ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5471/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1214 din 02 iunie 2010 a Tribunalului Iași, s-a admis în parte acțiunea reclamantului M.I.J. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro echivalentul în RON la data plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a respins cererea de constatare a caracterului politic al condamnării și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: Prin hotărârea nr. 390/1991 comisiei de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 s-a constatat că reclamantul a fost privat de libertate pe motive politice în perioada 16 martie 1950-22 aprilie 1953. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 258-261, 268, 323-329 C. pen. din 1936 republicat în 1948, cu modificările și completările ulterioare.

La stabilirea cuantumului daunelor morale pretinse, s-au avut în vedere perioada arestării de 3 ani, afectarea reputației condamnatului și a familiei sale în comunitate și stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, lipsirea de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare pentru el și familia sa, precum și faptul că reclamantul nu a primit despăgubiri bănești sau de altă natură de la stat conform Decretului-Lege nr. 118/1990. În raport de aceste considerente, Tribunalul a admis acțiunea în parte și a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro în echivalent în RON la data plății efective cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și a respins restul pretențiilor ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul M.I.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul cuantumului daunelor acordate, doar de 10.000 euro în raport de trauma suferită în plan fizic și psihic, precum și repercusiunile în planul vieții private chiar și după momentul eliberării sale. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât sentința pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conține motive contradictorii, în sensul că, deși admite în parte acțiunea reclamantului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, totuși respinge ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.

Apelurile au fost respinse de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 126 din 22 septembrie 2010, instanța de apel reținând următoarele: Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 381/1950 a Tribunalului Militar Iași la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (3) și art. 261 C. pen., coroborat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, acesta fiind arestat la data de 16 martie 1950 și liberat la 22 aprilie 1953. Incontestabil privarea de libertate a reclamantului în perioada 1950-1953 i-a adus o atingere gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, lezându-i demnitatea, onoarea și libertatea individuală, a produs suferințe pe plan moral și social, însăși dispozițiile Legii nr. 221/2009 prin domeniul său de aplicare, recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În cauză, ca urmare a faptului că reclamantul a produs acel minim de argumente și indicii din care a rezultat măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin condamnarea sa politică, în mod corect și legal instanța de fond a cuantificat despăgubirile acordate ce urmează să compenseze prejudiciul moral suferit de reclamant, la 10.000 euro. Susținerile apelantului M.I.J. că în spețe similare s-au acordat despăgubiri mult mai substanțiale decât cele ce i-au fost acordate lui, au fost apreciate ca nefiind de natură a schimba sentința fondului. În ceea ce privește apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel, a apreciat că hotărârea primei instanțe este motivată în fapt și în drept, eventualele inadvertențe ale motivării au fost suplinite prin motivarea deciziei de instanța de apel, astfel încât cauza nu a fost fi trimisă spre rejudecare la tribunal.

Împotriva deciziei civile nr. 126 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate. Decizia Curții de Apel Iași, este nelegală fiind dată cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Se susține că daunele acordate sunt prea mici, raportat la suferința pe care a îndurat-o, fiind calculate la 9 euro pentru fiecare zi de detenție, instanța de apel aplicând în mod eronat criteriile legale în aprecierea cuantumului despăgubirilor. Recurentul mai consideră că se creează o discriminare între persoanele care deja au beneficiat de efectele Legii 221/2009, obținând prin sentințe judecătorești daune de peste 500.000 euro și reclamantul care a primit despăgubiri într-un cuantum modic.

Se consideră că există, totodată, o evidentă discriminare (încălcându-se art. 14 din C.E.D.O.) în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se poate acorda foștilor deținuți politici și despăgubirile neplafonate ce se pot acorda în condițiile art. 504 C. proc. pen. condamnaților pe nedrept din perioada contemporană. Recurentul susține că lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul vieții private, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele de venit. Această critică vizează lipsa de temei legal a hotărârii instanței care nu a ținut seama, în evaluarea prejudiciului cauzat, de daunele provocate în perioada detenției, cât și de consecințele ireparabile pe care hotărârea de condamnare le-a lăsat asupra întregii vieți, analiză în cadrul căreia o atenție deosebită trebuia acordată torturii la care a fost supus pe perioada detenției reclamantul.

Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată trebuie să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În cauza pendinte, instanțele de judecată au avut în vedere în mod just, la stabilirea întinderii compensației acordate pentru condamnarea politică suferită în perioada regimului comunist, criteriile legale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, acest text de lege fiind interpretat și aplicat în mod legal.

Este de netăgăduit că orice condamnare și lipsire de libertate pe nedrept produce celui în cauză suferințe în plan psihic și fizic, asemenea măsuri lezează demnitatea și onoarea, sănătatea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, astfel că reclamantul, care se găsește într-o asemenea situație, incontestabil a suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.

Criticile recurentului reclamant ce vizează, în esență, acordarea de despăgubiri într-un cuantum prea mic, în opinia sa, nu pot fi primite, deoarece, la stabilirea acestui cuantum (de 10.000 euro), instanțele de judecată au avut în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic și fizic de reclamant ca urmare a condamnării sale din motive politice, prin raportare la importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care victima a perceput consecințele vătămării, luând în considerare și durata privării de libertate.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinată să contribuie.

Ea nu poate fi refuzată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru victimă, și aceasta pentru că, cuantumul daunelor morale acordate de instanțe nu este stabilit în mod arbitrar, ci este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare la intensitatea și durata suferințelor psihice și fizice încercate de victimă, determinate de gravitatea vătămărilor ce i-au fost aduse cinstei, onoarei, demnității, sănătății și libertății individuale, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Repararea daunelor morale este și trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu e posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop e acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pe căi indirecte oarecum – pentru suferințele îndurate. Cuantumul despăgubirilor bănești acordate de instanța de fond respectă principiul proporționalității cu intensitatea și gravitatea suferințelor psihice încercate de reclamant, precum și jurisprudența C.E.D.O. care a statuat în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate.

Legalitatea hotărârii recurate se confirmă sub acest aspect al stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ceea ce face inoperant cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susținerile recurentului reclamant privind practica instanțelor de judecată în materia acordării despăgubirilor, în condițiile art. 504 C. proc. pen., și practica neunitară a instanțelor de judecată nu pot fi primite, ele nu constituie critici de nelegalitate a deciziei recurate, ce ar putea atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I.J. împotriva deciziei nr. 126 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.