ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, Constată și reține următoarele: Prin sentința penală nr. 109 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 5592/85/2010 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului P.A. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. 1. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în forma tentativei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al cuțitului în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului P.A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului P.A. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 6 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen.

s-a stabilit că pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere și va respecta următoarele obligații: a). să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu ; b). să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e). să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice. S-a încredințat supravegherea respectării acestor obligații Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță duc la revocarea suspendării în condițiile art. 86 4 C. pen. și executarea în întregime a pedepsei în regim de detenție. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-au suspendat și pedepsele accesorii. 2) În baza art. 322 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.I., la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare. În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.R.I. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor. În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. 3) În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.B.M., la o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.B.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.B.M. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. 4) În baza art. 322 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.S., la o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.S. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen.

s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Spitalul Orășenesc Agnita și în consecință a fost obligat inculpatul P.A.

să plătească: - Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu suma de 459 lei sumă la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii datoriei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale inculpatului - parte vătămată C.R.I.; Spitalului Orășenesc Agnita suma de 100 lei reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate numiților G.B. și F.M. S-a luat act că Serviciul de Ambulanță Sibiu și inculpatul - parte vătămată C.R.I. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.A. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: - inculpatul P.A. 2000 de lei - inculpatul C.R.I. 700 lei - inculpații G.S. și G.B.M. câte 500 lei fiecare. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarea stare de fapt: În seara zilei de 24 octombrie 2010 inculpații P.A. și C.R.I. se aflau la barul din localitatea Stejărișu, jud. Sibiu, unde consumau băuturi alcoolice. Cei doi inculpați se aflau deja sub influența băuturilor alcoolice, întrucât, anterior, în cursul aceleiași zile mai consumaseră alcool la locuința inculpatului C.R.I. La un moment dat, inculpatul G.B.M. (aflat și el în interiorul localului), fără un motiv întemeiat i-a aplicat un pumn inculpatului P.A., cei doi continuând să se lovească în interiorul barului.

La intervenția barmanului, care a solicitat celor doi agresori să părăsească barul, conflictul nu a încetat, ci a continuat în stradă în fața localului. Aici, frații G.B.M. și G.S. pe de o parte și respectiv P.A. și prietenul său C.R.I., pe de altă parte, s-au încăierat, cei patru inculpați constituiți în două grupuri lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele și adresându-și trivialități. Actele de agresiune s-au desfășurat în prezența majorității clienților aflați în local, care au ieșit între timp în stradă pentru a vedea ce se întâmplă. Pe parcursul altercației, inculpatul P.A. a căzut și aflat la pământ, acesta a scos din buzunarul hainei un obiect tăietor-înțepător tip cuter, obiect cu care a lovit la întâmplare, aplicând lovituri atât coinculpaților G.B.M., G.S.

și C.R.I., cât și martorilor F.M., martor care încerca să-i despartă pe inculpați. Actele de violență exercitate de inculpatul P.A. asupra coinculpatului C.R.I. s-au soldat cu plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept și gambei stângi, în urma cărora coinculpatul C.R.I. a fost spitalizat, acordându-i-se îngrijiri medicale pentru salvarea vieții. Constatarea medico-legală efectuată asupra coinculpatului C.R.I. a concluzionat că acesta a suferit în noaptea de 24/25 octombrie 2010 leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător una dintre plăgile înjunghiate fiind penetrantă în hemitorace, leziunile necesitând 16-l8 zile de îngrijiri medicale, fără punerea vieții victimei în primejdie.

Actele de agresiune reciproce exercitate de cei 4 inculpați, așa cum au fost descrise, au tulburat în mod vădit liniștea publică, manifestările la care aceștia s-au dedat aducând atingere bunelor moravuri. S-a arătat că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de încăierare, este neîntemeiată, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultând cu certitudine că inculpatul P.A. este cel care l-a lovit cu corpul contondent pe care-l purta fără drept asupra sa pe coinculpatul C.R.I.

Astfel, s-a reținut că faptele coinculpatului P.A., așa cum au fost descrise constituie infracțiunile de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și port fără drept al cuțitului în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, fapte aflate în concurs real de infracțiuni. Cu privire la infracțiunea de omor calificat în forma tentativei reținută în sarcina acestuia inculpat s-a precizat că elementele constitutive ale acestei fapte sunt întrunite în cauză, contrar susținerilor apărătorului inculpatului , întrucât din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, lovirea repetată la întâmplare cu obiectul tăietor înțepător, fiind o acțiune aptă de a produce moartea victimei.

