ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1157/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursului penal de față,

Constată și

reține următoarele:

Prin sentința

penală nr. 109 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal

nr. 5592/85/2010 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei inculpatului P.A. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74

lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A., la

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în forma

tentativei.

În baza art.

65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și

lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art.

321 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C.

pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă

de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen.,

art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. s-a dispus condamnarea

aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de port fără drept al cuțitului în locurile și împrejurările în

care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori

s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului

P.A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, fără

aplicarea vreunui spor.

În baza art.

71 C. pen. s-a interzis inculpatului P.A. exercitarea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. pe durata executării

pedepsei închisorii.

În baza art.

86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 6 ani care constituie termen de

încercare pentru inculpat, în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art.

86

3

C. pen. s-a stabilit că pe durata termenului de încercare,

inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere și va respecta

următoarele obligații:

a). să se

prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Sibiu ;

b). să anunțe

în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c). să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență;

e). să nu

frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

S-a

încredințat supravegherea respectării acestor obligații Serviciului de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra faptului că

nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor

stabilite de instanță duc la revocarea suspendării în condițiile art. 86

4

C. pen. și executarea în întregime a pedepsei în regim de detenție.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei s-au suspendat și pedepsele accesorii.

2) În baza

art. 322 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.I., la pedeapsa de

4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare.

În baza art.

321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice.

în baza art.

33 lit. a) C. pen., art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului C.R.I. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 an

închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art.

71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art.

81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

închisoare pe o durată de 3 ani care constituie termen de încercare pentru

inculpat, în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art.

359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicate.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

3) În baza

art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a

fost condamnat inculpatul G.B.M., la o lună închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de încăierare.

În baza art.

321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.B.M.,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără

aplicarea vreunui spor.

În baza art.

71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.B.M. exercitarea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art.

81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni

închisoare pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare

pentru inculpat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art.

359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei

aplicate.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

4) În baza

art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a

fost condamnat inculpatul G.S., la o lună închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de încăierare.

În baza art.

321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.S.,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără

aplicarea vreunui spor.

În baza art.

71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.S. exercitarea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art.

81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare

pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare pentru

inculpat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art.

359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei

aplicate.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art.

14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea 95/2006

s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Clinic Județean

de Urgență Sibiu și Spitalul Orășenesc Agnita și în consecință a fost obligat

inculpatul P.A. să plătească:

- Spitalului

Clinic Județean de Urgență Sibiu suma de 459 lei sumă la care se vor calcula

dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii datoriei

reprezentând cheltuieli de spitalizare ale inculpatului - parte vătămată C.R.I.;

Spitalului

Orășenesc Agnita suma de 100 lei reprezentând costul îngrijirilor medicale

acordate numiților G.B. și F.M.

S-a luat act

că Serviciul de Ambulanță Sibiu și inculpatul - parte vătămată C.R.I. nu s-au

constituit părți civile.

În baza art. 7

din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul

P.A. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la

data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art.

191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează:

-

inculpatul P.A. 2000 de lei

-

inculpatul C.R.I. 700 lei

-

inculpații G.S. și G.B.M. câte 500 lei fiecare.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

În seara zilei

de 24 octombrie 2010 inculpații P.A. și C.R.I. se aflau la barul din

localitatea Stejărișu, jud. Sibiu, unde consumau băuturi alcoolice.

Cei doi

inculpați se aflau deja sub influența băuturilor alcoolice, întrucât, anterior,

în cursul aceleiași zile mai consumaseră alcool la locuința inculpatului C.R.I.

La un moment

dat, inculpatul G.B.M. (aflat și el în interiorul localului), fără un motiv

întemeiat i-a aplicat un pumn inculpatului P.A., cei doi continuând să se

lovească în interiorul barului.

La intervenția

barmanului, care a solicitat celor doi agresori să părăsească barul, conflictul

nu a încetat, ci a continuat în stradă în fața localului.

Aici, frații G.B.M.

și G.S. pe de o parte și respectiv P.A. și prietenul său C.R.I., pe de altă

parte, s-au încăierat, cei patru inculpați constituiți în două grupuri

lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele și adresându-și trivialități.

Actele de

agresiune s-au desfășurat în prezența majorității clienților aflați în local,

care au ieșit între timp în stradă pentru a vedea ce se întâmplă.

Pe parcursul

altercației, inculpatul P.A. a căzut și aflat la pământ, acesta a scos din

buzunarul hainei un obiect tăietor-înțepător tip cuter, obiect cu care a lovit

la întâmplare, aplicând lovituri atât coinculpaților G.B.M., G.S. și C.R.I.,

cât și martorilor F.M., martor care încerca să-i despartă pe inculpați.

Actele de

violență exercitate de inculpatul P.A. asupra coinculpatului C.R.I. s-au soldat

cu plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept și

gambei stângi, în urma cărora coinculpatul C.R.I. a fost spitalizat,

acordându-i-se îngrijiri medicale pentru salvarea vieții.

