ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3109/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3109/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursurilor civile de față,

constată:

Prin

sentința civilă nr. 414 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare

s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.R. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare.

S-a constatat caracterul politic al

măsurii administrative dispusă față de autorul reclamantei, defunctul P.I.,

constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei

URSS.

A fost obligat pârâtul, în temeiul

art. 5 alin. (1) lit. a), cu aplic. alin. (4) din același act normativ, să

plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data efectivă

a plății, pretenții reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, ca

urmare a măsurii administrative de mai sus.

S-au respins restul pretențiilor

formulate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de fiică a defunctului P.I., a

solicitat acordarea de despăgubiri morale, întrucât tatăl său a fost prizonier

în lagărul nr. 1049 din localitatea Nikitovka, în perioada 01 martie 1945-15

iulie 1947, dată la care a decedat.

Față de această stare de fapt și

raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanța de judecată a

reținut, ca un prim aspect, că în ce privește calitatea procesuală activă

pentru promovarea unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 221/2009, o atare calitate justifică, conform art. 5 alin. (1) din Lege,

orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau

descendenții acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv, din actele de stare

civilă depuse la dosarul cauzei (fila nr. 8) rezultând calitatea reclamantei de

fiică a persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic.

Tribunalul Satu Mare a constatat că,

de principiu, măsura administrativă constând în efectuarea prizonieratului pe

teritoriul fostei URSS reprezintă o măsură administrativă abuzivă în înțelesul

art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, coroborat și cu dispozițiile art. 1

alin. (2) lit. a) și b) din Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori

constituite în prizonieri.

În speță, instanța a mai reținut că,

în ce privește măsura luată față de antecesorul reclamantei, caracterul abuziv

și politic al acesteia rezultă și din perspectiva Decretului Lege nr. 118/1990

și a apreciat că, în cauză, sunt incidente disp.art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 și, ca atare, a admis în parte acțiunea.

În ce privește însă cuantumul concret

al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a reținut că, față de

natura juridică a daunelor morale, acestea decurgând din prejudiciul moral

încercat ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse în

cauză, s-a apreciat că, raportat la circumstanțele concrete ale speței și

proporțional cu prejudiciul suferit de victimă, suma cuvenită reclamantei este

de 100.000 euro.

Împotriva sentinței civile nr. 414/ D

din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare au declarat apel pârâtul Statul

Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea căii ordinare de atac, modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii, invocând critici potrivit cărora,

măsura administrativă a prizonieratului luată față de antecesorul reclamantei,

nu are caracter politic, nesatisfăcând criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2)

care face trimitere la art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/2009, situându-se în timp, anterior datei de 06 martie

1945.

Se mai susține că, potrivit Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, au fost declarate

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 62/2010),

această decizie fiind definitivă și general obligatorie.

Astfel, Curtea Constituțională a

constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de

persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea

prejudiciului suferit cât obținerea unei satisfacții de ordin moral, prin

recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu

care este în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a

Consiliului Europei și cu practica constantă a C.E.D.O.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 având același scop ca și indemnizația prev. de

art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile

și rezonabile, astfel încât, în baza prevederilor Legii nr. 221/2009 se poate

solicita și dispune de către instanță doar constatarea caracterului politic al

condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără a se

putea acorda despăgubiri morale.

Apelantul-pârât Statul Român prin M.F.P.

- D.G.F.P. Satu Mare, nu s-a prezentat în cauză și nici nu a depus la dosar

motive scrise, în susținerea căii de atac promovată în prezentul dosar.

Intimata- reclamantă F.R. a solicitat

respingerea apelurilor și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond,

precizând cuantumului despăgubirilor la suma de 60.000 euro.

Prin Decizia nr. 108/ A din 12 aprilie

2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelurile declarate

de pârâtul pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare și

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței civile nr.

414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare.

A micșorat cuantumul despăgubirilor

stabilite în favoarea reclamantei F.R., de la suma de 100.000 euro, la 10.000

euro.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței tribunalului.

Pentru a decide ca atare, instanța de

control judiciar a reținut că măsura dispusă împotriva autorului reclamantei

are caracter politic, fiind incidente în cauză dispozițiilor art. 3 din Legea

nr. 221/20009.

Analizată fiind însă, prin prisma

prevederilor art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 alin. (3) din Legea

nr. 221/2009 și implicit la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv

Decretul-Lege nr. 118/1990 instanța de apel a constatat că deportarea,

prizonieratul satisfac criteriile prevăzute de aceste legi, de care depinde

caracterul politic al măsurii.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr.

221/2009 „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură

luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea sau

stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă,

stabilirea de loc de muncă obligatoriu".