Zona corpului în care a fost lovit coinculpatul C.R.I. (hemitorace), instrumentul folosit (corp tăietor-înțepător) și intensitatea cu care a aplicat aceste lovituri sunt elemente care demonstrează că se putea produce rezultatul letal, aspect relevat de constatarea medico legală efectuată în cursul urmăririi penale. Sub aspect intelectiv, deci, inculpatul a comis infracțiunea asupra coinculpatului C.R.I. cu intenție indirectă, deoarece chiar dacă nu a urmărit producerea leziunilor descrise în actul medico-legal coinculpatului C.R.I., a acceptat și prevăzut că prin lovire repetată cu un corp tăietor (chiar la întâmplare) se poate produce rezultatul socialmente periculos (moartea victimei). Instanța a reținut însă în favoarea inculpatului P.A.

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și art. 73 lit. b) C. pen., constatând că acesta nu are antecedente penale și a fost ca angajat apreciat la ultimul loc de muncă (Corpul Gardienilor Publici), conform înscrisului depus în cursul judecății. De asemenea, s-a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în stare de provocare, conflictul declanșându-se în momentul în care coinculpatul G.B.M. l-a lovit cu pumnul în interiorul barului pe P.A., faptă ce a produs o puternică tulburare inculpatului P., care a reacționat la rândul său violent. În privința inculpatului C.R.I., instanța a apreciat de asemenea că vinovăția acestuia a fost dovedită în cauză prin probele administrate.

Acest inculpat a susținut că nu este vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el intervenind doar pentru a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de ceilalți inculpați, însă declarațiile martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul urmăririi penale), dar și declarațiile coinculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc faptul că acesta a participat activ, intenționat, la încăierare, lovind și el pe ceilalți inculpați. Este adevărat că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar la a-l apăra pe P.A. sau a respinge acțiunile îndreptate împotriva acestuia, prin acțiunile descrise, inculpatul săvârșind infracțiunile de încăierare și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, fapte aflate în concurs real.

Inculpații G.B.M. și G.S., și-au recunoscut vinovăția, instanța constatând că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient în constatarea vinovăției acestora. Pentru aceste motive, și ținând seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., tribunalul a dispus condamnarea inculpaților P.A., C.R.I., G.B.M. și G.S. la pedeapsa închisorii, apreciind ca scopul pedepsei poate fi realizat fără privare efectivă de libertate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpații P.A. și C.I.R. Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate a hotărârii, arătându-se că: - instanța a omis a se pronunța asupra cererii privind judecarea conform art. 320 1 C. proc.

pen. a inculpaților G.B.M. și G.S., deși prin încheierea din 16 februarie 2011 a luat act de declarațiile acestora în acest sens - s-a reținut în mod greșit circumstanța atenuantă sub forma stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. pentru infracțiunile prev. de art. 321 C. pen. și de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, practica judiciară fiind constantă în a exclude starea de provocare în cazul acestor infracțiuni, deoarece riposta nu poate fi îndreptată decât împotriva autorului actului provocator, iar inculpatul nu a lezat valori care privesc persoana provocatorului, ci o sferă de valori sociale mult mai largă, - nu s-a reținut art. 320 1 C. proc. pen. inculpaților G.B.M.

și G.S. pentru infracțiunea prev. de art. 321 C. pen., aplicând o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, - nu s-au redus proporțional cheltuielile de spitalizare acordate Spitalului Clinic Județean Sibiu, deși s-a reținut scuza provocării, - în mod greșit s-au acordat cheltuieli pentru îngrijiri medicale față de F.M. care avea doar calitatea de martor în cauză, - s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.A. de la data rămânerii definitive a sentinței, contrar dispozițiilor Legii nr. 76/2008 care prevăd că această prelevare se realizează la eliberarea din penitenciar. La termenul din 20 septembrie 2011 reprezentanta Ministerului Public a precizat că mai susține ultimul motiv de apel, întrucât se procedează la prelevarea de probe biologice în cazul aplicării unei pedepse în regim de detenție chiar dacă aceasta a fost suspendată condiționat.

