ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanții F.R.V. și P.I.M. au chemat în judecată pe pârâții: SC O.M.V.R.M. SRL și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Satu Mare - prin Primar solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să contate rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune din 31 octombrie 2002 intervenit între pârâți și obligarea primei pârâte să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren în litigiu prin înlăturarea supaedificatelor pe acesta ori autorizarea reclamanților să le înlăture pe cheltuiala acestora.

Prin sentința civilă nr. 181/LC din 26 martie 2009 a fost admisă excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată și respinsă acțiunea, cu motivarea că există o clauză compromisorie în contractul a cărui rezoluțiune se solicită. Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții. Apelul a fost însă recalificat ca recurs prin încheierea de ședință de la 06 octombrie 2009. Prin decizia nr. 279/C/2009 - R din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, recursul a fost admis, iar cauza s-a trimis spre competentă soluționare la Judecătoria Satu-Mare avându-se în vedere valoarea obiectului litigiului, precizată de reclamanți în recurs - 55.000 RON, și dat fiind că acțiunea în constatare a rezoluțiunii este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, comercială, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. pr.

civ. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC O.M.V.R.M. SRL care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 1 C. proc. civ. solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre soluționare la Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel. Înalta Curte va analiza mai întâi, ca o chestiune prealabilă, admisibilitatea recursului. Cu privire la cererile evaluabile în bani, a căror valoare este mai mare de 100.000 RON legiuitorul a recunoscut părților dreptul la judecată în trei grade de jurisdicție, deci a instituit o procedură mai îndelungată de control judecătoresc pentru evitarea oricăror erori în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii. În speță, în considerarea valorii indicate de reclamanți, în mod corect prima instanță a indicat în dispozitiv apelul ca și cale de atac împotriva sentinței pronunțate.

Calea de atac promovată de intimați a fost tot cea a apelului. Curtea de Apel Oradea, însă, în mod nelegal, a procedat la recalificarea căii de atac din apel în recurs, privând părțile de un grad de jurisdicție. Un recurs împotriva acestei hotărâri este admisibil deoarece, în caz contrar, s-ar crea un regim discriminatoriu între partea care beneficiază de trei grade de jurisdicție în cauze similare și cea care, în urma calificării greșite a căii de atac, beneficiază doar de două grade, fiind lipsită în mod nejustificat de orice posibilitate de a critica măsura recalificării. Recalificarea căii de atac s-a făcut de către completul de apel, deci în complet de doi judecători. Încheierea prin care s-a făcut recalificarea căii de atac este o încheiere premergătoare.

Potrivit art. 282 C. proc. civ. încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât o data cu fondul. Pe cale de consecință, dacă s-ar considera inadmisibil acest recurs s-ar ajunge în situația în care o încheiere a unui complet de apel nu mai poate fi recurată. Calificarea greșită de către instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate, și pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la calea de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege. Prin urmare partea nu poate fi sancționată pentru eroarea făcută de instanța de control judiciar în recalificarea căii de atac cu care a fost investită.

Tribunalul Satu-Mare o pronunțat o hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar Curtea de Apel Oradea, calificând în mod greșit calea de atac ca fiind recurs a pronunțat în complet de trei judecători, o hotărâre irevocabilă, împotriva căreia se poate exercita recurs. Curtea de Apel Oradea, ca primă instanță de control judiciar a răpit părților o cale de atac prevăzută de lege. Este evident că decizia pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, în aceste circumstanțe, încalcă normele legale imperative privind compunerea instanței, fiind incident în acest sens motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Pe de altă parte, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar considera prezentul recurs inadmisibil, ar încălca art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, referitor la garanțiile unui proces echitabil.

Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanțiilor menționate - cuprinse în marja de apreciere lăsată de prevederile Convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor, cuprinde și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond. În măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului exercițiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în realizare. De asemenea, deși art. 6 paragraf 1 din Convenție nu obligă statele ca în materie extrapenală, să asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, totuși dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text trebuie respectate.

O interpretare extrem de riguroasă a unor reguli procedurale (inadmisibilitatea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs) ar avea ca și consecință privarea părților de punerea în valoare a dreptului lor de acces la un tribunal, sub forma imposibilității intentării unei căi de atac împotriva unei instanțe inferioare și ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenție. Pentru motivele de mai sus, recursul este pe deplin admisibil, prin exercitarea acestei căi de atac pârâta nefăcând altceva decât să supună controlului instanței superioare recalificarea căii de atac făcută de instanța de apel.

Cât privește criticile formule prin recursul declarat, acesta sunt fondate pentru următoarele considerente: 1. Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 vizează două ipoteze distincte: - îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale, adică, în sens generic, cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elemente exterioare ale actului, extrinseci, sau pe cele interioare, intrinseci, precum și indiferent dacă respectivele forme sunt reglementate prin norme imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive; - îndeplinirea actului de procedură de către un funcționar necompetent. Ceea ce interesează în speță este prima teză, respectiv nerespectarea formelor procedurale, în sensul că au fost nesocotite dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ. si prin urmare principiul legalității căilor de atac. Astfel, deși legea stabilește faptul că litigiile al căror obiect are o valoare mai mare de 1 miliard de ROL pot fi atacate cu apel, Curtea de Apel Oradea a recalificat calea de atac a apelului, declarată de pârâtă și menționată în dispozitivul sentinței primei instanțe, ca fiind recurs. Curtea de Apel a dispus în mod greșit recalificarea căii de atac din apel în recurs. Conform valorii indicate de reclamanți si consemnate de instanța de fond prin încheiere, hotărârea judecătoreasca era supusa caii de atac a apelului.