În conținutul măsurii administrative

abuzive, legiuitorul a inclus și prizonieratul, în condițiile în care art. 5 alin.

(4) din lege precizează că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele

cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990,

iar art. 1 din această lege face referire expresă la situația persoanelor

deportate și a celor constituite prizonieri după 23 august 1944.

Așadar din interpretarea tuturor

acestor dispoziții legale, s-a constatat că au fost supuse unor măsuri administrative

cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, și persoanele care au fost

prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție, în fosta URSS în perioada

de referință.

Faptul că măsura administrativă a fost

luată de fosta URSS înainte de 6 martie 1945 nu este de natură a înlătura

răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare a măsurii

administrative dispuse față de antecesorul reclamantei, de vreme ce, la data

respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei, situație în care

Statul Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui. De

asemenea răspunderea statului se impune a fi angajată și prin prisma faptului

că după 6 martie 1945, acesta nu a depus diligente pentru recuperarea

propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de

aceștia.

Curtea de Apel Oradea a mai reținut că

Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în

favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au

făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri

administrative asimilate acestora.

Anterior acestei legi, au fost

adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea

prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior

de categorii de persoane, expres prevăzute în actele normative.

Acest act normativ susmenționat are

caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile

anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu

caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste

condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri

morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin

confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut

despăgubiri în echivalent.

Cu privire la faptul că nu s-ar mai

putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, răspunzând acestor

critici din apel, instanța de control judiciar a reținut că, deși art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a

obține daune morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, această decizie nu este aplicabilă cauzelor

aflate pe rol, la data pronunțării acestei decizii, aducându-se atingere

inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, părțile neputând fi puse în situația de-a

suporta modificări ale legislației care, la data promovării litigiului, le

conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranță

legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al

acestei Convenții.

A aprecia în alt mod, ar însemna să

existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri

pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată

a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în

același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009,

acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și

neimputabile persoanelor aflate în cauză.

În consecință, după cum chiar Curtea

Constituțională a statuat în jurisprudența sa, respectarea principiului

egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru

situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, altfel se

încalcă implicit art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul la

un proces echitabil, schimbarea normelor de drept material pe durata derulării

unui litigiu contravine acestui drept.

Pe de altă parte, la data introducerii

cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un

drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin.

(1) lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de

chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. In sensul

aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența C.E.D.O. (

Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic c/a Croația, paragraf 81).

De altfel, și prin Decizia nr. 1354/2010

a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 1 pct. l

și art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 s-a reținut că, principiul egalității și

interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul nr. 12 la Convenție

adoptat în anul 2000, iar art. 1 al aceluiași Protocol prevede că „exercitarea

oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o

discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii

politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o

minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". Ca atare,

sfera suplimentară de protecție stabilită de art. 1 se referă la cazurile în

care o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat

unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și în exercitarea unui

drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în

conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate

publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o

anumită manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C.E.D.O.

în Cauza Thorne vs The United Kingdom, pronunțată în 2009.

Având în vedere cele de mai sus, s-a

apreciat că, prin neacordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, s-ar

crea o discriminare între persoane care, deși se găsesc în situații obiectiv

identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit.

Instanța de apel a considerat însă, ca

fiind fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei,

instanța de fond cuantificând în mod greșit despăgubirile cuvenite acesteia, și

în raport de practica C.E.D.O. în materia daunelor morale, cuantumul

despăgubirilor stabilite de instanța de fond este discordant, iar daunele au

fost micșorate la 10.000 euro.

Împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12

aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, au declarat

recursuri, reclamanta F.R., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Satu Mare și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul exercitat de reclamantă,

neîntemeiat în drept, în configurația prevăzută de art. 304 C. proc. civ., sub

motivele strict și limitativ determinate de textul procedural, vizează

cuantumul daunelor morale, în sensul că acestea sunt prea mici în raport de

măsura administrativă dispusă cu privire la autorul reclamantei.

Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P.

Satu Mare a adus, la rându-i, critici privind cuantumul despăgubirilor, care au

fost supraevaluate, cu trimitere la jurisprudența C.E.D.O., care a acordat frecvent

sume modeste cu titlu de despăgubiri, instanța fiind obligată de a ține seama

de toate măsurile cu caracter reparator impuse prin reglementările legislative

anterioare, Legea nr. 221/2009 neavând caracter de complinire.

S-au invocat reglementările O.U.G.nr.

62/2010 sub aspectul instituirii unor criterii de cuantificare și plafonare a

despăgubirilor și s-au susținut critici privind faptul că, ulterior Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost

lipsite de temei juridic dispozițiile menționate.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei Curții de Apel Oradea, schimbarea sentinței tribunalului,

în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Cât privește recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea motivele de

nelegalitate circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea

greșită a legii, în sensul că, măsuri precum prizonieratul nu se află sub

incidența Legii nr. 221/2009, lipsa de temei juridic, urmare declarării

neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009, fiind evidentă în raport de Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale.

