ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3146/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 10053 din 24 iunie 2009,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de

insuficientă timbrare a cererii formulată de reclamanta SC B.C. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC F. SA și a anulat cererea ca insuficient timbrată.

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în nulitate a două contracte de vânzare – cumpărare, al

doilea petit vizând repunerea părților în situația anterioară încheierii

acestora.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că, în urma expertizei efectuate în

cauză, în scopul stabilirii valorii imobilelor ce au format obiectul celor două

contracte de vânzare - cumpărare s-a calculat valoarea taxei judiciare datorate

de reclamantă, aceea de 466.702 RON și cea a timbrului judiciar de 4,7 RON.

Cum reclamanta nu s-a

conformat obligației stabilită în sarcina sa, deși a fost citată în acest sens,

indicându-i-se și suma datorată, instanța a sancționat cererea adresată de

aceasta, instanței.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 130

din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

În considerentele

deciziei, raportat la criticile invocate de apelantă, instanța apelului a

considerat că nu poate reține încălcarea dreptului la apărare al reclamantei,

întrucât pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 când aceasta a fost

legal citată nu a răspuns la strigarea pricinii, iar cererea de amânare a

cauzei a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, motiv ce a

determinat imposibilitatea instanței de a se pronunța asupra unei cereri cu

care nu a fost sesizată până la reținerea cauzei în pronunțare.

De asemenea, s-a avut

în vedere că partea nu a procedat- până la închiderea dezbaterilor- în

conformitate cu dispozițiile art. 156 C. proc. civ., neputând să fie primită

nici critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității a

excepției insuficientei timbrări, în condițiile în care respectarea acestei

cerințe fundamentale rezultă din practica sentinței.

Instanța apelului a

constatat că, după depunerea raportului de evaluare a imobilului, respectiv

pentru termenul din 22 aprilie 2009, reclamantei i s-a adus la cunoștință suma

datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, existând la dosar dovada

îndeplinirii procedurii de citare cu reclamanta, dovadă ce poartă mențiunea

obligației plății sumei de 4.662,02 RON taxă judiciară de timbru și a timbrului

judiciar de 4,7 RON – în cazul în care nu formulează obiecțiuni la raportul de

expertiză.

Cu privire la

criticile ce au vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din

Legea nr. 146/1997 și ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al

reclamantei s-a reținut că sunt nefondate.

Astfel, la data

introducerii cererii, reclamanta a depus parte din taxa judiciară de timbru

fără a arăta care este valoarea obiectului pricinii, valoare pe care a

precizat-o la 23 aprilie 2008 dar pentru care nu a completat valoarea taxei

judiciare de timbru.

În fine, nu s-a

reținut nicio ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei nici raportat

la suma stabilită ca fiind datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru și

nici prin prisma sancțiunii aplicate întrucât nu se suprimă șansa reclamantei

de a obține ceea ce a solicitat.

Împotriva deciziei,

reclamanta a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- Decizia atacată a

fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 93

alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de

ordine interioară a instanțelor judecătorești, care reglementează activitatea

premergătoare ședinței de judecată și rezolvare a lucrărilor cu caracter

administrativ.

După enunțarea

conținutului prevederilor menționate, recurenta consideră că nu-i poate fi

imputat faptul că cererea de amânare depusă prin registratură la 24 iunie 2009

nu a ajuns la dosarul cauzei atâta timp cât deține dovada transmiterii acesteia

prin fax către instanța de fond.

- Decizia este dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997,

întrucât cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu respectarea art. 20 alin.

(2) și (4) din Legea nr. 146/1997.

Se susține că,

plecând de la prevederile art. 20 alin. (2) și (4) din lege, instanța de fond

nu putea proceda la anularea întregii acțiuni ca insuficient timbrate, ci

trebuia să soluționeze litigiul în limitele timbrajului depus, respectiv pentru

petitul privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare –

cumpărare.

De asemenea, se arată

că cel de-al doilea capăt de cerere a fost timbrat corespunzător, cu 1.451 RON,

după valoarea dată de reclamantă obiectului pricinii.

- Prin decizia

atacată s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. și art. 6 din

Convenție, întrucât anularea ca netimbrată a cererii părților reprezintă o

ingerință nejustificată în dreptul de proprietate, precum și dreptul de acces

la justiție, făcându-se referire la practica C.E.D.O. – cauza W. contra R.

