ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2016

Decizia nr. 874/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 21 februarie 2011 în Dosarul nr. x/211/2011, reclamanții A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 171.599,91 lei reprezentând debit restant, format din cota de asociere restantă actualizată cu rata inflației în cuantum de 52.861,05 lei, aferentă perioadei decembrie 2008-26 februarie 2010 și 41.902,57 lei majorări de întârziere calculate până la data de 20 octombrie 2010, datorate în baza contractului de asociere din 2001 și suma de 53.303,04 lei cu titlu de taxă pentru ocupare abuzivă a imobilului în perioada 26 februarie 2010-17 iunie 2010, la care se adaugă majorările de întârziere în cuantum de 65.435,82 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca raportat la obiectul cauzei, cât și la valoarea acestuia. Prin sentința civilă nr. 13099/2011 din 2 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la 22 martie 2012, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 99.096,28 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 20 februarie 2009-08 iulie 2011 și datorate în baza contractului de asociere din 2001, încetat la data de 26 februarie 2010, la plata sumei de 53.303,04 lei reprezentând taxa de ocupare abuzivă aferentă perioadei 26 februarie 2010-17 iunie 2010, la plata sumei de 106.955,73 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 august 2011 și generate de ocuparea abuzivă a spațiului, precum și la plata majorărilor de întârziere până la plata efectivă a debitului.

Prin concluziile scrise depuse la 26 iunie 2012, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului B. Cluj-Napoca, deoarece contractul de asociere în participațiune din 2001 a fost încheiat între pârâtă și reclamantul A. Cluj-Napoca, iar acțiunea a fost promovată de B. Cluj-Napoca fără a se face dovada faptului că acesta din urmă este proprietarul imobilului din Cluj-Napoca, jud. Cluj, obiect al contractului de asociere în participațiune încheiat. Prin sentința civilă nr. 2878 în data 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. Cluj-Napoca, invocată de către pârâtă.

A fost admisă excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului A. Cluj-Napoca și a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul B. Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta C., iar reclamantul B. Cluj-Napoca a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului A. Cluj-Napoca, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, potrivit art. 21 și urm. din Legea nr. 215/2001 , potrivit cărora, doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, iar consiliile locale sunt doar organe deliberative care nu au recunoscută o legitimare procesuală în fața instanței.

Aceeași motivare a stat și la baza respingerii excepției calității procesuale active a reclamantului B. Cluj-Napoca, deoarece nu poate avea relevanță că acest reclamant nu este parte în contract, atât timp cât legea îi conferă o legitimare procesuală în astfel de litigii. Pe fondul litigiului s-a reținut că pretențiile deduse judecații, astfel cum au fost precizate, constau doar în majorările de întârziere pentru perioada 20 februarie 2009-08 iulie 2011, în baza contractului de asociere, taxa de ocupare abuzivă 26 februarie 2010-17 iunie 2010, majorări de întârziere până la 30 august 2011 generate de ocuparea afirmat abuzivă a spațiului și în continuare până la plata efectivă.

Contractul de asociere din 2001 care a avut ca obiect asocierea în participațiune în vederea exploatării spațiului situat în Cluj-Napoca s-a încheiat până la vânzarea spațiului sau doi ani de la adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 66 din 26 februarie 2008, deci până la 26 februarie 2010, conform actului adițional. În acest context, instanța a reținut că acest contract este unul de închiriere spatii cu altă destinație decât locuința, sens în care au fost considerate întemeiate apărările pârâtei, deoarece interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților, conform art. 977 C. civ.

În speță lipsește scopul comun asocierii care trebuie să fie reflectat de cota parte de participare la pierderi și beneficii, fiind vorba doar despre cedarea folosinței imobilului contra cost - chirie - ceea ce din punct de vedere juridic este o închiriere, eliberarea spațiului făcându-se la 17 iunie 2010. A mai reținut instanța, că prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 284 din 15 iulie 2010 privind majorările de întârziere de 0,5% aplicabile veniturilor de natura nefiscală, nu pot avea incidență, deoarece sunt ulterioare încheierii contractului și ulterioare restituirii spațiului, neavând o baza contractuală, iar în ceea ce privește majorările de întârziere de 0,1% pe zi, s-a apreciat că nici acestea nu sunt datorate, chiria nefiind o creanță fiscală.

