ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3146/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 10053 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de insuficientă timbrare a cererii formulată de reclamanta SC B.C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA și a anulat cererea ca insuficient timbrată. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în nulitate a două contracte de vânzare – cumpărare, al doilea petit vizând repunerea părților în situația anterioară încheierii acestora. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că, în urma expertizei efectuate în cauză, în scopul stabilirii valorii imobilelor ce au format obiectul celor două contracte de vânzare - cumpărare s-a calculat valoarea taxei judiciare datorate de reclamantă, aceea de 466.702 RON și cea a timbrului judiciar de 4,7 RON.

Cum reclamanta nu s-a conformat obligației stabilită în sarcina sa, deși a fost citată în acest sens, indicându-i-se și suma datorată, instanța a sancționat cererea adresată de aceasta, instanței. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 130 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În considerentele deciziei, raportat la criticile invocate de apelantă, instanța apelului a considerat că nu poate reține încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, întrucât pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 când aceasta a fost legal citată nu a răspuns la strigarea pricinii, iar cererea de amânare a cauzei a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, motiv ce a determinat imposibilitatea instanței de a se pronunța asupra unei cereri cu care nu a fost sesizată până la reținerea cauzei în pronunțare.

De asemenea, s-a avut în vedere că partea nu a procedat- până la închiderea dezbaterilor- în conformitate cu dispozițiile art. 156 C. proc. civ., neputând să fie primită nici critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității a excepției insuficientei timbrări, în condițiile în care respectarea acestei cerințe fundamentale rezultă din practica sentinței. Instanța apelului a constatat că, după depunerea raportului de evaluare a imobilului, respectiv pentru termenul din 22 aprilie 2009, reclamantei i s-a adus la cunoștință suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, existând la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu reclamanta, dovadă ce poartă mențiunea obligației plății sumei de 4.662,02 RON taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar de 4,7 RON – în cazul în care nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.

Cu privire la criticile ce au vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 și ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al reclamantei s-a reținut că sunt nefondate. Astfel, la data introducerii cererii, reclamanta a depus parte din taxa judiciară de timbru fără a arăta care este valoarea obiectului pricinii, valoare pe care a precizat-o la 23 aprilie 2008 dar pentru care nu a completat valoarea taxei judiciare de timbru. În fine, nu s-a reținut nicio ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei nici raportat la suma stabilită ca fiind datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru și nici prin prisma sancțiunii aplicate întrucât nu se suprimă șansa reclamantei de a obține ceea ce a solicitat.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 93 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care reglementează activitatea premergătoare ședinței de judecată și rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ. După enunțarea conținutului prevederilor menționate, recurenta consideră că nu-i poate fi imputat faptul că cererea de amânare depusă prin registratură la 24 iunie 2009 nu a ajuns la dosarul cauzei atâta timp cât deține dovada transmiterii acesteia prin fax către instanța de fond.

- Decizia este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997, întrucât cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu respectarea art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997. Se susține că, plecând de la prevederile art. 20 alin. (2) și (4) din lege, instanța de fond nu putea proceda la anularea întregii acțiuni ca insuficient timbrate, ci trebuia să soluționeze litigiul în limitele timbrajului depus, respectiv pentru petitul privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare. De asemenea, se arată că cel de-al doilea capăt de cerere a fost timbrat corespunzător, cu 1.451 RON, după valoarea dată de reclamantă obiectului pricinii.

- Prin decizia atacată s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. și art. 6 din Convenție, întrucât anularea ca netimbrată a cererii părților reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate, precum și dreptul de acces la justiție, făcându-se referire la practica C.E.D.O. – cauza W. contra R. Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - În ce privește critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulilor de ordine interioară a instanțelor judecătorești, Curtea observă că aceasta nu a făcut obiectul analizei în apel, fiind adusă în discuție pentru prima dată în fața instanței de recurs, situație ce face imposibilă cenzurarea deciziei pe acest aspect.

De altfel, critica recurentei nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate în măsură a atrage modificarea ori casarea deciziei atacate, ci eventual – în cazul în care s-ar constata o abatere de la normele invocate – o răspundere disciplinară a persoanei vinovate. - Nici critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. nu poate fi primită dat fiind că cererea de amânare a cauzei a ajuns la dosar după închiderea dezbaterilor (așa cum rezultă din rezoluția de pe aceasta) caz în care nu putea face obiectul analizei instanței fără a se aduce atingere principiului contradictorialității.

- În ce privește pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997, respectiv faptul că instanța nu ar fi putut dispune anularea ca insuficient timbrată a acțiunii – în condițiile în care la dosar s-a făcut dovada plății parțiale a taxei judiciare de timbru și că ar fi trebuit să soluționeze cererea în limitele timbrajului, instanța reține următoarele: La data depunerii acțiunii la instanță – 4 februarie 2008, reclamanta a anexat dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 1.451,20 RON, însă dat fiind că aceasta nu a precizat valoarea celui de-al doilea petit prin care a solicitat repunerea în situația anterioară a celor două contracte de vânzare - cumpărare a căror nulitate s-a cerut a se constata, la primul termen de judecată i s-a pus în vedere să precizeze valoarea actuală a imobilului ce au făcut obiectul contractelor și să timbreze la valoare.

De asemenea, la același termen instanța a arătat că, în caz de neconformare va dispune din oficiu efectuarea unei expertize tehnice în acest sens. Ulterior, reclamanta și-a precizat valoarea imobilului ca fiind de 30.000 RON însă nu a timbrat cu diferența de 1.672 RON, motiv pentru care instanța a apreciat că se impune stabilirea valorii imobilelor la data acțiunii, prin efectuarea unei expertize.

În urma evaluării imobilelor în cauză, instanța a stabilit că valoarea taxei judiciare de timbru este de 4.667,02 RON și timbrului judiciar de 4,7 RON (încheierea din 25 martie 2009), diferența corespunzătoare nefiind achitată ceea ce a atras anularea acțiunii ca insuficient timbrată la data de 24 iunie 2009. Instanța a considerat că se impune expunerea situației anterioare pentru a se arăta incidența, în cauză, a dispozițiilor Deciziei în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dată în interpretarea art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 C. proc. civ.

și prin care s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, a nulității, anularea rezoluției și rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Această decizie a devenit obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la 10 decembrie 2008 (M. Of., Partea I nr. 830). De asemenea, prin O.U.G. nr. 212/2008, publicarea în M. Of.

nr. 837/12.12.2008 s-a modificat și Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, inclusiv în sensul deciziei în interesul legii, statuându-se totodată prin art. II pct. 2 că – „cererile privind declararea nulității (...) unui act juridic, aflate pe rolul instanței la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate”. În cauza dedusă judecății, acțiunea nu a fost legal timbrată în conformitate cu prevederile în vigoare la data introducerii ei și nici până la momentul soluționării cauzei în primă instanță, ceea ce presupunea că se impunea aplicarea noilor norme în materie de timbraj, norme cărora instanța le-a dat eficiență.

În atare situație nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997. - Nici critica prin care se pretinde o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate și în dreptul de acces la justiție nu poate fi primită, în contextul în care cuantumul taxei judiciare de timbru nu este excesiv de oneros pentru o societate astfel încât să o determine să renunțe la demersul judiciar promovat și nici nu se poate susține că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea de a obține în justiție ceea ce a solicitat prin prezenta acțiune. Prin urmare, față de considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 130 din 25 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.