ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1784/2015

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la 10 septembrie 2003, pe rolul Tribunalului Cluj, R.C. și Y.A. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu O. Huedin prin P. și C.L.O. Huedin, modificarea în întregime a dispoziției nr. 492 din 14 iulie 2003 emisă de P.H. și, pe cale de consecință, restituirea în natură a imobilului situat în Huedin, județul Cluj către reclamanți, în calitate de moștenitori ai proprietarilor D.F. și S., decedați în Holocaust, precum și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cote egale de ½ în cartea funciară care va fi identificată. Tribunalul Cluj, secția I civilă, prin sentința nr. 615 din 6 aprilie 2005, a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanți împotriva pârâtului P.O.

Huedin din cadrul P. Huedin și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 492 din 14 iulie 2003 și l-a obligat pe pârât să se pronunțe, prin dispoziție, asupra măsurilor reparatorii solicitate de reclamanți pentru imobilul situat în Huedin, Piața Unirii, având în vedere concluziile de evaluare a experților C.G. și P.A. A respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtului C.L.O. Huedin. L-a obligat pe pârâtul P.O. Huedin să plătească reclamanților suma de 13.625.000 lei. S-a constatat că soluția de respingere a notificării prin dispoziția nr. 492/2003, cu motivarea nedovedirii dreptului de proprietate, respectiv nedepunerea actelor de proprietate tabulară în termenul considerat ca limită, este exagerată și nedovedită, în condițiile în care la dosarul instanței s-au depus extrase de carte funciară cu numele și prenumele antecesorilor reclamanților, care au însoțit și notificarea.

S-a constatat astfel că extrasul de CF nr. 661 Huedin nr. top.653 construcție și nr. top. 654 grădină sub nr. serial A + 15 și A + 16, precum și notarea naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950 de sub B 22 fac dovada susținerilor reclamanților, respectivele notații nefiind străine nici pârâților care au încercat să dovedească că imobilul aparține domeniului public al orașului Huedin. S-a reținut că aceasta nu exclude aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (constatându-se că imobilul constituie sediul P.O. Huedin și C.L.), iar la solicitarea reclamanților, instanța a dispus efectuarea a două expertize de evaluare, atât a construcției cât și a terenului. Prin decizia nr. 75/ A din 21 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de P.O.

Huedin și P. Huedin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins plângerea reclamanților împotriva dispoziției emise de primar. A menținut dispoziția de respingere a acțiunii față de C.L. Huedin. A respins apelul reclamanților împotriva aceleiași hotărâri. Prin decizia nr. 1381 din 29 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut, în esență, că cel puțin unul din reclamanți, R.C., a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

În privința reclamantului Y.A., având în vedere pe de o parte, că aprecierea calității sale de persoană îndreptățită s-a realizat în considerarea probelor insuficiente administrate până la acel moment și, pe de altă parte, caracterul devolutiv al apelului, s-a reținut ca la reluarea judecății să se țină seama, în limitele principiului disponibilității, de posibilitatea completării probatoriului sub acest aspect. Rejudecând, prin decizia nr. 64/ A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta R.C. și de pârâtul P.O. Huedin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantul Y.A.

A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P.O. Huedin, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta R.C. în contradictoriu cu această pârâtă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.C. împotriva pârâtului P. Huedin. A anulat în parte dispoziția nr. 492 din 14 iulie 2003 emisă de primar în ceea ce privește respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de reclamanta R.C. A menținut dispoziția nr. 492 din 14 iulie 2003 în ceea ce privește respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de Y.A. A stabilit dreptul reclamantei R.C. la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri bănești, pentru imobilul situat în Huedin, Piața Unirii, înscris în CF nr. 661 Huedin nr. top.

476, constând din: „casă din piatră (102) nr. 245, 4 spații de locuit și 2 spații pentru magazine și curte în suprafață de 105 stjp.”( = 378 mp), la valoarea de 216 euro/mp construit, respectiv de 74,60 RON/mp teren, conform expertizelor pentru teren efectuate de expert C.G. și pentru construcție, efectuată de expert P.A., care fac parte integrantă din decizie. A menținut restul dispozițiilor din sentința apelată. A respins, ca inadmisibil, apelul declarat de pârâta P.O. Huedin. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Y.A. împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe pârâtul P.O. Huedin la plata către reclamanta R.C. a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel, parțiale. Prin decizia nr. 1087 din 4 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta R.C.