Prin apelul formulat inculpatul P.A. a solicitat următoarele: - schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. - achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de omor calificat sub formă tentativei și infracțiunea prev. de art. 1 1 din Legea nr. 61/1991. În motivarea apelului se arată că din probele administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească rezultă că fapta petrecută în seara de 24 octombrie 2010 este o încăierare, existând caracterul colectiv, respectiv cele 2 tabere, pe de o parte inculpații P.A.

și C.R. și numitul F.M., iar pe de altă parte frații G.B.M. și G.S. și F.I. Raportat la declarațiile martorilor și la concluziile medicului legist în sensul că viața lui C.R.I. nu a fost pusă în pericol, fapta petrecută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare pentru toți inculpații. În ceea ce privește infracțiunea de omor calificat sub forma tentativei, s-a arătat că lipsește latura subiectivă a acesteia, întrucât inculpatul a fost provocat de către inculpații G., care l-au lovit cu pumnul în interiorul barului, aceștia continuând acțiunile violente și în exteriorul localului unde au continuat să îl lovească inclusiv cu picioarele în timp ce se afla căzut la pământ.

în acest context, fiind evidentă starea de provocare ce i-a produs o puternică tulburare, în timp ce se afla căzut la pământ a scos din buzunarul hainei un cutter, obiect cu care a lovit la întâmplare și cu intensitate redusă, din poziția întins la pământ doar cu intenția de a se apăra de agresori și pentru a-i determina să înceteze. De asemenea, s-a arătat că obiectul folosit de inculpat, prin forma și destinația sa, nu este unul menit să producă leziuni vitale sau să provoace decesul. Referitor la raporturile dintre victimă și agresor, inculpatul P. a precizat că este prieten cu inculpatul-parte vătămată C.R.I., care s-a aflat la locul conflictului tocmai pentru a-l scăpa de violențele exercitate asupra sa, momente din care, din eroare inculpatul P. l-a atins pe C.R.

cu respectivul cutter. În ceea ce privește infracțiunea de port fără drept a cuțitului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, deoarece obiectul deținut, respectiv cutterul, nu este un obiect apt să pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor. Inculpatul C.R.I., prin motivele scrise de apel, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că motivarea instanței de fond este total greșită și lacunară, aceasta neținând cont de declarațiile tuturor părților implicate în acest dosar, precum nici de declarațiile date de cei 8 martori audiați în cursul judecății, respectiv F.M., G.M., B.R., F.I., F.A., F.V., F.G.I.

și G.V. Aceste declarații probează lipsa de vinovăție a inculpatului C.R.I., respectiv faptul că acesta nu a luat parte la incident, nu a lovit pe niciunul dintre ceilalți coinculpați, singura sa intenție fiind aceea de a-i despărți pe cei trei implicați în încăierare, inculpații P.A., G.B.M. și G.S. Mai mult decât atât, ca urmare a încercării sale de a aplana conflictul, inculpatul C. a fost înjunghiat, suferind leziuni vindecabile în 16-l8 zile de îngrijiri medicale. Prin decizia penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A.

din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen. în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. S-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 109/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care a desființat-o în parte și procedând la o nouă judecată: S-au înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. reținute în favoarea inculpatului P.A. pentru infracțiunea de port fără drept a unui cuțit prev. de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și pentru infracțiunea de ultraj contra bunurilor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au menținut pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni aceluiași inculpat. S-au aplicat dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. față de inculpații: G.B.M. și G.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. și ultraj prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. S-au descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților G.B.M. și G.S. în pedepsele componente de o lună și 6 luni închisoare. S-au majorat pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) de la 6 luni la 8 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.,s-au contopit pedepsele de o lună închisoare și 8 luni închisoare stabilite pentru fiecare dintre inculpați în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpații G.B.M.

