ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4363/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4363/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului constată următoarele:

Tribunalul

Satu Mare, secția civilă, prin sentința nr. 1082/D din 18 iunie 2010

a admis în parte, întemeiat pe dispozițiile art. 5

din Legea nr. 221/2009, acțiunea formulată de reclamanta S.I. (născută Z.I.)

împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A

constatat, întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin.

(3) din lege, caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de

soțul reclamantei, constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe

teritoriul fostei U.R.S.S., ulterior survenind decesul în lagărul de prizonieri

din localitatea N. la data de 19 mai

1945

.

L-a obligat pe pârât, întemeiat pe dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 5 alin. (4) din același act normativ, să

plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data efectivă

a plății, pretenții reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat

de reclamantă ca urmare a măsurii administrative. A respins restul pretențiilor

formulate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că

soțul reclamantei a fost deportat pe teritoriul fostei U.R.S.S., în lagărul din

localitatea N., unde a decedat.

Față de această stare de fapt și raportat la temeiul juridic

invocat de către reclamantă, instanța de judecată a reținut, ca un prim aspect,

că în ce privește calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acțiuni în

despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, aceasta se justifică,

în conformitate cu art. 5 alin. (1) din lege.

Totodată, Tribunalul a constatat caracterul politic al

măsurii administrative luate față de soțul reclamantei, în speță efectuarea prizonieratului

pe teritoriul fostei U.R.S.S., în raport de art. 3 din Legea nr. 221/2009, care

reprezintă o măsură abuzivă și în înțelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999

coroborat și cu art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Decretul-Lege nr. 118/1990.

Referitor la legitimarea procesuală pasivă în cauză, s-a

reținut că aceasta revine Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Asupra modalității concrete de reparare a prejudiciului

cauzat soțului reclamantei prin adoptarea măsurii de mai sus, instanța a apreciat

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

și din această perspectivă a găsit acțiunea ca întemeiată.

În

ce privește

însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a avut

în vedere consecința extrem de gravă produsă de măsura administrativă, constând

în decesul soțului reclamantei survenit pe teritoriul unui stat străin în urma deportării,

ceea ce a determinat, pe lângă suferința de ordin afectiv și o tulburare semnificativă

a condițiilor de existență, inclusiv pe plan material.

În

al doilea rând,

instanța a încercat să realizeze o apreciere globală, în echitate, cu respectarea

principiilor generale și, în măsura în care există, a reglementărilor speciale în

materie.

În

vederea realizării

acestui deziderat, o primă reparație a constatat că se realizează prin însăși recunoașterea,

în cadrul hotărârii, a caracterului politic, abuziv, al măsurii luate față de soțul

reclamantei.

Totuși, instanța a mai apreciat că, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, numai constatarea caracterului politic al măsurii administrative,

prin ea însăși, nu este în măsură să asigure o reparație completă a prejudiciului

moral încercat de soțul reclamantei. În egală măsură, s-a reținut că dreptul la

repararea prejudiciului moral încercat are, în acest context și un conținut patrimonial,

precum și împrejurarea că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală

moștenitorilor legali în condițiile limitative instituite prin art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta personal

este îndreptățită și la acordarea unor măsuri reparatorii de natură pecuniară.

S-a reținut, pe de altă parte, că daunele morale, de principiu,

trebuie să fie proporționale cu suferința provocată și să nu constituie un mijloc

de îmbogățire pentru victimă.

Prin decizia nr. 166-A din 31 mai 2011, Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă,

a admis apelurile

declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și de Ministerul Public-Parchetul de pe

lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței Tribunalului, pe care a schimbat-o

în parte, în sensul că a redus la 10.000 euro cuantumul despăgubirilor stabilite

în favoarea reclamantei. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel a reținut că în mod corect, instanța de

fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, în calitate de succesoare

a defunctului S.A., în privința căruia s-a luat

măsura administrativă a prizonieratului

pe teritoriul fostei U.R.S.S., survenind și decesul acestuia în lagărul de prizonieri

din localitatea N., măsură care are caracter politic prin prisma dispozițiilor Legii

nr. 221/2009.

Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta

U.R.S.S. înainte de 6 martie 1945 nu a fost de natură a înlătura răspunderea statului

în repararea prejudiciului produs urmare acesteia, de vreme ce la data respectivă

Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei.

De asemenea, răspunderea statului s-a impus a fi angajată

și prin prisma faptului că după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligențe pentru

recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate

față de aceștia.

S-a constatat de către Curtea de Apel că Legea nr. 221/2009

are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care,

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări

cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior

acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999

pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului

politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.

S-a mai constatat că Legea nr. 221/2001 are caracter de

complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având

ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor

pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea

militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul

actelor normative anterioare nu sunt suficiente.

Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza

Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, s-a constatat că este adevărat că art. 5

alin. (1) din lege, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune

morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Instanța a considerat însă că, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate

pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării sale, în caz contrar

aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în

sensul art. 6

al Convenției Europene a Drepturilor Omului, părțile neputând fi puse în situația

de-a suporta modificări ale legislației care la data promovării litigiului le conferea

dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranță legitimă de dobândire

a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

S-a reținut că a aprecia în alt mod, ar însemna să existe

un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări

politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre

definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași

procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie

de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

În

consecință,

după cum chiar Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, respectarea

principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal

pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare

în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru

a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea

aflată în vigoare la data formulării acțiunii este aplicabilă pe tot parcursul procesului,

în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența C.E.D.O.

(hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația).

S-a concluzionat că în cazul în care nu s-ar mai acorda

despăgubiri reclamantei, deși s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative

abuzive, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice

discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar

contraveni art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, avându-se în vedere

totodată și practica Curții de Apel Oradea.

Au fost găsite însă fondate criticile privind cuantumul

despăgubirilor acordate reclamantei, constatându-se că instanța de fond a cuantificat

în mod greșit despăgubirile cuvenite acesteia, discordant chiar și față de jurisprudența

C.E.D.O., care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de despăgubiri morale,

iar uneori chiar deloc (cauza Hood c/a Marii Britanii, cauza Nicolova c/a Bulgariei).

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare,

solicitând admiterea acestuia,

modificarea în

tot a deciziei și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a arătat că

acestea au fost supraevaluate și s-a făcut trimitere la jurisprudența C.E.D.O. care

a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de daune morale.

S-a menționat că este recunoscut dreptul statului de a

reglementa o marjă națională de apreciere, care să creeze un just echilibru, respectiv

să fie proporțional cu suferința provocată dar să nu constituie un mijloc de îmbogățire

pentru reclamantă.

Recurentul a precizat în acest sens că în speță repararea

prejudiciilor a fost reglementată prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și ale Decretului-Lege

nr. 118/1990, astfel încât se impune evitarea unei duble reparații pe calea Legii

nr. 221/2009.

A solicitat totodată a se avea în vedere și dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010.

În

afara acestor

motive, a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 au fost declarate

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza

I

din

Legea nr. 221/2009, nemaiputându-se solicita despăgubiri morale în baza acestui

text de lege.

Au apreciat că în astfel de situație, reclamanta nu poate

susține că are o „speranță legitimă" ca acțiunea să fie soluționată în temeiul

unei legi, după invalidarea acesteia.

Recursul se privește a fi fondat,

pentru considerentele ce succed.

Deși întemeiate motivele de recurs privitoare la declararea

neconstituționalității prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza

I

din

Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, ceea ce determină

inexistența temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere

și decizia nr. 12/2011 dată în recursul în interesul legii, se reține că în speță,

măsura administrativă la care a fost supus soțul reclamantei nu intră sub incidența

Legii nr. 221/2009.

Astfel, prin Legea nr. 221/2009, legiuitorul a definit

noțiunile de „condamnare cu caracter politic" [art. 1 alin. (1)] și de „măsură

administrativă cu caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag

condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în

care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres

în lege și, totodată, a prevăzut

posibilitatea

persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri

administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea

caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate

în lege [art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului

politic al măsurii administrative [art. 3 și art. 4 alin. (2)].

În cauză, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009,

acordarea daunelor morale prin constatarea caracterului politic al măsurii deportării

la muncă de reconstrucție în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost supus soțul său.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține

că analiza legalității și temeiniciei pretențiilor reclamantei, trebuie să se facă

în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată

situația concretă a soțului acesteia.

În cazul în speță, reclamanta nu face parte din categoria

persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita

constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supus soțul său.

Împrejurarea că soțul reclamantei a fost deportat în fosta

U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei condamnări politice, astfel cum aceasta

este definită în art. 1 din lege și niciunei măsuri administrative cu caracter politic

în condițiile art. 3 din același act normativ.

Cocluzionând, se reține că reclamanta nu poate beneficia

de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna

dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții

neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.

Totodată se constată neincidența în cauză a prevederilor

Legii nr. 221/2009 și sub aspectul că în actul normativ este delimitată expres perioada

în cuprinsul căreia s-au aplicat sancțiunile cu caracter politic, respectiv 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul și se

va modifica decizia, în sensul că urmare admiterii apelurilor pârâtului și Parchetului

de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se va schimba în tot sentința Tribunalului și

se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu

Mare împotriva deciziei nr. 166-A din 31 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Modifică

decizia atacată, în sensul că urmare admiterii apelurilor declarate de pârât și

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, schimbă în tot sentința nr. 1082/D

din 18 iunie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.