Constatarea

medico-legală efectuată asupra coinculpatului C.R.I. a concluzionat că acesta a

suferit în noaptea de 24/25 octombrie 2010 leziuni traumatice, care s-au putut

produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător una dintre plăgile înjunghiate

fiind penetrantă în hemitorace, leziunile necesitând 16-l8 zile de îngrijiri

medicale, fără punerea vieții victimei în primejdie.

Actele de

agresiune reciproce exercitate de cei 4 inculpați, așa cum au fost descrise, au

tulburat în mod vădit liniștea publică, manifestările la care aceștia s-au

dedat aducând atingere bunelor moravuri.

S-a arătat că

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la

omor calificat în infracțiunea de încăierare, este neîntemeiată, întrucât din

probatoriul administrat în cauză rezultând cu certitudine că inculpatul P.A.

este cel care l-a lovit cu corpul contondent pe care-l purta fără drept asupra

sa pe coinculpatul C.R.I.

Astfel, s-a

reținut că faptele coinculpatului P.A., așa cum au fost descrise constituie

infracțiunile de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice și port fără drept al cuțitului în

locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea

corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, fapte

aflate în concurs real de infracțiuni.

Cu privire la

infracțiunea de omor calificat în forma tentativei reținută în sarcina acestuia

inculpat s-a precizat că elementele constitutive ale acestei fapte sunt

întrunite în cauză, contrar susținerilor apărătorului inculpatului , întrucât

din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul a acționat cu

intenție indirectă, lovirea repetată la întâmplare cu obiectul tăietor

înțepător, fiind o acțiune aptă de a produce moartea victimei.

Zona corpului

în care a fost lovit coinculpatul C.R.I. (hemitorace), instrumentul folosit

(corp tăietor-înțepător) și intensitatea cu care a aplicat aceste lovituri sunt

elemente care demonstrează că se putea produce rezultatul letal, aspect relevat

de constatarea medico legală efectuată în cursul urmăririi penale.

Sub aspect

intelectiv, deci, inculpatul a comis infracțiunea asupra coinculpatului C.R.I.

cu intenție indirectă, deoarece chiar dacă nu a urmărit producerea leziunilor

descrise în actul medico-legal coinculpatului C.R.I., a acceptat și prevăzut că

prin lovire repetată cu un corp tăietor (chiar la întâmplare) se poate produce

rezultatul socialmente periculos (moartea victimei).

Instanța a

reținut însă în favoarea inculpatului P.A. circumstanțele atenuante prev. de art.

74 lit. a) și art. 73 lit. b) C. pen., constatând că acesta nu are antecedente

penale și a fost ca angajat apreciat la ultimul loc de muncă (Corpul

Gardienilor Publici), conform înscrisului depus în cursul judecății.

De asemenea,

s-a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în

stare de provocare, conflictul declanșându-se în momentul în care coinculpatul G.B.M.

l-a lovit cu pumnul în interiorul barului pe P.A., faptă ce a produs o

puternică tulburare inculpatului P., care a reacționat la rândul său violent.

În privința

inculpatului C.R.I., instanța a apreciat de asemenea că vinovăția acestuia a

fost dovedită în cauză prin probele administrate.

Acest inculpat

a susținut că nu este vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el

intervenind doar pentru a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de

ceilalți inculpați, însă declarațiile martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul

urmăririi penale), dar și declarațiile coinculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc

faptul că acesta a participat activ, intenționat, la încăierare, lovind și el

pe ceilalți inculpați.

Este adevărat

că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar

la a-l apăra pe P.A. sau a respinge acțiunile îndreptate împotriva acestuia,

prin acțiunile descrise, inculpatul săvârșind infracțiunile de încăierare și

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, fapte aflate în

concurs real.

Inculpații G.B.M.

și G.S., și-au recunoscut vinovăția, instanța constatând că probatoriul administrat

în cursul urmăririi penale este suficient în constatarea vinovăției acestora.

Pentru aceste

motive, și ținând seama de criteriile generale de individualizare prev. de art.

72 C. pen., tribunalul a dispus condamnarea inculpaților P.A., C.R.I., G.B.M.

și G.S. la pedeapsa închisorii, apreciind ca scopul pedepsei poate fi realizat

fără privare efectivă de libertate.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu și inculpații P.A. și C.I.R.

