ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamantul V.A. a chemat în

judecată Primăria Huedin, solicitând Tribunalului Cluj, instanța pe rolul

căreia cauza a fost înregistrată la data de 24 noiembrie 2006, anularea adresei

nr. 6256 din 2 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, despăgubiri, pentru imobilul situat în Huedin,

expropriat și demolat, pentru care a primit o despăgubire infimă de 80.000 lei

față de valoarea casei, de 800.000 lei.

Reclamantul a arătat că notificarea

depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost respinsă, că nu a atacat prima

hotărâre a primăriei și că a depus o nouă cerere de despăgubiri după apariția

Legii nr. 247/2005, refuzată din nou de către pârâtă cu adresa nr. 6256 din 2

noiembrie 2006.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 105 din 14 februarie 2007, a respins cererea de chemare în

judecată ca neîntemeiată, soluție menținută de Curtea de Apel Cluj, potrivit

deciziei civile nr. 101/A din 10 aprilie 2007, prin care a fost respins ca

nefondat apelul formulat de reclamant.

Pentru a adopta această soluție,

instanțele anterioare au reținut, în esență, că Legea nr. 247/2005 invocată de

reclamant a adus unele modificări anumitor texte din Legea nr. 10/2001, fără

însă a cuprinde vreo dispoziție cu privire la prelungirea termenului de

depunere a notificării și fără a reglementa posibilitatea depunerii unei noi

notificări.

Reclamantul a recunoscut că nu a

atacat dispoziția nr. 53/2001, ceea ce înseamnă că situația imobilului a fost

soluționată în mod irevocabil prin acea dispoziție, neputând fi cenzurate în

acest cadru procesual motivele pentru care reclamantul nu a atacat-o în

instanță.

S-a concluzionat că reclamantul nu

are dreptul de a formula o nouă notificare în baza Legii nr. 247/2005, iar

raportul la Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, notificarea sa din 22

septembrie 2005 apare ca tardivă.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelantul-reclamant V.A.

În motivarea cererii de recurs

întemeiată pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6-10 C. proc.

civ., recurentul reiterează situația de fapt, arătând că imobilul ce i-a fost

expropriat conform Decretului nr. 347/1980 avea o valoare mult mai mare decât

despăgubirile primite, că nu a contestat dispoziția de respingere a notificării

adresate Primăriei Huedin în baza Legii nr. 10/2001 întrucât nu a avut bani

pentru avocat și a aflat că altor persoane din localitate, aflate în aceeași

situație, le-au fost respinse contestațiile.

Recurentul reproduce prevederile

art. I pct. 1 din titlul I al Legii nr. 247/2005, susținând că în baza acestui

text a depus a doua notificare, înțelegând că „tot ce nu s-a restituit,

prezenta lege restituie”.

Motivele de recurs sunt redactate în

forma unui memoriu, cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8

C. proc. civ. nefiind dezvoltate, argumentate, conform cerinței impuse sub

sancțiunea nulității de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Singura critică ce face posibilă

încadrarea în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este cea

referitoare la interpretarea prevederilor Legii nr. 247/2005, critică care este

însă nefondată.

Conform art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată astfel cum a fost completată și modificată prin Legea

nr. 247/2005, cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii urmau să fie

depuse într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 199/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data

limită, 14 februarie 2002.

Termenul menționat este un termen de

decădere nesusceptibil de întrerupere sau suspendare și cote aplicabile în

egală măsură tuturor persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv de

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială,

derogatorie de la dreptul comun, se aplică exclusiv în condițiile și pentru

situațiile pe care le reglementează limitativ.

Contrar aprecierii recurentului,

Legea nr. 247/2005 nu a stabilit noi termene pentru depunerea cererilor de

restituire sau repunerea în termen a persoanelor îndreptățite care nu au

respectat termenul de decădere menționat și în mod evident nu a prevăzut

posibilitatea titularilor notificărilor (depuse în termen) respinse prin

dispoziții/decizii emise de unitățile deținătoare, necontestate în justiție, de

a formula noi cereri de restituire în natură sau prin echivalent.

Prevederile art. I pct. 1 din Titlul

I al Legii nr. 247/2005 nu au semnificația juridică preconizată de recurent,

prin aceste dispoziții modificându-se parțial art. 1 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001.

Modificările aduse alin. (1) al art.

1 din Legea specială de reparație constau în eliminarea din text a mențiunii că

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv va fi dispusă „de regulă”,

legiuitorul înțelegând să precizeze în termeni clari că restituirea în natură

constituie principiul în materie, iar modificările aduse alin. (2) al actului

normativ vizează exclusiv felul măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate

prin echivalent în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul V.A. împotriva deciziei nr. 101/A din 10 aprilie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2008.