ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1573/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 02 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 854/98/2012 (1231/2012), printre altele, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.G. Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 102/F din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 854/98/2012, în baza art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și 7 C. proc. pen., art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc.

pen., art. 74-76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare pentru infracțiunea de port fără drept al cuțitului în locurile în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică. În baza art. 33-34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.G. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Totodată, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În fapt, s-a reținut că în seara de 21 ianuarie 2012, aflându-se în fața localului SC D. SRL Fetești, a aplicat două lovituri de cuțit numitului P.C.

producându-i leziuni pentru care au fost necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale, cu punerea vieții în primejdie. S-a mai reținut că, în aceeași seară, inculpatul a purtat un cuțit în loc public și prin comportamentul său a dorit sau a acceptat posibilitatea tulburării liniștii publice, creând o stare de insecuritate în sfera relațiilor de conviețuire socială. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea căii de atac. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 4 din 23 ianuarie 2012 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în Dosarul nr. 275/98/2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. S-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut că probele administrate în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a reținut că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de inculpat de măsuri alternative la privarea de libertate, apreciindu-se ca fiind neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G., solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea apărătorului ales al recurentului-inculpat, solicitându-se și pe această cale revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului-inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, va examina recursul declarat de inculpat numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc.

pen., din care rezultă că încheierea prin care instanța de apel - în speță Curtea de Apel București, secția a II-a penală - a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În ceea ce privește solicitarea recurentului-inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc.

pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda). Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței, de menținere a arestării preventive față de inculpat, astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 02 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 854/98/2012 (1231/2012). Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.