Prin apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate a

hotărârii, arătându-se că:

- instanța a

omis a se pronunța asupra cererii privind judecarea conform art. 320

1

C. proc. pen. a inculpaților G.B.M. și G.S., deși prin încheierea din 16

februarie 2011 a luat act de declarațiile acestora în acest sens

- s-a reținut

în mod greșit circumstanța atenuantă sub forma stării de provocare prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen. pentru infracțiunile prev. de art. 321 C.

pen. și de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, practica judiciară

fiind constantă în a exclude starea de provocare în cazul acestor infracțiuni,

deoarece riposta nu poate fi îndreptată decât împotriva autorului actului

provocator, iar inculpatul nu a lezat valori care privesc persoana

provocatorului, ci o sferă de valori sociale mult mai largă,

- nu s-a

reținut art. 320

1

C. proc. pen. inculpaților G.B.M. și G.S. pentru

infracțiunea prev. de art. 321 C. pen., aplicând o pedeapsă

sub minimul prevăzut de lege,

- nu s-au

redus proporțional cheltuielile de spitalizare acordate Spitalului Clinic

Județean Sibiu, deși s-a reținut scuza provocării,

- în mod

greșit s-au acordat cheltuieli pentru îngrijiri medicale față de F.M. care avea

doar calitatea de martor în cauză,

- s-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.A. de la data rămânerii

definitive a sentinței, contrar dispozițiilor Legii nr. 76/2008 care prevăd că

această prelevare se realizează la eliberarea din penitenciar.

La termenul

din 20 septembrie 2011 reprezentanta Ministerului Public a precizat că mai

susține ultimul motiv de apel, întrucât se procedează la prelevarea de probe

biologice în cazul aplicării unei pedepse în regim de detenție chiar dacă

aceasta a fost suspendată condiționat.

Prin apelul

formulat inculpatul P.A. a solicitat următoarele:

- schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

- achitarea

sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

pentru infracțiunea de omor calificat sub formă tentativei și infracțiunea prev.

de art. 1

1

din Legea nr. 61/1991.

În motivarea

apelului se arată că din probele administrate în faza de urmărire penală și în

cea de cercetare judecătorească rezultă că fapta petrecută în seara de 24

octombrie 2010 este o încăierare, existând caracterul colectiv, respectiv cele

2 tabere, pe de o parte inculpații P.A. și C.R. și numitul F.M., iar pe de altă

parte frații G.B.M. și G.S. și F.I.

Raportat la

declarațiile martorilor și la concluziile medicului legist în sensul că viața

lui C.R.I. nu a fost pusă în pericol, fapta petrecută întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de încăierare pentru toți inculpații.

În ceea ce

privește infracțiunea de omor calificat sub forma tentativei, s-a arătat că

lipsește latura subiectivă a acesteia, întrucât inculpatul a fost provocat de

către inculpații G., care l-au lovit cu pumnul în interiorul barului, aceștia

continuând acțiunile violente și în exteriorul localului unde au continuat să

îl lovească inclusiv cu picioarele în timp ce se afla căzut la pământ. în acest

context, fiind evidentă starea de provocare ce i-a produs o puternică

tulburare, în timp ce se afla căzut la pământ a scos din buzunarul hainei un

cutter, obiect cu care a lovit la întâmplare și cu intensitate redusă, din poziția

întins la pământ doar cu intenția de a se apăra de agresori și pentru a-i

determina să înceteze.

De asemenea,

s-a arătat că obiectul folosit de inculpat, prin forma și destinația sa, nu

este unul menit să producă leziuni vitale sau să provoace decesul.

Referitor la

raporturile dintre victimă și agresor, inculpatul P. a precizat că este prieten

cu inculpatul-parte vătămată C.R.I., care s-a aflat la locul conflictului

tocmai pentru a-l scăpa de violențele exercitate asupra sa, momente din care,

din eroare inculpatul P. l-a atins pe C.R. cu respectivul cutter.

În ceea ce

privește infracțiunea de port fără drept a cuțitului, nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, deoarece obiectul deținut, respectiv

cutterul, nu este un obiect apt să pună în pericol viața sau integritatea corporală

a persoanelor.

Inculpatul C.R.I.,

prin motivele scrise de apel, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că motivarea instanței

de fond este total greșită și lacunară, aceasta neținând cont de declarațiile

tuturor părților implicate în acest dosar, precum nici de declarațiile date de

cei 8 martori audiați în cursul judecății, respectiv F.M., G.M., B.R., F.I., F.A.,

F.V., F.G.I. și G.V.

Aceste

declarații probează lipsa de vinovăție a inculpatului C.R.I., respectiv faptul

că acesta nu a luat parte la incident, nu a lovit pe niciunul dintre ceilalți

coinculpați, singura sa intenție fiind aceea de a-i despărți pe cei trei

implicați în încăierare, inculpații P.A., G.B.M. și G.S. Mai mult decât atât,

ca urmare a încercării sale de a aplana conflictul, inculpatul C. a fost

înjunghiat, suferind leziuni vindecabile în 16-l8 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia

penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea cererii de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A. din infracțiunea

de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen. în infracțiunea de

încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

S-au admis

apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul

P.A. împotriva sentinței penale nr. 109/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe

care a desființat-o în parte și procedând la o nouă judecată:

S-au înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. reținute în favoarea

inculpatului P.A. pentru infracțiunea de port fără drept a unui cuțit prev.

de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și pentru

infracțiunea de ultraj contra bunurilor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C.

pen.

S-au menținut

pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni aceluiași inculpat.

S-au aplicat

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. față de inculpații: G.B.M.

și G.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare prev. de art. 322 alin.

(1) C. pen. și ultraj prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au

descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților G.B.M. și G.S. în

pedepsele componente de o lună și 6 luni închisoare.

