ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3146/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3146/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 10053 din 24 iunie 2009,
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de
insuficientă timbrare a cererii formulată de reclamanta SC B.C. SA, în
contradictoriu cu pârâta SC F. SA și a anulat cererea ca insuficient timbrată.
Reclamanta a învestit
instanța cu o acțiune în nulitate a două contracte de vânzare – cumpărare, al
doilea petit vizând repunerea părților în situația anterioară încheierii
acestora.
Pentru a hotărî
astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că, în urma expertizei efectuate în
cauză, în scopul stabilirii valorii imobilelor ce au format obiectul celor două
contracte de vânzare - cumpărare s-a calculat valoarea taxei judiciare datorate
de reclamantă, aceea de 466.702 RON și cea a timbrului judiciar de 4,7 RON.
Cum reclamanta nu s-a
conformat obligației stabilită în sarcina sa, deși a fost citată în acest sens,
indicându-i-se și suma datorată, instanța a sancționat cererea adresată de
aceasta, instanței.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 130
din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
În considerentele
deciziei, raportat la criticile invocate de apelantă, instanța apelului a
considerat că nu poate reține încălcarea dreptului la apărare al reclamantei,
întrucât pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 când aceasta a fost
legal citată nu a răspuns la strigarea pricinii, iar cererea de amânare a
cauzei a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, motiv ce a
determinat imposibilitatea instanței de a se pronunța asupra unei cereri cu
care nu a fost sesizată până la reținerea cauzei în pronunțare.
De asemenea, s-a avut
în vedere că partea nu a procedat- până la închiderea dezbaterilor- în
conformitate cu dispozițiile art. 156 C. proc. civ., neputând să fie primită
nici critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității a
excepției insuficientei timbrări, în condițiile în care respectarea acestei
cerințe fundamentale rezultă din practica sentinței.
Instanța apelului a
constatat că, după depunerea raportului de evaluare a imobilului, respectiv
pentru termenul din 22 aprilie 2009, reclamantei i s-a adus la cunoștință suma
datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, existând la dosar dovada
îndeplinirii procedurii de citare cu reclamanta, dovadă ce poartă mențiunea
obligației plății sumei de 4.662,02 RON taxă judiciară de timbru și a timbrului
judiciar de 4,7 RON – în cazul în care nu formulează obiecțiuni la raportul de
expertiză.
Cu privire la
criticile ce au vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din
Legea nr. 146/1997 și ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al
reclamantei s-a reținut că sunt nefondate.
Astfel, la data
introducerii cererii, reclamanta a depus parte din taxa judiciară de timbru
fără a arăta care este valoarea obiectului pricinii, valoare pe care a
precizat-o la 23 aprilie 2008 dar pentru care nu a completat valoarea taxei
judiciare de timbru.
În fine, nu s-a
reținut nicio ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei nici raportat
la suma stabilită ca fiind datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru și
nici prin prisma sancțiunii aplicate întrucât nu se suprimă șansa reclamantei
de a obține ceea ce a solicitat.
Împotriva deciziei,
reclamanta a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în
raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:
- Decizia atacată a
fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 93
alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de
ordine interioară a instanțelor judecătorești, care reglementează activitatea
premergătoare ședinței de judecată și rezolvare a lucrărilor cu caracter
administrativ.
După enunțarea
conținutului prevederilor menționate, recurenta consideră că nu-i poate fi
imputat faptul că cererea de amânare depusă prin registratură la 24 iunie 2009
nu a ajuns la dosarul cauzei atâta timp cât deține dovada transmiterii acesteia
prin fax către instanța de fond.
- Decizia este dată
cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr. 146/1997,
întrucât cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu respectarea art. 20 alin.
(2) și (4) din Legea nr. 146/1997.
Se susține că,
plecând de la prevederile art. 20 alin. (2) și (4) din lege, instanța de fond
nu putea proceda la anularea întregii acțiuni ca insuficient timbrate, ci
trebuia să soluționeze litigiul în limitele timbrajului depus, respectiv pentru
petitul privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare –
cumpărare.
De asemenea, se arată
că cel de-al doilea capăt de cerere a fost timbrat corespunzător, cu 1.451 RON,
după valoarea dată de reclamantă obiectului pricinii.
- Prin decizia
atacată s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. și art. 6 din
Convenție, întrucât anularea ca netimbrată a cererii părților reprezintă o
ingerință nejustificată în dreptul de proprietate, precum și dreptul de acces
la justiție, făcându-se referire la practica C.E.D.O. – cauza W. contra R.
