ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1785/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.09.2021 pe rolul Tribunalului Cluj sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Cluj, prin prefect, Municipiul Cluj-Napoca prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, obligarea în solidar a pârâților la plata, în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 700.000 euro, reprezentând despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 252, art. 253 alin. (4), art. 1381, art. 1391 C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul Prefectul Județului Cluj a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin întâmpinare, pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința nr. 465/08.09.2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâți prin întâmpinările formulate; a respins excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului local al Municipiul Cluj-Napoca; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâții, în solidar, la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței; a obligat pârâții la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 465/A/15.12.2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelurile pârâților împotriva sentinței nr. 465/08.09.2022; a schimbat în parte sentința; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Cluj, Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect plata daunelor morale; a înlăturat din dispozitiv obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată; a menținut soluțiile cu privire la excepții; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe; a obligat reclamantul să plătească apelanților Instituția Prefectului Județului Cluj suma de 50 RON și pârâților Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca suma de 50 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 465/A/15.12.2022 a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că instanța de apel a aplicat/interpretat greșit dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 alin. (1), art. 1357 C. civ. Recurentul învederează că prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic provocat nu doar de perioada lungă de așteptare (23 ani), dar și de nemulțumirea și revolta cauzate de faptul că, prin conduita lor, intimații au părut să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul lor arbitru. Fapta ilicită a intimaților constă în depășirea unui termen rezonabil prevăzut de lege pentru soluționarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii, sens în care susține că există legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul moral suferit. Cât privește evaluarea daunelor morale, trebuie avută în vedere vârsta reclamantului și perioada lungă de timp în care disconfortul psihic a fost cauzat. Pretinde recurentul că valoarea sumei solicitate ca reparație a prejudiciului moral este calculată corect, cu respectarea precedentului judiciar al Înaltei Curți, pentru a nu deturna scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni un folos material injust. Intimații nu și-au executat sarcinile stabilite legale și, în urma demersurilor judiciare, prin decizia civilă nr. 1821/A/12.11.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj dreptul reclamantului este recunoscut parțial pentru 823 mp, sens în care a fost emis Ordinul Prefectului pentru această suprafață. Pentru suprafața de 137 mp ocupată de construcții încă nu au fost acordate despăgubiri. Susține că deși documentațiile au fost corecte și complete încă din data de 05.02.1998 (prima cerere), așa cum au constatat ulterior instanțele prin decizii definitive și/sau irevocabile, pârâții nu și-au executat sarcinile stabilite legal. Invocând prevederile art. 2528, art. 1381, art. 1391 C. civ., recurentul arată că sunt nefondate apărările intimaților privind excepția prescripției dreptului material la acțiune, în contextul în care paguba putea fi cunoscută la data de 12.11.2019. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale de folosință a Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, arată că acesta este autoritate deliberativă din cadrul administrației publice locale și are capacitate administrativă, inclusiv din punct de vedere procesual cu privire la hotărârile pe care le adoptă, iar decizia trebuie să îi fie opozabilă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, arată că fapta ilicită este producătoare de prejudicii atât în persoana reclamantului, cât și a autoarei sale (B., mama reclamantului), însă reclamantul a solicitat despăgubiri în nume propriu, ca beneficiar al măsurilor reparatorii, în calitate de fiu. Pe fondul cauzei, arată că instanța de apel a respins acțiunea reclamantului contrar tuturor dispozițiilor legale în materie, precedentului judiciar obligatoriu, principiilor de drept și doctrinei. Procedura de acordare de