În ceea ce privește despăgubirea solicitată cu titlu de taxă de ocupare abuzivă, instanța a apreciat că aceasta pretenție nu este întemeiată deoarece pârâtă nu a ocupat abuziv spațiul. De asemenea, s-a reținut că reclamantul nici nu a dovedit care ar fi eventual valoarea acestor despăgubiri pentru perioada de aproximativ o lună de la comunicarea fișei de daune și nu a făcut dovada comunicării concediului, prin notificările din 12 martie 2010 și din aprilie 2010 a căror primire este contestată. Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. Cluj-Napoca - prin primar și B. Cluj-Napoca - prin primar au declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 145/2012 din 30 octombrie 2012 a admis apelul declarat de reclamanții A. Cluj-Napoca - prin primar și B. Cluj-Napoca - prin primar și a dispus anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al B. Cluj-Napoca este neîntemeiată prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la normele legale incidente.

Astfel, capacitatea procesuală a autorităților publice este fundamentată pe recunoașterea capacitații de drept administrativ, A. Cluj-Napoca fiind persoană juridică de drept public, regula capacității de a încheia acte juridice civile este subordonată de principiul specialității, iar în aceste condiții, titularul raportului de drept material trebuie să fie și titularul raportului de drept procesual. Or, atâta timp cât A. Cluj-Napoca este titularul contractului de asociere din 03 ianuarie 2001 încheiat cu intimata-pârâtă, are si capacitate deplină de a sta în justiție. Prin semnarea si însușirea contractului de asociere din 03 ianuarie 2001 în baza căruia intimata - pârâtă datorează majorări de întârziere generate de întârzierea la plata cotei de asociere, aceasta din urma a recunoscut atât calitatea cât si capacitatea Consiliului Local de a fi parte contractantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, iar prin Decizia civilă nr. 4011 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1285/2011* a fost admis recursul declarat de pârâta C. Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 145 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 138 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/1285/2011* a fost admis apelul declarat de A. al Local al B. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 2878 din 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a anulat-o în parte.

Rejudecând, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a A. Cluj-Napoca prin primar. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de A. Cluj-Napoca prin primar împotriva pârâtei, menținându-se soluția instanței de fond dată față de reclamantul B. Cluj-Napoca, în sensul respingerii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. Au fost obligați apelanții la plata, în favoarea intimatei C. a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Prin încheierea din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/1285/2011** a fost dispusă din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul și considerentele Deciziei civile nr. 138 din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011*, în sensul menționării corecte a soluției de respingere a excepției lipsei capacității procesuale active a Consiliului Local al B. Cluj-Napoca, în loc de respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului Local al B. Cluj-Napoca, cum greșit s-a consemnat. Prin Decizia civilă nr. 3816 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1285/20118, a fost admis recursul declarat de reclamanții A. Cluj-Napoca prin primar și B. Cluj-Napoca prin primar împotriva Deciziei civile nr. 138/2014 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apelanții-reclamanți A. Cluj-Napoca prin primar și B. Cluj-Napoca prin primar au solicitat modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 737 din 18 mai 2015 a admis apelul declarat de A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca prin primar, împotriva sentinței civile nr. 2878 din 28 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a anulat-o în parte. Rejudecând, respinge excepția lipsei capacității procesuale active a Consiliului Local al B. Cluj-Napoca.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de A. Cluj-Napoca împotriva pârâtei, fiind obligați apelanții la plata în favoarea intimatei C. de 5.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale in apel. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale active a Consiliului Local al B. Cluj-Napoca, instanța a apreciat ca fiind corecte aserțiunile apelanților, potrivit cărora, capacitatea procesuală a autorităților publice este fundamentată pe recunoașterea capacitații de drept administrativ, autoritățile publice putând sta în proces, în nume propriu, chiar în lipsa personalității juridice.

Astfel, contrar susținerilor primei instanțe, A. Cluj-Napoca îndeplinește condițiile pentru a fi definit persoană juridică de drept public, regula capacității fiind subordonată de principiul specialității, totodată reținându-se că reclamantul A. Cluj-Napoca este parte contractantă în cadrul contractului de asociere din 03 ianuarie 2001 ca și intimata-pârâtă, și prin urmare apare ca justificată atât capacitatea cât și calitatea. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că în mod corect a apreciat prima instanță asupra naturii juridice a convențiilor care fundamentează acțiunea introductivă, în sensul că din probele administrate rezultă că actul încheiat este unul de închiriere spații cu altă destinație decât locuința, iar nu unul de asociere în participațiune.

