ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2012

HOTĂRÂRE
12.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie

2012, D.G.I. și D.A. au formulat contestație în anularea deciziei nr. 1573 din

22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., în sensul omisiunii cercetării

unor motive de recurs și respectiv, al constatării unor greșeli materiale evidente.

În motivarea contestației

s-a arătat că, instanța de recurs, examinând critica privind excepția lipsei calității

procesuale active a procurorului șef al Direcției Generale Anticorupție, a comis

o eroare materială, întrucât acesta nu avea, potrivit Legii nr. 115/1996 abilitatea

legală de a sesiza comisia de cercetare a averilor, o astfel de legitimare procesuală

fiind dispusă de-abia prin O.U.G. nr. 21/2004, după sesizarea Curții de Apel București.

Contestatorii au invocat

și greșita stabilire a întinderii sumei considerate nejustificate, instanța însușindu-și

opinia eronată a expertului care, deși a luat în calcul veniturile realizate de

două persoane, a raportat cheltuielile familiei la o singură persoană.

S-a arătat și faptul că

instanța de recurs a omis să analizeze situația legată de calitatea de persoană

obligată să depună declarație de avere, contestatorul D.G.I., preluând în baza unei

convenții civile încheiate la 14 februarie 1996 calitatea de manager al R.A.D.E.T.,

neavând obligația de a întocmi un astfel de înscris, întrucât Legea nr. 115/1996

a intrat în vigoare în luna octombrie 1996.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 318 C. proc. civ.,

Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

Astfel, potrivit textului

de lege susmenționat, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prima ipoteză prevăzută

de art. 318 C. proc. civ. privește doar erorile materiale cu caracter procedural,

respectiv greșeli referitoare la aspectele formale ale judecății, neîncadrându-se

în această teză stabilirea eronată a situației de fapt ori interpretarea unor prevederi

legale, ce ar putea constitui eventual greșeli de judecată, ce nu pot fi reformate

pe calea contestației în anulare.

Astfel, susținerea contestatorilor

privind stabilirea greșită a întinderii sumei nejustificate nu poate fi analizată

ca fiind eroare materială, soluția pronunțată sub acest aspect fiind urmarea aprecierii

probelor administrate în cauză.

Curtea nu poate primi

nici celelalte aspecte invocate în motivarea contestației, în condițiile în care

instanța de recurs a examinat și s-a pronunțat atât asupra excepției lipsei calității

procesuale active a conducătorului Direcției Naționale Anticorupție de a sesiza

comisia de cercetare a averilor de la lângă Curtea de Apel București, cât și asupra

criticii privind necompetența instanței de judecată, urmare a aplicării dispozițiilor

art. 10

1

din Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 196/2010.

Referitor la susținerea

că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra inexistenței obligației contestatorului

de a depune declarație de avere, Curtea constată că în cererea de recurs nu a fost

invocată o asemenea critică, hotărârea atacată pe calea contestației examinând punctual

motivele prezentate, astfel încât nu se regăsește nici sub acest aspect ipoteza

omisiunii la care se referă teza a II-a art. 318 C. proc. civ.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

Respinge contestația în

anulare formulată de D.G.I. și D.A., împotriva deciziei nr. 1573 din 22 martie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 391/2013
de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că soluția a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de r
ÎCCJ 2014-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2011, reclamanții D.G.M. și D.D.E. au chemat în judecată A.N.I., solicitând anularea Raportului de evaluare
ÎCCJ 2014-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2011, reclamanții D.G.M. și D.D.E. au chemat în judecată A.N.I., solicitând anularea Raportului de evaluare
ÎCCJ 2012-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4510/2012
3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de C.D., împotriva sentinței civile nr. 2935 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2011
dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele argumente: - La emiterea Deciziei nr. 1 din 1 octombrie 2007 nu au fost respectate dispozițiile art. 17 alin.
Sursă