și G.S. să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. S-au menținut dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpaților G.B.M. și G.S. și majorează termenul de încercare pentru fiecare de la 2 ani și 6 luni la 2 ani și 8 luni. S-au redus cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat inculpatul P.A. către Spitalul Clinic Județean Sibiu, de la suma de 459 lei la suma de 367,2 lei corespunzător unui procent de 80% culpă reținută în sarcina inculpatului P.A. S-a înlăturat obligarea inculpatului P. de la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Orășenesc Agnita pentru martorul F.M. în sumă de 50 lei. S-a respins apelul formulat de inculpatul C.R.I.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul P.A. sunt în parte fondate, iar apelul declarat de către inculpatul C.I.R. este nefondat pentru următoarele motive: Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpaților P.A., C.R.I., G.B.M. și G.S., procesul-verbal de cercetare la fața locului din 24 octombrie 2010 și planșele fotografice conținând aspectele fixate cu această ocazie, declarațiile martorilor F.P.C., U.M., F.M., F.M., G.M., B.R., F.I., G.M., F.L.S.

și raportul de constatare medico-legală nr. 531/II/a/87 întocmit la 28 octombrie 2010 de către Serviciul de Medicină Legală Sibiu, rezultă următoarea stare de fapt: În data de 24 octombrie 2010 inculpații P.A. și C.I.R. au consumat băuturi alcoolice la locuința acestuia din urmă, după care s-au deplasat împreună la barul din satul Stejărișu, bar în care se aflau, printre alte persoane și inculpații G.B.M. și G.S. La un moment dat, în jurul orelor 22,00, în incinta barului a avut loc un incident între inculpații P.A. și numitul F.I., cei doi împingându-se reciproc și adresându-și cuvinte triviale, moment în care a intervenit inculpatul G.B.S. și l-a lovit pe inculpatul P.A., care, la rândul său l-a lovit pe acesta.

La intervenția numitului F.P.C., care le-a cerut să părăsească barul, inculpații și alte persoane au ieșit afară în stradă unde conflictul nu s-a aplanat, inculpatul P.A. continuând cearta cu inculpații G.B. și G.S., cearta urmată de lovituri pe care și le-au aplicat reciproc cei trei, după care au intervenit și inculpatul C.R.I. și numitul F.L., toți îmbrâncindu-se și lovindu-se. Astfel, timp de mai multe minute, în prezența mai multor persoane, inculpații, constituiți în două grupuri, și-au adresat cuvinte jignitoare, s-au îmbrâncit și s-au lovit reciproc cu pumnii și cu picioarele. În aceste împrejurări, inculpatul P.A. a tăiat cu un cuțit pe numitul F.M., care a încercat să intervină și să-i despartă, și apoi pe inculpatul C.R.I.

Acesta din urmă a fost tăiat de mai multe ori, suferind leziuni traumatice în zone vitale, respectiv la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept, precum și la nivelul gambei stângi. Prin toate aceste acțiuni ale inculpaților, care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, constând atât în proferarea de injurii, cât și în comportamentul violent manifestat în stradă, în prezența unui număr mare de persoane, s-a adus atingere bunelor moravuri și s-a tulburat liniștea publică, prin crearea unei stări de nesiguranță, dar și de nemulțumire față de persoanele prezente la acest incident. Inculpații G.B.M. și G.S. au recunoscut săvârșirea faptelor încă din cursul urmăririi penale, iar în fața instanței au solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Inculpații P.A. și C.I.R. neagă săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de către prima instanță, primul susținând că în speță a fost vorba de o simplă încăierare la care a participat în urma provocării sale de către frații G., iar al doilea că a intervenit în conflictul iscat doar ca să-i despartă pe ceilalți. Apărarea celor doi inculpați s-a întemeiat în principal pe faptul că în cursul cercetării judecătorești unii dintre martori au adus completări față de declarațiile date procurorului, precizând fie că inculpatul C. nu a participat la încăierare, respectiv că nu l-au văzut să lovească pe cineva (martorii F.M., G.M., B.R., F.I., F.A.), fie că nu l-au văzut să intervină în conflictul dintre P.A.

și frații G. (martor F.V.) deși toți declară că l-au auzit pe acesta strigând că este tăiat în zona plămânilor sau l-au văzut tăiat. De asemenea, prin declarația dată la termenul din 13 aprilie 2011 martorul F.G.I. afirmă că doar frații G. au agresat pe inculpatul P., că nu a văzut pe acesta să lovească pe cei doi, nu a văzut pe inculpatul C. să intervină în conflict și nu l-a auzit să spună că este tăiat, martorul susținând astfel că a văzut doar agresiunile exercitate de inculpații G. În același sens a declarat și martora G.M. la termenul din 18 mai 2011 care susține că inculpatul C. nu a intervenit în conflict, dar a văzut că acesta era tăiat, fără să precizeze în ce împrejurări s-a întâmplat acest lucru.

