ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 58 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.S., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

și ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, a anulat Ordinul

nr. 2389 din 9 octombrie 2009 emis de acest din urmă pârât și a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii actului

respectiv, cu plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada cuprinsă

între data eliberării din funcție și reîncadrarea efectivă în funcția deținută

anterior.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul

contestat, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director

coordonator adjunct al Unității Fitosanitare în cadrul Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, la data expirării termenului de preaviz,

actul fiind emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri

privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală,

cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Or, reține prima

instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009

este

de

natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, cu

consecința repunerii părților în situația avută anterior emiterii acestuia.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea

cererii de recurs, recurentul arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de

fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a constatării

neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a

ține cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu

legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport cu o

împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține

recurentul că, prin ordinul contestat, intimatul-reclamant a fost eliberat din

funcția publică de conducere, de director coordonator în cadrul Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în aplicarea art. IV din O.U.G.

nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se, așadar, în

temeiul legii; autoritatea recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în

conformitate cu dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în

vigoare la data emiterii ordinului contestat.

In opinia

recurentului, regula care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată

în adagiul

tempus regit actum

, conform căruia o situație juridică

produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data

producerii ei.

Totodată, arată

recurentul, instanța de fond trebuia să rețină că cererea este lipsită de

obiect, de vreme ce actul contestat „a ajuns la termen anterior pronunțării și

chiar introducerii acțiunii" iar, potrivit legii, pentru a putea face

obiectul cererii de chemare în judecată, actul contestat trebuie să fie unul cu

executare succesivă, nu cu executare dintr-o dată, cum este în cazul de față.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prin Ordinul nr.

1425 din 28 mai 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale, intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator

adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în

baza art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost

declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul

contestat în cauză, nr. 2389 din 9 octombrie 2009, având același emitent, s-a

dispus ca, după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea atât a

ordinului de numire în funcție a intimatului-reclamant, cât și a contractului

de management nr. 90 din 28 mai 2009, încheiat între părți.

Temeiul juridic

al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl

constituie art.

IV

și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009,

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1) lit. h)

din contractul de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin Decizia nr.

1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art.

IV,

art.

V,

art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând,

în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul

administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a

naturii juridice a contractului de management.

De asemenea,

funcția publică din care a fost eliberat intimatul-reclamant a fost înființată

prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa cum s-a arătat, a fost, și ea, declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Așa fiind,

instanța de fond a reținut corect că actul administrativ contestat a fost

lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale

susmenționate.

In legătură cu

acest aspect, nu poate fi reținută susținerea recurentului-pârât, potrivit

căreia ordinul contestat își păstrează validitatea deoarece ordonanțele de

urgență erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de

finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea

sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor legale contrare

Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Hotărârea

recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării

intimatului-reclamant în funcția deținută anterior ordinului anulat și

întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente

ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului

expus anterior, cu privire la încetarea funcției.

Așa cum s-a

arătat mai sus, ordinul de numire a intimatului în funcția de director

coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Dolj și contractul de management al acestuia au fost încheiate în temeiul art.

III din O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, în

raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste

modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi

desființată, instanța de fond în mod greșit apreciind că intimatul-reclamant

mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost

afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost

înființată.

Această

concluzie este susținută și de considerentele deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010

ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate

asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior

promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de

director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la

conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară

modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta

fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două

ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită

și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

In ceea ce

privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate

reclamantului de prima instanță, se va reține că, într-adevăr, punerea în

aplicare a celor două acte normative, prin numirea și revocarea din postul de

director coordonator a intimatului-reclamant, în interval de numai 5 luni, din

motive ce exclud culpa acestuia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei

sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce

se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în

vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit

încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în

sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel

moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului

anulat la plata, de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă

o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat

intimatului-reclamant.

Referitor la

critica recurentului, potrivit căreia în mod greșit a apreciat prima instanță

că ordinul contestat poate face obiectul cererii de chemare în judecată, față

de caracterul acestuia de act cu executare dintr-o dată, Înalta Curte consideră

că argumentele invocate se referă la procedura suspendării actului

administrativ, analiza lor fiind lipsită de finalitate, în condițiile în care

prin hotărârea atacată instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la o

asemenea procedură.

Prin raportare

la acțiunea în anularea actului administrativ, ce face obiectul analizei în

cauza de față, raționamentul recurentului-pârât este lipsit de fundament

juridic, pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu face distincție între

tipurile de acte administrative ce pot face obiectul acțiunii în contencios

administrativ și, pe de altă parte, întrucât, ca regulă generală, întoarcerea

executării este o consecință firească a desființării unui act juridic deja

executat.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în

parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței nr. 58 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge

capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului C.S. în funcția de

director coordonator adjunct al Unității Fitosanitare, din cadrul Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj.

Obligă pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, de la data eliberării

din funcție și până la data pronunțării prezentei decizii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.