ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 3 iunie 2009,

reclamanții C.l., C.M.A. și C.L.C. au solicitat să se constate nulitatea

absolută a Dispoziției nr. 1201 emisă la data de 20 martie 2006 de primarul

municipiului Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 648 din

12/A/2013, Tribunalul Cluj a respins excepția prescripției extinctive a

dreptului la acțiune, invocată de pârâtul D.S.P.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților municipiul Cluj-Napoca și Instituția prefectului

județului Cluj și a respins acțiunea reclamanților fața de acești pârâți, ca

fiind formulată împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea

civilă formulată de reclamanții C.I., C.M.A. și C.L.C. în contradictoriu cu

pârâții D.S.P. și primarul municipiului Cluj-Napoca.

Cu privire ia excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților instituția prefectului Cluj și

municipiul Cluj-Napoca, Tribunalul a reținut că potrivit art. 20 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile

reparatorii în echivalent se acordă, sau, după caz. se propun prin dispoziție

motivată a primarului; în atare situație, municipiul Cluj-Napoca și Instituția

prefectului nu au stabilite, în mod legal, atribuții cu privire la cererea

reclamanților.

în ceea ce privește excepția

prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamanților, Tribunalul a

reținut că prin adresa din 21 iulie 2006 emisă de primăria municipiului

Cluj-Napoca s-a comunicat reclamanților faptul că în data de 14 iulie 2006

imobilul în discuție a fost predat noului proprietar, respectiv pârâtului

D.S.P., prin împuternicit W.I., în baza procesului-verbal de predare-primire

din 7 iunie 2006. Reclamanții sunt terți față de dispoziția contestată și au

solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 1201 din 20 martie

2006 prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj-Napoca la data de 3

iunie 2009, înăuntrul termenului de 3 ani de prescripție extinctivă.

Pe de altă parte, raportat la motivul

invocat în susținerea nulității absolute a dispoziției contestate și anume,

fraudarea legii în sensul că s-a restituit un alt imobil care nu aparținea

antecesorului pârâtului, instanța a apreciat că în speță, nerespectarea legii

constituie o cauză de nulitate absolută care poate fi invocată oricând,

acțiunea reclamanților fiind imprescriptibilă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut

că prin Dispoziția nr. 1201 din 20 martie 2006 emisa de primarul municipiului

Cluj-Napoca s-a dispus restituirea în natură a apartamentului înscris în cartea

funciară colectivă și cartea funciară individuală și cota de 56/440 parte din

terenul înscris în cartea fiinciară din imobilul situat în Cluj pârâtului

D.S.P. domiciliat în Germania, orașul Munchen. Pentru restul imobilului

revendicat, respectiv pentru apartamentele, înstrăinate în baza Legii nr. l

12/1995 și pentru terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv -titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții locuiesc în apartamentul

nr. 7 situat în Cluj-Napoca Cluj, In baza contractului de închiriere încheiat

cu Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca pe perioada 8 aprilie 1999-8

aprilie 2004, prelungit prin act adițional.

Totodată, s-a reținut că prin sentința

civilă nr. 863 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca,

rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2563/R din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, s-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului

D.S.P. să încheie contract de închiriere pe o durată de 5 ani cu privire Ia

apartamentul situat în Cluj-Napoca Cluj.

De asemenea, prin Decizia civilă nr.

1243/R din 8 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a constatat

irevocabil că imobilul situat în Cluj-Napoca Cluj, ce a fost evidențiat în

cartea funciară Cluj-Napoca, casă și teren, a fost preluat fără titlu valabil

în proprietatea statului. în considerentele acestei decizii, s-a reținut că

imobilul înscris în cartea funciară Cluj a fost proprietatea tabulară a

antecesorului pârâtului, numitul D.M., fiind naționalizat în baza Decretului

nr. 92/1950.

În susținerea nulității absolute a

dispoziției contestate, reclamanții au arătat că nelegal a fost restituit

pârâtului imobilul din str. X (respectiv apartamentul nr. 7 care nu era vândut

la data notificării și pentru restul apartamentelor s-au propus despăgubiri),

deși antecesorul său nu a fost. proprietarul tabular al acestui imobil.