Toate aceste declarații date în fața instanței de judecată au atestat în mare parte ceea ce nu au văzut martorii, respectiv nu au văzut că inculpatul C. a participat la încăierare, conflict sau a lovit pe cineva, unii nu au văzut nici pe inculpatul P. să lovească pe cineva și nici să poarte un cuțit cu care să fi tăiat pe cineva. Cu toate acestea, în cursul urmăririi penale, atât martorii F.M., G.M., B.R., F.I., cât și martora F.M. au relatat în mod detaliat incidentul, susținând printre altele că au văzut pe inculpatul C. când a intrat și el și s-a îmbrâncit cu cei care se băteau - martorul F.M., au văzut pe toți ( inclusiv pe inculpatul C.) că se împingeau, se loveau-martorul G.M., au văzut 6-7 tineri care se certau se îmbrânceau și se loveau, printre aceștia fiind și inculpații C. și P.- martorul B.R.

și au văzut că, inculpatul C. a sărit și el asupra lui G.B. - martorul F.I. Totodată, martora G.M. a precizat prin declarația olografă dată în cursul urmăririi penale că s-a creat învălmășeală și nu a mai văzut cine pe cine a lovit, dar poate preciza că nici inculpatul P., nici inculpatul C. nici frații F. nu au lovit pe nimeni dar că l-a văzut pe inculpatul C. intervenind în scandal. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza dispoziției legale mai sus menționate evidențiază următoarele aspecte deosebit de importante în cauză, și anume: - faptul că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești; - faptul că probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești; - faptul că scopul probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C. proc. pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal - respectiv aflarea adevărului. În cauză, prima instanță, chiar dacă nu a analizat în concret toate aceste declarații date de martorii menționați și nu le-a înlăturat pe cele contradictorii, a considerat, în mod corect că declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii F.M., F.I.

și F.P.C. și cele ale inculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc participarea inculpatului C.I.R. la încăierare. Totodată, Curtea de Apel a considerat că în mod justificat tribunalul a reținut existența infracțiunilor pentru săvârșirea cărora s-a dispus trimiterea în judecată a celor 4 inculpați, înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală, cum se cere în apărarea inculpaților, pentru considerentul că în faza de cercetare judecătorească martorii nu au mai menținut ce au relatat inițial, fiind neîntemeiată. Este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cauza de față, declarațiile date de martori în faza de urmărire penală, într-un moment foarte apropiat de producerea faptelor și în care s-a relatat de către aceștia, cu lux de amănunte, evenimentul la care au asistat, se coroborează atât cu cele ale coinculpaților G., cât și cu cele ale martorilor F.M. și F.P.C. și cu raportul de constatare medico-legală, or cele date după scurgerea unui interval de timp de 6 luni și în care aceștia nu mai știu să fi văzut mai văzut aspectele relatate fidel în primele declarații, apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaților, în contextul în care acești martori nu au oferit nicio justificare credibilă cu privire la contradicțiile existente între afirmațiile lor.

Față de toate aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța de apel a constatat că declarațiile martorilor făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, urmând a le înlătura în parte pe cele date în cursul judecății. Referitor la invocarea de către inculpatul apelant P.A. a lipsei elementelor constitutive ale infracțiunilor de omor calificat sub forma tentativei și port fără drept a unui cuțit, precum și referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., Curtea de apel reține că aceste apărări nu sunt întemeiate, ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză reliefând existența infracțiunilor reținute de către prima instanță și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpat. Astfel, sub aspectul laturii subiective, în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. infractorul acționează cu intenția de ucidere și prin urmare, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a participa la un conflict între două grupuri soldat și cu vătămarea unuia dintre participanți.

Fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de ucidere, chiar dacă a fost săvârșită în contextul unui conflict între agresor și o altă persoană decât victima, întrucât inculpatul era înarmat cu un obiect apt de a produce moartea (cuțit), cu care a aplicat mai multe lovituri ce au vizat o zone anatomice vitale (respectiv la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept), lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona hemitoracelui drept).

