ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 844/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Satu Mare, la data

de 31 martie 2008, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

A.D.S., să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional din 2

iunie 2004 la contractul de cesiune din 17 octombrie 2002 privind imobilul

teren și luciu de apă, situat în Livada, Micula și Moftin, respectiv a clauzei

înserate la art. 2 pct. 5.1. alin. (2), cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Secția comercială și de

contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare, prin sentința civilă nr. 128/LC,

pronunțată la data de 26 februarie 2009, a respins excepția necompetenței

materiale a tribunalului în soluționarea cauzei și excepția lipsei calității de

reprezentant legal al societății reclamante a semnatarului cererii de chemare

în judecată, invocate de pârâtă; a admis acțiunea reclamantei, a constatat

nulitatea parțială a actului adițional din 2 iunie 2004 la contractul de

cesiune din 17 octombrie 2002, încheiat între părți, respectiv a clauzei

înserate la art. 2 pct. 5.1. alin. (2) și a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 12,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, Tribunalul

a reținut, cu referire la excepții, că prezenta acțiune nu intră sub incidența art.

340 C. proc. civ., iar reclamanta este reprezentată de alt asociat, având în

vedere dispozițiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990. În ce privește fondul

cauzei prima instanță a reținut că perioada pentru care a fost stabilită plata

redevenței este anterioară încheierii contractului de cesiune, iar, din

probatoriul administrat, rezultă că adunarea generală a acționarilor nu a

aprobat clauza menționată în actul adițional, pentru semnarea căreia directorul

B.D. nu avea mandat de reprezentare, obligația reclamantei de plată a redevenței

pe perioada 2000 – 2002 fiind întemeiată pe o clauză contractuală nelegală.

Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, prin decizia nr. 58/C,

pronunțată la data de 9 iunie 2009 a admis apelul formulat de pârâtă împotriva

sentinței Tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins,

ca prescrisă, acțiunea reclamantei, menținând dispozițiile sentinței apelate în

partea privind respingerea excepțiilor invocate de pârâtă la fond.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control judiciar a reținut, în principal, că motivele de

apel invocate de pârâtă, în sensul greșitei calificări a nulității invocate în

cauză sunt fondate, întrucât sancțiunea care poate interveni pentru

nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la limitele mandatului acordat

reprezentanților societății este nulitatea relativă a actului, care este

prescriptibilă în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut

de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar, în speță, termenul de prescripție

pentru acțiunea în anularea actului încheiat cu depășirea limitelor mandatului

de către director a început să curgă la data de 22 iunie 2004, când a avut loc

adunarea generală a acționarilor societății reclamante și când s-a hotărât să

nu se ratifice actul încheiat cu depășirea limitelor mandatului de către

director, fiind împlinit la data de 31 martie 2008, când s-a introdus acțiunea

în nulitate relativă formulată de reclamantă și, față de aceste aspecte, a

considerat întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei

invocată prin motivele de apel.

Instanța de control judiciar

a apreciat însă, ca fiind nefondate, motivele de apel vizând excepția

necompetenței materiale a Tribunalului raportat la clauza compromisorie

înserată în contractul de cesiune și excepția lipsei calității de reprezentant

legal a semnatarului cererii de chemare în judecată, reținând că, în mod

corect, au fost respinse de instanța de fond, având în vedere că acțiunea

formulată de reclamantă nu intră sub incidența prevăzută de art. 340 C. proc.

civ., clauza compromisorie fiind inoperantă în temeiul prevăzut de art. 3434 alin.

(2) lit. b) C. proc. civ. și că acțiunea a fost semnată de către

administratorul societății Ș.C.I., înregistrat la Registrul Comerțului prin

încheierea judecătorului delegat din 9 februarie 2007, calitate care, potrivit art.

70 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată, îi conferă dreptul de

reprezentare a societății comerciale.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs intimata - reclamantă SC P. SA, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, cu

referire la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că prin cererea

de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute pentru

lipsa consimțământului care este imprescriptibilă extinctiv, fiind incidente

dispozițiile art. 2 din menționatul decret, lipsa consimțământului fiind

sancționată de lege cu nulitatea absolută, astfel că acțiunea nu putea fi

respinsă ca prescrisă, critici ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. – recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 3021 lit.

c) C. proc. civ., motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 și neprecizând

relevanța evocării aspectelor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și

de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra

obiectului recursului.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

temeinică și legală, întrucât lipsa mandatului adunării generale a acționarilor

pentru semnarea actului adițional este motiv de nulitate relativă.

Recursul este nefondat.

Astfel, prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute

parțiale a actului adițional din 2 iunie 2004, în ce privește art. 2 pct. 5.1. alin.

(2) din acest act juridic, invocând lipsa mandatului din partea acționarilor

pentru semnarea acestei clauze de către directorul societății reclamante D.B.,

neexistând, în consecință, nici consimțământul societății.

Este de observat că instanța

de apel a reținut, cu justețe, că semnatarul actului adițional, ce cuprinde

clauza în litigiu, a acționat în calitate de reprezentant al societății, de

mandatar al intereselor acesteia la încheierea acestui act, iar depășirea

limitelor mandatului ce i-a fost dat de societate în acest scop, nu echivalează

cu lipsa consimțământului societății la încheierea actului, care a existat,

fiind exprimat de directorul societății, dar, în lipsa mandatului pentru

asumarea obligației de plată retroactivă a redevenței, prin clauza stipulată la

art. 2 teza finală.

Cum depășirea limitelor

mandatului acordat de societățile comerciale organelor lor de conducere și

reprezentanților lor legali este sancționată cu nulitatea relativă a actelor

astfel încheiate, ce poate fi acoperită prin ratificarea lor ulterioară, se

constată că instanța de apel a calificat corect nulitatea incidentă în cauză

și, în consecință - față de momentul în care a început să curgă termenul de

prescripție și cel la care acesta s-a împlinit, în raport cu data introducerii

cererii de chemare în judecată – a făcut o corectă aplicare a prevederile art. 3

din Decretul nr. 167/1958, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC P. SA Livada împotriva deciziei nr. 58/C/2009-A din 9 iunie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2010.