Referitor la majorările de întârziere calculate în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 284/2010, reclamanții au susținut că instanța a reținut în mod greșit că acestea nu pot avea incidență, deoarece sunt ulterioare încheierii contractului de asociere si ulterioare restituirii spațiului, neavând o bază contractuală. A mai reținut instanța de apel că în mod corect a apreciat prima instanță că fisa de calcul exista și nu s-a întocmit proces-verbal de constatare a ocupării fără forme legale, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 284/2010. S-a motivat, pe baza înscrisurilor existente, că anterior expirării termenului contractual, pârâtă a solicitat prelungirea contractului, dorind să achite restanțele, fiind lăsată în spațiu până la data de 7 mai 2010, când i s-a comunicat fișa de daune și deci implicit i s-a comunicat concediul, pârâtă plătind chiria pe luna mai, iar spațiul a fost eliberat la 17 iunie 2010, cu plata chiriei la zi.

În acest context, instanța de apel a reținut că aserțiunile apelanților nu pot fi validate, întrucât în cauză nu au fost respectate dispozițiile din norma invocată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, existau clauze contractuale care reglementau aspectele în litigiu. Referitor la majorările de întârziere de 0,5% pe zi, instanța de apel a reținut, analizând clauzele contractuale, faptul că apare evident că nici acestea nu pot fi acordate, întrucât chiar apelanții au recunoscut că între părțile semnatare ale contractului de asociere nr. 181/2001 nu s-au încheiat acte adiționale la contract în sensul obligării intimatei la achitarea unor penalități. Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenții-reclamanți A. Cluj-Napoca, prin primar și B. Cluj-Napoca, prin primar au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 7 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost precizată, precum si obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentele susțin că î n mod eronat, instanța a apreciat că raportul juridic dedus judecații se întemeiază pe un contract de închiriere și nu unul de asociere în participațiune, raportat la aspectul că, pe de o parte, lipsește scopul comun asocierii care trebuie să fie reflectat de cota parte de participare la pierderi și beneficii, iar pe de altă parte, din interpretarea contractului care se face după intenția comuna a părților, conform art. 977 C. civ.

rezulta că, în speța este vorba despre cedarea folosinței imobilului contra cost, ceea ce juridic este o închiriere. Din contractul încheiat între părțile litigante, rezultă că, intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a desfășura o activitate comercială în spațiul adus ca aport de către autoritatea locală, precum și obligația de a plăti o cotă parte din beneficiile obținute, respectiv o cotă lunară de asociere în cuantum de 3.200 lei, indexabilă cu rata inflației. A. Cluj-Napoca s-a obligat să aducă ca aport la constituirea asocierii, spațiul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj, iar în considerarea acestui aport trebuia să beneficieze de operațiunea comercială pe care urma să o desfășoare intimata-pârâtă, sub forma cotei lunare de asociere plătită de către aceasta din urmă.

Așadar, în contractul încheiat între părți nu a fost prevăzută o cotă procentuală de participare a părților la pierderi, însă s-a prevăzut care este contribuția la beneficii a recurentului-reclamant A. Cluj-Napoca, respectiv cota de 3.200 lei lunar, indexată cu rata inflației. Însă, în condițiile în care, în contract nu este prevăzută o clauză expresă cu privire la participarea părților la pierderi, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (2) C. com., se vor aplica prevederile art. 1511 C. civ. de la 1864, în vigoare la acea dată și aplicabil în speță, din care rezultă că atunci când în contract nu este prevăzută partea de câștig sau de pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporțională cu suma sau bunul adus ca aport.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele susțin că p rima instanță a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății și a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor legale și contractuale, reținând că intimata-pârâtă a fost lăsată în spațiu până la data de 07 mai 2010, când i s-a comunicat fișa de daune și deci implicit i s-a comunicat concediul, aceasta a achitat chiria aferenta lunii mai, iar spațiul a fost predat la 17 iunie 2010. În opinia recurentelor, această apreciere este eronata în raport de redactarea clară a art. 5, art. 6 și art. 8 lit. a) din contract. Astfel, prin contractul de asociere nr. 181/03 ianuarie 2001, părțile contractante au convenit prin clauza stipulată la art. 8 lit. a) din contract, că încetarea acestuia va interveni la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.

