Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2010

HOTĂRÂRE
10.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ, sub nr. 7058/30 din 24 septembrie 2008, reclamantul R.I., a solicitat în contradictoriu cu M.I.R.A. București, prin D.G.R.J.C. și I.J.P. al Județului Timiș obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pentru anii 2002 și 2003 conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, sume actualizate în raport cu rata inflației. În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele: Prin O.U.G.

nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008. Art. 4 alin (5) din actul normativ mai sus indicat, prevede faptul că „plata drepturilor prevăzute la alin. (1) - (4) se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi”. Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul R.I. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 24 septembrie 2008, ulterior apariției actului normativ mai sus indicat, intrat în vigoare la data de 19 decembrie 2007, cererea fiind deci, la data înregistrării la instanță, ulterioară apariției actului normativ.

Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâții M.I. R.A. București prin D.G.R.J. C. și I.J.P. al Județului Timiș, ca fiind fără obiect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.I., iar prin Decizia civila nr. 342 din 05 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 7058/30/2008, Curtea a admis recursul reținând că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect echivalează cu necercetarea în fond a cauzei astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., a admis recursul și a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, ocazie cu care prima instanță a analizat pe fond cererea reclamantului stabilind totodată și dacă acesta beneficiază de dreptul la prima de concediu pe anii 2002 - 2003 ținând cont de legislația specifică aplicabilă polițiștilor în perioada respectivă.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7058.1/30/2008. Prin sentința civilă nr. 461/ CA din 27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 7058.1/30/2008, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I. împotriva pârâților M.I.R.A. și I.J.P. al județului Timiș și a obligat pârâții la plata primelor de concediu către reclamant pentru anii 2002 și 2003 actualizate cu rata inflației, la data plătii. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții M.I.R.A. și I.J.P. al Județului Timiș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și respingerii acțiunii. Prin Decizia nr. 1339 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de M.I.R.A.

și I.J.P. Județului Timiș împotriva sentinței nr. 461/ CA din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 7058.1/30/2008 și a modificat sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire R.I., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 69/59/2010, solicitând anularea acestei decizii, precizând că există decizii definitive potrivnice date de aceeași instanță, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. În motivarea căii de atac, mai arată reclamantul, că prin Decizia nr. 605 din 22 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 2547.1/115/2007, s-au respins recursurile declarate de pârâții I.P.J.

Caraș-Severin și I.J.P.F. Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 145 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 2547/115/2007, cauza fiind similară cu cea a cărei revizuire se solicită, acordându-se astfel reclamanților aceleași drepturi salariale cu cele solicitate de reclamantul din prezenta cauză. Intimatul I.P.J. Timiș a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara de a soluționa cauza, raportat la motivele de revizuire, considerând că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 310 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de R.I.

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că cererea de revizuire este formulată peste termenul legal. Recurentul R.I. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziile supuse analizei fiind Decizia nr. 1339 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7058.1/30/2008 și Decizia nr. 605 din 22 mai 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 2547.1/115/2007. Codul de Procedură Civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322art. 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 324 alin. (1) teza a II-a din același cod „termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul hotărârilor potrivnice pronunțate de instanțe de recurs de la pronunțarea ultimei hotărâri”.

Prin urmare, termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței de recurs, curge de la pronunțarea acestei hotărâri. În speță, Decizia nr. 1339 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 7058.1/30/2008, supusă analizei, a fost pronunțată la data de 10 noiembrie 2009, de instanța menționată, cererea de revizuire fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20 ianuarie 2010, deci cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Mai trebuie precizat faptul că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbateri sau la pronunțare.

Văzând și dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv declarată.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de R.I. împotriva Deciziei nr. 1339 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4588/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ, sub nr. 7058/30 din 24 septembrie 2008 reclamantul R.I., a soli
ÎCCJ 2010-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3010/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul M.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și
ÎCCJ 2008-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată că: Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, reclamanta I.D. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.O.F.M. și A.M.O.F.M., obligarea pârâtelor
ÎCCJ 2008-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.C.R. a chemat în judecată M.A.D.R., solicitând Instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să dispună
ÎCCJ 2008-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta D.M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.E.F. și C.C.R. obligarea în solidar a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă