ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1725/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1725/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Satu Mare, reclamanții F.R.V. și P.I.M. au chemat în judecată pe
pârâții SC O.M. SRL și Municipiul Satu Mare prin Primar, solicitând instanței
următoarele:
-să constate
rezoluțiunea Contractului de asociere în participațiune nr. 18056 din data de
31 octombrie 2002, încheiat de cei doi pârâți cu privire la suprafața de 257 m
2
teren, proprietatea reclamanților;
-obligarea SC O.M.
SRL să lase în deplină proprietate și folosință terenul, prin înlăturarea
construcțiilor care se găsesc pe teren sau autorizarea reclamanților să
procedeze la această înlăturare pe cheltuiala pârâtei.
-obligarea pârâtei SC
O.M. SRL la plata unei chirii lunare începând cu data introducerii acțiunii, în
cuantum de 200 euro/m
2
pentru fiecare lună de întârziere în
eliberarea terenului până la pronunțarea unei soluții definitive și
irevocabile.
Prin Sentința civilă nr.
181 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă
excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești iar acțiunea
reclamanților F.R.V. și P.I.M. în contradictoriu cu SC O.M. SRL a fost
respinsă.
În motivarea
sentinței, instanța a reținut că prin Contractul nr. 18056 din data de 31
octombrie 2002 încheiat de pârâți, la art. 11.2 a fost prevăzută o clauză
compromisorie iar toate litigiile decurgând din contract urmează a fi
soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României.
Întrucât, potrivit art.
343
3
alin. (1) C. proc. civ., încheierea convenției arbitrale
exclude pentru litigiul ce face obiectul ei competența instanțelor
judecătorești, Tribunalul a admis excepția de necompetență generală și a
respins acțiunea.
Împotriva Sentinței nr.
181/2009 a Tribunalului Satu Mare au formulat apel reclamanții F.R.V. și P.I.M.,
apel ce a fost calificat de instanță ca fiind recurs iar prin Decizia nr. 279/2009
a Curții de Apel Oradea a fost admis recursul, a fost casată Sentința nr. 181/2009,
cauza fiind trimisă pentru competentă soluționare Judecătoriei Satu Mare. În
motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că în speță sunt aplicabile
dispozițiile art. 343
4
alin. (2) lit. b) C. proc. civ., convenția
arbitrală fiind inoperantă dar având în vedere că obiectul acțiunii precizate
de reclamanți este de 55.000 RON cauza intră în competența materială a
Judecătoriei ținând cont de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) și art. 1 pct. 1
C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr.
279/2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a formulat recurs pârâta SC O.M.
SRL, iar prin Decizia comercială nr. 1939/2009 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție a fost admis recursul, Decizia nr. 279/2009 a fost casată,
cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea.
După casarea cu
trimitere, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 279 din 6 octombrie 2009 a
admis recursul formulat de reclamanții F.R.V. și P.I.M. împotriva Sentinței nr.
181 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în
parte sentința, în sensul că a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României.
În motivarea
deciziei, instanța de apel a reținut că reclamanților le este opozabilă clauza
compromisorie, prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în
participațiune, clauză ce exclude competența de soluționare a litigiului de
către instanțele judecătorești. Astfel, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.
343
4
alin. (4) C. proc. civ. se impune și declinarea de competență
în favoarea instanțelor arbitrale.
Coroborând dispozițiile
art. 158 alin. (3) C. proc. civ. cu dispozițiile art. 343
4
alin. (4)
C. proc. civ. instanța de apel, dezinvestindu-se, a declinat competența de la
instanța statală la organul jurisdicțional privat.
Împotriva Deciziei nr.
117 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea au declarat
recurs atât reclamanții F.R.V. și P.I.M., cât și pârâta SC O.P.M. SRL (fostă SC
O.M. SRL).
Recurenții reclamanți
au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței
apelate cu trimiterea cauzei la instanța competentă.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenții arată că în mod greșit au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 343
3
C. proc. civ. și art. 158 C. proc. civ. în condițiileîn care contractul de
asociere a fost încheiat de pârâta SC O M. SRL și Municipiul Satu Mare,
contract ce nu le este opozabil.
