Decizia nr. 171 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași.

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamanta M.C., reținând, în esență, că autorii I.A. și I.E. au cumpărat cu act de vânzare-cumpărare imobilul în litigiu în suprafață de 816,50 mp teren, situat în Iași, șos. N., moștenit ulterior de fiica acestora și, apoi, de reclamanta M.C., conform certificatelor de moștenitor din 12 februarie 2002 și din 19 iunie 2003; că terenul a fost preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 117 din 11 martie 1964; că pe amplasamentul terenului, fostă proprietatea soților I.A. și I.E., s-a edificat blocul de locuințe B1, o parte este afectat de trotuar și spațiu verde, iar o altă parte din suprafața totală, respectiv 354,30 mp teren, situată în spatele blocului, la o distanță de 3 m, este traversat de la Vest la Est de conducta de gaz subterană care alimentează cele două scări ale blocului, fiind astfel afectată unei utilități publice.

S-a mai reținut, că suprafețele de teren 33,50 mp și 150,70 mp, ce constituie alee de acces, respectiv alee-șosea, propuse de expert a fi acordate în compensare, nu pot fi restituite în natură. S-a concluzionat, că propunerea de despăgubiri în temeiul legii speciale dispusă prin dispoziția contestată este temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.C., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Iași a reținut în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerând că nu există o parte din terenul supus exproprierii rămasă liberă; că suprafața de teren de 354,30 mp amplasată la 3 m în spatele blocului este afectată de conducte de gaze sau termoficare, care deservesc nevoile locatarilor blocului B1 construit pe terenul expropriat; că instanța de apel nu a primit nici soluția propusă de expert de a acorda în compensare suprafețele de 35,50 mp teren și de 150,780 mp teren situate în imediata vecinătate a terenului în litigiu, considerând eronat că acestea ar fi o cale de acces, respectiv, o alee de acces; că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că rețeaua este subterană, ea fiind în realitate supraterană; că nu s-a reținut cu exactitate, în considerentele deciziei recurate, dacă detaliu de sistematizare este o rețea de gaz sau de termoficare, considerând că este o amenajare de utilitate publică.

După ce a redat conținutul art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice, recurenta a arătat că sintagma amenajări de utilitate publică vizează, printre altele, și dotări tehnico-utilitare subterane, or, în speță terenul rămas liber nu este afectat de o amenajare de utilitate publică în înțelesul legii, ci de o conductă de gaz aflată la suprafață, care se poate devia pe baza unui aviz de modificare a racordului de gaz pe peretele blocului și nicidecum la 3 m de acesta, așa cum este în prezent. S-a mai arătat, că, greșit, instanța de apel a reținut că terenurile propuse în compensare de către expertul M.I. constituie căi de acces, interpretând trunchiat și eronat materialul probator, fără a se raporta la situația reală și actuală a terenului ce rezultă din planul de detaliere și planul de situație nr. 4, care au la bază planul cadastral ediție 1990, potrivit cărora terenul în suprafață de 33,50 mp nu reprezintă o cale de acces.

În ceea ce privește suprafața de 150,70 mp teren propusă în compensare, a cărei afectațiune a fost stabilită ca fiind "accesarea", s-a arătat că instanța de apel "a dat o interpretare confuză", raportându-se la planuri de situație care redau vechiul amplasament, însă potrivit planului cadastral din anul 1990 apare "fosta A.Ș.N.", desprinzându-se în mod cert ideea că această suprafață de teren este identificată sub această denumire, dar în nici un caz nu poate fi confundată cu actuala A.Ș.N. și, mai mult decât atât, cu șos. N., situată în cu totul alt amplasament, care nu este o alee, ci șosea principală a orașului. S-a concluzionat, că prin aplicarea greșită a legii, instanța de apel a reținut că "reclamantei nu i se poate restitui în natură o parte din terenul supus exproprierii, nefiind incidențe în speță dispozițiile art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile art. 1 (2) din H.G.

nr. 250/2007. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța contată următoarele : Recurenta-reclamantă critică decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 (2) din H.G. nr. 250/2007, în sensul că în mod greșit instanța de apel nu a dispus, în principal, restituirea în natură a suprafeței de 354,30 mp teren, rămasă liberă din totalul suprafeței de 816,50 mp, preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 117 din 11 martie 1964, sau, în subsidiar, atribuirea în compensare a două suprafețe de teren, de 33,5 mp și 150,70 mp, care sunt, de asemenea, libere.

Imobilul în litigiu, în suprafață de 816,50 mp teren, a fost preluat de stat abuziv în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin expropriere, în baza Decretului nr. 117/1964, iar regimul său juridic este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, problema de drept dezlegată prin Decizia nr. 8030 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual, în recurs, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 (3) C. proc. civ. Prin aceeași decizie, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica dacă suprafața de 352,90 mp teren este spațiu verde, întrucât nu poate fi înlăturată finalitatea reparației legii speciale, constând în prevalența restituirii în natură.

În rejudecarea apelului, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice, iar conform concluziilor acesteia, la care recurenta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni, suprafața de 354,30 mp teren are destinația de spațiu verde și nu este afectată de construcții, dar este traversată de o conductă de gaz supraterană, care alimentează cele două scări ale blocului, al cărei amplasament poate fi modificat pe peretele blocului B1.

Potrivit art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată de servituți legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Dispozițiile art. 10 alin 3, 4, 5 și 6 se vor aplica în mod corespunzător". Folosind sintagma "cea afectată de servituți legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale", legiuitorul a avut în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse amenajării destinate a deservi nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007. Prin urmare, este adevărat că legiuitorul enumeră exemplificativ numai "dotări tehnico-edilitare subterane", dar nimic nu împiedică instanțele ca în măsura în care constată că o asemenea dotare ce afectează terenul solicitat a fi restituit în natură are caracter de utilitate publică să nu dispună restituirea în natură a acestuia.

Or, în speță, conducta ce traversează suprateran terenul în suprafață de 354,50 mp este destinată deservirii comunității de locatari ai blocului B1, pe de o parte, iar, pe de altă parte, terenul respectiv are destinația de spațiu verde din jurul blocului de locuit, astfel că și sub acest aspect este afectat tot unei utilități publice. Prin urmare, corect a stabilit instanța de apel că în privința restului de teren în suprafață de 354,50 mp, afectat de dotare tehnico-edilitară și cu destinația de spațiu verde din jurul blocului, nu se poate restitui în natură, în condițiile art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-contestatoare, potrivit căreia greșit nu i-au fost restituite în natură, în compensare, suprafețele de 33,50 mp teren și 150,70 mp teren, ca fiind liber de construcții, este, de asemenea, nefondată, deoarece din schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că acestea reprezintă căi de acces.

Prin urmare, față de destinația actuală a acestor suprafețe de teren, solicitate a fi acordate în compensare, de utilitate publică, legal instanța de apel, a respins cererea reclamantei formulată în acest sens. Celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă vizează aprecierea eronată a probelor administrate de către instanța de apel și nu pot fi încadrate de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs prevăzute strict și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Față de considerentele expuse, se constată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 11 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren ce a fost expropriată, de 816,50 mp teren.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei nr. 171 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010. Procesat de GGC - NN