S-au majorat

pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 321

alin. (1) de la 6 luni la 8 luni închisoare.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.,s-au contopit pedepsele de o lună

închisoare și 8 luni închisoare stabilite pentru fiecare dintre inculpați în

pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpații G.B.M.

și G.S. să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

S-au menținut

dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante

aplicate inculpaților G.B.M. și G.S. și majorează termenul de încercare pentru

fiecare de la 2 ani și 6 luni la 2 ani și 8 luni.

S-au redus

cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat inculpatul P.A. către

Spitalul Clinic Județean Sibiu, de la suma de 459 lei la suma de 367,2 lei

corespunzător unui procent de 80% culpă reținută în sarcina inculpatului P.A.

S-a înlăturat

obligarea inculpatului P. de la plata cheltuielilor de spitalizare către

Spitalul Orășenesc Agnita pentru martorul F.M. în sumă de 50 lei.

S-a respins

apelul formulat de inculpatul C.R.I. S-au menținut în rest dispozițiile

sentinței atacate. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin

prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile formulate de către Parchetul de

pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul P.A. sunt în parte fondate, iar apelul

declarat de către inculpatul C.I.R. este nefondat pentru următoarele motive:

Din

coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile

inculpaților P.A., C.R.I., G.B.M. și G.S., procesul-verbal de cercetare la fața

locului din 24 octombrie 2010 și planșele fotografice conținând aspectele

fixate cu această ocazie, declarațiile martorilor F.P.C., U.M., F.M., F.M., G.M.,

B.R., F.I., G.M., F.L.S. și raportul de constatare medico-legală nr. 531/II/a/87

întocmit la 28 octombrie 2010 de către Serviciul de Medicină Legală Sibiu,

rezultă următoarea stare de fapt:

În data de 24

octombrie 2010 inculpații P.A. și C.I.R. au consumat băuturi alcoolice la

locuința acestuia din urmă, după care s-au deplasat împreună la barul din satul

Stejărișu, bar în care se aflau, printre alte persoane și inculpații G.B.M. și G.S.

La un moment

dat, în jurul orelor 22,00, în incinta barului a avut loc un incident între

inculpații P.A. și numitul F.I., cei doi împingându-se reciproc și adresându-și

cuvinte triviale, moment în care a intervenit inculpatul G.B.S. și l-a lovit pe

inculpatul P.A., care, la rândul său l-a lovit pe acesta.

La intervenția

numitului F.P.C., care le-a cerut să părăsească barul, inculpații și alte

persoane au ieșit afară în stradă unde conflictul nu s-a aplanat, inculpatul

P.A. continuând cearta cu inculpații G.B. și G.S., cearta urmată de lovituri pe

care și le-au aplicat reciproc cei trei, după care au intervenit și inculpatul C.R.I.

și numitul F.L., toți îmbrâncindu-se și lovindu-se.

Astfel, timp

de mai multe minute, în prezența mai multor persoane, inculpații, constituiți

în două grupuri, și-au adresat cuvinte jignitoare, s-au îmbrâncit și s-au lovit

reciproc cu pumnii și cu picioarele.

În aceste

împrejurări, inculpatul P.A. a tăiat cu un cuțit pe numitul F.M., care a

încercat să intervină și să-i despartă, și apoi pe inculpatul C.R.I.

Acesta din

urmă a fost tăiat de mai multe ori, suferind leziuni traumatice în zone vitale,

respectiv la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept, precum și la

nivelul gambei stângi.

Prin toate

aceste acțiuni ale inculpaților, care se aflau sub influența băuturilor

alcoolice, constând atât în proferarea de injurii, cât și în comportamentul

violent manifestat în stradă, în prezența unui număr mare de persoane, s-a adus

atingere bunelor moravuri și s-a tulburat liniștea publică, prin crearea unei

stări de nesiguranță, dar și de nemulțumire față de persoanele prezente la

acest incident.

Inculpații G.B.M.

și G.S. au recunoscut săvârșirea faptelor încă din cursul urmăririi penale, iar

în fața instanței au solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Inculpații

P.A. și C.I.R. neagă săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în

judecată și condamnați de către prima instanță, primul susținând că în speță a

fost vorba de o simplă încăierare la care a participat în urma provocării sale

de către frații G., iar al doilea că a intervenit în conflictul iscat doar ca

să-i despartă pe ceilalți.

Apărarea celor

doi inculpați s-a întemeiat în principal pe faptul că în cursul cercetării

judecătorești unii dintre martori au adus completări față de declarațiile date

procurorului, precizând fie că inculpatul C. nu a participat la încăierare,

respectiv că nu l-au văzut să lovească pe cineva (martorii F.M., G.M., B.R., F.I.,

F.A.), fie că nu l-au văzut să intervină în conflictul dintre P.A. și frații G.

