ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3002/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 30 iulie 2008, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 Euro daune morale. În motivarea cereri, întemeiată pe art. 998-999 C. civ., reclamantul a susținut că: - prin sentința nr. 1/1950, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale și delictul de deținere ilegală de armament, prevăzute de art. 209 pct. III, comb. cu art. 157 C. pen. și, respectiv, art. 33-35 din Legea nr. 190/1947, comb.

cu art. 157-158 C. pen.; - a executat pedeapsa menționată în perioada 3 mai 1949-1mai 1954, fiind arestat la vârsta de 17 ani; - faptele pentru care a fost arestat și condamnat sa au reprezentat forme de protest împotriva abuzurilor partidului comunist, asupririi și marginalizării valorilor sociale și naționale și aservirii țării și bogățiilor acesteia unei puteri străine (U.R.S.S.), fără să aducă vreun prejudiciu material statului sau societății române; - în perioada arestării a fost torturat, bătut, obligat să trăiască în condiții inumane, supus unui regim de înfometare și muncii forțate, lipsit de asistență medicală; - reabilitarea sa, dispusă de Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 667/1973, a fost formală și nu a dus la reintegrarea socială reală deoarece a intervenit mult prea târziu, când era la o vârstă înaintată și avea o sănătate precară; - ulterior punerii în libertate, organele de securitate au intervenit frecvent în viața lui privată; - tortura psihică și tendințele de marginalizare l-au determinat să se pensioneze medical în anul 1978; - a trăit cu teama revenirii coșmarului până la 18 decembrie 2006, când, pentru prima oară, autoritățile române au condamnat public regimul comunist; - în prezent, Constituția și Convenția Europeană consideră inviolabile și garantează drepturile fundamentale care i-au fost încălcate (libertatea de gândire,

dreptul la liberă exprimare, libertatea personală, dreptul la sănătate fizică și psihică). Pe parcursul procesului, respectiv la 24 aprilie 2009, reclamantul a majorat cuantumul daunelor morale solicitate la 500.000 Euro. Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 479 din 7 mai 2009, a respins excepția prescripției și a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârât să-i plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 250.000 Euro, cu titlu de daune morale. Totodată, tribunalul a respins cererea reclamantului, de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

S-a reținut că: - reclamantul și-a întemeiat acțiunea, în principal, pe art. 998-999, astfel că termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la 18 decembrie 2006, când comunismul a fost condamnat (fiind considerat ilegitim și represiv) prin declarația făcută de Președinte în fața celor două Camere reunite ale Parlamentului României; - Tribunalul Militar Cluj, prin sentința nr. 1/1950, l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare corecțională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale și delictul de deținere ilegală de armament, constând în apartenența la o organizație de tineret ostilă regimului comunist, efectuarea unor activități contrare ordinii sociale și, respectiv, purtarea ilegală a unei arme de foc; - pedeapsa menționată a fost executată integral în penitenciarele Sighet, Oradea, Cluj, Aiud, Jilava, Târgșor și Gherla, cu începere de la 3 mai 1950, când reclamantul avea vârsta de 17 ani; - susținerile reclamantului referitoare la caracterul abuziv al condamnării nu pot fi primite deoarece textele avute în vedere de instanța penală nu au fost declarate abuzive și nu s-a realizat, prin lege, desființarea condamnărilor politice; - în schimb, regimul celor 5 ani de detenție petrecuți de reclamant în penitenciare de gradul I și II (în raport de criteriul severității) a fost abuziv și inuman,

caracterizându-se prin privarea de hrană, medicamente și îmbrăcăminte, precum și supunerea continuă la torturi fizice și psihice; - totodată, în perioada detenției reclamantului i-au fost încălcate drepturi fundamentale (recunoscute prin Tratatul de Pace încheiat la 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate, Carta Națiunilor Unite, adoptată la 26 iunie 1945 și Declarația Universală Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948), cum ar fi cele referitoare la integritate fizică și psihică, sănătate, precum și libertatea de gândire, care trebuie respectate indiferent de cadrul juridic existent la un moment dat, regimul politic sau persoana condamnatului; - acțiunile de terorizare efectuate de organele penitenciare ale statului comunist în timpul executării pedepsei au avut consecințe negative permanente, provocându-i reclamantului afecțiuni fizice și psihice, iar între aceste afecțiuni și regimul de detenție există legătură de cauzalitate; - recunoașterea publică a aspectelor macabre ale regimului penitenciar comunist dovedește vinovăția organelor statului din acea vreme, care angajează răspunderea statului însuși; - prejudiciul moral cert suferit de reclamant ca urmare a regimului de detenție nu a fost recuperat prin indemnizația acordată acestuia în temeiul Decretului nr. 118/1990 și recunoașterea oficială a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin decizia nr. 290 din 5 noiembrie 2009, a respins apelul declarat de reclamant dar a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii, ca prescrisă.