Au mai fost aduse critici referitoare

la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, despre care s-a precizat că

sunt exagerat de mari, raportat la practica Înaltei Curți de Casație si

Justiție si C.E.D.O., în materie.

Recursurile declarat de pârâtul Statul

Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Satu Mare și de către Ministerul Public -Parchetul

de pe lângă Curtea de Ape Oradea sunt fondate și uremază a fi admise, pentru

următoarele motive:

Contrar susținerilor reclamantei,

situația autorului acesteia, P.I., luat prizonier în fost URSS, nu se

circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009.

Măsura de prizonierat la care a fost

supus autorul reclamantei nu a reprezentat consecința unei atitudini ostile

regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma

prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază alte criterii, unele fiind

de apartenență etnică, ce fac obiectul unor acte speciale de reparație, cum ar

fi Decretul -Lege nr. 118/1990 ori O.G. nr. 214/1999.

împotriva autorului reclamantei a fost

instituită măsura prizonieratului pentru alte motive, iar nu pentru fapte de

contestare a regimului comunist, astfel cum impun dispozițiile art. 3 al Legii

nr. 221/2009 (și cum greșit au reținut instanțele de fond și apel), iar măsura

nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliții, ori a fostei securități a

statului totalitarist, astfel cum condiționează aceeași lege, ci prin

dispoziția guvernului fostei URSS, sub a cărui autoritate au prestat muncă

forțată etnicii germani deportați și persoanele aflate în prizonierat.

În speță, nu se aplică Legea nr.

221/2009, care nu se referă explicit și la situațiile și persecuțiile suferite

de persoanele deportate în URSS sau deținute prizoniere, măsuri întreprinsă de

autoritățile sovietice de ocupație, cu concursul limitat al autorităților

administrative române.

Având în vedere că legea nu distinge,

atunci nici interpretului legii nu îi este îngăduit a distinge, cu atât mai

mult cu cât Legea nr. 221/2009, prin chiar titlul ei, vizează doar condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În această privință, așa cum se poate

observa și din titlul Decretului-Lege nr. 118/1990, voința legiuitorului român

a fost clar și neechivoc exprimată, stabilindu-se acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere

de la data de 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori

constituite în prizonieri, ceea ce însă, nu a fost reluat de către legiuitor și

în textul Legii nr. 221/2009.

În consecință, dispozițiile legii

speciale, ce constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantei sunt clare și

nu lasă loc de interpretări, neputând fi aplicate, prin analogie și altor

situații, decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, chiar în ipoteza în care

temeiul juridic al acțiunii nu ar fi fost declarat neconstituțional,

pretențiile reclamantei nu s-ar fi încadrat în domeniul de aplicare al legii

speciale de reparație.

Având în vedere considerentele

anterioare, referitoare la lipsa incidenței Legii nr. 221/2009 situației deduse

judecății și declararea neconstituționalității textului legal, ce reglementa

acordarea daunelor morale în temeiul actului normativ de reparație arătat, nu

se mai impune analizarea criticilor privind modalitatea de cuantificare a

acestor daune, a criteriilor de evaluare a acestora, cu referire la

jursiprudența C.E.D.O. în materie, în cauză nefiind incidente prevederile legii

speciale de reparație, nr. 221/2009.

Așa fiind, Înalta Curte constată că,

speța dedusă judecății nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr.

221/2009, astfel încât, soluția de respingere a acțiunii, întemeiată pe această

motivație este legală.

De altfel, chiar dacă ar fi fost

incidență o altă situație, instanța nu putea acorda daune morale, întrucât

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situație în care

devin pe deplin incidente dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 din

Legea nr. 47/1992.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată

în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în

curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației

în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cât privește recursul declarat de

reclamantă, este de observat că nu pot fi analizate criticile privind cuantumul

daunelor acordate, în raport de neincidența în speță a Legii nr. 221/2009, cu

atât mai mult cu cât reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului,

recursul său fiind exercitat omisso medio.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public-Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, va modifica decizia Curții de Apel Oradea, în sensul

respingerii apelurilor declarate, cu consecința schimbării sentinței

Tribunalului Satu Mare și respingerii acțiunii. Va respinge recursul declarat

de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul

Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P. Satu Mare și de Ministerul Public-Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie

2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică în parte decizia atacată, în

sensul că, urmare admiterii apelurilor, schimbă în tot sentința nr. 414/ D din

23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, în sensul că respinge

acțiunea.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta F.R. împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 mai 2012.