(martor F.V.) deși toți declară că l-au auzit pe acesta strigând că este tăiat

în zona plămânilor sau l-au văzut tăiat. De asemenea, prin declarația dată la

termenul din 13 aprilie 2011 martorul F.G.I. afirmă că doar frații G. au

agresat pe inculpatul P., că nu a văzut pe acesta să lovească pe cei doi, nu a

văzut pe inculpatul C. să intervină în conflict și nu l-a auzit să spună că

este tăiat, martorul susținând astfel că a văzut doar agresiunile exercitate de

inculpații G. În același sens a declarat și martora G.M. la termenul din 18 mai

2011 care susține că inculpatul C. nu a intervenit în conflict, dar a văzut că

acesta era tăiat, fără să precizeze în ce împrejurări s-a întâmplat acest

lucru.

Toate aceste

declarații date în fața instanței de judecată au atestat în mare parte ceea ce

nu au văzut martorii, respectiv nu au văzut că inculpatul C. a participat la

încăierare, conflict sau a lovit pe cineva, unii nu au văzut nici pe inculpatul

P. să lovească pe cineva și nici să poarte un cuțit cu care să fi tăiat pe

cineva.

Cu toate

acestea, în cursul urmăririi penale, atât martorii F.M., G.M., B.R., F.I., cât

și martora F.M. au relatat în mod detaliat incidentul, susținând printre altele

că au văzut pe inculpatul C. când a intrat și el și s-a îmbrâncit cu cei care

se băteau - martorul F.M., au văzut pe toți ( inclusiv pe inculpatul C.) că se

împingeau, se loveau-martorul G.M., au văzut 6-7 tineri care se certau se

îmbrânceau și se loveau, printre aceștia fiind și inculpații C. și P.- martorul

B.R. și au văzut că, inculpatul C. a sărit și el asupra lui G.B. - martorul F.I.

Totodată,

martora G.M. a precizat prin declarația olografă dată în cursul urmăririi

penale că s-a creat învălmășeală și nu a mai văzut cine pe cine a lovit, dar

poate preciza că nici inculpatul P., nici inculpatul C. nici frații F. nu au

lovit pe nimeni dar că l-a văzut pe inculpatul C. intervenind în scandal.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte

stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală

sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate,

în scopul aflării adevărului.

Analiza

dispoziției legale mai sus menționate evidențiază următoarele aspecte deosebit

de importante în cauză, și anume:

- faptul că

probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele

administrate în faza cercetării judecătorești;

- faptul că

probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele

administrate în faza cercetării judecătorești;

- faptul că

scopul probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C. proc.

pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal - respectiv aflarea

adevărului.

În cauză,

prima instanță, chiar dacă nu a analizat în concret toate aceste declarații

date de martorii menționați și nu le-a înlăturat pe cele contradictorii, a

considerat, în mod corect că declarațiile date în cursul urmăririi penale de

martorii F.M., F.I. și F.P.C. și cele ale inculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc

participarea inculpatului C.I.R. la încăierare.

Totodată,

Curtea de Apel a considerat că în mod justificat tribunalul a reținut existența

infracțiunilor pentru săvârșirea cărora s-a dispus trimiterea în judecată a

celor 4 inculpați, înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în

faza de urmărire penală, cum se cere în apărarea inculpaților, pentru

considerentul că în faza de cercetare judecătorească martorii nu au mai

menținut ce au relatat inițial, fiind neîntemeiată.

Este adevărat

că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată

posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza

procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului

impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate

cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cauza de

față, declarațiile date de martori în faza de urmărire penală, într-un moment

foarte apropiat de producerea faptelor și în care s-a relatat de către aceștia,

cu lux de amănunte, evenimentul la care au asistat, se coroborează atât cu cele

ale coinculpaților G., cât și cu cele ale martorilor F.M. și F.P.C. și cu

raportul de constatare medico-legală, or cele date după scurgerea unui interval

de timp de 6 luni și în care aceștia nu mai știu să fi văzut mai văzut

aspectele relatate fidel în primele declarații, apar ca fiind făcute în vederea

disculpării inculpaților, în contextul în care acești martori nu au oferit

nicio justificare credibilă cu privire la contradicțiile existente între

afirmațiile lor.

Față de toate

aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu există niciun temei legal

pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale

martorilor, instanța de apel a constatat că declarațiile martorilor făcute în

cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte

și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, urmând

a le înlătura în parte pe cele date în cursul judecății.

Referitor la

invocarea de către inculpatul apelant P.A. a lipsei elementelor constitutive

ale infracțiunilor de omor calificat sub forma tentativei și port fără drept a

unui cuțit, precum și referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice

din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., Curtea

de apel reține că aceste apărări nu sunt întemeiate, ansamblul materialului

probatoriu administrat în cauză reliefând existența infracțiunilor reținute de

către prima instanță și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpat.

Astfel, sub

aspectul laturii subiective, în cazul tentativei la infracțiunea de omor

prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. infractorul

acționează cu intenția de ucidere și prin urmare, actele de punere în

executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve -

prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut

intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a participa la un conflict

între două grupuri soldat și cu vătămarea unuia dintre participanți.