Prin întâmpinare,

intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

- În ce privește

critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din

Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulilor de ordine interioară a

instanțelor judecătorești, Curtea observă că aceasta nu a făcut obiectul

analizei în apel, fiind adusă în discuție pentru prima dată în fața instanței

de recurs, situație ce face imposibilă cenzurarea deciziei pe acest aspect.

De altfel, critica

recurentei nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate în măsură a atrage

modificarea ori casarea deciziei atacate, ci eventual – în cazul în care s-ar

constata o abatere de la normele invocate – o răspundere disciplinară a

persoanei vinovate.

- Nici critica ce

vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. nu poate fi

primită dat fiind că cererea de amânare a cauzei a ajuns la dosar după

închiderea dezbaterilor (așa cum rezultă din rezoluția de pe aceasta) caz în

care nu putea face obiectul analizei instanței fără a se aduce atingere

principiului contradictorialității.

- În ce privește

pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr.

146/1997, respectiv faptul că instanța nu ar fi putut dispune anularea ca

insuficient timbrată a acțiunii – în condițiile în care la dosar s-a făcut

dovada plății parțiale a taxei judiciare de timbru și că ar fi trebuit să

soluționeze cererea în limitele timbrajului, instanța reține următoarele:

La data depunerii

acțiunii la instanță – 4 februarie 2008, reclamanta a anexat dovada achitării

unei taxe judiciare de timbru de 1.451,20 RON, însă dat fiind că aceasta nu a

precizat valoarea celui de-al doilea petit prin care a solicitat repunerea în

situația anterioară a celor două contracte de vânzare - cumpărare a căror

nulitate s-a cerut a se constata, la primul termen de judecată i s-a pus în

vedere să precizeze valoarea actuală a imobilului ce au făcut obiectul

contractelor și să timbreze la valoare.

De asemenea, la

același termen instanța a arătat că, în caz de neconformare va dispune din

oficiu efectuarea unei expertize tehnice în acest sens.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat valoarea imobilului ca fiind de 30.000 RON însă nu a timbrat cu

diferența de 1.672 RON, motiv pentru care instanța a apreciat că se impune

stabilirea valorii imobilelor la data acțiunii, prin efectuarea unei expertize.

În urma evaluării

imobilelor în cauză, instanța a stabilit că valoarea taxei judiciare de timbru

este de 4.667,02 RON și timbrului judiciar de 4,7 RON (încheierea din 25 martie

2009), diferența corespunzătoare nefiind achitată ceea ce a atras anularea

acțiunii ca insuficient timbrată la data de 24 iunie 2009.

Instanța a considerat

că se impune expunerea situației anterioare pentru a se arăta incidența, în

cauză, a dispozițiilor Deciziei în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dată în interpretarea art. 1 pct.

1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282

1

C. proc. civ. și prin

care s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale

având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial,

a nulității, anularea rezoluției și rezilierea unor acte juridice privind

drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind

restabilirea situației anterioare.

Această decizie a

devenit obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial,

respectiv la 10 decembrie 2008 (M. Of., Partea I nr. 830).

De asemenea, prin

O.U.G. nr. 212/2008, publicarea în M. Of. nr. 837/12.12.2008 s-a modificat și

Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, inclusiv în sensul

deciziei în interesul legii, statuându-se totodată prin art. II pct. 2 că –

„cererile privind declararea nulității (...) unui act juridic, aflate pe rolul

instanței la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și care au fost

timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal

timbrate”.

În cauza dedusă

judecății, acțiunea nu a fost legal timbrată în conformitate cu prevederile în

vigoare la data introducerii ei și nici până la momentul soluționării cauzei în

primă instanță, ceea ce presupunea că se impunea aplicarea noilor norme în

materie de timbraj, norme cărora instanța le-a dat eficiență.

În atare situație nu

se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr.

146/1997.

- Nici critica prin

care se pretinde o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate și în

dreptul de acces la justiție nu poate fi primită, în contextul în care

cuantumul taxei judiciare de timbru nu este excesiv de oneros pentru o

societate astfel încât să o determine să renunțe la demersul judiciar promovat

și nici nu se poate susține că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea de a

obține în justiție ceea ce a solicitat prin prezenta acțiune.

Prin urmare, față de

considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.C. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 130

din 25 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2010.