ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1725/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanții F.R.V. și P.I.M. au chemat în judecată pe pârâții SC O.M. SRL și Municipiul Satu Mare prin Primar, solicitând instanței următoarele: -să constate rezoluțiunea Contractului de asociere în participațiune nr. 18056 din data de 31 octombrie 2002, încheiat de cei doi pârâți cu privire la suprafața de 257 m 2 teren, proprietatea reclamanților; -obligarea SC O.M. SRL să lase în deplină proprietate și folosință terenul, prin înlăturarea construcțiilor care se găsesc pe teren sau autorizarea reclamanților să procedeze la această înlăturare pe cheltuiala pârâtei.

-obligarea pârâtei SC O.M. SRL la plata unei chirii lunare începând cu data introducerii acțiunii, în cuantum de 200 euro/m 2 pentru fiecare lună de întârziere în eliberarea terenului până la pronunțarea unei soluții definitive și irevocabile. Prin Sentința civilă nr. 181 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești iar acțiunea reclamanților F.R.V. și P.I.M. în contradictoriu cu SC O.M. SRL a fost respinsă. În motivarea sentinței, instanța a reținut că prin Contractul nr. 18056 din data de 31 octombrie 2002 încheiat de pârâți, la art. 11.2 a fost prevăzută o clauză compromisorie iar toate litigiile decurgând din contract urmează a fi soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Întrucât, potrivit art. 343 3 alin. (1) C. proc. civ., încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul ce face obiectul ei competența instanțelor judecătorești, Tribunalul a admis excepția de necompetență generală și a respins acțiunea. Împotriva Sentinței nr. 181/2009 a Tribunalului Satu Mare au formulat apel reclamanții F.R.V. și P.I.M., apel ce a fost calificat de instanță ca fiind recurs iar prin Decizia nr. 279/2009 a Curții de Apel Oradea a fost admis recursul, a fost casată Sentința nr. 181/2009, cauza fiind trimisă pentru competentă soluționare Judecătoriei Satu Mare. În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. b) C. proc.

civ., convenția arbitrală fiind inoperantă dar având în vedere că obiectul acțiunii precizate de reclamanți este de 55.000 RON cauza intră în competența materială a Judecătoriei ținând cont de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 279/2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a formulat recurs pârâta SC O.M. SRL, iar prin Decizia comercială nr. 1939/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul, Decizia nr. 279/2009 a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea. După casarea cu trimitere, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 279 din 6 octombrie 2009 a admis recursul formulat de reclamanții F.R.V.

și P.I.M. împotriva Sentinței nr. 181 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în parte sentința, în sensul că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că reclamanților le este opozabilă clauza compromisorie, prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în participațiune, clauză ce exclude competența de soluționare a litigiului de către instanțele judecătorești. Astfel, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 343 4 alin. (4) C. proc. civ. se impune și declinarea de competență în favoarea instanțelor arbitrale. Coroborând dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ. cu dispozițiile art. 343 4 alin. (4) C. proc. civ. instanța de apel, dezinvestindu-se, a declinat competența de la instanța statală la organul jurisdicțional privat. Împotriva Deciziei nr. 117 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs atât reclamanții F.R.V. și P.I.M., cât și pârâta SC O.P.M. SRL (fostă SC O.M. SRL). Recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței apelate cu trimiterea cauzei la instanța competentă. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții arată că în mod greșit au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 343 3 C. proc. civ.

și art. 158 C. proc. civ. în condițiileîn care contractul de asociere a fost încheiat de pârâta SC O M. SRL și Municipiul Satu Mare, contract ce nu le este opozabil. O parte din terenul ce face obiectul contractului de asociere în participațiune a fost restituit în natură autorilor reclamanților, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar se va subroga în drepturile statului cu renegocierea clauzelor contractului. Renegocierea contractului nu a putut fi realizată și ca urmare greșit a fost reținută ca valabilă clauza arbitrală prin care cei doi intimați pârâți au stabilit competența în favoarea instanței arbitrale. Și pârâta SC O.P.M. SRL (fost SC O.M. SRL) a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii apelului formulat împotriva Sentinței nr. 181/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că în mod greșit instanța de apel a dispus declinarea de competență în favoarea Curții de Arbitraj în condițiile în care o instanță statală nu poate investi decât tot o instanță statală, iar tribunalul arbitral este un organ de justiție privată ce funcționează după reguli proprii și specifice, investirea acestuia neputându-se face în baza declinării de competență. Dezinvestirea cu putere de lucru judecat a instanței statale nu are ca efect investirea automată a tribunalului arbitral, iar prin clauza compromisorie prevăzută în contractul de asociere, reclamantul este cel care poate alege orice Curte de Arbitraj care aparține de Camera de Comerț și Industrie a României.

Instanța de judecată a răpit astfel dreptul de opțiune al părții în condițiile în care, din formularea clauzei compromisorii rezultând în mod clar libertatea de alegere lăsată părților cu privire la Tribunalul arbitral competent. Instanța statală nu poate răpii părții dreptul de a formula o altă acțiune, iar continuarea procesului este la latitudinea reclamantei și ca urmare greșit a fost dispusă declinarea de competență de către instanța de apel, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate de reclamanții F.R.V. și P.I.M. se constată că recursul acestora este fondat. Recurenții reclamanți sunt proprietarii terenului în suprafață de 257 m 2 situat în Municipiul Satu Mare, teren pe care se susține că se află amplasată stația de carburanți O. Satu Mare.

