ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 364 din 13 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins

ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul V.N. împotriva pârâților Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor

prin care se solicită să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale și materiale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut că, în acțiunea introductivă de prima instanță, reclamantul a solicitat

obligarea Statului Român la plata de despăgubiri materiale și morale în cuantum

de 300.000 euro pentru condamnările suferite prin sentința penală nr. 892 din 4

septembrie 1957 pronunțată de Tribunalul Militar București, prin care a fost condamnat

la 10 ani temniță grea și 5 ani degradare civilă pentru infracțiunile de crimă și

uneltiri contra ordinii sociale, fiind arestat la data de 30 martie 1957 și eliberat

la 25 iunie 1964.

Prin hotărârea nr. 98 din 25

septembrie 1990, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persecutat politic,

fiindu-i acordate și drepturile corelative care derivă din această recunoaștere.

Această din urmă dată, a apreciat Tribunalul

este data de la care s-a născut dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri.

Chiar și dacă s-ar avea în vedere înscrisurile

emise de C.N.S.AS. și acestea poartă data eliberării 29 iulie 2002 și respectiv

20 ianuarie 2003, termenul ar începe să curgă de la data de 20 ianuarie 2003.

Cu referire la art. 506 alin. (2) C. proc.

civ., invocat de reclamant, prima instanță, a reținut că acțiunea nu a fost promovată

în termenul de 18 luni prevăzut de lege, dreptul la acțiune fiind prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul V.N. criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond

a reținut greșit momentul curgerii termenului de prescripție în raport cu o hotărâre

penală ce nu are legătură cu speța dedusă judecății, dar și prin raportare la prevederile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, care prevede posibilitatea

de a solicita daune de natura celor deduse judecății în cauza de față.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 257/A din

14 aprilie 2010 a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel,

a reținut, în esență că, la data de 11 iunie 2009 s-a publicat în M. Of. al României,

Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, care prin art. 5 alin. (1) permite oricărei persoane

care a suferit condamnări politice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

să obțină despăgubiri morale și materiale prin acțiune în instanță, într-un termen

rezonabil de prescripție de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.

Această normă judiciară cuprinde dispoziții

procedurale, este de imediată aplicare și atrage respingerea excepției prescripției

dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei din urmă hotărâre a declarat

recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici:

Din cuprinsul acțiunii introductive de

primă instanță rezultă că, acțiunea a fost pronunțată în decembrie 2008 și în raport

cu data de la care reclamantul ar fi avut posibilitatea promovării acțiunii (începutul

anului 1990), cererea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție

de 3 ani.

Pe de altă parte, Legea nr. 221/2009, nu

era în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile atacate și nici nu cuprinde

dispoziții de aplicare la situații juridice anterioare adoptării ei.

Față de cele expuse a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate ce fac posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cauza dedusă judecății, exclusiv

sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la textele

referitoare la răspunderea civilă delictuală, instanța de fond a apreciat că reclamantul

se putea adresa justiției într-un termen de trei ani începând cu luna decembrie

1990.

Este de menționat că, la data promovării

acțiunii introductive de primă instanță, respectiv 15 august 2008, nu exista un

act normativ care să reglementeze dreptul persoanelor care au suferit condamnări

cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic de a se adresa justiției pentru constatarea unor atare situații și de a

fi despăgubiți pentru prejudiciul suferit.

Or, pe parcursul soluționării apelului,

respectiv la data de 2 iunie 2009 a fost adoptată Legea nr. 221 publicată la data

de 11 iunie 2009 în M. Of., partea I, nr. 396.

Prin acest act normativ, legiuitorul a

înțeles să definească ce se înțelege prin condamnare cu caracter politic [art. 1

alin. (1)], a enumerat faptele considerate a fi atras condamnare cu acest caracter

[art. 1 alin. (2)], a precizat condițiile în care și alte fapte se încadrează în

această categorie [art. 1 alin. (3)] și totodată a prevăzut posibilitatea persoanelor

ce au suferit o condamnarea de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești

pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte părți decât cel

expres prevăzute de lege [art. 1 alin. (4), art. 4].

Acest act normativ intrat în vigoare pe

parcursul soluționării cauzei este de imediată aplicare, întrucât reglementează

un raport juridic în curs de desfășurare; fiind expresia voinței Statului Român

de a repara o anumită categorie de erori săvârșite în perioada regimului comunist.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 257 A din

14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

aprilie 2011.