măsuri reparatorii/atribuire în proprietate prin Ordin de Prefect nu o fost nici un moment suspendată de vreo instanță sau dispusă de lege ca urmare a intervenției unor situații conflictuale paralele cu procedura reclamantului. Reclamantul și antecesoarele sale au fost lipsiți de folosința bunului încă din anul 1978. Procedurile excesiv de lungi au cauzat deteriorarea stării de sănătate și decesul tatălui, apoi al mamei reclamantului, afectând grav și iremediabil starea acestuia, care era unicul beneficiar al măsurilor reparatorii de la bun început. În materie civilă, termenul rezonabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenție începe să curgă, de principiu, de la data sesizării instanțelor, însă Curtea Europeană a statuat că în cazul în care sesizarea instanțelor este împiedicată, până la epuizarea unor proceduri prealabile, termenul va începe să curgă de la data declanșării acestor proceduri prealabile sesizării instanței (Cauza Vallee, hotărârea din 26 aprilie 1994). În susținerea motivelor de recurs, reclamantul redă considerente din hotărâri invocate cu titlu de practică judiciară. În esență, recurentul pretinde că dezlegarea instanței de apel contravine jurisprudenței Curții de la Strasbourg, întrucât era necesar a se avea în vedere caracterul prealabil al procedurii administrative, precum și faptul că această procedură prealabilă sesizării instanței de judecată era obligatorie, astfel că intervalul de referință, în cauză, era cel cuprins între momentul formulării notificării și cel al emiterii dispoziției de către entitatea notificată, în urma obținerii unui titlu executoriu cu acest obiect, obligație adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Având în vedere perioada de timp îndelungată înăuntrul căreia intimații au înțeles să nesocotească prevederile legale în materia retrocedării dreptului de proprietate, îndepărtându-se de scopul reparatoriu al dispozițiilor legale în materie și disconfortul psihic suferit de reclamant prin tratarea cu superficialitate a cererilor legale depuse, nerespectarea drepturilor prevăzute de lege și lipsa unor răspunsuri pertinente în condițiile în care s-a apelat și la demersurile judiciare, coroborat cu echivalentul unei lipse de folosință a imobilului (apreciat de un expert judiciar conform expertizei atașate ca fiind 1.000 euro/lună), o despăgubire de 70.000 de euro pentru 23 de ani de lipsă de folosință reprezintă, în opinia recurentului, o satisfacție echitabilă.

Apărările formulate în cauză La data de 18.04.2023 intimata Instituția Prefectului Județului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pretinde intimata că recurentul nu este titularul dreptului de despăgubire, ci moștenitorul defunctei B.- persoana care a suferit efectiv vătămările invocate în cuprinsul cererii- astfel că nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Învederează intimata că reclamantul (respectiv mama sa, B.), a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, încă din anul 2000, astfel că la momentul înregistării cererii deduse judecății, termenul de prescripție era împlinit. Cu privire la fondul cauzei, Instituția Prefectului Județului Cluj susține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât soluția instanței de apel este temeinică și legală. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către Instituția Prefectului Județului Cluj, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei întrucât acestea nu reprezintă critici concrete în raport de motivele invocate în memoriul de recurs. Susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar recurentul a solicitat despăgubiri în nume propriu- fiind beneficiarul direct al măsurilor reparatorii, în calitate de unic fiu și singurul beneficiar al bunului naționalizat-, iar nu în calitate de moștenitor al altei persoane. Invocând prevederile art. 2528, art. 1381, art. 1391, art. 252, art. 254 alin. (3) C. civ., învederează că este temeinică și legală soluția tribunalului privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Intimații Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca au formulat note de ședință prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, sens în care susțin că reclamantul nu deține un drept de creanță, că nu există un termen legal sau o hotărâre judecătorească care să oblige municipalitatea să soluționeze cererea. La 19.10.2023, recurentul a depus note scrise prin care solicită admiterea recursului și invocă jurisprudența națională. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Cu titlu preliminar, relativ la aspectele invocate în cuprinsul întâmpinării de către Instituția Prefectului Județului Cluj privind calitatea procesuală activă a reclamantului și sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată că acestea au făcut obiectul motivelor de apel ale părții, respinse de către Curtea de Apel Cluj și neatacate cu recurs, astfel încât au intrat sub autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 1349, art. 1357 C. civ. și art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale pretins a fi cauzate de nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate (de către autoarea reclamantului, B.