și de pârâtul P. Huedin împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor celor două părți. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei referitoare la respingerea apelurilor declarate de reclamantul Y.A. și de pârâta P.O. Huedin. S-a reținut, în esență, că pentru clarificarea situației reale a imobilului, care reprezintă sediul actual al primăriei, se impunea ca prin expertizele efectuate să fie evidențiat și evaluat atât corpul vechi de clădire ce a fost preluată abuziv, cât și lucrările și extinderile noi, cu explicitarea modalității în care au fost executate, pe verticală și pe orizontală, în raport cu forma inițială a imobilului, examinarea efectuându-se astfel prin raportare la art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând după casare, prin decizia nr. 247/ A din 11 februarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta R.C. și de pârâtul P. Huedin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtului și a dispus anularea dispoziției nr. 492/2003 emisă de primar în ceea ce privește respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de R.C. A stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Huedin, Piața Unirii, înscris în CF 661 Huedin, nr. top.476 constând din casă din piatră (102) nr. 245, 4 spații de locuit și 2 spații pentru magazine și curte în suprafață de 105 stj.

A compensat parțial cheltuielile de judecată privind onorariile avocațiale achitate de părți și a obligat-o pe reclamantă la plata în favoarea pârâtului a sumei de 2000 lei onorariu avocațial, precum și la suma de 2600 onorariu expert. S-a reținut, pornind de la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că în cazul de față, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1087 din 4 martie 2013, a statuat că numai reclamanta R.C. are calitate procesuală activă pentru a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și, totodată, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 (forma inițială), în condițiile în care trebuia să aplice dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește starea de fapt, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că raporturile juridice nu sunt pe deplin lămurite, întrucât nu s-a clarificat situația imobilului în litigiu, impunându-se efectuarea unei noi expertize în construcții, care să evidențieze corpul vechi de clădire, preluat abuziv și lucrările de extindere pe verticală sau orizontală. În rejudecare, curtea de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în construcții pentru a clarifica situația imobilului solicitat prin notificare. Prin raportul de expertiză efectuat de expert F.V.

s-a stabilit că în Huedin, str. Horea județul Cluj au fost identificate două corpuri de clădire: corpul A și corpul B. Corpul A în formă de L situat în corpul intersecției str. Horea cu Piața Unirii, imobilul fiind ocupat actualmente de primărie sub nr. top 652-2 și acest corp de clădire nu constituie obiectul litigiului de față, dar în el se găsesc o parte din birourile și încăperile ocupate de P. Huedin. Corpul B situat cu intrare dinspre Piața Unirii, înscris pe nr. top 653 este o clădire de tip parter + etaj, cu fundații continue din beton și piatră, structura de rezistență a parterului este realizată pe cadre de beton și pereți, diafragme din zidărie de cărămidă peste care se situează un planșeu alcătuit dintr-o placă de beton armat.

Structura de rezistență a etajului este realizată din pereți, diafragme din zidărie de cărămidă peste care se situează un planșeu de lemn și acoperișul este realizat dintr-o șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă. Acest corp este situat pe vechiul amplasament al construcției. A fost evaluat imobilul la cca. 130.000 euro, echivalentul a 574.000 lei. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate în cauză de către apelantul - pârât și instanță, expertul a învederat instanței că actuala construcție supraterană nu corespunde cu vechea clădire menționată în cartea funciară, datorită stilului constructiv și a materialelor de construcție utilizate. Dacă imobilul preluat de la antecesorii reclamantei era o casă de piatră cu 4 spații de locuit și 2 spații pentru magazine, în prezent imobilul este un corp parter + etaj cu o suprafață utilă de 165,68 mp parterul și etaj cu 9 încăperi și o suprafață utilă de 168,85 mp.

Verificându-se planul cadastral s-a constatat că vechea clădire preluată de S.R. avea o suprafață construită de cca. 170 mp, iar actuala construcție are o suprafață construită de 204,61 mp și o suprafață desfășurată de 409,22 mp. În consecință, expertul a concluzionat că raportul dintre suprafața desfășurată actuală și cea inițială este de 409,22/170, adică 2,407. Totodată, s-a mai arătat că nu se poate identifica dacă mai există ceva din vechea clădire, deoarece posibilitățile de investigare sunt distructive, sunt necesare intervenții de amploare pentru a evidenția structura fundațiilor, respectiv săpături, dezveliri de fundații, de zidărie și betoane, carotări, penetrări și încercări distructive care ar presupune un alt tip de expertizare.

S-a constatat că imobilul inițial compus din 10 încăperi și o zonă de acces a fost modificat și etajat, dându-li-se încăperilor o altă compartimentare care să corespundă scopului în care imobilul este folosit în prezent. În prezent, nu mai poate fi identificată vechea construcție, deoarece pe acel amplasament se află o nouă construcție, edificată după demolarea sau extinderea fundației inițiale. Atașat la raportul de expertiză s-au depus și fotografii ale imobilului în litigiu în forma existentă înainte de preluare, din care a rezultat, fără echivoc, că imobilul era o clădire edificată pe un singur nivel, situată între corpul A al primăriei de azi (menționat în raportul de expertiză ca fiind o clădire parter + etaj) și o altă clădire cu parter și etaj, după cum a reieșit din fotografii.

