ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 noiembrie 2009, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al condamnării sale în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960 și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în cuantum de 3.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin această condamnare. Prin sentința civilă nr. 601 din 19 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, în care sunt reglementate situațiile ce pot fi apreciate ca având caracter de condamnare politică pentru fapte săvârșite în scopul împotrivirii față de regimul totalitar instaurat la 06 martie 1945, situația dedusă judecății de către reclamantă, condamnare în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, nu se încadrează în nici una dintre cele prevăzute în textul de lege menționat, nici chiar în categoria condamnărilor pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, astfel cum sunt definite în art. 1 alin. (3) din lege.

Prin decizia civilă nr. 380/ A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței susmenționate, pentru următoarele considerente: Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”. În explicitarea acestui text, legiuitorul a făcut distincție în alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, între condamnările de drept și condamnările constatate pe cale judecătorească, ce pot avea caracter politic.

Dispozițiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase nu se includ printre temeiurile legale ce sunt declarate de legiuitor ca stând la baza pronunțării condamnărilor cu caracter politic. Cu alte cuvinte, acestea nu se încadrează în categoria condamnărilor politice de drept ce pot atrage despăgubiri pentru prejudicii morale, în condițiile Legii nr. 221/2009. Conform art. 1 alin. (3) din lege, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4. Textul de lege suscitat prevede astfel posibilitatea ca instanța de judecată să constate caracterul politic al condamnării dacă prin săvârșirea acesteia s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1991. Conform acestui din urmă text, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice, cele care au drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică, susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta, acțiunea de împotrivire cu arme și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenență sau opinie politică, avere ori origine socială.

Or, prin art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960 se prevede că fapta de a nu preda, ceda sau declara mijloace de plată străine și metale prețioase, în cazurile și termenele prevăzute de lege, ori de a efectua operații interzise cu aceste valori se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Prin această prevedere legală, legiuitorul a înțeles să restricționeze circulația mijloacelor de plată străine și nu să sancționeze atitudinea de împotrivire la dictatură și la ordinea socială instituită. Ca urmare, condamnarea reclamantei la pedeapsa de 8 luni închisoare cu muncă corecțională, prin sentința penală nr. 965 din 9 septembrie 1985 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, nu poate fi apreciată de instanță ca având caracter politic.

Nici faptul de a depune cerere de plecare definitivă din țară nu poate îmbrăca un astfel de caracter, în viziunea Legii nr. 221/2009. În lipsa constatării caracterului politic al condamnării de către instanța de judecată, reclamanta nu poate pretinde nici că ar avea vreun drept subiectiv prevăzut de lege pentru plata de despăgubiri pentru daune morale, în baza Legii nr. 221/2009. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că, condamnarea sa în regimul politic trecut are caracter politic. Dreptul la libertate și la siguranță este un drept inalienabil, ce trebuie să aibă un rol primordial într-o societate democratică.

Orice condamnare trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp ea trebuie să respecte scopul esențial, protejarea individului împotriva arbitrariului și a abuzurilor autorităților statale. Aceasta condamnare a fost nedreaptă și are un caracter politic, întrucât reprezintă un răspuns la cererea sa de plecare definitivă din România, împreună cu familia, în Germania, la rudele soțului. În cauză s-a făcut dovada executării unei pedepse prin muncă corecțională, reeducarea prin muncă, pe motive de ordin politic, pentru operațiuni cu mijloace de plată străine, conform art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor recurentei, condamnarea acesteia în regimul politic trecut nu a avut caracter politic, criticile în acest sens nefiind fondate.

Astfel, prin sentința penală nr. 965 din 9 septembrie 1985 a Judecătoriei Sectorului 1 București, recurenta a fost condamnată în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960. Fapta prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960 nu face parte dintre cele prevăzute de legiuitor, prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care atrag calificarea de condamnare politică de drept. De asemenea, condamnarea pronunțată pentru această faptă nu poate fi calificată nici judecătorești ca fiind o condamnare cu caracter politic. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 permite instanței de judecată să constate caracterul politic al unei condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2), dacă sunt întrunite condițiile art. 1 alin. (3) din lege.

Or, potrivit acestui din urmă text, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Rezultă că, numai faptele penale săvârșite într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 permit instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării, ceea ce nu este cazul în speță, după cum corect a apreciat și curtea de apel. Astfel, scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Fapta penală pentru care recurenta a fost condamnată a constat în nepredarea mijloacelor de plată străine deținute, fiind încriminată pentru restricționarea circulației mijloacelor de plată străine, astfel că nu se poate susține că aceasta ar fi fost săvârșită în vreunul dintre scopurile susmenționate, respectiv ca manifestare împotriva regimului politic dictatorial din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Cât privește împrejurarea că recurenta făcuse cerere de plecare definitivă din țară anterior condamnării sale în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, aceasta este irelevantă în stabilirea caracterului politic al condamnării pentru o faptă penală a cărei săvârșire nu are nicio legătură cu scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Concluzionând, urmează a se reține că instanța de apel a stabilit, în mod corect, că reclamanta nu a suferit o condamnare cu caracter politic, pronunțând astfel o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente pe acest aspect, art. 4 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, raportat la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Prin urmare, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.S. împotriva deciziei nr. 380/ A din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.