ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3464/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 401/98/2010, reclamanta M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, acordarea de despăgubiri civile în cuantum de 200.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând prejudiciu moral suferit de bunicul său M.V.G.

(în prezent decedat), ca urmare a condamnării politice suferite prin Sentința penală nr. 371 din 11 iunie 1952 pronunțată de Tribunalul Militar București, definitivă prin decizia penală nr. 2615 din 29 decembrie 1954. Prin Sentința civilă nr. 522/ F din 16 martie 2010 Tribunalului Ialomița, a admis în parte acțiunea fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei la data plății a sumei de 20.000 euro reprezentând despăgubiri, având în vedere că autorul reclamantei a suferit o condamnare politică ce intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009, fiind îndreptățit la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnare, iar la aprecierea cuantumului instanța a avut în vedere că reclamanta nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat apel pârâtul. Prin decizia civilă nr. 436/ A din 26 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că nu se contestă în apel situația de fapt, respectiv condamnarea bunicului reclamantei, pentru delict de instigare publică conform art. 327 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 2 luni în temeiul sentinței penale nr. 371 din 11 iunie 1952 a Tribunalului Militar București și respectiv, a deciziei penale nr. 2615 din 29 decembrie 1954. Reclamanta nu a beneficiat de măsuri reparatorii conform Decretului-lege nr. 118/1990 și ale O.U.G.

nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2009. Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, în vigoare la data sesizării instanței de fond de către reclamant, reglementau dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la lit. b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative, iar la lit. c) repunerea în drepturi în situația în care3, prin hotărâre judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi ori degradarea militară.

Hotărârea de fond a fost pronunțată la data de 16 martie 2010, iar ulterior, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a modificat cu referire la cuantumul despăgubirilor morale, prin stabilirea unei limite maxime a acesteia. După intrarea în vigoare a acestui act normativ, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 761 din 15 noiembrie 2010, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G.

nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile menționate sunt neconstituționale.

Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.

Rezultă că dat fiind efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale dispozițiile legale declarate neconstituționale nu mai pot constitui temei pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral invocat de reclamant și ca atare, va fi admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, iar hotărârea de fond schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fiind inutilă analiza celorlalte critici formulate de către apelantul-pârât. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanței de apel și admiterea în tot a cererii introductive.

Recursul nu a fost motivat în drept. În dezvoltarea recursului a arătat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I au fost considerate constituționale în sensul reglementat anterior, dispuse prin O.U.G. nr. 62/2010, text aplicabil tuturor acțiunilor introduse înainte de ; modificare, până la soluționarea irevocabilă a acțiunilor, pentru: că altfel s-ar încălca principiul neretroactivității, că sentința instanței de fond a fost pronunțată anterior modificării Legii nr. 221/2009, că deciziile nr. 1354, 1358 și 1360/2010 ale Curții Constituționale au intrat în vigoare în același moment, având un efect complementar, astfel încât trebuie interpretate unitar. Prin Legea nr. 202/2010 au operat modificări ale Legii nr. 221/2009 care s-au circumscris obligativității respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție raportat la art. 14 și la Protocolul nr. 12, menționate anterior a fi încălcate în decizia nr. 1354/2010 a Curții constituționale.

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Recursul urmează a fi analizat din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1)l lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivitătii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.N. împotriva deciziei nr.436/ A din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.