ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. a admis acțiunea formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 2292 din 9 octombrie 2009 emis de pârât și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii actului respectiv, cu plata drepturilor salariale cuvenite. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin ordinul contestat, s-a dispus față de reclamant, având funcția de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 12 octombrie 2009 și i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, actul fiind emis în temeiul prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Or, reține prima instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea cererii de recurs, recurentul arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, tară a ține cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține recurentul că, prin ordinul contestat, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii; autoritatea recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii ordinului contestat. In opinia recurentului, regula care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum , conform căruia o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Ordinul nr. 1466 din 28 mai 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, în baza art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul contestat în cauză, nr. 2292 din 09 octombrie 2009 având același emitent, s-a dispus ca, după un preaviz de 30 de zile, să înceteze aplicabilitatea atât a Ordinului nr. 1466 din 28 mai 2009, de numire în funcție a intimatului-reclamant, cât și a contractului de management nr. 137 din 28 mai 2009, încheiat între părți. Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. 137 din 28 mai 2009 și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. De asemenea, funcția publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată. De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. l88/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin art. I pct.1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod greșit apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Drept urmare, cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a intimatului-reclamant, cât și cel prin care s-a dispus încetarea acestui act și a contractului de management încheiat între părți, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

Într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia recurentul-pârât a emis ordinul de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, adică O.U.G nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica soluția instanței de fond, în sensul reintegrării intimatului-reclamant în funcția de director coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G nr. 37/2009. Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 87 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul R.A., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.