ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 107/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 10 septembrie 2009 sub nr. 20105/211/2009, precizată la data de 17 noiembrie 2009 și extinsă la data de 23 iunie 2011, reclamanții A. și B., au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. și Municipiul Cluj-Napoca, desființarea construcției edificate de pârâtul C. în Cluj-Napoca, jud. Cluj, întrucât acesta nu a respectat autorizația de construire din data de 25 iulie 2008 emisă de Primăria Cluj-Napoca și obligarea acestuia la intrarea în legalitate cu privire la imobilul edificat, astfel încât construcția să respecte regimul de înălțime stabilit la momentul eliberării autorizației, să se dispună suspendarea (sistarea) lucrărilor pe care le execută pârâtul, până în momentul intrării sale în legalitate și cheltuieli de judecată. în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune desființarea construcției, au solicitat obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului în valoare de 283.757 lei, cauzat prin avizarea nelegală a P.U.D.-ului din 27 martie 2008.

În final, acțiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților C. și Municipiul Cluj-Napoca la plata sumei de 283.757 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin avizarea nelegală a P.U.D.-ului din 27 martie 2008, conform pct. 5 din concluziile raportului de expertiză întocmit în acest sens de către expert F.M. de către pârâtul Municipiul Cluj-Napoca și nerespectarea autorizației de construire de către pârâtul C.

Prin Sentința civilă nr. 12796/2012, din data de 14 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., și pe pârâții C. și Municipiul Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. 1397/1285/2012, care prin Sentința civilă nr. 4385/2012, pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, a respins acțiunea civilă precizată și extinsă, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și Municipiul Cluj-Napoca. Au fost obligați reclamanții să plătească în favoarea statului suma de 3.475 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B.

Prin Decizia civilă nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a primei instanțe în soluționarea cauzei, a fost admis apelul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Sentinței civile nr. 4385/2012, pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost admisă acțiunea precizată și, în consecință: au fost obligați pârâții în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 283.757 lei cu titlu de despăgubiri și 12.992,85 lei cheltuieli de judecată, din care 2.560 lei către reclamanți și 10.432,85 lei în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții apelanți au promovat împotriva pârâților o acțiune în despăgubiri, solicitând prin acțiunea precizată la data de 17 noiembrie 2009 repararea prejudiciului produs prin edificarea unei construcții în baza unei autorizații emise cu nerespectarea exigențelor legale și prin încălcarea acesteia de către pârâtul C.

Natura litigiului dedus judecății a fost examinată prin Sentința civilă nr. 12796/2012, din data de 14 iunie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, soluționând excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul C., privind natura comercială a litigiului în privința cererii promovate la data de 10 septembrie 2009, astfel cum a fost extinsă și precizată la data de 17 noiembrie 2009 și 23 iunie 2011.

Pârâtul C. a susținut că faptele care i se impută cad sub incidența activității desfășurate de acesta în calitatea sa de comerciant.

Instanța de apel a apreciat că norma de procedură a fost corect determinată sub aspect temporal, însă, trebuie aplicate normele C. proc. civ. anterioare modificărilor introduse prin Legea nr. 202/2010, sens în care, împotriva hotărârii prin care instanța s-a declarat necompetentă, art. 158 alin. (3) C. proc. civ. prevedea calea de atac a recursului, ce trebuia exercitat în termen de 5 zile de la pronunțare, iar neexercitarea acesteia conferă caracter irevocabil hotărârii prin care s-a dispus asupra competenței.

Exercitarea drepturilor procedurale trebuie să fie fundamentată pe bună-credință conform art. 723 C. proc. civ. de la 1865.

Natura faptelor săvârșite de persoana fizică a fost determinată prin raportare la faptele calificate în mod expres de legiuitor ca îndeplinind cerințele pentru a fi fapte din sfera celor ce conferă un astfel de statut, enumerate de art. 3 din noul C. civ.

Nu se poate reține că în momentul exercitării faptelor din sfera celor stabilite, persoana fizică nu este profesionist în viziunea codului doar pentru omisiunea sa de a se supune înregistrării.