Faptul că inculpatul P. și victima C. erau prieteni nu are relevanță în prezenta speță, deoarece, chiar dacă inculpatul P. nu a avut intenția de a îndrepta acțiunea sa de lovire cu cuțitul împotriva acestuia, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că infracțiunea de omor sub forma tentativei este incriminată și se pedepsește și în cazul formei deviate ( aberratio ictus ), întrucât legea penală apără în mod nedeterminat valorile sociale, în speță, viața oricărei persoane.

Este adevărat că inculpatul P. a participat la încăierarea produsă, însă în acest context, cu intenție a folosit acel cuțit pe care l-a îndreptat împotriva mai multor persoane, tăindu-l astfel și pe coinculpatul C. și, ca atare, este justificată reținerea de către prima instanță a faptului că inculpatul P. a acționat cu intenția indirectă de a ucide, deoarece a acceptat și prevăzut că prin lovire repetată cu un corp tăietor, chiar la întâmplare, se poate produce rezultatul socialmente periculos, moartea unei persoane. Pe cale de consecință, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A. din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. Curtea de apel a constatat însă că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea inculpatului P.A. dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. în ceea ce privește această infracțiune, întrucât acțiunea inculpatului G.B.S. constituie o activitate de provocare care a determinat o stare puternică de emoție inculpatului P., sub stăpânirea căreia a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor, chiar dacă actul de violență s-a îndreptat împotriva altei persoane decât cea care a declanșat provocarea, având în vedere și cele reținute mai sus cu privire la infracțiunea deviată. Pe de altă parte, circumstanța atenuantă legală a provocării nu a putut fi reținută în cazul celorlalte două infracțiuni, prev. de art. 321 C. pen.

și de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, întrucât provocarea presupune reacția la o acțiune de violență, de atingere gravă a demnității persoanei sau altă acțiune ilicită gravă săvârșită de persoana vătămată, reacție care este îndreptată împotriva provocatorului sau, eventual împotriva altei persoane și nu împotriva altor valori sociale precum liniștea publică și climatul de conviețuire pașnică, de securitate și încredere reciprocă. Prin urmare, a fost înlăturată această circumstanță, iar, procedând la propria individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, raportat la dispozițiile art. 72 C. pen., la gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, la împrejurările de comitere a faptelor, dar și la persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea pedepselor aplicate inculpatului, urmând a fi menținute cele stabilite de prima instanță.

În ceea ce privește existența infracțiunii prev.de art. 1 1 pct. 1, s-a constatat că susținerile inculpatului P. în sensul că nu a avut asupra sa decât un „cutter" pe care îl avea din întâmplare în ziua respectivă în buzunarul hanoracului dar cu care însă nu știe ce s-a întâmplat, sunt infirmate de declarațiile date de martorii oculari la incident și de leziunile descrise în raportul de constatare medico-legală și de concluziile medicului legist în sensul că aceste leziuni au fost provocate de lovirea repetată cu un corp tăietor-înțepător. Referitor la apărările formulate de inculpatul apelant C.R.I., Curtea de apel a constatat de asemenea că acestea sunt neîntemeiate întrucât, starea de fapt expusă anterior și probele reținute ca fiind pertinente și concludente în cauză confirmă că și acest inculpat s-a îmbrâncit și s-a lovit cu celelalte persoane implicate, participând efectiv la încăierare.

Instanța de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 322 alin. (4) C. pen., întrucât participarea la încăierare există și în cazul în care o persoană este antrenată în acea încăierare și a săvârșit acte de violență în aglomerarea de persoane angajate în conflict, precum și în cazul în care participantul, după ce s-a lăsat antrenat în încăierare,acționează cu intenția de a participa la încăierare și se integrează în schimbul de violențe care are loc. Or, din probele administrate în cauză a rezultat participarea inculpatului C.R.I. la încăierare, martorii oculari și ceilalți inculpați susținând că și acesta a exercitat acte de violență, chiar dacă în aceste împrejurări a fost victima unei tentative de omor.