O parte din terenul
ce face obiectul contractului de asociere în participațiune a fost restituit în
natură autorilor reclamanților, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001,
noul proprietar se va subroga în drepturile statului cu renegocierea clauzelor
contractului.
Renegocierea
contractului nu a putut fi realizată și ca urmare greșit a fost reținută ca
valabilă clauza arbitrală prin care cei doi intimați pârâți au stabilit
competența în favoarea instanței arbitrale.
Și pârâta SC O.P.M.
SRL (fost SC O.M. SRL) a formulat recurs solicitând admiterea recursului,
modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii apelului formulat
împotriva Sentinței nr. 181/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recurenta pârâtă arată că în mod greșit instanța de apel a dispus
declinarea de competență în favoarea Curții de Arbitraj în condițiile în care o
instanță statală nu poate investi decât tot o instanță statală, iar tribunalul
arbitral este un organ de justiție privată ce funcționează după reguli proprii
și specifice, investirea acestuia neputându-se face în baza declinării de
competență.
Dezinvestirea cu
putere de lucru judecat a instanței statale nu are ca efect investirea automată
a tribunalului arbitral, iar prin clauza compromisorie prevăzută în contractul
de asociere, reclamantul este cel care poate alege orice Curte de Arbitraj care
aparține de Camera de Comerț și Industrie a României. Instanța de judecată a
răpit astfel dreptul de opțiune al părții în condițiile în care, din formularea
clauzei compromisorii rezultând în mod clar libertatea de alegere lăsată
părților cu privire la Tribunalul arbitral competent.
Instanța statală nu
poate răpii părții dreptul de a formula o altă acțiune, iar continuarea
procesului este la latitudinea reclamantei și ca urmare greșit a fost dispusă
declinarea de competență de către instanța de apel, hotărârea instanței de fond
fiind temeinică și legală.
Analizând decizia
recurată în raport de criticile formulate de reclamanții F.R.V. și P.I.M. se
constată că recursul acestora este fondat.
Recurenții reclamanți
sunt proprietarii terenului în suprafață de 257 m
2
situat în
Municipiul Satu Mare, teren pe care se susține că se află amplasată stația de
carburanți O. Satu Mare.
Recurenta pârâtă
ocupă spațiul în litigiu în baza Contractului de asociere nr. 18056 încheiat la
data de 31 octombrie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.
Contractul de
asociere a fost încheiat ulterior notificării formulată sub nr. 743 din 12
noiembrie 2001 prin care autorii reclamanților au solicitat Primăriei Municipiului
Satu Mare, restituirea în natură a imobilului.
Lucrările efectuate
de recurenții pârâți pe terenul reclamanților au fost efectuate după
notificarea emisă în baza Legii nr. 10/2001, motiv pentru care terenul a fost restituit
în natură proprietarilor expropriați în baza unei hotărâri judecătorești
irevocabile.
Potrivit
dispozițiilor art. 14 din Legea 10/2001, dacă imobilul restituit prin
procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre
judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de
gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în
drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare cu renegocierea
celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate
potrivit legii.
În speța de față,
recurenții s-au subrogat de drept în drepturile statului derivate din Contractul
de asociere în participațiune nr. 18056 din 31 octombrie 2002, urmând să
renegocieze clauzele contractului conform art. 14 din Legea 10/2001.
Întrucât nu s-a
reușit renegocierea Contractului de asociere în participațiune, recurenții
reclamanți au solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractului încheiat
de cei doi pârâți, lăsarea în deplină proprietate și folosință a terenului în
suprafață de 257 m
2
.
Ca urmare, clauza
compromisorie prevăzută de cei doi pârâți la art. 11.2 din Contractul de
asociere în participațiune nu este opozabilă reclamanților, iar competența de
soluționare a prezentei cauze aparține instanței statale în raport de
dispozițiile art. 1 și 2 C. proc. civ.
Critica vizând
competența după valoarea litigiului nu mai poate fi analizată având în vedere
că prin Decizia nr. 1939 din 26 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția comercială, s-a stabilit că Tribunalul Satu Mare este
competent să soluționeze cauza în raport de dispozițiile art. 2 lit. a) la art.