Este profesionist cel care îndeplinește condițiile în măsura în care faptele pe care le realizează sunt fapte din sfera exploatării unei întreprinderi ori în ceea ce îl privește pe intimat, faptele invocate sunt fapte ce se includ în această sferă, fiind dintre cele enumerate de legiuitor.

Raportat la aceste aspecte, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj, invocată în fața instanței de apel de către intimatul pârât C. a fost respinsă.

Reclamanții au invocat, în fața instanței de apel, excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 269 din 08 iulie 2008 și a autorizațiilor de construire nr. 1554, nr. 1555 și nr. 1556 din 09 noiembrie 2009, cererea fiind trimisă instanței competente potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data de 15 martie 2013).

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 3476/2014 din data de 24 aprilie 2014, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și Municipiul Cluj-Napoca, și în consecință, a constatat nelegalitatea H.C.L. nr. 269/2008 pentru aprobarea P.U.D. nr. 56035/2008 și a autorizației de construire nr. 1210/2008, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 8546/2014 din data de 22 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, a respins cererea de intervenție în interesul recurentului C., formulată de R.A.N. și R.A.E., a respins recursul declarat de Municipiul Cluj-Napoca și C. împotriva Sentinței civile nr. 3476/2014 din data de 24 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o în întregime și a respins recursul declarat de C. împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă excepția nulității actelor de procedură și a expertizei.

Instanța de apel a reținut că aspectele menționate de către expertul desemnat în cauza de față, au fost confirmate de întocmirea raportului de expertiză din cauza având ca obiect excepția de nelegalitate, iar urmare a soluției pronunțate, demersurile pârâtului, care apăreau ca fiind conforme autorizației, au rămas fără suport legal.

Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar ing. M.E.F. a relevat, pe de altă parte, că nu au fost respectate de către pârâtul C. prevederile proiectului autorizat potrivit Autorizației de construire nr. 1210/2008.

Expertul a mai reținut că blocul existent umbrește în totalitate imobilul reclamanților, iar valoarea acestuia a scăzut considerabil, și din acest motiv, unica pretenție a apelanților a devenit aceea de acordare a despăgubirilor.

Instanța de apel a menționat că, sub aspectul diminuării valorii construcției proprietatea reclamanților, expertul tehnic judiciar ing. M.E.F. a apreciat că aceasta nu se datorează în special lucrărilor executate de pârât prin nerespectarea autorizațiilor de construire emise, ci chiar celor aprobate prin proiectul avizat spre neschimbare, în baza căruia s-a eliberat Autorizația nr. 1210/2008.

Aspectele evidențiate au probat că se impune ca despăgubirea pentru prejudiciul creat să revină atât pârâtului C., pentru edificarea construcțiilor cu nerespectarea limitelor impuse, precum și autorității pârâte, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, pentru emiterea autorizațiilor cu nerespectarea normelor legale, așa cum s-a demonstrat în litigiul având ca obiect excepția de nelegalitate.

Cu privire la întinderea prejudiciului încercat de reclamanți, instanța de apel a reținut că expertul tehnic judiciar ing. M.E.F. a stabilit că valoarea imobilului, teren și construcție, aflat în proprietatea reclamanților înainte de edificarea blocului pârâtului a fost de 195.900 euro (709.393 lei), iar această valoare s-a diminuat cu 40%, datorită execuției blocului pârâtului, aflându-se o treime din zi în umbra acestuia, ca urmare valoarea actuală a imobilului reclamanților a ajuns la suma de 425.636 lei. De asemenea, s-a constatat că lungimea parcelei reclamanților este de 34,47 m, iar lungimea blocului pârâtului este de 50,75 m, ceea ce înseamnă că nu numai suprafața construită, ci și curtea este umbrită de bloc.

Argumentele evidențiate au fundamentat concluzia expertului că prejudiciul suportat de reclamanți se ridică la suma de 283.757 lei.