Reclamanții au susținut că în

realitate, antecesorul pârâtului, numitul D.M. a fost proprietarul tabular al

imobilului din str. X. Potrivit evidențelor de carte funciară, imobilul

naționalizat de la antecesorul pârâtului a fost compus din casă cu 3 camere, 1

bucătărie și dependințe la parter, iar la subsol 1 cameră, 1 bucătărie și

dependințe, apoi curte și grădină în fosta str. X și nu compus din 8

apartamente și situat în fosta str. X.

Reclamanții au arătat că eroarea

produsă s-a datorat mențiunii false înscrise de mână - constând în str. X - în

cererea înregistrată la secția de carte funciară din 1955, cu ocazia

intabulării dreptului de proprietate al Statului român asupra imobilului

înscris în cartea funciară, urmare a naționalizării.

Reclamanții au depus la fila 60 o altă

copie a aceleiași cereri care, însă, nu poartă numărul de înregistrare la

secția de carte funciară, unde este menționat același imobil înscris în cartea

funciară, dar nu apare scris de mână str. X, au susținut că în mod fraudulos

nr. administrativ 1 s-a transformat în nr. 9.

În raport de ceie invocate, instanța a

analizat cronologic situația de fapt și juridică a imobilului, ținând seama și

de faptul că nu întotdeauna în cartea funciară este descrisă componența unui

imobil și că numerele administrative pot suferi modificări în timp putând să

intervină o renumerotare a imobilelor.

Imobilul înscris în cartea funciară,

descris ca fiind compus din casa din cărămidă, acoperita cu țiglă, compusă din

la parter: 3 camere, 1 bucătărie și dependințe; la subsol din: 1 cameră, I

bucătărie și dependințe, apoi curte și grădină în suprafață de 213 stj. în str.

X a fost proprietatea tabulară a antecesorului pârâtului, numitul D.M. Acesta

și-a înscris dreptul de proprietate în baza Încheierii nr. 3640 din 8 martie

1938, în cartea funciară menționându-se că „în locul imobilelor vechi din

cartea funciară înlocuită se înscrie imobilul nou distribuit prin

comasație."

Apoi, în baza Decretului nr. 92/1950,

imobilul a fost naționalizat de la antecesorul pârâtului, numitul D.M. și

preluat prin procesul-verbal din 20 aprilie 1950.

Statul român și-a înscris dreptul de

proprietate asupra imobilului din cartea funciară Cluj, prin Încheierea nr.

4358 din 30 noiembrie 1955.

Așa cum rezultă din anexa la Decretul

de naționalizare nr. 92/1950, la poziția 153 s~a menționat ca se naționalizează

de la numitul D.M. imobilul din str. X și este descris ca având parter și 3

etaje și compus din 9 apartamente. Că această apartamentare a imobilului din

str. X exista la data preluării reiese și din procese!e-verbale întocmite la

data de 20 aprilie 1950 de către Comitetul. Provizoriu al orașului Cluj și

aflate în copie la filele 186-193, prin care au fost înștiințați chiriașii

apartamentelor 1-8 că în baza Decretului nr. 92/1950, apartamentele în care

locuiesc cu chirie au devenit proprietatea Statului român.

Așadar, contrar susținerilor

reclamanților, la data naționalizării imobilul era compus din 9 apartamente,

însă construcția nu era descrisă în evidențele de carte funciară.

Această situație reiese și din

procesul-verbal pentru impunerea veniturilor din proprietățile clădite pentru

perioada de recensământ 1942-1946 încheiat la data de 13 iulie 1945 și

înregistrat la comuna Cluj. Din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că

antecesorul pârâtului, numitul D.M. avea la acea dată în proprietate imobilul

din str. X și că imobilul era compus din 9 apartamente.

Apoi, prin contractul de închiriere

înregistrat la Administrația financiară Cluj sub nr. 11637/1945, antecesorul

pârâtului a închiriat locuința proprietate personală situată în str. X din

Cluj-Napoca la K.A.