Fapta

constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de

ucidere, chiar dacă a fost săvârșită în contextul unui conflict între agresor

și o altă persoană decât victima, întrucât inculpatul era înarmat cu un obiect

apt de a produce moartea (cuțit), cu care a aplicat mai multe lovituri ce au

vizat o zone anatomice vitale (respectiv la nivelul hemitoracelui drept,

hipocondrului drept), lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut

consecințe grave (plagă penetrantă în zona hemitoracelui drept). Faptul că

inculpatul P. și victima C. erau prieteni nu are relevanță în prezenta speță,

deoarece, chiar dacă inculpatul P. nu a avut intenția de a îndrepta acțiunea sa

de lovire cu cuțitul împotriva acestuia, în doctrina și practica judiciară s-a

stabilit că infracțiunea de omor sub forma tentativei este incriminată și se

pedepsește și în cazul formei deviate (

aberratio ictus

), întrucât legea

penală apără în mod nedeterminat valorile sociale, în speță, viața oricărei

persoane.

Este adevărat

că inculpatul P. a participat la încăierarea produsă, însă în acest context, cu

intenție a folosit acel cuțit pe care l-a îndreptat împotriva mai multor

persoane, tăindu-l astfel și pe coinculpatul C. și, ca atare, este justificată

reținerea de către prima instanță a faptului că inculpatul P. a acționat cu

intenția indirectă de a ucide, deoarece a acceptat și prevăzut că prin lovire

repetată cu un corp tăietor, chiar la întâmplare, se poate produce rezultatul

socialmente periculos, moartea unei persoane.

Pe cale de

consecință, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de

inculpatul P.A. din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel

a constatat însă că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea

inculpatului P.A. dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. în ceea ce privește

această infracțiune, întrucât acțiunea inculpatului G.B.S. constituie o

activitate de provocare care a determinat o stare puternică de emoție

inculpatului P., sub stăpânirea căreia a săvârșit tentativa la infracțiunea de

omor, chiar dacă actul de violență s-a îndreptat împotriva altei persoane decât

cea care a declanșat provocarea, având în vedere și cele reținute mai sus cu

privire la infracțiunea deviată.

Pe de altă

parte, circumstanța atenuantă legală a provocării nu a putut fi reținută în

cazul celorlalte două infracțiuni, prev. de art. 321 C.

pen. și de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, întrucât provocarea

presupune reacția la o acțiune de violență, de atingere gravă a demnității

persoanei sau altă acțiune ilicită gravă săvârșită de persoana vătămată, reacție

care este îndreptată împotriva provocatorului sau, eventual împotriva altei

persoane și nu împotriva altor valori sociale precum liniștea publică și

climatul de conviețuire pașnică, de securitate și încredere reciprocă.

Prin urmare, a

fost înlăturată această circumstanță, iar, procedând la propria individualizare

a pedepselor aplicate inculpatului, raportat la dispozițiile art. 72 C. pen.,

la gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, la împrejurările de

comitere a faptelor, dar și la persoana inculpatului, care se află la prima

confruntare cu legea penală, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea

pedepselor aplicate inculpatului, urmând a fi menținute cele stabilite de prima

instanță.

În ceea ce

privește existența infracțiunii prev.de art. 1

1

pct. 1, s-a constatat că susținerile inculpatului P. în sensul că nu a avut

asupra sa decât un „cutter" pe care îl avea din întâmplare în ziua

respectivă în buzunarul hanoracului dar cu care însă nu știe ce s-a întâmplat,

sunt infirmate de declarațiile date de martorii oculari la incident și de

leziunile descrise în raportul de constatare medico-legală și de concluziile

medicului legist în sensul că aceste leziuni au fost provocate de lovirea

repetată cu un corp tăietor-înțepător.

Referitor la

apărările formulate de inculpatul apelant C.R.I., Curtea de apel a constatat de

asemenea că acestea sunt neîntemeiate întrucât, starea de fapt expusă anterior

și probele reținute ca fiind pertinente și concludente în cauză confirmă că și

acest inculpat s-a îmbrâncit și s-a lovit cu celelalte persoane implicate,

participând efectiv la încăierare.

Instanța de

apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 322 alin. (4) C.

pen., întrucât participarea la încăierare există și în cazul în care o persoană

este antrenată în acea încăierare și a săvârșit acte de violență în aglomerarea

de persoane angajate în conflict, precum și în cazul în care participantul,

după ce s-a lăsat antrenat în încăierare,acționează cu intenția de a participa

la încăierare și se integrează în schimbul de violențe care are loc.

Or, din

probele administrate în cauză a rezultat participarea inculpatului C.R.I. la

încăierare, martorii oculari și ceilalți inculpați susținând că și acesta a

exercitat acte de violență, chiar dacă în aceste împrejurări a fost victima

unei tentative de omor.

Art. 322 C.

pen. incriminează sub denumirea de încăierare participarea la o încăierare între

mai multe persoane și prin urmare această infracțiune presupune un complex de

acte de violență,de îmbrânceli și loviri reciproce aplicate la

întâmplare,implicând o aglomerare de persoane, care sub imperiul surescitării

săvârșesc acte de violență unele împotriva altora.