Prejudiciul constatat de expert, cauzat apelanților, constă în scăderea valorii de piață a imobilului, ca urmare a nerespectării exigențelor privitoare la însorirea acestuia la emiterea autorizației de construire, împrejurare care demonstrează relația existentă între faptele pârâtului C. și declararea ca nelegale ale actelor emise de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca.

Apărarea intimatului Municipiul Cluj-Napoca vizând autoritatea de lucru judecat, în raport cu Sentința civilă nr. 2356/2010, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost înlăturată de instanța de apel, întrucât, ulterior, cererea reclamanților a fost precizată, fiind restrânsă doar la petitul având ca obiect răspunderea civilă delictuală.

Caracterul solidar al răspunderii pârâților se fundamentează pe săvârșirea faptelor în mod conjugat, faptele pârâților fiind diferite, dar producând un rezultat unic, respectiv prejudicierea reclamanților în maniera demonstrată prin rapoartele de expertiză întocmite atât în fața instanței specializate cât și în fața instanței de contencios administrativ.

Întinderea răspunderii fiecăruia din pârâți pentru fiecare din fapte nu se impune a fi determinată, întrucât prin faptele coroborate ale acestora a fost creat un prejudiciu unic, diminuarea valorii imobilului proprietatea reclamanților.

Fapta independentă doar a unuia din pârâți nu ar fi fost de natură să atragă un astfel de rezultat, dar faptele lor corelate au cauzat acest prejudiciu.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar și C.

Pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamanților ca nefondat, cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 4385/2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2012, ca fiind temeinică și legală, motivele fiind următoarele:

A criticat legalitatea Deciziei civile nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, apreciind că instanța, în mod greșit, cu încălcarea prevederilor legale, a pronunțat această decizie.

A arătat că înțelege să invoce următoarele excepții:

Excepția nelegalei timbrări raportat la prevederile din Legea nr. 146/1997, art. 1, coroborat cu art. 20, alin. (1).

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca raportat la petitele deduse judecații, având în vedere dispozițiile art. 25 și următoarele din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului, art. 36 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001.

Excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit art. 19 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, considerând că acțiunea în despăgubiri este tardiv formulată. A arătat, în acest sens, că cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost înregistrată la registratura Tribunalului Specializat Cluj la data de 9 august 2012, în contextul în care aceștia, prin petitele acțiunii arată că solicită obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului în valoare de 283.757 lei, cauzat prin avizarea nelegală a P.U.D. cu nr. 56035 din 27 martie 2008. Data în raport de care începe să curgă termenul de prescripție este 27 martie 2008, aceasta fiind data de la care reclamanții au cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Susține recurentul pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, că în mod greșit a fost admis apelul reclamanților, în condițiile în care actele emise au respectat prevederile legale, întreaga culpă revenind în mod exclusiv pârâtului C., întrucât acesta nu a respectat documentația tehnică, vizată spre neschimbare, autorizată. A făcut un istoric al relațiilor juridice derulate cu privire la actele emise.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâtul C. a solicitat admiterea recursului, în principal casarea cu trimiterea cauzei spre judecare Judecătoriei Cluj-Napoca, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, motivele fiind următoarele:

Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii - art. 304 alin. (1) pct. 3 vechiul C. proc. civ., instanța respingând în mod greșit excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj.

Având în vedere dispozițiile art. 159 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., în forma sa dinainte de modificarea adusă prin Legea nr. 202/2010, necompetența materială este de ordine publică.

Contrar celor reținute de instanță, litigiul nu a fost intentat ca urmare a calității de profesionist a recurentului, obiectul acțiunii fiind obligarea în solidar a acestuia și a Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, la acordarea de despăgubiri. Nu trebuie astfel pierdut din vedere faptul că temeiul acțiunii este răspunderea civilă delictuală, care se antrenează în aceleași condiții, independent de calitatea de comerciant a vreuneia dintre părți.

Prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei se arată că majoritatea prejudiciului, chiar dacă nu este defalcat în vreun mod, se datorează faptului că autorizația este nelegală, nu pentru că s-au depășit limitele autorizației. Prin urmare, fapta ilicită constă în emiterea a două acte administrative nelegale, care nu au nicio legătură cu comerciantul. Prin urmare, natura litigiului este una civilă, nu comercială, raportat la valoarea pricinii.

În consecință, recurentul C., neavând calitatea de comerciant/profesionist, nu trebuia să îndeplinească formalitățile de înscriere la registrul comerțului, nefiind vorba despre o omisiune deliberată, așa cum a reținut instanța de fond.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 alin. (1) pct. 9 vechiul C. proc. civ.

A arătat, în acest sens că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, mai exact a prevederilor art. 998 și art. 999 vechiul C. civ., referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale.

În aprecierea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța a reținut că faptele ilicite imputabile fiecăruia dintre pârâți, privite în mod independent, nu pot să atragă producerea prejudiciului, însă întinderea răspunderii fiecăruia dintre pârâți pentru fiecare din fapte nu se mai impune a fi determinată, caracterul solidar al răspunderii fundamentându-se tocmai pe săvârșirea faptelor în mod conjugat. În consecință, instanța de apel a înlăturat apărările referitoare la limitarea răspunderii, având în vedere concluziile raportului de expertiză, considerându-se că prin punerea în operă a actelor nelegale până la momentul declarării lor ca nelegale a fost creat prejudiciul reclamanților.

Concluzia instanței a fost astfel că sunt dovedite toate elementele necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: autorizația a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale, recurentul a schimbat destinația caselor unifamiliale în tronsoane de bloc colectiv, raportul de cauzalitate rezultă din expertiză, valoarea imobilului fiind diminuată ca urmare a edificării construcției în scopul obținerii de profit, cu ignorarea normelor legale și a autorizațiilor emise.

Instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condiției vinovăției, la momentul analizării răspunderii civile delictuale.

Prejudiciul, așa cum se reține și în raportul de expertiză și în hotărârea atacată, a fost cauzat de umbrirea totală a locuinței reclamanților de blocul construit de pârâtul C.

Chiar dacă fapta ilicită imputabilă recurentului, constând în punerea în operă a unor acte nelegale, există, ceea ce trebuia verificat de instanță era dacă aceasta a fost comisă de acesta cu vinovăție.

În speță, nu se poate identifica un reproș juridic conduitei recurentului, constând în punerea în executare a unor acte nelegale, în niciuna din formele sale, intenție sau culpă.

La momentul punerii în executare a acestor acte (autorizația și P.U.D.-ul aferent), ele se bucurau de prezumția de legalitate, fiind acte perfect valabile. Instanța, prin admiterea irevocabilă a excepției de nelegalitate asupra lor, a constatat caracterul nelegal al lor, însă această împrejurare a fost ulterioară edificării propriu-zise. Or vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale, trebuie apreciată la momentul săvârșirii faptei ilicite. Pentru a fi întrunit acest element al răspunderii trebuia ca, la momentul la care recurentul pârât a construit, să fi știut că edifică în baza unei autorizații și a unui P.U.D. nelegal.

Singura posibilitate în care s-ar putea discuta eventual despre o retroactivitate a acestui element subiectiv al răspunderii este situația în care nelegalitățile ar fi fost unele vădite și flagrante (ex: s-ar obține o autorizație care încalcă în mod flagrant certificatul de urbanism), ceea ce nu este cazul în speță.

Neavând cunoștințe juridice sau de urbanism, recurentul a susținut că nu avea cum să anticipeze că actele în discuție comportă vicii de nelegalitate, în condițiile în care nu deține calitatea de profesionist în materie, a avut încredere, în mod legitim, în documentațiile de urbanism obținute.

