ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. a admis

acțiunea formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 2292 din 9 octombrie

2009 emis de pârât și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii actului respectiv, cu plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii,

invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul contestat, s-a dispus față de reclamant, având

funcția de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Maramureș, încetarea raporturilor de serviciu începând cu

data de 12 octombrie 2009 și i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare,

actul fiind emis în temeiul prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 105/2009

privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru

reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Or, reține prima instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03

decembrie 2009 este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, recurentul arată că în mod

netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului

contestat, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în

temeiul căruia a fost emis, tară a ține cont de faptul că legalitatea ordinului

trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii

sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține recurentul că, prin ordinul contestat,

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de

director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Maramureș, în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, desființarea

funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii; autoritatea

recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile

imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii

ordinului contestat.

In opinia recurentului, regula care-și găsește aplicabilitate

în cauză este cea exprimată în adagiul

tempus regit actum

, conform

căruia o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea

civilă în vigoare la data producerii ei.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Prin Ordinul nr. 1466 din 28 mai 2009, emis de ministrul

agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, intimatul-reclamant a fost numit

în funcția de director coordonator al Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Maramureș, în baza art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G.

nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul contestat în cauză, nr. 2292 din 09 octombrie 2009

având același emitent, s-a dispus ca, după un preaviz de 30 de zile, să

înceteze aplicabilitatea atât a Ordinului nr. 1466 din 28 mai 2009, de numire

în funcție a intimatului-reclamant, cât și a contractului de management nr. 137

din 28 mai 2009, încheiat între părți.

Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ,

ordinul contestat în cauză, îl constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1)

lit. h) din contractul de management nr. 137 din 28 mai 2009 și H.G. nr. 8/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea

Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și

26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr.

105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției

publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al

directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

De asemenea, funcția publică ocupată de intimatul-reclamant a

fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, și ea, declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative

primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în

baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este

lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României, republicată.

De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a

reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele

juridice Legea nr. l88/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de

modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și

prin art. I pct.1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009.

Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea

Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director

coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Maramureș se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod greșit

apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat într-o astfel de

funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului

normativ prin care a fost înființată.

Drept urmare, cum situația de neconstituționalitate ivită ca

efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate

produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior,

înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a

intimatului-reclamant, cât și cel prin care s-a dispus încetarea acestui act și

a contractului de management încheiat între părți, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și

mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte

normative declarate neconstituționale.

Într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea actului

normativ în temeiul căruia recurentul-pârât a emis ordinul de eliberare din

funcție a intimatului-reclamant, adică O.U.G nr. 105/2009, a afectat legalitatea

ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica soluția instanței de

fond, în sensul reintegrării intimatului-reclamant în funcția de director

coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el,

efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ

în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G nr. 37/2009.

Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis,

modificându-se sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 87 din 26 februarie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea

formulată de reclamantul R.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.