ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3109/2012

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursurilor civile de față, constată: Prin sentința civilă nr. 414 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare. S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de autorul reclamantei, defunctul P.I., constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei URSS. A fost obligat pârâtul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), cu aplic. alin. (4) din același act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data efectivă a plății, pretenții reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, ca urmare a măsurii administrative de mai sus.

S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de fiică a defunctului P.I., a solicitat acordarea de despăgubiri morale, întrucât tatăl său a fost prizonier în lagărul nr. 1049 din localitatea Nikitovka, în perioada 01 martie 1945-15 iulie 1947, dată la care a decedat.

Față de această stare de fapt și raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanța de judecată a reținut, ca un prim aspect, că în ce privește calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, o atare calitate justifică, conform art. 5 alin. (1) din Lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv, din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei (fila nr. 8) rezultând calitatea reclamantei de fiică a persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic.

Tribunalul Satu Mare a constatat că, de principiu, măsura administrativă constând în efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei URSS reprezintă o măsură administrativă abuzivă în înțelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, coroborat și cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. În speță, instanța a mai reținut că, în ce privește măsura luată față de antecesorul reclamantei, caracterul abuziv și politic al acesteia rezultă și din perspectiva Decretului Lege nr. 118/1990 și a apreciat că, în cauză, sunt incidente disp.art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și, ca atare, a admis în parte acțiunea. În ce privește însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a reținut că, față de natura juridică a daunelor morale, acestea decurgând din prejudiciul moral încercat ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse în cauză, s-a apreciat că, raportat la circumstanțele concrete ale speței și proporțional cu prejudiciul suferit de victimă, suma cuvenită reclamantei este de 100.000 euro. Împotriva sentinței civile nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare au declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P.

Satu Mare și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea căii ordinare de atac, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, invocând critici potrivit cărora, măsura administrativă a prizonieratului luată față de antecesorul reclamantei, nu are caracter politic, nesatisfăcând criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/2009, situându-se în timp, anterior datei de 06 martie 1945. Se mai susține că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G.

nr. 62/2010), această decizie fiind definitivă și general obligatorie. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit cât obținerea unei satisfacții de ordin moral, prin recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care este în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și cu practica constantă a C.E.D.O.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, astfel încât, în baza prevederilor Legii nr. 221/2009 se poate solicita și dispune de către instanță doar constatarea caracterului politic al condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără a se putea acorda despăgubiri morale. Apelantul-pârât Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Satu Mare, nu s-a prezentat în cauză și nici nu a depus la dosar motive scrise, în susținerea căii de atac promovată în prezentul dosar.

Intimata- reclamantă F.R. a solicitat respingerea apelurilor și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, precizând cuantumului despăgubirilor la suma de 60.000 euro. Prin Decizia nr. 108/ A din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtul pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare. A micșorat cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei F.R., de la suma de 100.000 euro, la 10.000 euro. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului. Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar a reținut că măsura dispusă împotriva autorului reclamantei are caracter politic, fiind incidente în cauză dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/20009.

Analizată fiind însă, prin prisma prevederilor art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și implicit la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv Decretul-Lege nr. 118/1990 instanța de apel a constatat că deportarea, prizonieratul satisfac criteriile prevăzute de aceste legi, de care depinde caracterul politic al măsurii.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu". În conținutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus și prizonieratul, în condițiile în care art. 5 alin. (4) din lege precizează că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, iar art. 1 din această lege face referire expresă la situația persoanelor deportate și a celor constituite prizonieri după 23 august 1944. Așadar din interpretarea tuturor acestor dispoziții legale, s-a constatat că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, și persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție, în fosta URSS în perioada de referință.

Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta URSS înainte de 6 martie 1945 nu este de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare a măsurii administrative dispuse față de antecesorul reclamantei, de vreme ce, la data respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei, situație în care Statul Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui. De asemenea răspunderea statului se impune a fi angajată și prin prisma faptului că după 6 martie 1945, acesta nu a depus diligente pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia. Curtea de Apel Oradea a mai reținut că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.

Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior de categorii de persoane, expres prevăzute în actele normative. Acest act normativ susmenționat are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent.

Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, răspunzând acestor critici din apel, instanța de control judiciar a reținut că, deși art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, la data pronunțării acestei decizii, aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, părțile neputând fi puse în situația de-a suporta modificări ale legislației care, la data promovării litigiului, le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranță legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei Convenții.

A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză. În consecință, după cum chiar Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, respectarea principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, altfel se încalcă implicit art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, schimbarea normelor de drept material pe durata derulării unui litigiu contravine acestui drept.

Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. In sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența C.E.D.O. ( Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic c/a Croația, paragraf 81). De altfel, și prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 1 pct. l și art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 s-a reținut că, principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O.

în Protocolul nr. 12 la Convenție adoptat în anul 2000, iar art. 1 al aceluiași Protocol prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art. 1 se referă la cazurile în care o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră.

Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C.E.D.O. în Cauza Thorne vs The United Kingdom, pronunțată în 2009. Având în vedere cele de mai sus, s-a apreciat că, prin neacordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, s-ar crea o discriminare între persoane care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit. Instanța de apel a considerat însă, ca fiind fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, instanța de fond cuantificând în mod greșit despăgubirile cuvenite acesteia, și în raport de practica C.E.D.O. în materia daunelor morale, cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond este discordant, iar daunele au fost micșorate la 10.000 euro.

Împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, au declarat recursuri, reclamanta F.R., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru nelegalitate. Recursul exercitat de reclamantă, neîntemeiat în drept, în configurația prevăzută de art. 304 C. proc. civ., sub motivele strict și limitativ determinate de textul procedural, vizează cuantumul daunelor morale, în sensul că acestea sunt prea mici în raport de măsura administrativă dispusă cu privire la autorul reclamantei. Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P.

Satu Mare a adus, la rându-i, critici privind cuantumul despăgubirilor, care au fost supraevaluate, cu trimitere la jurisprudența C.E.D.O., care a acordat frecvent sume modeste cu titlu de despăgubiri, instanța fiind obligată de a ține seama de toate măsurile cu caracter reparator impuse prin reglementările legislative anterioare, Legea nr. 221/2009 neavând caracter de complinire. S-au invocat reglementările O.U.G.nr. 62/2010 sub aspectul instituirii unor criterii de cuantificare și plafonare a despăgubirilor și s-au susținut critici privind faptul că, ulterior Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost lipsite de temei juridic dispozițiile menționate.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de Apel Oradea, schimbarea sentinței tribunalului, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Cât privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea motivele de nelegalitate circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a legii, în sensul că, măsuri precum prizonieratul nu se află sub incidența Legii nr. 221/2009, lipsa de temei juridic, urmare declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, fiind evidentă în raport de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Au mai fost aduse critici referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, despre care s-a precizat că sunt exagerat de mari, raportat la practica Înaltei Curți de Casație si Justiție si C.E.D.O., în materie.

Recursurile declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Satu Mare și de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Ape Oradea sunt fondate și uremază a fi admise, pentru următoarele motive: Contrar susținerilor reclamantei, situația autorului acesteia, P.I., luat prizonier în fost URSS, nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009. Măsura de prizonierat la care a fost supus autorul reclamantei nu a reprezentat consecința unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază alte criterii, unele fiind de apartenență etnică, ce fac obiectul unor acte speciale de reparație, cum ar fi Decretul -Lege nr. 118/1990 ori O.G.

nr. 214/1999. împotriva autorului reclamantei a fost instituită măsura prizonieratului pentru alte motive, iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist, astfel cum impun dispozițiile art. 3 al Legii nr. 221/2009 (și cum greșit au reținut instanțele de fond și apel), iar măsura nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliții, ori a fostei securități a statului totalitarist, astfel cum condiționează aceeași lege, ci prin dispoziția guvernului fostei URSS, sub a cărui autoritate au prestat muncă forțată etnicii germani deportați și persoanele aflate în prizonierat. În speță, nu se aplică Legea nr. 221/2009, care nu se referă explicit și la situațiile și persecuțiile suferite de persoanele deportate în URSS sau deținute prizoniere, măsuri întreprinsă de autoritățile sovietice de ocupație, cu concursul limitat al autorităților administrative române.

Având în vedere că legea nu distinge, atunci nici interpretului legii nu îi este îngăduit a distinge, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 221/2009, prin chiar titlul ei, vizează doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În această privință, așa cum se poate observa și din titlul Decretului-Lege nr. 118/1990, voința legiuitorului român a fost clar și neechivoc exprimată, stabilindu-se acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, ceea ce însă, nu a fost reluat de către legiuitor și în textul Legii nr. 221/2009.

În consecință, dispozițiile legii speciale, ce constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantei sunt clare și nu lasă loc de interpretări, neputând fi aplicate, prin analogie și altor situații, decât cele prevăzute de lege. Ca atare, chiar în ipoteza în care temeiul juridic al acțiunii nu ar fi fost declarat neconstituțional, pretențiile reclamantei nu s-ar fi încadrat în domeniul de aplicare al legii speciale de reparație. Având în vedere considerentele anterioare, referitoare la lipsa incidenței Legii nr. 221/2009 situației deduse judecății și declararea neconstituționalității textului legal, ce reglementa acordarea daunelor morale în temeiul actului normativ de reparație arătat, nu se mai impune analizarea criticilor privind modalitatea de cuantificare a acestor daune, a criteriilor de evaluare a acestora, cu referire la jursiprudența C.E.D.O.

în materie, în cauză nefiind incidente prevederile legii speciale de reparație, nr. 221/2009. Așa fiind, Înalta Curte constată că, speța dedusă judecății nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009, astfel încât, soluția de respingere a acțiunii, întemeiată pe această motivație este legală. De altfel, chiar dacă ar fi fost incidență o altă situație, instanța nu putea acorda daune morale, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situație în care devin pe deplin incidente dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 din Legea nr. 47/1992.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cât privește recursul declarat de reclamantă, este de observat că nu pot fi analizate criticile privind cuantumul daunelor acordate, în raport de neincidența în speță a Legii nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului, recursul său fiind exercitat omisso medio. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, va modifica decizia Curții de Apel Oradea, în sensul respingerii apelurilor declarate, cu consecința schimbării sentinței Tribunalului Satu Mare și respingerii acțiunii.

Va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P. Satu Mare și de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că, urmare admiterii apelurilor, schimbă în tot sentința nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, în sensul că respinge acțiunea. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.R. împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.