De asemenea,

conflictul dintre cele două grupuri a izbucnit spontan, grupul inculpatului G.B.

fiind cel care a inițiat incidentul, prin faptul că l-a lovit pe inculpatul

P.A., ceilalți participanți intervenind și ei apoi în conflict.

Faptul că în

cauză s-a produs o încăierare în cadrul căreia toate părțile s-au lovit

reciproc rezultă și din aceea că și părțile din ambele grupuri au suferit

leziuni corporale.

S-a constatat

de asemenea că în cauză este dovedită vinovăția inculpaților P.A., C.I.R., G.B.

și G.S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin.

(1) C. pen.

Astfel,

potrivit acestui text de lege, constituie infracțiune fapta persoanei care, în

public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se

dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau

se produce scandal public, ori se tulbură în alt mod liniștea publică.

Textul mai sus

amintit prevede trei cerințe esențiale alternative și anume aceea ca fapta

constând în acte, gesturi, cuvinte, expresii să aducă atingere bunelor

moravuri, a doua ca prin această faptă să se producă scandal

public(indignare,revoltă provocată de o asemenea faptă) și, în fine, actele,

gesturile,cuvintele, expresiile să tulbure în alt mod liniștea publică.

În cauza de

față instanța a constatat că este dovedită existența ultimei cerințe

sine

qua non

, acestea desprinzându-se din ansamblul declarațiilor date de

martorii oculari, indiferent de modul de exprimare al acestora. Astfel, martorii

au relatat fie că i-a deranjat atitudinea inculpatului, fie că și alte persoane

au plecat din bar, speriați de ceea ce s-a întâmplat, fie că manifestările

celor implicați au stârnit temere și neliniște, fie că au plecat din bar pentru

că i-a deranjat scandalul.

Pentru toate

aceste considerente Curtea de apel a considerat că sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., prin

aceea că adresarea de injurii și aplicarea de lovituri reciproce, mai întâi în

incinta barului și apoi afară în stradă, în prezența mai multor persoane,

precum și gălăgia provocată de inculpați au provocat scandal și, au tulburat

liniștea publică,respectiv acel climat necesar desfășurării normale a vieții

sociale,în care relațiile dintre oameni se desfășoară pașnic, climat care a

fost tulburat,deranjat prin atitudinea avută de inculpați pe terasa respectivă,

inclusiv prin lovirea cu intenție a mai multor persoane cu cuțitul și deci

săvârșirea unor alte infracțiuni.

De asemenea,

actele inculpaților au fost săvârșită în public,încadrându-se în dispozițiile

art. 152 C. pen.

Fiind dovedită

existența faptelor și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpați,

Curtea de Apel a constatat că în mod corect tribunalul a dispus condamnarea

inculpaților din prezenta cauză conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru

infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.

În ceea ce

privește pedepsele aplicate inculpaților G.S. și G.B.M. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., Curtea

constată că acestea sunt nelegale, atât raportat la omisiunea reținerii

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) și în cazul acestor infracțiuni

cât și raportat la minimul special prevăzut de lege, în urma reducerii acestuia

cu o treime - respectiv închisoarea de 8 luni - în contextul în care nu au fost

reținute în sarcina acestora alte cauze de atenuare.

Curtea nu a

împărtășit însă critica Parchetului în sensul nelegalității încheierii din 16

februarie 2011 prin care Tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la

admiterea cererii inculpaților privind judecarea acestora conform procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., întrucât în încheierea

amintită s-a luat act de declarațiile inculpaților care doresc ca judecata să

aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, reținându-se

că nu este oportună disjungerea cauzei, urmând ca la finalizarea judecării să

pronunțe o hotărâre, în situația în care se va dovedi vinovăția celor doi

inculpați, aceștia să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă.

Ca atare,

faptul că în încheiere nu s-a menționat expres că se respinge cererea acestora,

nu echivalează cu omisiunea pronunțării asupra acestui aspect.

Pe de altă

parte, prin această omisiune nu s-a produs nicio vătămare inculpaților G.,

vătămare care ar fi necesitat refacerea încheierii menționate.

De asemenea,

exceptând aspectele de nelegalitate mai sus amintite, Curtea a constatat că în ceea

ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților din prezenta

cauză, prima instanță a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunile săvârșite gradului de pericol social ridicat al acestora, precum

și persoanei inculpaților.

Curtea de

apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării

pedepselor aplicate inculpaților, a considerat că în contextul cauzei nu se

justifică nici diminuarea pedepselor și nici reținerea de circumstanțe

atenuante, raportat și la atitudine nesinceră a inculpaților P. și C. și astfel

aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus nu ar fi de natură a contribui

la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C.

pen., pedepsele stabilite de prima instanță fiind apte să asigure reeducarea

inculpaților, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere

corespunzătoare încălcării legii penale.

