ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7550/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta C.U. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Complexul Muzeal B., anularea Deciziei nr. 34 din 12 aprilie 2005 și acordarea sumei de 5 miliarde RON despăgubiri bănești, pentru imobilul " H.D. " și terenul în suprafață de 1975 mp, imobile situate în municipiul Suceava, str. 6 N. În motivare, reclamanta a arătat că imobilul a aparținut autorilor săi și a fost expropriat prin Decretul nr. 534/1958 și Decretul nr. 181/1961; pe teren, au fost construite blocuri de locuințe, iar imobilul construcție a fost transformat în muzeu. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, pentru despăgubiri bănești, competența de soluționare a cererii aparține prefectului județului.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii, întrucât imobilul a trecut în patrimoniul statului cu titlu valabil, în baza actului de expropriere, achitându-se suma de 531.89 RON. Mai mult, pentru acordarea de despăgubiri, nu sunt întrunite dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 386 din 19 mai 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și contestația formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, atât timp cât pârâta a emis Decizia nr. 34/2005, prin care a soluționat notificarea reclamantei, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, are calitatea de unitate deținătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, așa încât, excepția este neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, prin Decizia nr. 34/2005, Complexul Muzeal S. a respins notificarea reclamantei privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, deoarece bunul a fost obținut în baza unui titlu valabil, iar, față de natura sa juridică, muzeul este exceptat de la retrocedarea în natură, despăgubirile neputând fi acordate, deoarece terenul este afectat de investiții, construite integral pe baza autorizațiilor, legal eliberate. Analizând legalitatea preluării, tribunalul a reținut că, potrivit actelor de proprietate, antecesorii reclamantei au dobândit, în anul 1959, imobilul compus din casă cu anexe și 1984 mp teren, situat în Suceava, str. 6 N., care a fost expropriat prin Decretul nr. 181/1961.

Deși pârâta a susținut că exproprierea s-a făcut pentru cauză de utilitate publică, actele de la dosar nu confirmă acest lucru. Mai mult, în condițiile în care despăgubirile s-au acordat în baza H.C.M. nr. 1676/1959, și nu prin evaluarea obiectivă și la prețul pieței, s-a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001. Din cauza destinației speciale a imobilului, s-a reținut că nu poate fi restituit în natură, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001. În condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că, la data exproprierii imobilului valoarea acestuia era mult mai mare față de cea acordată, solicitarea acesteia de acordare a sumei de 5 miliarde RON a fost apreciată ca nedovedită.

Prin Decizia civilă nr. 147 din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava, s-a admis apelul reclamantei, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că nu s-a făcut dovada achitării despăgubirilor, așa cum au fost calculate prin procesul-verbal de evaluare, cu atât mai mult cu cât acest proces-verbal este anterior decretului de expropriere. S-a reținut că, atât timp cât nu s-au respectat dispozițiile art. 11.3 din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 și H.G. nr. 250/2007, instanța nu a analizat fondul cauzei. Referitor la excepția invocată de Consiliul Județean Suceava, s-a reținut că, prin H.G. nr. 73 din 19 iunie 2006, art. 1, s-a aprobat transmiterea unor bunuri, printre care și clădirea " H.D.

" și 1684 mp teren aferent, din domeniul public al statului și administrarea M.C.C., în domeniul public al județului Suceava și în administrarea Consiliului Județean Suceava, pentru Complexul Muzeal B. Faptul că nu a fost un protocol de predare-primire, nu duce la nevalabilitatea H.G. nr. 73/2006 și, ca atare, imobilul se află în domeniul public al Județului Suceava și în administrarea Consiliului Județean Suceava. Rejudecând cauza, Tribunalul Suceava, prin Sentința civilă nr. 1258 din 6 iulie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.U., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Suceava. Prin aceeași hotărâre, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă față de pârâtul Complexul Muzeal B. și, în consecință, s-a anulat Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, emisă de pârât, care a fost obligat să restituie în natură reclamantei imobilul " H.D.

