ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1573/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 02 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 854/98/2012 (1231/2012), printre altele, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului S.G.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 102/F din 04 aprilie 2012

pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 854/98/2012, în

baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., art. 74-76 C.

pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea

de tentativă la omor calificat și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și 7 C. proc. pen.,

art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin.

(1) și (7) C. proc. pen., art. 74-76 C. pen., a fost condamnat același inculpat

la pedeapsa de o lună închisoare pentru infracțiunea de port fără drept al cuțitului

în locurile în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor

ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

În baza art. 33-34 C. pen., s-a dispus

ca inculpatul S.G. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului.

În fapt, s-a reținut că în seara de 21

ianuarie 2012, aflându-se în fața localului SC D. SRL Fetești, a aplicat două lovituri

de cuțit numitului P.C. producându-i leziuni pentru care au fost necesare 25-30

zile de îngrijiri medicale, cu punerea vieții în primejdie. S-a mai reținut că,

în aceeași seară, inculpatul a purtat un cuțit în loc public și prin comportamentul

său a dorit sau a acceptat posibilitatea tulburării liniștii publice, creând o stare

de insecuritate în sfera relațiilor de conviețuire socială.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul, Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea căii de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv

prin încheierea nr. 4 din 23 ianuarie 2012 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în

Dosarul nr. 275/98/2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și

că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a apreciat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că probele administrate

în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

fapta pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă instanță), fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că este

incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile imputate inculpatului este închisoarea mai mare de

4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru

ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și starea de

recidivă postexecutorie în care se află inculpatul.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel

a reținut că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de

inculpat de măsuri alternative la privarea de libertate, apreciindu-se ca fiind

neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva încheierii anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G., solicitând prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost

depuse concluzii scrise din partea apărătorului ales al recurentului-inculpat, solicitându-se

și pe această cale revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății

în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurentului-inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, va examina recursul declarat de inculpat numai sub aspectul

dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind

caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca neîntemeiată,

a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile

art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care instanța

de apel - în speță Curtea de Apel București, secția a II-a penală - a respins cererea

de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, examinând recursul declarat în

cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și

instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta,

între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea

comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții

ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute

de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de

săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că,

în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește solicitarea recurentului-inculpat

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea

acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele

presupus comise, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii

consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret,

în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform

art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri

neprivative de libertate.

Examinarea gradului de pericol social al

faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea

în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei

cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană

(a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și

Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite,

gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de

modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste

tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc

Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a

inculpatului.

Aceste considerente justifică dispoziția

instanței, de menținere a arestării preventive față de inculpat, astfel că, în conformitate

cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins,

ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 02 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 854/98/2012 (1231/2012).

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai

2012.