Pe de altă parte, culpa Municipiului Cluj-Napoca este una evidentă: fiind profesionist, el este cel care are puterea de apreciere asupra emiterii documentației și a întocmirii ei. Administrația este cea care este singura răspunzătoare pentru prejudiciu, tocmai pentru că ea este singura care poate să decidă dacă emite sau nu autorizația și în ce condiții, culpa emiterii actelor aparținând Municipiului Cluj-Napoca, nu a particularului care a solicitat emiterea acestora.

Singura faptă imputabilă recurentului este nerespectarea autorizației de construire, ceea ce este necesar a fi verificat este dacă fapta acestuia, de a construi cu depășirea limitelor autorizației, produce prejudiciul pretins de reclamanți.

Prin raportul de expertiză efectuat se reține că, nerespectarea autorizației nu produce reclamanților niciun prejudiciu. Prin răspunsul la obiectivele III și IV, expertul reține că diminuarea valorii de circulație a imobilului reclamanților nu se datorează lucrărilor executate de recurent, care "exced autorizației de construire", ci celor aprobate prin proiectul avizat spre neschimbare, în baza căruia s-a eliberat Autorizația nr. 1210/2008.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 998, art. 999 vechiul C. civ. și art. 304, art. 312 alin. (2) și 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, la recursul declarat de Municipiul Cluj-Napoca, intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea excepțiilor invocate și respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii Deciziei civile nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Au arătat intimații-reclamanți că excepția nelegalei timbrări este atât inadmisibilă, cât și nefondată, raportat la prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. În cazul în care instanța de recurs ar constata că, în faza procesuală a apelului, taxa judiciară de timbru nu ar fi fost plătită în cuantumul legal, sancțiunea este aceea a dării în debit și nu a anulării cererii de apel.

Raportat la aceste dispoziții legale, invocarea nelegalei timbrări a unei cereri deja soluționate de o instanță inferioară în grad este inadmisibilă.

Excepția este și nefondată, întrucât intimații-reclamanți au achitat taxa judiciară de timbru în modalitatea stabilită de instanță.

Excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului Cluj-Napoca este nefondată, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune este și ea neîntemeiată, în condițiile în care intimații-reclamanți au formulat o acțiune în răspundere civilă delictuală și nu o acțiune în despăgubiri, subsecventă unei cereri în anularea actului administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 10 septembrie 2009 sub nr. 20105/211 /2009, nu în anul 2012, așa cum susține recurentul.

Au arătat că susținerile recurentului, pe fondul recursului, sunt neîntemeiate.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de C., intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului, motivat de următoarele aspecte:

Invocarea excepției necompetenței materiale a instanței fondului este inadmisibilă, întrucât recurentul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr. 12796/2012 din 14 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca. Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., împotriva hotărârii prin care instanța s-a declarat necompetentă se putea exercita calea de atac a recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare. Prin neexercitarea căii de atac, hotărârea de declinare a competenței a căpătat caracter irevocabil. Dacă împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se declară recurs și nici nu este provocat un conflict de competență, necompetența instanței care a soluționat cauza primită prin declinare nu poate fi invocată în căile de atac împotriva acestei hotărâri, deoarece aceasta a căpătat putere de lucru judecat. Prin urmare, invocarea în cadrul recursului a dispozițiilor art. 304 pct. 3, prin raportare la excepția necompetenței materiale a instanței fondului, fără a fi fost exercitată în prealabil calea de atac împotriva sentinței civile prin care s-a declinat competența, apare ca inadmisibilă.

Excepția este inadmisibilă și raportat la prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010.

În subsidiar, excepția este nefondată, în condițiile în care însuși recurentul-pârât C. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca. Arată, de asemenea, că au înțeles să se judece cu pârâtul C., în calitatea sa de constructor al imobilului, nu cu persoana fizică. Nu se poate susține că natura litigiului nu este influențată și nu are nicio legătură cu comerciantul, atât timp cât, urmare a activității desfășurate de acesta, s-a produs prejudiciul.

Pe fond, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj este temeinică și legală.