Recurenta pârâtă ocupă spațiul în litigiu în baza Contractului de asociere nr. 18056 încheiat la data de 31 octombrie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Satu Mare. Contractul de asociere a fost încheiat ulterior notificării formulată sub nr. 743 din 12 noiembrie 2001 prin care autorii reclamanților au solicitat Primăriei Municipiului Satu Mare, restituirea în natură a imobilului. Lucrările efectuate de recurenții pârâți pe terenul reclamanților au fost efectuate după notificarea emisă în baza Legii nr. 10/2001, motiv pentru care terenul a fost restituit în natură proprietarilor expropriați în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea 10/2001, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. În speța de față, recurenții s-au subrogat de drept în drepturile statului derivate din Contractul de asociere în participațiune nr. 18056 din 31 octombrie 2002, urmând să renegocieze clauzele contractului conform art. 14 din Legea 10/2001.

Întrucât nu s-a reușit renegocierea Contractului de asociere în participațiune, recurenții reclamanți au solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractului încheiat de cei doi pârâți, lăsarea în deplină proprietate și folosință a terenului în suprafață de 257 m 2 . Ca urmare, clauza compromisorie prevăzută de cei doi pârâți la art. 11.2 din Contractul de asociere în participațiune nu este opozabilă reclamanților, iar competența de soluționare a prezentei cauze aparține instanței statale în raport de dispozițiile art. 1 și 2 C. proc. civ. Critica vizând competența după valoarea litigiului nu mai poate fi analizată având în vedere că prin Decizia nr. 1939 din 26 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a stabilit că Tribunalul Satu Mare este competent să soluționeze cauza în raport de dispozițiile art. 2 lit. a) la art. 2 alin. (1) pct. 9 din Legea 147/1997.

Instanța de apel în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 343 4 alin. (4) C. proc. civ. și art. 158 C. proc. civ. în condițiile în care prima instanță nu a soluționat pe fond cauza dedusă judecății, admițând fără un temei legal excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată, încălcându-se astfel dreptul de acces la justiție al reclamanților. Dreptul de acces la justiție, este un drept subiectiv public, fundamentul, recunoscut și garantat de stat oricărei persoane (art. 21 din Constituție) care, împreună cu dreptul la apărare, formează pilonii dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Accesul liber la justiție constă în facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție implicând obligația corelativă a statului ca prin instanța competentă, să se pronunțe asupra acestei acțiuni.

De asemenea accesul liber la justiție presupune efectivitate și accesibilitate, iar efectivitatea accesului la justiție implică, în primul rând, ca accesul la justiție să fie eficace, ceea ce presupune ca orice persoană să poată să iși satisfacă interesele pe care le-a urmărit prin promovarea litigiului. Admițând excepția de necompetență generală a instanțelor, în condițiile în care reclamanții nu au renegociat clauzele contractului de asociere în participațiune, subrogându-se în drepturile statului în raport de dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001, instanțele de fond au încălcat dreptul de acces la justiție al reclamanților, drept prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat că în Contractul de asociere încheiat de cei doi pârâți, la art. 11.2 s-a prevăzut o clauză compromisorie dar această clauză nu este opozabilă reclamanților, dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001 prevăzând dreptul noilor proprietari ai imobilelor restituite în baza legii evocate, să renegocieze clauzele contractelor încheiate de stat înainte de restituirea în natură a bunurilor ce au făcut obiectul unor contracte. Ca urmare, prima instanță greșit a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 340 și 340 1 C. proc. civ., iar instanța de apel greșit a dispus declinarea de competență în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 343 4 alin. (4) C. proc.

civ. raportat la art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO. Recursul formulat de recurenta pârâtă SC O.P.M. SRL nu este fondat pentru aceleași considerente expuse, clauza prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în participațiune nr. 18.056 din 31 octombrie 2001 încheiat de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare și SC O.P.M. SRL, neefind opozabilă reclamanților, aceștia dobândind terenul în litigiu în baza Legii 10/2001 având dreptul să renegocieze contractul încheiat de cei doi pârâți. Clauza compromisorie este o convenție a părților prin care părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul încheiat să fie soluționat pe calea arbitrajului – art. 343 1 C. proc. civ. Reclamanții nu și-au exprimat acordul de voință în sensul dispozițiilor art. 343 1 C. proc.

civ., situație în care susținerile recurentei pârâte bazate pe clauza arbitrală nu-și găsesc incidența în cauză. Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenții reclamanți F.R.V. și P.I.M., va modifica decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de reclamanții F.R.V. și P.I.M., iar în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. anulează sentința apelată și trimite cauza pentru competentă soluționare Tribunalului Satu Mare care în mod greșit a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată. În temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de recurenta SC O.P.M.

SRL va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanții F.R.V. și P.I.M. împotriva Deciziei nr. 117/A/C din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul reclamanților F.R.V. și P.I.M. împotriva Sentinței nr. 181/LC din 26 martie 2009 a Tribunalului Satu Mare. Anulează în tot sentința apelată, și trimite cauza în vederea soluționării pe fond la Tribunalul Satu Mare. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P.M. SRL București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.