ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4363/2012

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin sentința nr. 1082/D din 18 iunie 2010 a admis în parte, întemeiat pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, acțiunea formulată de reclamanta S.I. (născută Z.I.) împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A constatat, întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din lege, caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de soțul reclamantei, constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., ulterior survenind decesul în lagărul de prizonieri din localitatea N. la data de 19 mai 1945 . L-a obligat pe pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 5 alin. (4) din același act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data efectivă a plății, pretenții reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a măsurii administrative. A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că soțul reclamantei a fost deportat pe teritoriul fostei U.R.S.S., în lagărul din localitatea N., unde a decedat. Față de această stare de fapt și raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanța de judecată a reținut, ca un prim aspect, că în ce privește calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acțiuni în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, aceasta se justifică, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din lege. Totodată, Tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate față de soțul reclamantei, în speță efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., în raport de art. 3 din Legea nr. 221/2009, care reprezintă o măsură abuzivă și în înțelesul art. 3 lit. e) din O.U.G.

nr. 214/1999 coroborat și cu art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Decretul-Lege nr. 118/1990. Referitor la legitimarea procesuală pasivă în cauză, s-a reținut că aceasta revine Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009. Asupra modalității concrete de reparare a prejudiciului cauzat soțului reclamantei prin adoptarea măsurii de mai sus, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și din această perspectivă a găsit acțiunea ca întemeiată.

În ce privește însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a avut în vedere consecința extrem de gravă produsă de măsura administrativă, constând în decesul soțului reclamantei survenit pe teritoriul unui stat străin în urma deportării, ceea ce a determinat, pe lângă suferința de ordin afectiv și o tulburare semnificativă a condițiilor de existență, inclusiv pe plan material. În al doilea rând, instanța a încercat să realizeze o apreciere globală, în echitate, cu respectarea principiilor generale și, în măsura în care există, a reglementărilor speciale în materie. În vederea realizării acestui deziderat, o primă reparație a constatat că se realizează prin însăși recunoașterea, în cadrul hotărârii, a caracterului politic, abuziv, al măsurii luate față de soțul reclamantei.

Totuși, instanța a mai apreciat că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, numai constatarea caracterului politic al măsurii administrative, prin ea însăși, nu este în măsură să asigure o reparație completă a prejudiciului moral încercat de soțul reclamantei. În egală măsură, s-a reținut că dreptul la repararea prejudiciului moral încercat are, în acest context și un conținut patrimonial, precum și împrejurarea că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală moștenitorilor legali în condițiile limitative instituite prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta personal este îndreptățită și la acordarea unor măsuri reparatorii de natură pecuniară.

S-a reținut, pe de altă parte, că daunele morale, de principiu, trebuie să fie proporționale cu suferința provocată și să nu constituie un mijloc de îmbogățire pentru victimă. Prin decizia nr. 166-A din 31 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței Tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus la 10.000 euro cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel a reținut că în mod corect, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, în calitate de succesoare a defunctului S.A., în privința căruia s-a luat măsura administrativă a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., survenind și decesul acestuia în lagărul de prizonieri din localitatea N., măsură care are caracter politic prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009. Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta U.R.S.S. înainte de 6 martie 1945 nu a fost de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare acesteia, de vreme ce la data respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei. De asemenea, răspunderea statului s-a impus a fi angajată și prin prisma faptului că după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligențe pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia.

S-a constatat de către Curtea de Apel că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.

S-a mai constatat că Legea nr. 221/2001 are caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul actelor normative anterioare nu sunt suficiente. Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, s-a constatat că este adevărat că art. 5 alin. (1) din lege, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Instanța a considerat însă că, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării sale, în caz contrar aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, părțile neputând fi puse în situația de-a suporta modificări ale legislației care la data promovării litigiului le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranță legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

S-a reținut că a aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză. În consecință, după cum chiar Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, respectarea principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării acțiunii este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența C.E.D.O. (hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația). S-a concluzionat că în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri reclamantei, deși s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, avându-se în vedere totodată și practica Curții de Apel Oradea.

Au fost găsite însă fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, constatându-se că instanța de fond a cuantificat în mod greșit despăgubirile cuvenite acesteia, discordant chiar și față de jurisprudența C.E.D.O., care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de despăgubiri morale, iar uneori chiar deloc (cauza Hood c/a Marii Britanii, cauza Nicolova c/a Bulgariei). Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a arătat că acestea au fost supraevaluate și s-a făcut trimitere la jurisprudența C.E.D.O.

care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de daune morale. S-a menționat că este recunoscut dreptul statului de a reglementa o marjă națională de apreciere, care să creeze un just echilibru, respectiv să fie proporțional cu suferința provocată dar să nu constituie un mijloc de îmbogățire pentru reclamantă. Recurentul a precizat în acest sens că în speță repararea prejudiciilor a fost reglementată prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și ale Decretului-Lege nr. 118/1990, astfel încât se impune evitarea unei duble reparații pe calea Legii nr. 221/2009. A solicitat totodată a se avea în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010. În afara acestor motive, a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, nemaiputându-se solicita despăgubiri morale în baza acestui text de lege.

Au apreciat că în astfel de situație, reclamanta nu poate susține că are o „speranță legitimă" ca acțiunea să fie soluționată în temeiul unei legi, după invalidarea acesteia. Recursul se privește a fi fondat, pentru considerentele ce succed. Deși întemeiate motivele de recurs privitoare la declararea neconstituționalității prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, ceea ce determină inexistența temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere și decizia nr. 12/2011 dată în recursul în interesul legii, se reține că în speță, măsura administrativă la care a fost supus soțul reclamantei nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009.

Astfel, prin Legea nr. 221/2009, legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter politic" [art. 1 alin. (1)] și de „măsură administrativă cu caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative [art. 3 și art. 4 alin. (2)]. În cauză, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009, acordarea daunelor morale prin constatarea caracterului politic al măsurii deportării la muncă de reconstrucție în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost supus soțul său.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și temeiniciei pretențiilor reclamantei, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată situația concretă a soțului acesteia. În cazul în speță, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supus soțul său. Împrejurarea că soțul reclamantei a fost deportat în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din același act normativ.

Cocluzionând, se reține că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege. Totodată se constată neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 221/2009 și sub aspectul că în actul normativ este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia s-au aplicat sancțiunile cu caracter politic, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru aceste considerente, se va admite recursul și se va modifica decizia, în sensul că urmare admiterii apelurilor pârâtului și Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se va schimba în tot sentința Tribunalului și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 166-A din 31 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică decizia atacată, în sensul că urmare admiterii apelurilor declarate de pârât și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, schimbă în tot sentința nr. 1082/D din 18 iunie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, și respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.