Intimatul-pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a depus concluzii scrise, solicitând ca acestea să fie considerate o completare a motivelor de recurs. A reiterat excepția lipsei calității procesual-pasive, în ceea ce îl privește și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, raportat la prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., arătând, de asemenea, că pe fond, acțiunea nu este dovedită în fapt și în drept.

Recurentul-pârât C. a depus note de ședință, în susținerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj și privitoare la fondul cauzei.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Instanța, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., apreciază ca întemeiat motivul de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu privire la necompetența materială a Tribunalului Specializat Cluj.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentința civilă nr. 12796/2012 din 14 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Instanța a reținut calitatea de comerciant a acestui pârât, raportat la dispozițiile art. 7 și art. 9 C. com., coroborat cu art. 2, pct. 1, lit. a) C. proc. civ., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, potrivit căruia, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.

Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentința civilă nr. 4385/2012, pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, în Dosarul nr. x/2012, a constatat că este competent material să soluționeze cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanței, având în vedere temeiul juridic invocat de reclamanți, respectiv art. 998 - 999 C. civ. 1864, raportat la art. 4 C. com. și la valoarea obiectului celor două capete de cerere susținute inițial: desființarea construcțiilor edificate de pârât (valoarea lucrărilor de desființare fiind estimată de reclamanți la circa 1.000.000 lei ROL) și obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin faptul său ilicit, respectiv edificarea unei construcții în realizarea obiectului de activitate, cu nerespectarea autorizației de construire (valoarea fiind estimată la 283.757 lei).

Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată în fața instanței de apel de către intimatul-pârât C. a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele expuse mai sus.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută calitatea de comerciant a pârâtului C., autorizația de construire din data de 25 iulie 2008 (aflată la Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca) fiind emisă pe numele soților C. și C1.

Din actele aflate la dosarul cauzei nu reiese că pârâtul C. sau soția acestuia ar fi acționat în calitate de comerciant, solicitarea lor, în vederea emiterii autorizației de construire, fiind făcută în calitate de persoane fizice.

Faptele considerate ca fiind "de comerț" și excepțiile de la acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 3 - 6 C. com., printre ele neregăsindu-se construirea unui imobil, chiar și în cazul în care acesta a fost ulterior înstrăinat către una sau mai multe persoane.

În vederea stabilirii competenței materiale, se observă că valoarea pretențiilor cererii deduse judecății se situează sub pragul de 500.000 lei, prevăzut de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Raportat la momentul invocării excepției necompetenței materiale în fața instanței de apel și reiterate în fața instanței de recurs, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 159, pct. 2 C. proc. civ., când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, necompetența este de ordine publică, iar nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, motiv pentru care instanța nu poate deroga de la această normă de competență.

Nu poate fi avută în vedere apărarea formulată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, cu privire la inadmisibilitatea excepției necompetenței materiale, motivat de faptul că recurentul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr. 12796 din 14 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

Hotărârea de declinare a competenței dezînvestește instanța care a pronunțat-o și învestește instanța în favoarea căreia s-a pronunțat declinarea de competență. Această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, însă, în această materie, efectele autorității de lucru judecat se produc numai în ceea ce privește instanța care se dezînvestește, nu și în privința instanței arătate ca fiind competentă.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 162 C. proc. civ.: "Excepțiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului".

Nici susținerea intimaților-reclamanți, potrivit căreia excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj este inadmisibilă și raportat la prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010, nu este fondată, avându-se în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 10 septembrie 2009, anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Raportat la aceste aspecte, și văzând dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. (forma în vigoare la momentul sesizării instanței), instanța competentă să judece în fond cererea de chemare în judecată este Judecătoria Cluj-Napoca.

Deși recurentul-pârât C. a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag casarea și altele modificarea deciziei recurate, iar recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar a invocat motive de recurs care atrag modificarea aceleiași decizii, Înalta Curte, pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul art. 312 alin. (3) și raportat la prevederile art. 312 alin. (6) și art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți C. și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, va casa Decizia civilă nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Sentința civilă nr. 4385 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți C. și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează Decizia civilă nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Sentința civilă nr. 4385 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - NN