" , în care se află sediul Muzeului E.B., precum și suprafața de 1975 mp teren aferent, cu obligarea reclamantei de a-i menține afectațiunea pentru o perioadă de până la 3 ani. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 36 din 26 februarie 2010, s-au transmis, din administrarea Consiliului Județean Suceava, prin Direcția de administrare a domeniului public și privat al Județului Suceava, în administrarea Complexului Muzeal B., inclusiv bunurile imobile proprietate publică a județului, printre care se regăsește și Muzeul E. " H.D. " . Cum, prin normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, s-au clarificat motivările de unitate deținătoare a imobilului, respectiv de unitate învestită cu soluționarea notificării, la pct. 9.1 din actul normativ menționat, precizându-se că instituția care deține și are în administrare un imobil devine entitate învestită cu soluționarea notificării, în speță, a conchis prima instanță, unitatea deținătoare abilitată să soluționeze notificarea este Complexul Muzeal B. S-a reținut că s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor ce au format obiectul notificării, precum și a respectării art. 11.3 din Normele metodologice, prin depunerea unei declarații autentificate, prin care reclamanta a declarat că nu a încasat despăgubiri pentru imobilele preluate, restituirea urmând a se face în natură, conform art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Complexul Muzeal B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 73 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B.; a schimbat, în parte, Sentința civilă nr. 1258 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a obligat pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava să restituie în natură imobilul " H.D. " , în care se află sediul Muzeului E.B., precum și suprafața de 1913 mp teren curți-construcții, identică cu parcelele nr. x și y, evidențiate în planul de situație din data de 10 noiembrie 2010 și a menținut celelalte dispoziții ale Sentinței civile nr. 1258 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Suceava.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu notificarea din 4 iunie 2001, transmisă către Complexul Muzeal B., C.U. a cerut să fie despăgubită pentru imobilul denumit " H.D. " , în care se află amenajat Muzeul E.B., precum și pentru terenul aferent construcției, în suprafață de 1975 mp, imobile situate în Municipiul Suceava, strada 6 N., care au fost preluate în mod abuziv de stat, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Complexul Muzeal B., prin Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, a respins notificarea menționată. În legătură cu entitatea care trebuie să soluționeze notificarea, se impune a menționa prevederile pct. 9 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, potrivit cărora " imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini " . Potrivit pct. 9.1., sintagma " indiferent în posesia cui se află în prezent " are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul la data intrării în vigoare a legii. În cazul în care, după intrarea în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare învestită cu soluționarea notificării.

Așa fiind, unitatea deținătoare, potrivit Legii nr. 10/2001, abilitată, atât la data depunerii notificării, cât și în prezent, să soluționeze notificarea este Complexul Muzeal B., unitate care s-a și pronunțat prin Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005. Totodată, este de menționat că, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În consecință, entitățile deținătoare, indiferent de pretențiile formulate de persoanele îndreptățite, au obligația de a verifica, cu precădere, posibilitatea restituirii în natură a imobilelor și numai în măsura în care restituirea nu este posibilă, ele pot propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Ca atare, nu poate fi primită susținerea pârâtului apelant, în sensul prematurității cererii deduse judecății, argumentată pe neconcordanța referitoare la tipul de măsuri reparatorii solicitate prin notificare și, respectiv, prin cererea de chemare în judecată. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ceea ce este specific acestei legi este procedura de restituire care cuprinde o procedură administrativă, prealabilă și obligatorie, urmată de o procedură judiciară, eventuală și subsidiară. În ce privește procedura restituirii, art. 22, precum și art. 21 și 25 din Legea n. 10/2001, invocate de pârâtul apelant, prevăd condițiile și termenele de sesizare a unității deținătoare și obligația acesteia de a răspunde notificării într-un anumit termen.

Legea nr. 247/2005 a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă la dispozițiile legale din Legea nr. 10/2001 sus menționate. Ca atare, singura modalitate legală pe care reclamanta o avea la îndemână pentru a solicita restituirea imobilul în litigiu era contestația împotriva Deciziei nr. 34 din 12 aprilie 2005, emisă de Complexul Muzeal B., mai ales în condițiile în care, prin adresa din 20 aprilie 2010, acesta, în calitatea sa de unitate deținătoare a imobilului, îi comunica reclamantei că, prin pronunțarea deciziei menționate (nr. 34 din 12 aprilie 2005), procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 a fost epuizată.