Art. 322 C. pen. incriminează sub denumirea de încăierare participarea la o încăierare între mai multe persoane și prin urmare această infracțiune presupune un complex de acte de violență,de îmbrânceli și loviri reciproce aplicate la întâmplare,implicând o aglomerare de persoane, care sub imperiul surescitării săvârșesc acte de violență unele împotriva altora. De asemenea, conflictul dintre cele două grupuri a izbucnit spontan, grupul inculpatului G.B. fiind cel care a inițiat incidentul, prin faptul că l-a lovit pe inculpatul P.A., ceilalți participanți intervenind și ei apoi în conflict. Faptul că în cauză s-a produs o încăierare în cadrul căreia toate părțile s-au lovit reciproc rezultă și din aceea că și părțile din ambele grupuri au suferit leziuni corporale.

S-a constatat de asemenea că în cauză este dovedită vinovăția inculpaților P.A., C.I.R., G.B. și G.S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. Astfel, potrivit acestui text de lege, constituie infracțiune fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, ori se tulbură în alt mod liniștea publică. Textul mai sus amintit prevede trei cerințe esențiale alternative și anume aceea ca fapta constând în acte, gesturi, cuvinte, expresii să aducă atingere bunelor moravuri, a doua ca prin această faptă să se producă scandal public(indignare,revoltă provocată de o asemenea faptă) și, în fine, actele, gesturile,cuvintele, expresiile să tulbure în alt mod liniștea publică.

În cauza de față instanța a constatat că este dovedită existența ultimei cerințe sine qua non , acestea desprinzându-se din ansamblul declarațiilor date de martorii oculari, indiferent de modul de exprimare al acestora. Astfel, martorii au relatat fie că i-a deranjat atitudinea inculpatului, fie că și alte persoane au plecat din bar, speriați de ceea ce s-a întâmplat, fie că manifestările celor implicați au stârnit temere și neliniște, fie că au plecat din bar pentru că i-a deranjat scandalul.

Pentru toate aceste considerente Curtea de apel a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., prin aceea că adresarea de injurii și aplicarea de lovituri reciproce, mai întâi în incinta barului și apoi afară în stradă, în prezența mai multor persoane, precum și gălăgia provocată de inculpați au provocat scandal și, au tulburat liniștea publică,respectiv acel climat necesar desfășurării normale a vieții sociale,în care relațiile dintre oameni se desfășoară pașnic, climat care a fost tulburat,deranjat prin atitudinea avută de inculpați pe terasa respectivă, inclusiv prin lovirea cu intenție a mai multor persoane cu cuțitul și deci săvârșirea unor alte infracțiuni.

De asemenea, actele inculpaților au fost săvârșită în public,încadrându-se în dispozițiile art. 152 C. pen. Fiind dovedită existența faptelor și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpați, Curtea de Apel a constatat că în mod corect tribunalul a dispus condamnarea inculpaților din prezenta cauză conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare. În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților G.S. și G.B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., Curtea constată că acestea sunt nelegale, atât raportat la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) și în cazul acestor infracțiuni cât și raportat la minimul special prevăzut de lege, în urma reducerii acestuia cu o treime - respectiv închisoarea de 8 luni - în contextul în care nu au fost reținute în sarcina acestora alte cauze de atenuare.

Curtea nu a împărtășit însă critica Parchetului în sensul nelegalității încheierii din 16 februarie 2011 prin care Tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la admiterea cererii inculpaților privind judecarea acestora conform procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., întrucât în încheierea amintită s-a luat act de declarațiile inculpaților care doresc ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, reținându-se că nu este oportună disjungerea cauzei, urmând ca la finalizarea judecării să pronunțe o hotărâre, în situația în care se va dovedi vinovăția celor doi inculpați, aceștia să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Ca atare, faptul că în încheiere nu s-a menționat expres că se respinge cererea acestora, nu echivalează cu omisiunea pronunțării asupra acestui aspect.

Pe de altă parte, prin această omisiune nu s-a produs nicio vătămare inculpaților G., vătămare care ar fi necesitat refacerea încheierii menționate. De asemenea, exceptând aspectele de nelegalitate mai sus amintite, Curtea a constatat că în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților din prezenta cauză, prima instanță a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite gradului de pericol social ridicat al acestora, precum și persoanei inculpaților.