Prin decizia recurată instanța a reținut fără să cenzureze următoarele susțineri ale intimaților: s-a consemnat greșit în încheierea din 19 februarie 2009 a Tribunalului Satu-Mare că valoarea litigiului este de 550.000 RON, întrucât valoarea declarată a fost de 55.000 RON, la această sumă instanța de fond impunându-i și drept urmare a și achitat taxa de timbru: Exclusiv în baza acestei susțineri, fără să verifice veridicitatea ei si fără nici o altă motivare în fapt sau în drept instanța a înțeles să recalifice calea de atac din apel în recurs. Or, in mod corect Tribunalul Stau-Mare a reținut ca și valoare de timbrare suma de 550.000 RON, valoare declarată de altfel către intimați. Eroarea s-a produs in momentul neobservării de către instanța a faptului că taxa de timbru depusă este inferioară valorii la care a fost solicitat timbrajul.

În nici un caz valoarea imobilului la data de 19 februarie 2009 nu putea fi reținută de către instanță la suma de 55.000 RON având în vedere că la data de 09 aprilie 2008, imobilul a fost cumpărat de intimați pentru suma de 80.000 euro și că la data de 03 octombrie 2008, intimații au făcut O.M.V. o ofertă de cumpărare pentru imobilul care face obiectul litigiului la suma de 308.400 euro. Astfel, cu o lună înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, intimații evaluau la 308.400 euro imobilul (cumpărat anterior cu 80.000 de euro). Aceste argumente vin să sprijine ideea că eroarea a fost făcută de către instanță cu ocazia nesesizării cuantumului taxei de timbru depuse, și în nici un caz nu suntem în prezența unei erori materiale de redactare a încheierii prin care s-a stabilit valoarea imobilului.

Or, conform art. 2 alin. (1) pct. g) din Legea nr. 147/1997 astfel cum era aceasta aplicabilă la data 16 martie 2009, data pronunțării sentinței de către Tribunalul Satu-Mare: „Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: g) peste 193.948,00 lei -5.126 lei + 1% pentru ce depășește 193.948 lei.” În aceste condiții intimații au plătit cu titlu de taxă de timbru: în fața tribunalului Satu-Mare, în mod greșit, suma de 2300 lei, când ar fi trebuit sa plătească 5.126 + 3560,5 = 8686,52 RON și în fața Curții de Apel Oradea (astfel cum se reține chiar prin decizia recurata) în mod corect 8686,52:2 = 4.343,26 RON. Este astfel evident, că taxa de timbru a fost plătită în mod corect în apel la o valoare de 550.000 RON.

Atâta timp cât această valoare a imobilului a fost stabilită prin încheierea pronunțată în data de 19 februarie 2009 în dosar de către Tribunalul Stau Mare, iar intimații nu au înțeles să o conteste, ba mai mult confirmând această valoare prin plata efectivă a taxei de timbru la suma de 550.000 RON în promovarea căii de atac împotriva sentinței, este evident că instanța, fără să procedeze la cenzurarea unor afirmații neveridice, a recalificat în mod total greșit calea de atac a apelului în recurs. În cazul în care ar fi considerat că s-a strecurat o eroare materială în încheierea prin care s-a consemnat valoarea litigiului, intimații ar fi putut să ceară rectificarea acestei erori materiale în condițiile art. 281 C. proc.

civ. Cererea trebuia făcută în scris, iar părțile trebuiau sa aibă posibilitatea legală de a ataca cu apel o eventuală încheiere de îndreptare a erorii materiale. In nici un caz Curtea de Apel Oradea nu era competentă a se pronunța pe o eventuală existență a unei erori materiale în încheierea Tribunalului. Așadar, Curtea de Apel Oradea a aplicat în mod greșit textele de lege privind calea de atac a apelului, și în special prevederile art. 282 1 C. proc. civ., ceea ce a produs pârâtei un prejudiciu care nu poate fi îndreptat decât prin casarea hotărârii. 2. Hotărârea a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1. Potrivit art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cauzele se judecă în primă instanță în complet format dintr-un un judecător, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile se judecă în complet format din trei judecători.

Instanța este greșit alcătuită, în primul rând atunci când numărul de judecători este necorespunzător, fie datorită faptului că au participat mai puțin judecători decât prevede legea, fie că au participat mai mulți. În condițiile în care calea de atac prevăzută de legiuitor împotriva sentinței primei instanțe era apelul și nu recursul, la judecată nu a participat numărul de judecători prevăzut de lege, cauza fiind soluționată în complet de trei judecători, iar nu de doi. Deci pricina nu a fost soluționată în compunerea prevăzută de lege. Or, normele legale referitoare la compunerea și constituirea instanței au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora atrage casarea cu trimitere la instanța care a pronunțat hotărârea recurată.

Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC O.M.V.R.M. SRL București împotriva deciziei nr. 279/C/2009 - R din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre soluționare la Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.M.V.R.M. SRL București împotriva deciziei nr. 279/C/2009 - R din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre soluționare la Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.