În ceea ce privește identificarea terenului aferent construcției, s-a reținut, din planul de situație întocmit la data de 10 noiembrie 2010, precum și din anexele la Hotărârea nr. 36 din 26 februarie 2010 a Consiliului Județean Suceava, că suprafața reală a parcelelor funciare nr. x și y este de 1913 mp teren, și nu de 1975 mp, cum a reținut prima instanță. Așa fiind, sub acest aspect, apelul declarat de Complexul Muzeal B. a fost admis, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., cu consecința schimbării în parte a sentinței tribunalului, în sensul obligării pârâtului la restituirea suprafeței de 1913 mp teren, sus identificată. Stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita contravaloarea lucrărilor de investiții nou edificate și a dotărilor tehnice, a apărut ca o cerere nouă, ce nu a putut fi analizată pentru prima oară în apel, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. care prevăd că " în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi… " . Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava, invocând, în principal, admiterea excepției prematurității acțiunii și, în subsidiar, casarea cu trimitere, spre rejudecarea fondului cauzei, la instanța de apel. În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat următoarele: Reclamanta C.U. a inițiat procedura de retrocedare a imobilelor teren și construcții, notificând în acest sens, în baza Legii nr. 10/2001, entitatea deținătoare de la acea vreme, Complexul Muzeal B. Suceava, care, potrivit prevederilor imperative art. 21 alin. (1) din actul normativ menționat, avea obligația de restituire către persoana îndreptățită.

Entitatea deținătoare a emis Decizia nr. 34/2005, de respingere a cererii de restituire în natura, soluție menținută prin Sentința nr. 386 din 19 mai 2005 a Tribunalului Suceava. A doua notificare depusă de către reclamantă, după adoptarea Legii nr. 1/2000, nu a mai putut fi soluționată în termen, întrucât Complexul Muzeal B. Suceava pierduse calitatea de unitate deținătoare și, deci, litigiul dedus judecății nu mai privea decizia inițial emisă. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava, pârâtul a recăpătat calitatea de entitate deținătoare și urma să soluționeze cea de-a doua notificare.

Astfel, o nouă judecată privește soluționarea celei de-a doua notificări, formulată sub auspiciile Legii nr. 247/2005, pentru care nu s-a parcurs procedura administrativă, lege care obligă la restituirea în natură, inclusiv a imobilelor cu destinație socio-culturală și, deci, acțiunea este prematură, recursul impunându-se a fi admis pentru a permite deținătorului sa dispună, prin decizie motivată, asupra notificării. În opinia recurentului, admiterea excepției prematurității ar face de prisos cercetarea fondului și, în egală măsură, reclamantul intimat nu ar fi prejudiciat, întrucât, oricum, trebuie să mențină afectațiunea imobilelor pentru o perioada de 3 ani.

Dacă această excepție nu va fi primită, în lipsa parcurgerii procedurii administrative, soluția legală, pe fondul cauzei, în opinia recurentului, ar fi aceea de a obliga unitatea deținătoare a imobilelor, respectiv Complexul Muzeal B., ca, în temeiul art. 21 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să emită o decizie de admitere sau respingere a notificării din 22 septembrie 2005, formulată sub auspiciile Legii nr. 247/2005.

Recurentul a apreciat că se impune casarea Deciziei civile nr. 73 din 07 decembrie 2010, deoarece au rămas nesoluționate solicitările pârâtei-recurente, relative la stabilirea și recuperarea lucrărilor de investiții nou edificate și a dotărilor tehnice, care nu apar ca pretenții noi, întrucât se găsesc formulate în prevederile Legii nr. 10/2001, art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (1), cât și în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; sunt reiterate în raportul din 07 octombrie 2005, cu propunere de soluționare a notificării, aflat la dosarul cauzei; în Decizia nr. 34, de soluționare a notificării, decizie supusă controlului judecătoresc, la art. 1 lit. a), se face trimitere expresă la faptul că terenul este afectat de investiții, H.D.

este refăcut, împrejmuirile sunt construite integral din nou și încorporate în sol, deci instanțele de fond nu au cercetat aceste chestiuni de fond, invocate și susținute de pârâta-recurentă, și nu și-au exercitat rolul activ în soluționarea cauzei. În același sens, în întâmpinarea depusă pentru termenul din 3 februarie 2005, la Dosarul Tribunalului Suceava nr. 27/C/2005, s-au invocat aceste pretenții și s-au solicitat contravaloarea lor. Recurentul a criticat și faptul că suprafața pe care a fost obligat să o restituie în natură este aleatorie, nefiind rezultatul unei expertize de specialitate, că instanța de apel nu a făcut distincție între construcțiile care au fost doar exploatate și întreținute prin conservare și cele nou construite ori afectate de lucrări de investiții esențiale, pentru care, atât în condițiile Legii nr. 10/2001, cât și ale Legii nr. 1/2000, proprietarul, în favoarea căruia se reconstituie dreptul, este obligat să plătească contravaloarea.