Termenul contractual a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 66 din 26 februarie 2008, până la vânzarea spațiului în baza Legii nr. 550/2002, dar nu mai mult de doi ani de la data adoptării hotărârii, adică până la data de 26 februarie 2010. Potrivit art. 6 din contract, intenția de prelungire a contractului de asociere trebuia adusă la cunoștința celeilalte părți, în scris, cu cel puțin 3 luni înaintea expirării termenului stabilit contractual. Or, în speță, prezumția unei prelungiri tacite, ulterioare datei de 26 februarie 2010 nu poate să opereze raportat la prevederile contractuale evocate, acest aspect rezultând totodată și din adresele din 15 februarie 2010 și din 24 martie 2010 întocmite de recurenții-reclamanți prin care s-a adus la cunoștința intimatei-pârâte că, actul de asociere nu se va prelungi, întrucât aceasta figurează în evidentele contabile ale autorității publice cu debite restante.

Mai susțin recurentele că, o altă condiție pentru a putea opera tacita relocațiune până la data de 07 mai 2010, se refera la îndeplinirea obligației de achitarea cotelor lunare de asociere, or intimata-pârâtă a efectuat o singură plată în cursul anului 2009, respectiv la data de 22 ianuarie 2009, în cursul anului 2010 aceasta nu a efectuat plăți, iar ultima plată a fost înregistrată la data de 08 iulie 2011, ulterior acționarii în instanță. Prin urmare, după data de 26 februarie 2010, între părți nu a mai existat nici un acord în vederea exploatării spațiului, acesta fiind ocupat în mod abuziv, fără nici un titlu care să îi confere intimatei-pârâte un drept de exploatare/folosință. Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 48/2010, A. a aprobat nivelul despăgubirilor pentru ocuparea fără forme legale a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, despăgubirea fiind stabilită la suma de 8 lei/mp/zi, adică 475,92 lei/zi.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele susțin, î n ceea ce privește majorările de întârziere în procent de 0,1%/zi de întârziere, că din analiza considerentelor deciziei atacate se observă ca instanța a omis să arate care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza respingerii lor. Cererea recurenților de obligare a intimatei la plata majorărilor de 0,1%/zi de întârziere aplicată la cotele de asociere achitate cu întârziere este întemeiată, având în vedere prevederile art. 13 din contract, „neîndeplinirea obligațiilor pecuniare de către părți, atrage plata unei penalități /zi de întârziere, conform prevederilor legale in vigoare”, fără a se face referire la vreun cuantum al penalităților de întârziere.

Față de prevederile clauzei penale inserate la art. 13 din contractul de asociere, precum și natura juridică de venituri la bugetul local și implicit la bugetul general consolidat a sumelor provenind din încheierea unor astfel de contracte de asociere precum cel în litigiu, rezultă că, în privința acestor venituri, se aplică dispozițiile Legii nr. 210/2005 care prevăd perceperea unor penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi. O altă critică a recurentelor privește obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, față de care, invocă dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 08 iunie 2006, publicată în M. Of.

nr. 583 din 5 iulie 2006. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la 12 mai 2016, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., arătând că recursul nu este motivat în drept și nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., apreciind că motivele de recurs permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., așa încât, în situația dată nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de modificare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat. Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei atacate, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că, p entru interpretarea convenției ca fiind un contract de închiriere pledează și raporturile contractuale anterioare derulate cu privire la același imobil.

Contractul de închiriere din 07 septembrie 1995 a stabilit durata locațiunii la 5 ani, până la 28 noiembrie 1999, iar la expirarea termenului a fost încheiat, pentru același spațiu, contractul de asociere din 2001 însă clauzele nu cuprind suficiente elemente pentru o astfel de calificare după denumirea dată de părți contractului încheiat. Astfel, așa cum susțin chiar reclamanții, în contractul de asociere din 03 ianuarie 2001 nu a fost prevăzută o cotă procentuală de participare a părților la beneficii sau pierderi, însă s-a prevăzut care este contribuția la beneficii a apelantului-intimat A. Cluj-Napoca, respectiv suma de 3.200 lei/lună, indexabilă cu rata inflației, ori această stipulație nu poate determina singură calificarea convenției ca fiind o asociere în participațiune.