Ulterior, din contractul de închiriere

înregistrat la Secțiunea financiară Cluj la data de 29 noiembrie 1949 reiese că

antecesorul pârâtului, D.M. era proprietarul locuinței situate în Cluj din mun,

Cluj-Napoca, pe care a închiriat-o pe perioada 1 noiembrie 1949-1 mai 1950

soției iui K.A. Câtă vreme aceste contracte au fost înregistrate la organele

fiscale ale municipiului Cluj-Napoca înseamnă că antecesorul pârâtului, D.M.

figura în evidențele acestora din anul 1949 ca având în proprietate imobilul

din str. X din municipiul Cluj-Napoca.

O nouă împărțire a aceluiași imobil

prevăzut înscris în cartea funciară Cluj situat în Cluj s-a efectuat în anul

1996, așa cum rezultă din documentația aflată la filele 209-224 și din

mențiunile din cartea funciară a imobilului potrivit încheierii din 9 noiembrie

1996.

Astfel, așa cum rezultă din cartea

funciară imobilul prevăzut cu nr. top a fost împărțit. în două parcele:

- prevăzut - teren cu construcții în

suprafață de 327 mp.;

- prevăzut - teren-curte în suprafață

de 440 mp.

Imobilul prevăzut, s-a transcris în

cartea funciară colectivă  și cartea funciară individuală nou înființată, în

favoarea Statului român. Imobilul prevăzut, înscris în cartea funciară  Cluj

situat în str. X este descris ca având 8 apartamente.

Pârâtul a solicitat în temeiul Legii

nr. 10/2001 restituirea imobilului situat în str. X înscris în cartea funciară

Cluj, astfel cum rezultă din notificările înregistrate la B.EJ. din 29 iunie

2001.

Este adevărat că în notificarea din 29

iunie 2001 s-a solicitat restituirea imobilului din str. X însă, în cazul

ambelor notificări, dovada proprietății s-a făcut cu cartea funciară Cluj

pentru imobilul și cartea funciară 123823 Cluj, unde apare înscris imobilul cu

8 apartamente, dezmembrat din imobil.

Astfel, instanța de fond a constatat

că pârâtul a solicitat restituirea unui singur imobil pentru care s-au depus

cartea funciară Cluj și cartea funciara  Cluj. Dacă ar fi deținut două

proprietăți imobiliare ar fi fost necesar să se depună cărțile funciare și

pentru celălalt imobil» ceea ce nu s-a realizat,

Din harta realizată la nivelul anului

1940 reiese că imobilul are o singură amplasare care se regăsește și în planul

de situație întocmit cu ocazia efectuării documentației de împărțire din anul

1996 și apare ca fiind situat în str X.

Din nota întocmită de Comisia tehnică

din cadrul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca în Dosarul intern nr.

4925 privind revendicarea imobilului situat în Cluj-Napoca str. X, s-a reținut

ca acest imobil figurează administrativ în str. X în anul 1938, apoi, din anul

1.945, în str. X, iar astăzi, urmare a schimbării denumirii străzii, imobilul

este înregistrat ca fiind cel din str X.

Preluarea abuzivă realizându-se în

temeiul Decretului nr. 92/1950, regimul juridic al imobilului în discuție este

guvernat de dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Față de cele reținute, instanța de

fond a apreciat că în mod corect a fost restituit pârâtului, în calitate de

moștenitor al defunctului D.M. imobilul pentru care a fost emisă de primarul

municipiului Cluj-Napoca Dispoziția nr. 1201 din 20 martie 2006, contestată,

respectiv cel prevăzut cu nr. top înscris inițial în cartea funciară 10733

Cluj, neconcordanțele cu privire la numărul administrativ neconfirmând că ar fi

fost vorba de două imobile distincte.

De asemenea, nici faptul că imobilul

din str. X s-a demolat nu are relevanță, cu privire la acest imobil nefiind

depus la dosar niciun document care să ateste că anterior demolării acesta ar

fi fost proprietatea antecesorului pârâtului.

