ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1381/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 485/F din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata G.L. la pedeapsa de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 02 septembrie 2011 până la punerea în libertate prin decizia penală nr. 3347 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 19 și art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro și s-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța D.N.A din 05 septembrie 2011. A fost obligată inculpata la 5.200 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 23 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata G.L., pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000.

Starea de fapt reținută în actul de sesizare este următoarea: Ancheta penală a fost declanșată ca urmare a denunțului formulat de către inspectorul de poliție R.L., ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul nr. 1, care a denunțat fapte de corupție săvârșite de G.L., avocat în cadrul Baroului București. S-a reținut, astfel, că în cursul anului 2010, a fost înregistrat cu număr unic Dosarul nr. 4005/P/2010 având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșite de M.P.C., administrator al SC B.T.S.M. SRL, cercetările fiind efectuate inițial de către agentul de poliție I.M., din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.

În cursul lunii iunie 2011, cauza penală a fost repartizată spre instrumentare inspectorului de poliție R.L., împuternicit la comanda Biroului nr. 1 din cadrul Serviciului de Investigare a Fradelor, sub supravegherea procurorului C.N., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Procurorii și polițiștii, cu sprijinul organelor fiscale, au reținut în timpul cercetărilor că SC B.T.S.M. SRL nu funcționa la sediul social declarat, precum și că, în urma activităților comerciale desfășurate, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 3.000.000 RON. M.P.C., care avea calitate de învinuit în Dosarul nr. 4005/P/2010, angajase, ca apărător ales, pe G.L. În data de 19 august 2011, R.L. a ridicat, în original, acte contabile ale SC B.T.S.M.

SRL de la G.L., aceasta prezentându-se cu documentele la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov, în urma unei solicitări adresate de către această instituție. Ulterior, ca urmare a insistențelor repetate ale avocatei, precum și în vederea audierii învinuitului M.P.C., ofițerul de poliție judiciară R.L., a stabilit ca termen ziua de 25 august 2011, dată la care la sediul S.I.F. Ilfov s-a prezentat doar G.L., care i-a spus polițistului că M.P.C. refuză să răspundă citației. Cu aceeași ocazie, G.L. i-a reproșat ofițerului de poliție R.L. faptul că a ridicat documentele contabile de la ea, susținând că învinuitul era deranjat de acea situație și că îi adresa amenințări, împreună cu alte persoane.

G.L. i-a propus inspectorului de poliție să rezolve problema, sens în care i-a prezentat ca soluție, distrugerea documentelor originale, pe care le ridicase de la ea în ziua de 19 august 2011. La această dată, în jurul orei 09,30, învinuitul și avocata s-au prezentat în biroul inspectorului de poliție, M.P.C. fiind audiat cu privire la obiectul cauzei în care era cercetat. După ascultarea lui, avocata i-a cerut învinuitului să părăsească încăperea, iar după ce a rămas singură cu ofițerul de poliție, G.L. i-a spus lui R.L. că în situația în care „nu se va atinge” de M.P.C., C.C., C.S. și de reprezentantul SC A.C. SRL, îi va remite suma de 10.000 euro. Înainte de a pleca , avocata a stabilit o nouă întâlnire cu ofițerul de poliție judiciară în ziua de 30 august 2011, ora 12,00, în vederea punerii la dispoziție a unor documente.

Cu privire la oferta făcută de G.L., în legătură cu modul de instrumentare al dosarului, R.L. a relatat colegilor săi P.R. și M.I.G., precum și procurorului care supraveghează activitățile de cercetare în Dosarul nr. 4005/P/2010, C.N. Întâlnirea celor doi a fost amânată pentru data de 31 august 2011. În ziua stabilită, în jurul orei 14,30, G.L. s-a deplasat la Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind însoțită de M.I. și M.G. La un moment dat, profitând că a rămas în birou doar cu ofițerul de poliție, G.L. a reluat discuțiile purtate anterior cu acesta, asigurându-l că în ziua de 02 septembrie 2011 îi va remite 10.000 euro, urmând ca în schimbul sumei de bani R.L. să nu își exercite atribuțiile de serviciu în condițiile legii, mai exact să procedeze în așa fel încât persoanele menționate de avocată să obțină o soluție de netrimitere în judecată pentru infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite.

Întreaga discuție purtată de ofițerul de poliție cu avocatul și cu ceilalți doi bărbați a fost înregistrată audio-video cu tehnică specială. În data de 02 septembrie 2011, în jurul orelor 13,45, G.L. s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, la biroul ofițerului de poliție judiciară R.L. G.L., în calitate de apărător ales al învinuitului M.P.C., a remis inspectorului principal R.L. suma de 10.000 euro, aflată într-o coală de hârtie format A4, conform promisiunii anterioare, scopul fiind ca ofițerul de poliție judiciară să adopte o soluție favorabilă, în sensul netrimiterii în judecată a lui M.P.C., care avea calitatea de învinuit și de a nu efectua cercetări față de M.G., C.C., C.S.