În acest context, se constată că sunt lipsite de temei juridic susținerile recurenților, potrivit cărora, este mai mult decât suficient faptul că în contract s-au prevăzut doar beneficiile Consiliului local, dar nu și pierderile. Aceasta deoarece, contractul de asociere în participațiune astfel cum este reglementat de art. 251 și 252 C. com., are valențele unui contract comercial, încheiat cu scopul vădit de a împărți beneficiile și pierderile unei afaceri comerciale. Astfel, din moment ce contractul încheiat cu recurentul A. Cluj-Napoca prevede doar plata unei sume aferente utilizării de către pârâtă a spațiului în litigiu, este mai mult decât evident că scopul încheierii convenției de asociere nu era nicidecum împărțirea beneficiilor și a pierderilor, ci folosirea spațiului de către pârâtă corelativ cu încasarea sumei convenite ca reprezentând contravaloarea folosinței bunului predat în acest scop.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 1511 C. civ. invocate de recurenți, instanța reține că menținerea statuărilor instanței de apel sub aspectul calificării contractului, face ca aceste dispoziții legale să nu-și găsească incidența în cauză. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele critică greșita aplicare a dispozițiilor legale și contractuale cu privire la operarea tacitei relocațiuni.

Din analiza contractului încheiat cu A. se constată că nu există stipulată vreo clauză care să interzică tacita relocațiune sens în care se poate reține că neexistând vreo clauză contractuală care să interzică tacita relocațiune părțile au achiesat chiar dacă nu în mod expres la această posibilitate juridică, neputându-se astfel pretinde despăgubiri decurgând dintr-o așa zisă ocupare nelegală, iar o altă dovadă că tacita relocațiune a operat este faptul că pârâta a continuat să achite contravaloarea utilităților.

În ceea ce privește fișa de calcul, comunicată pârâtei la 07 mai 2012 și având în vedere că înșiși recurenții au recunoscut că nu au întocmit vreun proces-verbal de constatare a ocupării fără forme legale, astfel cum cere Hotărârea Consiliului Local nr. 48 din 16 februarie 2010, se constată că în mod corect instanțele au reținut că poziția recurenților nu poate fi validată întrucât în cauză nu au fost respectate dispozițiile din norma invocată, iar pe de altă parte există clauze contractuale care reglementează aceste aspecte. De asemenea, s-a reținut că pârâta a solicitat prelungirea contractului, anterior expirării termenului contractual, dar cu toate acestea a fost lăsată în spațiu până la data de 07 mai 2012, când i s-a comunicat fișa de calcul și implicit și concediul spațiului, iar aceste aspecte au fost corect apreciate de instanțele de judecată.

Referitor la evaluarea prejudiciului, reprezentând taxă de ocupare abuzivă la suma de 475,92 de lei/zi, stabilită ulterior încheierii contractului dintre părți, se constată că aceasta nu poate fi opozabilă pârâtei, astfel cum în mod corect au reținut cele două instanțe. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenții critică omisiunile instanței de apel cu privire la motivele de fapt și de drept care au stat la baza respingerii petitelor de obligare a pârâtei la plata accesoriilor.

În acest context, instanța de apel a arătat în mod expres că solicitările reclamanților de obligare a pârâtei la plata unor majorări de întârziere, de 0,1%, respectiv de 0,5%, zi de întârziere, nu pot fi acordate, întrucât între părți putea fi aplicată doar răspunderea contractuală, acestea neîncheind vreun act adițional la contract cu privire la acestea. Astfel, observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, iar criticile recurentelor nu se referă la considerentele reținute în cuprinsul hotărârii atacate, ci doar reiterează apărările făcute în fața instanței de fond, asupra cărora instanța a răspuns.

În ceea ce privește critica recurenților referitoare la caracterul exagerat al cheltuielilor de judecată din apel în sumă de 5.000 lei, se constată că instanța de apel a motivat acordarea acestora în cauză reținându-se că a fost necesară asigurarea apărării în cele trei cicluri procesuale parcurse, sens în care se constată că instanța de apel a admis cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest demers a A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța raportându-se la natura litigiului, complexitatea acestuia, valoarea pretențiilor deduse judecății. În cadrul recursului reaprecierea probatoriul administrat pentru justificarea cheltuielilor de judecată excede controlului de legalitate.

Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va r espinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. Cluj-Napoca, prin primar și B. Cluj-Napoca, prin primar. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va o bliga recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței aflate la fila 31 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. Cluj-Napoca, prin primar și B. Cluj-Napoca, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 737 din 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2016.