Este adevărat ca pe un exemplar al

cererii de intabulare a Statului român, cel care a și fost înregistrat la

cartea funciară, apare adăugată cu scris de mână mențiunea str. X din

documentele întocmite cu ocazia naționalizării, raportat la evidențele din

cartea funciară, rezultă că a fost naționalizat imobilul prevăzut, înscris în

cartea funciară Cluj, fiind preluat de Ia proprietarul tabular D.M., tatăl

pârâtului și tot acest imobil a fost și restituit în baza Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 1079/A/2014 din 6

noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 648/2013 a

Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

A obligat apelanții să-i plătească

intimatului D.S.P. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut referitor la fondul cauzei că prin anexa decretului de

naționalizare statul recunoaște că Ia data preluării imobilul avea un număr de

9 apartamente, având parter și 3 etaje.

Faptul că în cartea funciară nu au

fost înscrise modificările aduse construcției este lipsit de relevanță, cu atât

mai mult cu cât construcția revenea proprietarului terenului în virtutea

accesiunii imobiliare, care era mod de dobândire extratabular, potrivit

dispozițiilor arî.26 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Faptul că Statul român nu a adus la zi

situația tabulară a imobilului la momentul în care și-a înscris dreptul de

proprietate este irelevant raportat la recunoașterea întinderii acestuia din

actul de preluare.

Sunt contestate contractele de

închiriere din care rezultă compunerea imobilului, contracte încheiate de

antecesorul pârâtului, pe motiv că ar exista la dosar probe din care rezultă că

acesta a plecat din țară împreună cu armata germană în anul 1944.

Cu alte cuvinte, reclamanții susțin că

adresa din care ar rezulta plecarea acestuia este veridică, în timp ce

contractele de închiriere și procesele verbale de impozitare pe mai mulți ani,

înregistrate Ia organele statului din acea vreme, din care rezultă numărul de

apartamente, sunt false.

în realitate, aceste procese verbale

se coroborează cu anexa decretului de preluare, au un caracter sistematic în

timp, adresa din care ar rezulta plecarea antecesorului pârâtului din țară

având un caracter neveridic și nu invers.

Reclamanții invocă o rezoluție

cenzurată de instanța penală, însă, în realitate, prin aceasta s-a constatat doar

prescripția răspunderii penale, fără a se statua asupra falsului.

Se mai susține că parcela a fost

dublată și că cea din cartea funciară ar corespunde parcelei pe care

actualmente este situat Monumentul eroilor anticomuniști.

Cercetându-se planul de situație al

străzii (fila 82 dosar judecătorie), rezultă că, într-adevăr, există două

parcele, însă prima instanță în mod corect a stabilit că cea greșită este cea

pe care este edificat monumentul la care fac referire reclamanții, întrucât

această parcelă este situată lângă parcela, în timp ce cealaltă parcelă cu

același număr topografic este situată lângă parcelele, știut fiind că atunci când

au fost făcute măsurătorile în vederea atribuirii numerelor topografice, celor

vecine li s-au acordat numere succesive, neexistând, astfel, posibilitatea unui

salt de genul celui susținut de reclamanți, decât printr-o eroare.

împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții C.l., C.M.A. și C.L.C., în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în

sensul admiterii apelului și modificării în tot a sentinței nr. 648/2013

pronunțată de Tribunalul Cluj, iar pe fond, admiterea acțiunii și constatarea

nulității absolute a dispozițiilor primarului nr. 1201/2006 și nr. 2701/2008,

acestea fiind emise pentru un imobil a cănii proprietate nu a fost dovedită a

fi aparținut autorului pârâtului D.S.P.

În baza primului motiv de recurs,

reclamanții au invocat faptul că instanța a interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 19 din Legea nr. 340/2004 și art. 16 alin. (2) cap. V, titlul

VII din Legea nr. 245/2005, care stabilesc că Instituția prefectului are

obligația de verificare și confirmare sau infirmare a propunerilor făcute de

comisiile iocaie, fără aceste verificări dosarele administrative neputând fi

trimise la A.N.R.P.

De asemenea, art. 20 din Legea nr.

340/2004 dă în sarcina prefectului verificarea măsurilor întreprinse de primar,

în calitatea sa de reprezentant al Statului, astfel că admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a instituției prefectului față de aceste

prevederi și raportându-se doar la prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001

apare ca nelegaiă.

