ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 702/R din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții SC L. SA și SC V. SRL împotriva deciziei civile nr. 174 din 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Împotriva acestei decizii pârâții SC L. SA și SC V. SRL au declarat, fiecare, recurs. Prin recursul formulat de pârâta SC L. SA au fost aduse critici referitoare la necompetența materială a instanței civile, față de împrejurarea că litigiul se poartă între societăți comerciale. În plus, a fost greșit apreciată valoarea obiectului cererii, ceea ce a dus și la o greșită apreciere a competenței teritoriale.
Prin recursul formulat de pârâta SC V. SRL a fost criticată decizia curții de apel pentru aceleași motive, respectiv necompetență materială și teritorială. Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte a constatat că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Conform art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În speță pârâții SC L. SA și SC V. SRL au declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat, irevocabil, un alt recurs. În consecință, această hotărâre nu face parte din niciuna din categoriile enunțate, pentru a fi susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Prin urmare, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de pârâții SC L. SA și SC V. SRL împotriva deciziei nr. 702/R din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea - secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.