În susținerea acestei critici, s-a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 20 mai 2008, decizie prin care, constatându-se neconstituționalitatea art. 31 din Legea nr. 1/2000, se reține că este neconstituțional și discriminatoriu transferul gratuit de proprietate a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condițiile art. 44 alin. (3) din Constituție. Intimata reclamantă C.U. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul pârât Consiliul Județean Suceava, prin întâmpinarea formulată, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava, în limitele în care a fost formulat.

Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce vor succede: Asupra motivului de recurs, prin care se invocă prematuritatea acțiunii, întrucât nu s-a parcurs procedura administrativă prealabilă, după adoptarea Legii nr. 247/2005, instanța de recurs reține că o acțiune este prematură, atunci când dreptul sau interesul invocat nu este născut și actual, nu și atunci când nu s-a parcurs o condiție, prevăzută de lege ca obligatorie, pentru sesizarea instanței.

În cauză, pretinsa prematuritate invocată de recurent se raportează la neparcurgerea procedurii administrative după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că: în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate, cu obligația de a-i menține afectațiune pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a). Instituind un regim legal mai favorabil în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor cu destinație socio-culturală, care anterior nu puteau fi restituite în natură, Legea nr. 247/2005 nu reglementează o obligație de parcurgere a unei noi proceduri administrative, art. 16 al legii noi având natura unei norme de drept substanțial.

Cum reclamanta C.U. a inițiat procedura administrativă de restituire a imobilelor teren și construcții, notificând, în baza Legii nr. 10/2001, entitatea deținătoare, Complexul Muzeal B. Suceava, conform art. 21 din actul normativ menționat, procedură care s-a finalizat prin emiterea Deciziei nr. 34/2005, de respingere a cererii de restituire în natură, împotriva căreia s-a formulat contestație în fața unei instanțe independente și imparțiale, cu plenitudine de jurisdicție, garantată de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar, pe parcursul procesului, a intervenit Legea nr. 247/2005, cu modificările deja enunțate, nu i se poate pretinde reclamantei să declanșeze o nouă procedură administrativă pentru realizarea pretențiilor sale, în temeiul unei noi legi, mai favorabile și, în consecință, nu i se poate opune prematuritatea acțiunii, pe care a exercitat-o cu respectarea cerințelor legale de la momentul declanșării litigiului.

Asupra criticilor privind nesoluționarea solicitărilor pârâtului-recurent, relative la stabilirea și recuperarea lucrărilor de investiții nou edificate și a dotărilor tehnice, instanța de recurs le consideră nefondate, întrucât pârâtul nu a formulat, în fața primei instanțe, o cerere reconvențională, prin care să invoce pretenții proprii față de reclamantă și nici nu a solicitat instituirea unui drept de retenție până la plata pretinselor despăgubiri.

În acest context, împrejurarea că aceste pretenții s-ar regăsi în prevederile art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, că sunt reiterate în raportul din 07 octombrie 2005, cu propunere de soluționare a notificării, sau în Decizia nr. 34 din 12 aprilie 2005, de soluționare a notificării sau în întâmpinarea depusă pentru termenul din 3 februarie 2005, la Dosarul Tribunalului Suceava nr. 27/C/2005, nu echivalează cu formularea acestor pretenții, în condițiile și termenele prescrise de lege, și acestea apar ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în calea de atac a apelului și a recursului, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 316 C. proc. civ., astfel cum, în mod legal, a statuat și instanța de apel.

Argumentul, conform căruia suprafața pe care pârâtul a fost obligat să o restituie în natură este aleatorie, nefiind rezultatul unei expertize de specialitate, este contrazis de înscrisurile administrate ca probă în cauză, planul de situație întocmit la data de 10 noiembrie 2010 și anexele la Hotărârea nr. 36 din 26 februarie 2010 a Consiliului Județean Suceava, și antamează o situație de fapt, iar nu un aspect de nelegalitate, care să poată fi supus cenzurii instanței, în actuala structură a recursului, care poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu se circumscriu cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și nici nu există argumente pentru casarea deciziei atacate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava împotriva Deciziei nr. 73 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., instanța îl va obliga pe recurentul pârât Complexul Muzeal B. Suceava la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței din 6 octombrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Complexul Muzeal B. Suceava împotriva Deciziei nr. 73 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurent la plata către intimata-reclamantă C.U. a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2011.