Prin cei de-al doilea motiv de recurs,

reclamanții au arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că în anexa la

decretul de naționalizare a fost trecut imobilul situat pe Cluj și că acest

imobil, conform anexei, are 3 etaje și 9 apartamente, instanța a considerat că

întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul de preluare

și "faptul că în cartea funciară nu au fost înscrise modificările aduse

construcției nu are relevanță cu atât mai mult cu cât construcția revenea

proprietarului în virtutea accesiunii imobiliare."

Potrivit art. 24 din Legea nr.

10/2001, dreptul de proprietate se prezumă a fi cel din actui de preluare în

absenta unor probe contrare, iar din probele administrate în cauză reiese că a

fost trecut în proprietatea statului imobilul situat în str. X, casă curte și

gradină, cu suprafața de 213 stj., cuprins în cartea funciară în baza

Decretului nr. 92/1950, conform adresei din 1955 a I.L.L. Cluj și a Încheierii

nr. 4258/1955 a Tribunalului Popular, precum și a procesului verbal din 20

aprilie 1950, iar acest imobil avea doar parter și subsol și a fost demolat,

conform adresei din 30 septembrie 1997.

Instanța a înlăturat susținerile

reclamanților privind neautenticitatea contractelor de închiriere pentru

imobilul situat în Cluj, apreciind ca acestea se coroborează cu anexa de

preluare.

Or, contractul privește imobilul

situat în str. X, iar procesele verbale de impunere privesc un imobil situat în

str. X descris ca având parter, două etaje și 13 apartamente, care în mod

evident nu se coroborează nici cu anexa de preluare pentru imobil cu trei etaje

X și 9 apartamente și nici eu mențiunile din cartea funciară care privesc

imobilul din str. X și care era compus la data preluării din trei camere la

parter și o cameră și dependințe la subsol.

Imobilul din str. X este altul decât

cel din str. X, iar actele de proprietate privesc imobilul din str. X, care,

potrivit adresei 1997 a fost demolat, iar în locul său a fost ridicat

Monumentul eroilor anticomuniști.

Instanța a dat o interpretare greșită

și referatului de cercetare penală, apreciind că acesta nu a statuat nimic

asupra falsului.

În acest referat, organul de cercetare

penală a reținut că: "D.M. cu ocazia solicitării retrocedării a depus

același document dar care are în plus aplicat cu scris de mână str. X, ceea ce

demonstrează că acest înscris a fost inserat în fals, întrucât în documentul

original nu exista." In același referat se apreciază ca "este posibil

ca documentul în copie a procesului verbal de impunere a veniturilor pe

perioada 1942-1946 să fie falsificat, întrucât acesta nu conține semnătura și

ștampila, iar la poziția descrierea imobilului se face precizarea imobil compus

din 13 apartamente, ceea ce vine în contradicție cu documentația.", astfel

că singurul înscris ce face legătura între str. X este reținut ca fals de către

organele de cercetare penală.

Documentul ce atestă faptul că autorul

pârâtului ar fi părăsit țara în 1944 cu trupele germane a întărit apărările

reclamanților, însă instanța nu s-a aplecat și asupra celorlalte critici, care

privesc neconcordanța dintre copiile depuse la dosar de pârât în susținerea

dreptului său de proprietate.

Înscrisurile care atestă structura

proprietății și localizarea ei pe str. X sunt: extras de carte funciară, adresa

din 29 noiembri 1955 a întreprinderii de locuințe și localuri Cluj, Încheierea

nr. 4258/1955 a Tribunalului Popular al orașului Cluj, secția cărți funciare.

Toate probele reținute de instanță ca

făcând dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din str. V, devenit st.

Y, sunt contradictorii, nu sunt înscrisuri oficiale și autentice.

Actele oficiale atestă dreptul de

proprietate al antecesorului pârâtului pentru imobilul din X, imobil ce a fost

demolat.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că

este netemeinică și nelegală motivarea instanței referitoare la anexa la

decretul de naționalizare care se coroborează cu contractul de închiriere și că

este vina statului că nu a rectificat în cartea funciară structura imobilului

potrivit anexei. Orice modificare adusă imobilului de către proprietar trebuia

făcută în baza unei autorizații și trecută în cartea funciară, obligație ce nu

incumbă Statului.