- în calitate de moștenitoare a defunctei C., proprietara tabulară-) în perioada 1998-2001, cu privire la suprafața de teren de 960 mp, situată în Cluj Napoca, str. x, înscrisă în CF nr. x Cluj, nr. topo x. Tribunalul a apreciat că situația juridică supusă judecății intră sub incidența dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. și a statuat că sunt întrunite condițiile cerute de aceste texte de lege. Astfel, a reținut că fapta ilicită constă în nesoluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate într-un termen rezonabil, faptă ce a produs reclamantului o stare de nemulțumire și un disconfort psihic determinate de timpul lung de așteptare a soluționării cererii, de natură a justifica repararea prejudiciului, prin acordarea de daune morale. Considerentele Tribunalului Cluj privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și stabilirea daunelor morale în cuantum de 5.000 euro nu au fost validate de către Curtea de Apel Cluj. În esență, instanța de apel a statuat că reclamantul nu deține un drept de creanță în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și că nu există o legătură între nesoluționarea unei cereri formulată în baza legilor reparatorii și încălcarea unui drept asupra unui bun pe care, încă, nu l-a dobândit. Curtea de Apel Cluj a reținut că nu există un temei juridic sau o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească un termen în interiorul căruia pârâții să își îndeplinească obligațiile aferente derulării procedurii administrative reglementate de legile speciale. Judecând cauza în acești parametri, instanța de apel a realizat o analiză viciată și nelegală, cu nesocotirea elementelor de particularitate ale litigiului pendinte, în contextul în care, invocând răspunderea civilă delictuală, reclamantul a pretins caracterul nerezonabil al duratei procedurii de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 169/1997 de modificare a Legii fondului funciar nr. 18/1991. În concret, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral pretins a fi cauzat prin întârzierea soluționării cererilor formulate în temeiul legilor de reparație, înregistrate în perioada 1998-2001, invocând emiterea Ordinului nr. 403 abia în data de 9.12.2019 (privind atribuirea în proprietate a suprafaței de 823 mp din suprafața de 960 mp solicitată). În acest context, instanța de apel nu a identificat în mod corect fapta ilicită dedusă judecății- ca o condiție a răspunderii civile delictuale- ce constă în pretinsa încălcare a unui termen rezonabil privind soluționarea notificărilor adresate pârâților în condițiile legilor speciale. Reclamantul nu a dedus judecății un drept de creanță în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, după cum nu a invocat calitatea de creditor a unei obligații de a face. Analiza solicitată de către reclamant a fost în mod greșit refuzată sub motiv că legea specială nu reglementează un termen de soluționare a cererilor, în contextul în care partea a pretins examinarea jurisprudenței instanței de contencios european privind obligația statelor de a respecta un termen rezonabil în soluționarea cererilor formulate în temeiul legilor naționale, cereri prin care se declanșează o procedură administrativă obligatorie, prealabilă, sesizării instanței de judecată. Răspunderea civilă delictuală - art. 1349, art. 1357 C. civ.- invocată de către recurentul-reclamant, constituie remediul din dreptul intern susceptibil a permite instanței naționale evaluarea pretinselor încălcări ale dispozițiilor art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, care se referă la noțiunea de "proces echitabil", ce include și componenta examinării cererii într-un termen rezonabil. În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autoritățile publice au obligația de a proceda într-un termen rezonabil și de a înlătura orice obstacol din calea realizării drepturilor persoanelor fizice, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil reprezentând o garanție institută de art. 6 din Convenție care privește, în cauzele de natură civilă și procedura preliminară de natură administrativă, atunci când este obligatorie parcurgerea în prealabil a acesteia. Învederând faptul că rezonabilitatea duratei procedurilor nu poate fi apreciată in abstracto, ci trebuie realizată în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale concrete, Curtea Europeană a indicat și criteriile care trebuie avute în vedere în aprecierea caracterului rezonabil al duratei, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul părților și comportamentul autorităților statale competente, miza litigiului pentru partea interesată (D. S.A. împotriva Portugaliei; Frydlender împotriva Franței, pct. 43; Sürmeli împotriva Germanie, pct. 128; Parohis Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României, pct. 143). Analiza caracterului rezonabil al termenului se face, așadar, in concreto, în raport cu circumstanțele speciale ale fiecărei cauze, folosind criteriile reținute de Curte. Potrivit jurisprudenței Curții, complexitatea unei cauze poate ține atât de aspecte de fapt și de drept (Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, pct. 55; Papachelas împotriva Greciei, pct. 39), dar și de complexitatea procedurii naționale (Tierce împotriva San Marino). Instanța europeană a subliniat că numai întârzierile imputabile autorităților judiciare competente pot conduce la eventuala constatare a depășirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie judecată cauza, depășire contrară dispozițiilor Convenției. Comportamentul persoanei care reclamă depășirea termenului rezonabil constituie un fapt care trebuie luat în considerare pentru a răspunde la întrebarea dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil cerut de art. 6 din Convenție (Poiss împotriva Austriei, pct. 57; Wiesinger împotriva Austriei, pct. 57; Humen împotriva Poloniei, pct. 66). Or, din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de apel, atunci când a analizat apelurile nu s-a raportat la conduita părților și nici la posibilitatea obiectivă de respectare a unui termen rezonabil în raport de particularitățile cauzei legate de necesitatea verificării situației juridice a imobilului, de atribuțiile pârâților în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și în emiterea titlului de proprietate pentru terenul ce face obiectul Legii nr. 18/1991. În conformitate cu mecanismul reglementat de Legea nr. 18/1991, persoanele care solicită atribuirea dreptului de proprietate trebuie să formuleze o cerere de atribuire, în baza căreia primăriile au obligația de a efectua verificări cu privire la situația juridică a terenului, aceste verificări finalizându-se printr-o propunere de atribuire sau neatribuire a terenului care se înaintează prefectului pentru a se pronunța prin ordin asupra cererii solicitantului. Curtea de Apel Cluj a amintit situația de fapt privind corespondența și litigiile anterioare dintre părți (potrivit considerentelor de la pagina 26 a hotărârii recurate), precum și hotărârea-pilot pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fără a statua, raportat la datele speței, asupra faptei reclamate, respectiv dacă, durata totală a procedurii administrative se dovedește a fi, într-adevăr, excesivă, astfel cum pretinde reclamantul, sau, dimpotrivă, procedura nu a depășit termenul rezonabil instituit de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea comportamentului părții reclamante (și al titularului cererilor formulate în temeiul legilor de reparație, B.). Așadar, în contextul circumstanțial al cauzei, se dovedește că instanța de apel nu a identificat fapta omisivă imputată pârâților, anume, nesoluționarea cererilor formulate în temeiul legilor de reparație, într-un termen rezonabil, astfel cum acest concept este dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, în aplicarea prevederilor art. 6 paragr. 1 din Convenție. În analiza caracterului faptei- licită sau ilicită- relevant este dacă entitățile învestite cu cererile formulate în temeiul legilor reparatorii sunt culpabile (pentru nesoluționarea/soluționarea cu întârziere) doar prin trecerea unei anumite perioade de timp sau există circumstanțe ce justifică durata procedurii administrative. Apreciind, pentru motivele anterior prezentate, că soluția instanței de apel corespunde unei dezlegări date cu greșita interpretare și aplicare a dreptului material aplicabil, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. corelat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare. La reluarea judecății, instanța va tine seama de cadrul învestirii, urmând a fi analizate condițiile răspunderii civile delictuale, prin examinarea, cu prioritate, a faptei reclamate, reprezentată de pretinsa încălcare a unui termen rezonabil aferent soluționării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, din perspectiva incidenței art. 6 paragr. 1 din Convenție, cu examinarea criteriilor conturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a circumstanțelor factuale care au condus la durata procedurii administrative. În măsura în care instanța de apel va constată săvârșirea faptei reclamate în cauză, are a statua motivat asupra celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, inclusiv cu privire la existența și întinderea unui prejudiciu moral cert, astfel cum acesta este invocat de către partea reclamantă.