ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8564/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 674 F din 8 aprilie

2010 pronunțată în Dosarul nr. 451/98/2010, Tribunalul Ialomița a admis cererea

formulată de reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a

sumei de 100.000 euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu

titlu de despăgubiri civile.

În motivarea

sentinței, s-a arătat, în esență, că reclamantul este îndreptățit la daune

morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dat fiind

prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 7 ani închisoare corecțională și

confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, faptă

prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., combinat cu Decretul-Lege nr. 850/1938, prin

Sentința nr. 35 din 22 ianuarie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Galați.

Prin Decizia nr. 33

din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței

menționate și au fost admise apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, și Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

împotriva aceleiași sentințe, cu consecința schimbării în tot a acesteia și

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, în raport de temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, reprezentat

de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că este aplicabilă în

cauză Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională,

prin care s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de

drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de

la publicarea sa în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen

dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării

apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a

expirat, fără ca legiuitorul să pună de acord norma cu dispozițiile legii

fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu mai pot fi aplicate.

Așadar, constatând că

la data soluționării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale ce

au constituit temeiul legal al acțiunii, instanța de apel a apreciat că

acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe

baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată,

modificarea intervenită prin deciziile Curții Constituționale fiind contrară

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

În adoptarea soluției

de respingere a cererii de chemare în judecată formulate în cauză, întemeiate

pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel

a dat eficiență Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010

pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat

neconstituționalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor

reclamantei.

S-a considerat că

aceste decizii sunt aplicabile în cauză, în sensul încetării efectelor juridice

ale normei a cărei neconstituționalitate a fost constatată, împlinit fiind

termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, care

curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale.

Criticile

recurentului-reclamant vizează aplicarea greșită a deciziilor Curții

Constituționale, în urma cărora norma în discuție și-a încetat aplicabilitatea,

deoarece intervenția instanței de contencios constituțional este contrară

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Problema de drept a

efectelor deciziilor Curții Constituționale asupra procedurilor jurisdicționale

aflate în curs de desfășurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a

fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în

cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în

virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora

dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii

sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial”.

În motivarea deciziei

date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ

intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele

Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în

curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma

regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de

constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt

drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia

trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii

dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza

numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub

incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală

aplicare.

Ca atare, la momentul

la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,

norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând

(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei

dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu

se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun

fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

Dată fiind decizia în

interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect

dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării

lor în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o

hotărâre definitivă.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii,

drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva Deciziei nr. 33A din

20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.