Deși instanța a observat că pe planul

topografic există două parcele, din care prima este la capătul străzii, pe

locul unde se află Monumentul eroilor anticomuniști și unde în mod logic ar fi

fost Cluj, care conform adresei din 2007 a fost demolat, reține totuși că rsr.

corect al parcelei este cei de la nr. 9, iar cel pe care esîe monumentul este

eronat.

La dosarul administrativ există și

două adrese emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, referitor la

cererile de retrocedare, una pe numele pârâtului pentru imobilul situat în Cluj

și una pentru M.A., care a solicitat imobilul din Cluj - adresa din 30

septembrie 1997 prin care se atestă faptul că imobilul din Cluj, a fost

demolat.

Există și fotografii din Monografia

orașului Cluj, în care se vede unde era situat imobilul din Cluj și că acesta

era o clădire cu parter, ca cea descrisă în cartea funciară, pe locul unde

astăzi este amplasat Monumentul eroilor anticomuniști.

În mod evident anexa la Decretul nr.

92/1950 nu se coroborează cu nici unul din documentele reținute de instanță ca

fiind acte ce atestă proprietatea asupra imobilului de la numărul 9, astfel că

în baza actelor depuse de pârât la dosarul format în baza Legii nr. 10/2001 nu

se poate constata decât că imobilul de la nr. 1 nu mai poate fi restituit în

natură, ci urmează a se despăgubi, iar dispozițiile emise de primar sunt

nelegale, pentru un imobil a cărui dovada de proprietate nu există.

Recursul este nefondat, urmând a ft

respins, pentru considerentele ce succed:

Primul motiv de recurs vizează greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția

prefectului județului Cluj.

Condiția privind calitatea procesuală

pasivă presupune existența unei identități între persoana fizică ori juridică

chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea

imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii

stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În procedura de restituire a

imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritonală și, în

exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al

persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziția

motivată.

Cadrul procesual este circumscris obiectului

cererii și anume, constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 1201 emisă

la data de 20 martie 2006 de primarul municipiului Cluj-Napoca.

Cum prefectul județului Cluj este terț

față de raportul juridic născut din emiterea dispoziției atacate acesta nu are

calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la criticile formulate prin

cel de-al doilea motiv de recurs este de reținut, în prealabil, ca situația de

fapt astfel cum a fost stabilită de către instanțele fondului în baza

probatoriului administrat nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs

și, prin urmare, probele nu mai pot fi reevaluate, față de prevederile art. 304

C. proc. civ. Instanța de recurs poate doar să verifice legalitatea deciziei

atacate prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Pârâtul a criticat hotărârea instanței

de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de

proprietate se prezuma a fi cea care rezultă din actul de preluare.

Însă, în speță, instanțele fondului au

stabilit situația de fapt nu numai în baza datelor înscrise în actul de

preluare ai imobilului litigios, ci au analizat și celelalte înscrisuri depuse

la dosar.

Astfel, instanțele au constatat că

prin Decizia civilă nr. 1243/R din 8 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, s-a statuat irevocabil, cu putere de lucru judecat, că imobilul din

Cluj-Napoca, Cluj, evidențiat în cartea funciară Cluj-Napocaa fost preluat fără

titlu valabil și ca acest bun a aparținut antecesorului pârâtului, numitul

D.M., fiind naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, (filele 83-84 din

dosarul de fond).

Mențiunile de la poziția 153 din anexa

la decretul de naționalizare, potrivit cărora s-a preluat de la numitul D.M.

imobilul din Cluj, având parter și 3 etaje și compus din 9 apartamente se

coroborează cu procesele verbale din 20 aprilie 1950 emise de Comitetul

provizoriu al orașului Cluj, prin care chiriașii apartamentelor din imobil erau

înștiințați că acesta a devenit proprietatea Statului român,care va încasa

chiria pentru viitor, precum și restanțele, (filele 186-193 din dosarul de

fond).

