ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 31 din 1 februarie

2010,

Curtea de Apel

Suceava, secția comercială,

contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul

B.N., în sensul că a dispus anularea Ordinului nr.

2177 din 09 octombrie 2009 emis de pârâtul

M.A.P.D.R.. și a respins

cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

In privința excepției invocată de

pârât prin întâmpinare, privind lipsa de obiect a cauzei, instanța a reținut că

aceasta este nefondată, obiectul cauzei fiind clar determinat, respectiv

anularea ordinului nr. 2177/2009 al M.A.P.D.R.

Asupra fondului cauzei, instanța a

reținut că Ordinul nr. 2177 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., prin care

reclamantul a fost demis din funcția de director coordonator adjunct al

Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură și a cărei anulare face

obiectul acțiunii, a fost emis în conformitate cu prevederile art. IV și art.

XV

din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum

și pentru

întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale și

ale altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

Faptul că O.U.G.

nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale a României nr. 1629

din 03 decembrie 2009 - cu referire la dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și art. 26.

art. IV, art.

V

și art. VIII ale anexei

nr. 1, a

fost apreciat de instanța de fond

ca fiind de natură a

atrage nelegalitatea

ordinului contestat, acesta fiind lipsit de temei legal.

Capătul de

cerere vizând acordarea daunelor morale, a fost respins ca ne fondat, curtea

de apel reținând în acest sens că.

ministerul pârât a emis respectivul ordin în baza unui act normativ emis de

Guvernul României, fiind așadar obligat să aplice acest act normativ și neavând

un drept de opțiune, astfel încât acesta nu poate fi obligat la daune pentru

aplicarea

legii. In plus, a apreciat

instanța, anularea ordinului constituie o reparație morală suficientă și

mai

mult, reclamantul nu poate justifica un prejudiciu moral, având în vedere că

ordinul în discuție a fost suspendat imediat după emiterea lui (14 zile) în

temeiul sentinței nr. 193 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava.

Împotriva sentinței nr. 31 din 1

februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art.

304

1

C. proc. civ.

In susținerea

recursului său, pârâtul a formulat următoarele critici:

Î

n mod eronat prima instanță a respins

excepția lipsei de obiect a acțiunii, ignorând

faptul că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp

cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și

chiar introducerii acțiunii.

Î

n mod netemeinic și nelegal instanța

de fond a admis cererea de anulare a Ordinului

nr. 2177 din 09 octombrie 2009. ca urmare a constatării

neconstituționalității actului normativ în temeiul

căruia a fost emis, tară a ține cont de faptul că

legalitatea ordinului contestat trebuia verificată

în raport cu

legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport de o împrejurare

ivită ulterior acestui moment. Astfel, susține recurenta-pârâtă că reclamantul

prin Ordinul nr. 2356 din 09 octombrie 2009, a fost eliberat din funcția

publică de conducere, de director coordonator în cadrul Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava. în aplicarea art. IX alin. (1

)

și (4) și art. V

din O.U.G. nr. 105/2009. Din acest considerent recurenta a arătat că

desființarea

funcției

intimatului-reclamant s-a produs

ope legis

, instituția publică fiind

obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale O.U.G. nr.

105/2009, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

În opinia recurentei-pârâte regula

care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus

regit actum, potrivit cu care o situație juridică produce acele

efecte care sunt prevăzute de legea civilă în

vigoare la data producerii ei.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât,

circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat

la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ. Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce

urmează a fi expuse.

În ceea ce privește prima critică de

nelegalitate, referitoare la greșita respingere de către curtea de apel a

excepției lipsei de obiect, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată,

având în vedere faptul că în pofida celor susținute de recurent, cererea de

anulare

ar fi putut fi respinsă ca rămasă

tară obiect numai dacă actul administrativ dedus judecății ar fi

fost

revocat de către autoritatea publică emitentă, situație ce nu poate fi reținută

din examinarea probelor administrate în cauză.

In ceea ce privește fondul cauzei,

este necontestat faptul că Ordinul nr. 2177 din 09 octombrie 2009 a fost emis

de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în

temeiul

art. IV

din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul

funcției publice,

precum

și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii

publice, precum și reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria

prefectului și cabinetul alesului local și ca urmare a abrogării O.U.G.

nr. 37/2009 prin art. XIV.

Este de asemenea de necontestat faptul

că temeiul legal al actului administrativ în

litigiu,

anume

art. IV

din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituțional

prin

Decizia nr. 1629 din

3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of., al României,

Partea

I,

nr. 28 din 14 ianuarie 2010.

Or, potrivit art. 147

alin. (1)

din Constituție, dispozițiile din

legile și ordonanțele în

vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz. nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Cum lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință

încetarea efectelor actelor

subsecvente emise în baza acestora, Înalta Curte constată, în acord cu cele

reținute și de prima instanță, că ordinul de eliberare din funcție a

reclamantului este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituția României, republicată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței

nr. 31 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.