Curtea de apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpaților, a considerat că în contextul cauzei nu se justifică nici diminuarea pedepselor și nici reținerea de circumstanțe atenuante, raportat și la atitudine nesinceră a inculpaților P. și C. și astfel aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen., pedepsele stabilite de prima instanță fiind apte să asigure reeducarea inculpaților, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Curtea de Apel a mai constatat că este întemeiat motivul de apel privind omisiunea reducerii cheltuielilor de spitalizare, având în vedere faptul că, în rezolvarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța care reține existența circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., în aplicarea dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și ale art. 998 - 999 C. civ., trebuie să stabilească proporția culpelor autorului și a victimei și să dispună obligarea autorului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, în raport cu întinderea culpei autorului.

Ca atare și în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, cauzat prin culpa comună a autorului și a victimei, se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea autorului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, având în vedere și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care, stabilind că persoanele răspund „potrivit legii" și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, nu derogă de la principiul enunțat. În cauza dedusă judecății, s-a reținut că inculpatul P.A. a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat în stare de provocare, reținându-se pe cale de consecință prevederile art. 73 lit. b) C. pen., iar reținerea circumstanței legale atenuante a provocării are consecințe directe asupra rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penale.

Față de acestea s-a reținut, în raport cu probele cauzei, cu împrejurările de săvârșire a faptei și cu urmarea produsă de fapta inculpatului , o culpă a acestuia în proporție de 80% și astfel cheltuielile de spitalizare vor fi reduse corespunzător, inculpatul urmând a fi obligat la despăgubiri către unitatea sanitară în raport de culpa sa. În ceea ce privește obligarea inculpatului P.A. la plata către spitalul orășenesc a costului îngrijirilor medicale acordate numitului F.M., Curtea a reținut că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu este întemeiat, atâta timp cât inculpatul P.A. nu a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de încăierare și astfel împotriva acestuia nu se putea exercita o acțiune civilă care nu este alăturată celei penale.

Chiar dacă din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul P. ar fi tăiat cu cuțitul și pe numitul F.M., care de altfel a fost participant la încăierare, instanța nu a fost sesizată cu privire la această faptă și astfel este inadmisibilă acțiunea civilă formulată pentru cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate numitului F.M., neexistând legătură de cauzalitate între infracțiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și vătămările suferite de acesta. Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul P.A.

împotriva sentinței penale nr. 109/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, care a fost desființată în parte în raport de considerentele arătate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.R.I. care a invocat incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 18, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât situația de fapt reținută de instanța de fond și preluată de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză,nu rezultă în nici un mod vinovăția sa și a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat a art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate,apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: Cu privire la incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 18, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt și că situația de fapt reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză și nu rezultă în nici un mod vinovăția sa, sau datele reținute cu privire la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea de asemenea Înalta Curte apreciază că nu-și găsesc aplicabilitatea.

Nu poate fi vorba despre incidența acestui caz de casare,întrucât faptele constatate de către instanța de fond și confirmate de instanța de apel nu sunt neconforme cu realitatea sau contrare legii dimpotrivă ele sunt relevate de întreg probatoriul administrat în cauză care infirmă apărările inculpatului,apărări care sunt trunchiate,extrase din context și folosite în apărare în mod subiectiv. Apărarea inculpatului potrivit căreia intenția sa a fost nu aceea de a comite infracțiunile cu privire la care a fost condamnat și că nu este vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el intervenind doar pentru a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de ceilalți inculpați este infirmată de probele administrate în cauză care dovedesc fără echivoc vinovăția acestuia.

Declarațiile martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul urmăririi penale), dar și declarațiile coinculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc în opinia instanței, faptul că acesta a participat activ, intenționat, la încăierare, lovind și el pe ceilalți inculpați. Este adevărat că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar la a-l apăra pe P.A. sau să respingă acțiunile îndreptate împotriva acestuia, prin acțiunile descrise de ambele instanțe și probate neechivoc inculpatul C.R.I. a săvârșit infracțiunile de încăierare și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, fapte aflate în concurs real cu privire la care corect s-a dispus condamnarea sa.

Actele dosarului relevă și susțin vinovăția inculpatului așa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt ,deoarece acest motiv se sprijină, în esență, pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune prin actele lui dosarul și ceea ce spune prin hotărârea sa instanța,ori aceste aspecte nu se regăsesc în hot