ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2663/2010

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Judecata

în primă instanță.

Prin acțiunea înregistrată la 21 martie 2008,

reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să-l oblige pe pârât la plata de despăgubiri în sumă de 500.000 euro.

În motivarea cererii, reclamantul arată că în

noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1953 a fost arestat de Securitate, pe motiv că

face parte din organizația subversivă „Vulturul Carpatic” din regiunea Bacău.

Ulterior, a fost supus unor torturi morale și

fizice, iar apoi judecat și condamnat la 3 ani închisoare prin sentința nr.

501/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Iași, fiind pus în libertate la 13

octombrie 1955, în baza Decretului de grațiere pentru politici nr. 421/1955.

Prin sentința civilă nr. 4798 din 29 mai

2008, Judecătoria Bacău a declinat competența judecării cauzei în favoarea

Tribunalului Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 176 din 4 februarie

2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului ca

tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că temeiul juridic invocat de reclamant îl reprezintă dispozițiile

art. 505-506 C. proc. pen., situație în care acțiunea în repararea pagubei

produsă prin condamnarea pe nedrept putea fi pornită în termen de 18 luni de la

data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat definitiv

achitarea.

În speță, Tribunalul a considerat că acțiunea

trebuia pornită în termen de 18 luni de la data publicării Decretului-Lege nr.

118/1990 prin care au fost recunoscute dreptul persoanelor persecutate politic,

așa cum invocă și reclamantul în cazul său, considerând că acest act normativ

poate fi asimilat printr-o interpretare in extenso, unei hotărâri ulterioare de

achitare.

Judecata în apel.

Prin decizia civilă nr. 96 din 12 octombrie

2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a

reținut următoarele:

Reclamantul a fost arestat la data de 7

ianuarie 1953, iar prin sentința nr. 501/1953 a Tribunalului Militar Iași a

fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de

favorizare a infractorului.

Ulterior, a fost grațiat în baza Decretului

nr. 421/1955 și pus în libertate la data de 13 octombrie 1955.

În ceea ce privește termenul în care poate fi

primită acțiunea pentru repararea pagubei, acesta este reglementat de art. 506

alin. (2) C. proc. civ. și este de 18 luni de la data rămânerii definitive,

după caz, a hotărârii instanței de judecată sau a ordonanței procurorilor

prevăzute în art. 504.

Deși în speță nu există o hotărâre definitivă

de achitare, pentru a nu se încălca dreptul de acces la o instanță consacrat de

art. 6 din C.E.D.O. și a nu se respinge acțiunea ca inadmisibilă, se asimilează

Decretul-Lege nr. 118/1990 cu o hotărâre în sensul art. 506 C. proc. civ.,

calculându-se termenul de 18 luni de la data publicării acestuia, așa cum a

considerat și prima instanță.

Curtea de apel a mai reținut că nu se poate

lua ca punct de plecare al calculului termenului discursul Președintelui

României rostit în Parlament la data de 18 decembrie 2006.

Judecata în recurs.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în sensul celor ce urmează:

Instanța de apel a respins în mod greșit

apelul declarat împotriva sentinței reluând motivele acesteia și

fundamentându-și hotărârea pe dispozițiile art. 504 și 506 alin. (2) C. proc.

civ., care nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, instanța de apel a ignorat

prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 396/11.06.2009, cu toate că

reclamantul a depus la dosar o copie a acestui act normativ.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009, orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, (…) poate solicita instanței în termen de 3

ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Recurentul solicită admiterea recursului,

casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecare cu obligarea pârâtului la

plata sumei de 3.000.000 euro cu titlu de despăgubiri.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de admitere a recursului și de casare a ambelor hotărâri anterioare,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se aplica

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Recursul este fondat și urmează a fi admis

pentru următoarele considerente:

La data introducerii cererii de chemare în

judecată nu exista un act normativ cu caracter reparatoriu care să reglementeze

situația persoanelor ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada

regimului comunist, astfel încât, printr-o precizare depusă ulterior la dosar

reclamantul a invocat dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen., care

reglementează dreptul persoanelor de a fi despăgubite ca urmare a condamnării

pe nedrept sau a privării de libertate în mod nelegal, precum și dispozițiile

Protocolului 7 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Pe parcursul judecății a intrat însă în

vigoare Legea nr. 221/2009, act normativ cu caracter reparator, care

reglementează în mod expres situația drepturilor recunoscute persoanelor care

au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost supuse unor măsuri

administrative asimilate acestora în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit art. 4 alin. (4) din acest act

normativ, cererea prin care se solicită să se constate caracterul politic al

condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se introduce

potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) în termen de 3 ani de la data intrării în

vigoare a legii.

În speță, deși reclamantul a invocat în fața Curții

de apel apariția noului act normativ, instanța a ignorat acest aspect.

Curtea de apel și-a fundamentat soluția

referindu-se la dispozițiile art. 504-506 C. proc. civ. și nu art. 504-506 C.

proc. pen., fapt datorat probabil unei erori materiale.

În ceea ce privește respectarea dreptului

reclamantului la un proces echitabil, a considerat că respingerea acțiunii ca

tardiv formulată corespunde acestui imperativ, chiar dacă prin aceasta i se

impunea reclamantului să acționeze într-un termen de 18 luni calculat de la

reglementarea unor drepturi prin Decretul-Lege nr. 118/1990, fără a arăta în ce

măsură interpretarea jurisprudențială potrivit căreia această reglementare se

asimilează unei hotărâri judecătorești de achitare ar fi fost una previzibilă

și constantă la acel moment.

Însă, având în vedere că situația de fapt

descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată se încadrează în câmpul

de aplicare al Legii nr. 221/2009 și că legea civilă este de imediată aplicare,

instanța de apel avea obligația să constate acțiunea reclamantului nu poate fi

considerată tardivă și, admițând apelul, să desființeze sentința și să trimită

cauza spre rejudecare pentru a se analiza pe fond pretențiile reclamantului din

perspectiva legii speciale de reparație.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304

pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

modifica decizia; în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelul

declarat de reclamant, va desființa sentința și va trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.A.

împotriva deciziei nr. 96 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Modifică decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 176 din 04 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, secția

civilă.

Desființează sentința și trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

aprilie 2010.