Curtea de Apel

a mai constatat că este întemeiat motivul de apel privind omisiunea reducerii

cheltuielilor de spitalizare, având în vedere faptul că, în rezolvarea acțiunii

civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța care

reține existența circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută în art.

73 lit. b) C. pen., în aplicarea dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și ale

art. 998 - 999 C. civ., trebuie să stabilească proporția culpelor autorului și

a victimei și să dispună obligarea autorului la despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat, în raport cu întinderea culpei autorului.

Ca atare și în

cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală,

cauzat prin culpa comună a autorului și a victimei, se aplică principiul de

drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se

obligarea autorului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, având

în vedere și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care,

stabilind că persoanele răspund „potrivit legii" și au obligația să repare

prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile

ocazionate de asistența medicală, nu derogă de la principiul enunțat.

În cauza

dedusă judecății, s-a reținut că inculpatul P.A. a săvârșit infracțiunea de

tentativă la omor calificat în stare de provocare, reținându-se pe cale de

consecință prevederile art. 73 lit. b) C. pen., iar reținerea circumstanței

legale atenuante a provocării are consecințe directe asupra rezolvării acțiunii

civile alăturate acțiunii penale.

Față de

acestea s-a reținut, în raport cu probele cauzei, cu împrejurările de săvârșire

a faptei și cu urmarea produsă de fapta inculpatului , o culpă a acestuia în

proporție de 80% și astfel cheltuielile de spitalizare vor fi reduse

corespunzător, inculpatul urmând a fi obligat la despăgubiri către unitatea

sanitară în raport de culpa sa.

În ceea ce

privește obligarea inculpatului P.A. la plata către spitalul orășenesc a

costului îngrijirilor medicale acordate numitului F.M., Curtea a reținut că

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu este întemeiat, atâta timp cât

inculpatul P.A. nu a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de

încăierare și astfel împotriva acestuia nu se putea exercita o acțiune civilă

care nu este alăturată celei penale.

Chiar dacă din

probele administrate în cauză rezultă că inculpatul P. ar fi tăiat cu cuțitul

și pe numitul F.M., care de altfel a fost participant la încăierare, instanța

nu a fost sesizată cu privire la această faptă și astfel este inadmisibilă

acțiunea civilă formulată pentru cheltuielile ocazionate cu îngrijirile

medicale acordate numitului F.M., neexistând legătură de cauzalitate între

infracțiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și vătămările suferite de acesta.

Față de aceste

considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au

fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și

inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 109/2011 pronunțată de

Tribunalul Sibiu, care a fost desființată în parte în raport de considerentele

arătate.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.R.I. care a invocat incidența

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18, în sensul că s-a comis o gravă

eroare de fapt întrucât situația de fapt reținută de instanța de fond și

preluată de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă

administrate în cauză,nu rezultă în nici un mod vinovăția sa și a solicitat

achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat a art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Înalta Curte

analizând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate,apreciază

că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cu privire la

incidența dispozițiilor art. 385

9

pct. 18, în sensul că s-a comis o

gravă eroare de fapt și că situația de fapt reținută de instanța de fond și

menținută de instanța de apel nu este conformă cu mijloacele de probă

administrate în cauză și nu rezultă în nici un mod vinovăția sa, sau datele

reținute cu privire la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea de asemenea Înalta

Curte apreciază că nu-și găsesc aplicabilitatea.

Nu poate fi

vorba despre incidența acestui caz de casare,întrucât faptele constatate de

către instanța de fond și confirmate de instanța de apel nu sunt neconforme cu

realitatea sau contrare legii dimpotrivă ele sunt relevate de întreg

probatoriul administrat în cauză care infirmă apărările inculpatului,apărări

care sunt trunchiate,extrase din context și folosite în apărare în mod

subiectiv. Apărarea inculpatului potrivit căreia intenția sa a fost nu aceea de

a comite infracțiunile cu privire la care a fost condamnat și că nu este

vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el intervenind doar pentru

a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de ceilalți inculpați este

infirmată de probele administrate în cauză care dovedesc fără echivoc vinovăția

acestuia.

Declarațiile

martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul urmăririi penale), dar și

declarațiile coinculpaților G.B.M. și G.S. dovedesc în opinia instanței, faptul

că acesta a participat activ, intenționat, la încăierare, lovind și el pe

ceilalți inculpați.

Este adevărat

că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar

la a-l apăra pe P.A. sau să respingă acțiunile îndreptate împotriva acestuia, prin

acțiunile descrise de ambele instanțe și probate neechivoc inculpatul C.R.I. a

săvârșit infracțiunile de încăierare și ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea liniștii publice, fapte aflate în concurs real cu privire la care

corect s-a dispus condamnarea sa.

Actele

dosarului relevă și susțin vinovăția inculpatului așa încât nu poate fi admisă

ipoteza unei erori de fapt ,deoarece acest motiv se sprijină, în esență, pe

contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune prin actele lui

dosarul și ceea ce spune prin hotărârea sa instanța,ori aceste aspecte nu se

regăsesc în hot