ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5204/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 29

din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta V.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a

anulat Ordinul nr. 1917 din 8 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității

pârâte. Prin aceeași sentință, au fost respinse excepțiile lipsei plângerii

prealabile și lipsei de obiect a acțiunii, precum și cererea de suspendare a

executării actului anulat.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin

ordinul contestat, emis de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, s-a

dispus față de reclamantă, având funcția de director coordonator în cadrul

ITCSMS Vrancea, încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1245 din 28 mai 2009

având același emitent, de numire a reclamantei în funcția deținută, actul fiind

emis în temeiul prevederilor art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

Or, reține

prima instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie

2009 este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea cererii de recurs, se arată că în mod netemeinic și nelegal instanța

de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a

constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost

emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în

raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale și nu în raport de o

împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține

recurentul că, prin ordinul contestat, intimata-reclamantă a fost eliberată din

funcția publică de conducere în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009,

desființarea funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii;

autoritatea recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în conformitate cu

dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data

emiterii ordinului contestat.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prin

Ordinul nr. 1245 din 28 mai 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurii și

dezvoltării rurale, intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director

coordonator în cadrul ITCSMS Vrancea, în baza art. III alin. (3)-(10) și (12)

din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin

ordinul contestat în cauză, nr. 1917 din 08 octombrie 2009 având același

emitent, s-a dispus ca, după un preaviz de 15 de zile, să înceteze

aplicabilitatea Ordinului nr. 1245 din 28 mai 2009, de numire în funcție a

intimatei, precum și a contractului de management încheiat între părți.

Temeiul

juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl

constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din

Legea nr. 53/2003 - C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de

management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art.

V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ

de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

De

asemenea, funcția publică ocupată de intimata-reclamantă a fost înființată prin

O.U.G. nr. 37/2009, care a fost și ea, declarată neconstituțională prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Or,

lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept

consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora,

astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte

juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

De altfel

în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28

februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu

conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au

fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. l pct. 1-5 și 26, art. III,

art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Așadar, în

raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste

modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi

desființată.

Drept

urmare, cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele

efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că

atât ordinul de numire în funcție a intimatei-reclamante, cât și cel prin care

s-a dispus încetarea acestui act și a contractului de management încheiat între

părți, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind

emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

Într-adevăr,

este cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia

recurentul-pârât a emis ordinul de eliberare din funcție a

intimatei-reclamante, adică O.U.G. nr. 105/2009, a afectat legalitatea

ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica soluția instanței de

fond, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte

juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ în

executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru

considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 29 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.