Această stare de fapt privind

localizarea și componența imobilului ce a aparținut antecesorului pârâtului

D.S.P. reiese și din procesul-verbal de impunere din 13 iulie 1945, întocmit

pentru perioada 1942-1946, precum șt din contractele de închiriere încheiate de

autorul pârâtului cu familia K.A. în anii 1945 și 1949 și înregistrate la

organele fiscale ale municipiului Cluj-Napoca, (filele 150 și 194-196 din

dosarul de fond).

De asemenea, din harta întocmita la

nivelul anului 1940 și din planul de situație întocmit în anul 1996 rezultă că

imobilul înscris în cartea funciară Cluj (transcris în cartea funciară

colectivă Cluj și cartea funciară individuală, nou înființată, potrivit Încheierii

nr. 17112 din 9 noiembrie 1996) are o singură amplasare și este situat în Cluj.

(filele 149 și 209-218 din dosarul de fond).

Contrar susținerilor

recurenților-reclamanțs, înscrisurile coroborate de către instanțe cu datele ce

reies din actul de preluare reprezintă acte oficiale, ce emană de la instituții

ale statului și anume, hotărâre judecătorească, procese verbale, contracte de

închiriere înregistrate la organele fiscale, hartă și plan de situație.

În raport cu înscrisurile analizate,

instanțele fondului au constatat o situație de fapt care atestă prezumția de

proprietate instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, în cauză s-a făcut

aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 și s-a menținui dispoziția nr. 1201 din 20 martie 2006 emisă de

primarul municipiului Cluj-Napoca privind restituirea imobilului situat în

Cluj, ce a aparținut autorului petentuîui D.S.P. - în natură și cota de 56/440

parte din teren și prin echivalent pentru restul apartamentelor și terenul

aferent.

Intimatul-pârât a administrat probe

care fac dovada dreptului de proprietate al antecesorului său asupra bunului

revendicat și nu s-au depus probe contrare, așa cum susțin recurenții.

Astfel, s-a invocat referatul de

cercetare penală din 23 septembrie 2011 prin care s-a reținut că „faptele

reclamate sunt prescrise în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de

înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals" și

s-a propus neânceperea urmării penale față de D.S.P. și W.I. (mandatarul

părții).

Așadar, prin acest act nu s-a

constatat a fi fetse înscrisurile ce au făcut obiectul cercetării penale și

care sunt invocate de reclamanții C. ca făcând dovada că D.M. ar fi fost

proprietarul imobilului din Cluj: adresa din 24 noiembrie 1955 a Î.L.L, Cluj și

extrasul de carte funciară ce conțin adăugiri scrise de mână.

De asemenea, actul ce atestă faptul că

autorul pârâtului ar ft părăsit țara în 1944 cu trupele germane a fost

considerat neveridic de către instanța de apels fiind analizat în contextul

probator al cauzei. Acest înscris reprezintă o adeverință de înmânare a

corespondenței emisă la data de 25 iunie 1956 de către Tribunalul popular al orașului

Cluj, secția de carte funciară, referitor la Dosarul nr. 4358/1955 și poartă o

mențiune cu privire la o presupusă plecare din țară a numitului D.M. ce ar fi

avut loc cu 12 ani în urmă, respectiv în anul 1944, acesta fiind motivul

returnării corespondenței, neînmânată destinatarului, (fila 206 din dosarul de

fond).

În ceea ce privește susținerea

recurenților că în planul topografic există două parcele cu nr. 10924, instanța

de apel a constatat că parcela ce corespunde numărului administrativ 9 de pe str.

Arany Janos este situată într-o succesiune logică lângă parcele. Din releveu

rezultă aceeași succesiune logică de numerotare și pentru alte parcele situate

pe terenurile alăturate. (fila 101 din dosarul de fond).

Față de toate considerentele reținute,

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele

contestate și, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților urmând a fi

respins, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți vor fi obligați la plata către

intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei, reprezentând

onorariu de avocat, conform dovezii aflate la fila 20 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții C.I., C.M.A. și C.L.C. împotriva Deciziei nr. 1079/A

din data de 6 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurenții la plata sumei de

1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D.S.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

31 martie 2015.