2 alin. (1) pct. 9 din Legea 147/1997.
Instanța de apel în
mod greșit a aplicat dispozițiile art. 343
4
alin. (4) C. proc. civ.
și art. 158 C. proc. civ. în condițiile în care prima instanță nu a soluționat
pe fond cauza dedusă judecății, admițând fără un temei legal excepția de
necompetență generală a instanțelor de judecată, încălcându-se astfel dreptul
de acces la justiție al reclamanților.
Dreptul de acces la
justiție, este un drept subiectiv public, fundamentul, recunoscut și garantat
de stat oricărei persoane (art. 21 din Constituție) care, împreună cu dreptul
la apărare, formează pilonii dreptului la un proces echitabil (art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Accesul liber la
justiție constă în facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa
apreciere, o acțiune în justiție implicând obligația corelativă a statului ca
prin instanța competentă, să se pronunțe asupra acestei acțiuni.
De asemenea accesul
liber la justiție presupune efectivitate și accesibilitate, iar efectivitatea
accesului la justiție implică, în primul rând, ca accesul la justiție să fie
eficace, ceea ce presupune ca orice persoană să poată să iși satisfacă
interesele pe care le-a urmărit prin promovarea litigiului.
Admițând excepția de
necompetență generală a instanțelor, în condițiile în care reclamanții nu au
renegociat clauzele contractului de asociere în participațiune, subrogându-se
în drepturile statului în raport de dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001,
instanțele de fond au încălcat dreptul de acces la justiție al reclamanților,
drept prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
Este adevărat că în Contractul
de asociere încheiat de cei doi pârâți, la art. 11.2 s-a prevăzut o clauză
compromisorie dar această clauză nu este opozabilă reclamanților, dispozițiile art.
14 din Legea 10/2001 prevăzând dreptul noilor proprietari ai imobilelor restituite
în baza legii evocate, să renegocieze clauzele contractelor încheiate de stat
înainte de restituirea în natură a bunurilor ce au făcut obiectul unor
contracte.
Ca urmare, prima
instanță greșit a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de
judecată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 340 și 340
1
C. proc. civ., iar instanța de apel greșit a dispus declinarea de competență în
favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 343
4
alin. (4)
C. proc. civ. raportat la art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO.
Recursul formulat de
recurenta pârâtă SC O.P.M. SRL nu este fondat pentru aceleași considerente
expuse, clauza prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în
participațiune nr. 18.056 din 31 octombrie 2001 încheiat de Consiliul Local al
Municipiului Satu Mare și SC O.P.M. SRL, neefind opozabilă reclamanților,
aceștia dobândind terenul în litigiu în baza Legii 10/2001 având dreptul să
renegocieze contractul încheiat de cei doi pârâți.
Clauza compromisorie
este o convenție a părților prin care părțile convin ca litigiile ce se vor
naște din contractul încheiat să fie soluționat pe calea arbitrajului – art. 343
1
C. proc. civ.
Reclamanții nu și-au
exprimat acordul de voință în sensul dispozițiilor art. 343
1
C.
proc. civ., situație în care susținerile recurentei pârâte bazate pe clauza
arbitrală nu-și găsesc incidența în cauză.
Pentru considerentele
expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va admite recursul formulat de recurenții reclamanți F.R.V. și P.I.M., va
modifica decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de reclamanții F.R.V.
și P.I.M., iar în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. anulează sentința
apelată și trimite cauza pentru competentă soluționare Tribunalului Satu Mare
care în mod greșit a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de
judecată.
În temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de recurenta SC O.P.M. SRL
va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de reclamanții F.R.V. și P.I.M. împotriva Deciziei nr. 117/A/C din 23
noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Modifică decizia
atacată, în sensul că admite apelul reclamanților F.R.V. și P.I.M. împotriva Sentinței
nr. 181/LC din 26 martie 2009 a Tribunalului Satu Mare. Anulează în tot
sentința apelată, și trimite cauza în vederea soluționării pe fond la
Tribunalul Satu Mare.
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC O.P.M. SRL București împotriva aceleiași
decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 mai 2011.