S-a reținut că: - în raport de realitatea politică, termenul de prescripție extinctivă a pretențiilor deduse judecății nu putea începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de reabilitare (sentința penală nr. 667/1973 a Judecătoriei Baia Mare), data căderii regimului comunist (22 decembrie 1989) sau data publicării ultimei Constituții (21 noiembrie 1991); - motivarea cererii introductive face referire expresă la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în speță termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994 prin care a fost ratificată convenția menționată, respectiv 31 mai 1994; - or, acțiunea dedusă judecății a fost promovată la 30 iulie 2008, cu depășirea considerabilă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. (1) rap.

la art. 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958; - potrivit art. 63 alin. (1) teza II, art. 73 și urm., precum și art. 100 din Constituție, declarația din 18 decembrie 2006 a Președintelui României, de condamnare a comunismului, are caracter pur politic și, ca atare, nu este susceptibilă de a produce efecte juridice în privința modificării unor acte normative în vigoare sau de a atrage răspunderea juridică; - susținerile reclamantului, că termenul de prescripție ar începe să curgă de la data emiterii deciziei nr. 614 din 25 aprilie 2002 (de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă) nu pot fi primite pentru că acesta nu și-a întemeiat pretențiile pe prevederile O.U.G.

nr. 214/1999, ci pe art. 998-99 C. civ.; - de altfel, decizia menționată îi dă reclamantului posibilitatea să beneficieze de drepturile conferite de O.U.G. nr. 214/1999 și, oricum, termenul de prescripție, calculat cu începere de la data emiterii ei, s-a împlinit până la sesizarea instanței; - art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 129 alin. final C. proc. civ. nu permit aplicarea în speță a Legii nr. 221/2009 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și, ca atare, nu putea fi avut în vedere de instanța de judecată. Reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului declarat de pârât și admiterii propriului apel sau, în subsidiar, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că: - deși consideră că în cazul unei acțiuni care angajează răspunderea Statului Român pentru prejudiciile cauzate propriilor cetățeni de către organele sale represive momentul începerii curgerii termenului de prescripție extinctivă este determinat de realitatea politică, instanța de apel înlătură exact acest argument invocat în susținerea cererii de chemare în judecată; - instanța de apel, lipsită de rol activ, nu a calificat exact cererea dedusă judecății, întemeiată și pe dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999, nu a sesizat că decizia emisă în baza actului normativ menționat i-a fost comunicată de abia la 2 septembrie 2005 și nu a ținut seama de jurisprudența Curții de Apel Cluj, care în spețe similare a considerat că termenul de prescripție curge de la data când persoana în cauză a avut acces la propriul dosar aflat în arhivele C.N.S.A.S.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea recursului, susținând că: - opinia reclamantului, potrivit căreia declarațiile politice ale Președintelui Republicii pot da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice nu au nicio acoperire legală, fiind contrare normelor constituționale; - nu există norme legale exprese referitoare la repararea prejudiciului moral suferit în anii comunismului, iar recurentul reclamant nu poate prezenta niciun document care să ateste nelegalitatea condamnării sale, eventual ca urmare a unei erori judiciare; - pretențiile reclamantului, de a primi despăgubiri morale de 500.000 Euro, sunt exagerate, mai ales că acesta a obținut și va obține în continuare sume substanțiale în temeiul Decretului nr. 118/1990; - fapta pentru care a fost condamnat reclamantul (apartenență la o grupare paramilitară de rezistență armată) era interzisă de art. 5 al Tratatului de Pace de la Paris; - reclamantul nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre afecțiunile sale și presiunile psihice la care a fost supus de regimul comunist.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului și casare a ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul este fondat în sensul celor ce urmează: - acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe art. 998-999 C. civ și are ca obiect obligarea pârâtului la daune morale pentru afecțiunile fizice și psihice cauzate reclamantului prin pretinse abuzuri săvârșite de diverse organe de stat în perioada 3 mai 1949-1mai 1954, în cursul executării unei pedepse aplicate pentru infracțiuni îndreptate împotriva regimului comunist, precum și ulterior punerii în libertate, până la căderea aceluiași regim; - potrivit art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în asemenea situații termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani și începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; - or, ambele instanțe au considerat că termenul de prescripție a început să curgă la momente diferite dar, oricum, ulterioare căderii regimului comunist (când este de presupus că au încetat și pretinsele fapte ilicite), fără a stabili însă data prevăzută de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și, în funcție de rezultat, la care dintre instituțiile prevăzute de același act normativ în art. 13 lit. a), art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 19 alin. (1) s-a referit reclamantul prin cererea introductivă; - pe de altă parte,

la data sesizării instanței nu exista un act normativ care să reglementeze situația persoanelor condamnate politic în perioada regimului comunist, astfel că, după cum s-a arătat, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe art. 998-999 C civ., texte referitoare la răspunderea delictuală pentru fapta proprie; - ulterior, a intrat în vigoare însă Legea nr. 221/2009, care prevede expres drepturile ce se cuvin persoanelor condamnate politic ori supuse unor măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; - potrivit art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat, cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii; - apărătorul reclamantului a invocat în dezbaterile de la curtea de apel apariția Legii nr. 221/2009, care este de imediată aplicare, dar instanța a ignorat acest aspect.

Așa fiind, conform art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat reclamantul I.G. împotriva deciziei nr. 290/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, minori și familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.