În prezent pe amplasamentul pe care era edificat imobilul în litigiu există o construcție parter + etaj, după cum a fost descris în raportul de expertiză și cum a reieșit și din fotografiile recente ale imobilului. În cauză a fost administrată și probațiune testimonială, din depoziția martorului rezultând că imobilul în litigiu a aparținut numitului D., avea destinația de tipografie și era o construcție edificată pe un singur nivel, parter. Martorul a mai precizat că după ce a fost preluat imobilul de către S.R., construcția a fost modificată și extinsă, astfel încât corpul A al primăriei de azi a fost unit cu clădirea alăturată, rezultând corpul B al construcției de azi, compus din parter + etaj.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că imobilul preluat de la antecesorii reclamantei a fost o construcție pe un singur nivel, iar în prezent aceasta este parter + etaj, constatându-se totodată și o dublare a suprafeței utile față de imobilul preluat. Mai mult, în raportul de expertiză s-a constatat că, corpul B prezintă soluții constructive diferite față de imobilul inițial. Etajul a fost edificat pe verticală, iar aria noilor corpuri însumează peste 100 % din aria desfășurată a construcției existente anterior preluării. Curtea de apel a mai constatat că imobilul în litigiu a fost transformat, i-au fost adăugate corpuri de zidărie prin etajare, care reprezintă peste 100 % raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

Mai mult, transformările imobilului au avut așa o amploare încât vechea construcție nu a mai putut fi identificată, neavând utilizare independentă încât să permită restituirea acelui corp în natură. Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a reținut că reclamanta nu mai poate beneficia de restituirea în natură a imobilului, ci doar de măsuri reparatorii în echivalent, măsuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Reclamanta a solicitat prin apelul declarat ca măsurile reparatorii să fie stabilite de instanță și instanța să determine cuantumul despăgubirilor în baza expertizelor efectuate. Curtea de apel, aplicând decizia în interesul Legii nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că este fondat primul motiv de apel invocat de reclamantă și a stabilit îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor legale.

În ceea ce privește a doua critică, respectiv ca instanța să determine cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta este îndreptățită să le primească, curtea de apel a constatat că acest motiv de apel nu este fondat. A reținut că după soluția de condamnare a României în cauza Atanasiu, legislația în materia măsurilor reparatorii acordate în echivalent s-a modificat, fiind adoptată Legea nr. 165/2013, care are dispoziții tranzitorii, în sensul că măsurile prevăzute de această lege se aplică și în cauzele care sunt pe rolul instanței. Prin urmare, fiind vorba de un raport juridic în desfășurare, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1087 din 4 martie 2013, pronunțată în recurs în prezentul dosar, anterior casării, a aplicat dispozițiile Legii nr. 165/2013.

S-a constatat că apelul declarat de pârâtul P.O. Huedin are critici referitoare și la lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei R.C. la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece aceasta nu ar fi făcut, în opinia apelantului, dovada calității de moștenitoare a proprietarilor tabulari. Curtea de apel a reținut că în etapele procesuale anterioare această problemă a fost soluționată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta R.C. este moștenitoarea proprietarilor tabulari D.N. și K.S., așa încât nu a reanalizat și aceste motive de apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ., pârâtul P.O. Huedin, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației reclamantei împotriva dispoziției nr. 492/2003. A arătat, în esență, că reclamanta nu a depus în termen legal actele care dovedesc moștenirea, respectiv dreptul de proprietate, în susținerea notificării, astfel încât este corectă soluția de respingere adoptată prin dispoziția contestată. S-a prevalat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, a căror interpretare a apreciat că fost corect și legal realizată. Faptul că în timp, pe parcursul judecării litigiului, pe rolul instanțelor de judecată au fost depuse de reclamantă, suplimentar, și alte acte privitoare la dreptul de proprietate sau calitatea succesorală, recurentul l-a considerat ca nefiind de natură a suplini nedepunerea acestora odată cu notificarea, respectiv până la expirarea termenelor prelungite.

Recursul este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod. Or, în speță, recurentul, deși a precizat formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurentul nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Se observă astfel că motivele de recurs privesc exclusiv considerații legate de nedepunerea în termenul legal, de către reclamantă, a actelor doveditoare (referitoare la moștenire, respectiv la dreptul de proprietate), în susținerea notificării. Se reține, însă, că acest aspect, soluționat anterior, nu a făcut obiectul deciziei pronunțate în apel, a cărei judecată a pornit de la cele statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare nr. 1087/2013 a Înaltei Curți, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a înțeles să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existența judecății anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l respectiva decizie. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din același cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul P.O. Huedin împotriva deciziei nr. 247/ A din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2015.