în Dosarul nr. 4005/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. G.L. a fost surprinsă în flagrant delict de Direcția Națională Antirocupție - Serviciul Teritorial București imediat după remiterea sumei de bani lui R.L. Discuțiile purtate de G.L. și R.L. au fost înregistrate cu tehnică specială, audio-video, fiind surprinse momentele în care avocata a remis ofițerului de poliție judiciară suma de 10.000 euro într-o coală de hârtie format A4 și când acesta din urmă a verificat conținutul. În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: - declarații denunțător R.L. din 31 august 2011, 02 septembrie 201; - declarații M.I.D.

din 31 august 2011 și 02 septembrie 2011; - declarație P.R. din 02 septembrie 2011; - adresa nr. 334572 din 02 septembrie 2011 al D.G.A. și procesul-verbal de verificare a lui R.L. întocmit de D.G.A.; - procese-verbale din 03 august 2011 de verificare la O.N.R.C. și în Tabloul Avocaților; - adresa din 02 septembrie 2011 a I.P.J. Ilfov – S.I.F. prin care înaintează în copie mai multe documente din Dosarul penal nr. 4005/p/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, precum și documentele solicitate; - procesele-verbale din 01 septembrie 2011, 02 septembrie 2011, 20 septembrie 2011, de redare în formă scrisă a mai multor convorbiri telefonice; - suport optic tip CD, ce conține listinguri telefonice; - proces-verbal din 21 septembrie 2011 - listing apeluri și comunicări telefonice; - procese-verbale din 01 septembrie 2011 și 02 septembrie 2011 de redare a dialogurilor purtate între R.L.

și G.L. înregistrate în mediu ambiental în datele de 31 august 2011 și 02 septembrie 211; - proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșa fotografică anexă; - declarație inculpată G.L. din data de 05 septembrie 2011; - adresa din 06 septembrie 2011 a Baroului București; - 4 suporturi optice ce conțin interceptări telefonice, înregistrarea audio-video din 02 septembrie 2011 de la sediul I.P.J. ILFOV efectuată cu ocazia constatării flagrantului, precum și dialogurile dintre R.L. și G.L. din 31 august 2011 și 02 septembrie 2011, înregistrate în mediu ambiental la sediul I.P.J. Ilfov. În fața instanței, a fost audiată inculpata, care a declarat că recunoaște fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu și că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art. 320 1 C. proc.

pen. Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanța a verificat regularitatea actului de sesizare, precum și legalitatea și temeinicia arestării preventive, menținând starea de arest, inculpata fiind pusă în libertate ulterior, prin decizia penală 3347 din 29 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Verificând actele și lucrările dosarului, conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., prima instanță a constatat că din probele administrate la urmărirea penală fapta inculpatei este corect stabilită și există în cauză suficiente date cu privire la persoana inculpatei care permit stabilirea unei pedepse. Astfel, situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost și situația de fapt pe care a reținut-o instanța, constatându-se că aceasta corespunde realității și este rezultatul probelor administrate.

De asemenea, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, dreptul la apărare al inculpatei a fost respectat, iar probele au fost administrate conform procedurii prevăzute de lege. La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și asigurarea atingerii scopului de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni prevăzut de art. 52 C. pen. Conduita anterioară comiterii faptei, precum și atitudinea de recunoaștere și regret a inculpatei, au fost reținute ca fiind împrejurări care atenuează răspunderea penală. Pe de altă parte, pericolul social al infracțiunii și împrejurările concrete în care a fost comisă, au fost reținute ca fiind împrejurări care agravează răspunderea penală.

Prima instanță a reținut, de asemenea, că insistența inculpatei în a da mită, împrejurarea că fapta s-a comis în sediul poliției, ceea ce arată o îndrăzneală și siguranță deosebite manifestate de inculpată și modul de înțelegere a acțiunilor sale, care se desprinde din convorbirile purtate atât cu denunțătorul, cât și cu M.P.C., constituie împrejurări care conduc la concluzia că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și pentru realizarea constrângerii și mai ales a reeducării, pedeapsa trebuie executată în regim de detenție. Împotriva sentinței penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.L., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., solicitând admiterea căii de atac promovate, menținerea cuantumului pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., ținând seama și de circumstanțele personale ale inculpatei. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează: Situația de fapt reținută de instanța de fond este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata a săvârșit infracțiunea art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000, de altfel aceasta recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta-inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate; și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatei, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acesteia. În ceea ce privește solicitarea inculpatei de schimbare a modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., se reține că aceasta este neîntemeiată, suspendarea condiționată a executării pedepsei nefiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei și periculozității făptuitoarei. Fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpatei nu se poate desprinde o asemenea concluzie, având în vedere calitatea în care a comis fapta, respectiv aceea de avocat, dar și insistența inculpatei în a da mită, împrejurarea că fapta s-a comis în sediul poliției. Inculpata, comițând fapta în circumstanțele anterior menționate, corect reținute de instanța de fond pe baza probelor administrate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea acesteia și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatei și, respectiv, sancțiunea aplicată acesteia.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurenta-inculpată apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele personale ale inculpatei, care este infractor primar, a avut o conduită corespunzătoare în fața organelor judiciare, are părinții bolnavi, având ea însăși probleme de sănătate, nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de schimbare a modalității de executare a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârii, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.L. împotriva sentinței penale nr. 485/F din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.