Prin întâmpinare,
intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Analizând decizia
atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- În ce privește
critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din
Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulilor de ordine interioară a
instanțelor judecătorești, Curtea observă că aceasta nu a făcut obiectul
analizei în apel, fiind adusă în discuție pentru prima dată în fața instanței
de recurs, situație ce face imposibilă cenzurarea deciziei pe acest aspect.
De altfel, critica
recurentei nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate în măsură a atrage
modificarea ori casarea deciziei atacate, ci eventual – în cazul în care s-ar
constata o abatere de la normele invocate – o răspundere disciplinară a
persoanei vinovate.
- Nici critica ce
vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. nu poate fi
primită dat fiind că cererea de amânare a cauzei a ajuns la dosar după
închiderea dezbaterilor (așa cum rezultă din rezoluția de pe aceasta) caz în
care nu putea face obiectul analizei instanței fără a se aduce atingere
principiului contradictorialității.
- În ce privește
pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr.
146/1997, respectiv faptul că instanța nu ar fi putut dispune anularea ca
insuficient timbrată a acțiunii – în condițiile în care la dosar s-a făcut
dovada plății parțiale a taxei judiciare de timbru și că ar fi trebuit să
soluționeze cererea în limitele timbrajului, instanța reține următoarele:
La data depunerii
acțiunii la instanță – 4 februarie 2008, reclamanta a anexat dovada achitării
unei taxe judiciare de timbru de 1.451,20 RON, însă dat fiind că aceasta nu a
precizat valoarea celui de-al doilea petit prin care a solicitat repunerea în
situația anterioară a celor două contracte de vânzare - cumpărare a căror
nulitate s-a cerut a se constata, la primul termen de judecată i s-a pus în
vedere să precizeze valoarea actuală a imobilului ce au făcut obiectul
contractelor și să timbreze la valoare.
De asemenea, la
același termen instanța a arătat că, în caz de neconformare va dispune din
oficiu efectuarea unei expertize tehnice în acest sens.
Ulterior, reclamanta
și-a precizat valoarea imobilului ca fiind de 30.000 RON însă nu a timbrat cu
diferența de 1.672 RON, motiv pentru care instanța a apreciat că se impune
stabilirea valorii imobilelor la data acțiunii, prin efectuarea unei expertize.
În urma evaluării
imobilelor în cauză, instanța a stabilit că valoarea taxei judiciare de timbru
este de 4.667,02 RON și timbrului judiciar de 4,7 RON (încheierea din 25 martie
2009), diferența corespunzătoare nefiind achitată ceea ce a atras anularea
acțiunii ca insuficient timbrată la data de 24 iunie 2009.
Instanța a considerat
că se impune expunerea situației anterioare pentru a se arăta incidența, în
cauză, a dispozițiilor Deciziei în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dată în interpretarea art. 1 pct.
1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282
1
C. proc. civ. și prin
care s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale
având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial,
a nulității, anularea rezoluției și rezilierea unor acte juridice privind
drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind
restabilirea situației anterioare.
Această decizie a
devenit obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial,
respectiv la 10 decembrie 2008 (M. Of., Partea I nr. 830).
De asemenea, prin
O.U.G. nr. 212/2008, publicarea în M. Of. nr. 837/12.12.2008 s-a modificat și
Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, inclusiv în sensul
deciziei în interesul legii, statuându-se totodată prin art. II pct. 2 că –
„cererile privind declararea nulității (...) unui act juridic, aflate pe rolul
instanței la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și care au fost
timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal
timbrate”.
În cauza dedusă
judecății, acțiunea nu a fost legal timbrată în conformitate cu prevederile în
vigoare la data introducerii ei și nici până la momentul soluționării cauzei în
primă instanță, ceea ce presupunea că se impunea aplicarea noilor norme în
materie de timbraj, norme cărora instanța le-a dat eficiență.
În atare situație nu
se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (4) din Legea nr.
146/1997.
- Nici critica prin
care se pretinde o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate și în
dreptul de acces la justiție nu poate fi primită, în contextul în care
cuantumul taxei judiciare de timbru nu este excesiv de oneros pentru o
societate astfel încât să o determine să renunțe la demersul judiciar promovat
și nici nu se poate susține că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea de a
obține în justiție ceea ce a solicitat prin prezenta acțiune.
Prin urmare, față de
considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC B.C. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 130
din 25 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 octombrie 2010.