ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1097/2013

Moartea numitului G.P. a fost violentă;

Ea s-a datorat anemiei acute prin hemoragie internă (hemotorax drept masiv) și externă, consecința unor plăgi înțepat-tăiate penetrante ale hemitoracelui drept, cu plagă pulmonară lob inferior drept, plagă înțepat-tăiată delto-scapulară dreapta și plăgi tăiate ale fețelor palmare degete III-IV mâna stângă, ce au putut fi produse prin lovire repetată cu obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, la o persoană cu hepatită alcoolică cu evoluție cirogenă și intoxicație acută etilică;

La autopsia cadavrului, în afara plăgilor înțepat-tăiate și tăiate ce au putut fi produse prin lovire repetată cu obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, la data decesului, s-au mai constatat: - excoriație epicraniană medio-frontală, cu infiltrate hemoragice intradermice subjacente - ce a putut fi produsă prin lovire de plan dur - cădere de la același nivel - la data decesului; - echimoze membre superioare - ce au putut fi produse prin comprimare cu degetele, posibil la data decesului; - plagă înțepată superficială cu echimoză prevertebrală lombară - ce a putut fi produsă prin lovire cu sau de corp dur ascuțit, la data decesului; - fracturi costale bilaterale pe linia medio-claviculară, pergamentare tegumentară presternală – prin comprimare în cursul masajului cardiac extern;

Toate leziunile traumatice au caracter vital, cu excepția fracturilor costale, care sunt postvitale. Aspiratul alimentar traheo-bronșic a putut fi produs în faza agonică, prin declanșarea refluxului de vărsătură, posibil și prin comprimare toraco-abdominală în cursul acordării primului ajutor.

Între plăgile înțepat-tăiate și tăiate, cu hemoragie internă și externă, cu anemie acută consecutivă și moartea victimei există legătură directă de cauzalitate.

Restul leziunilor traumatice vitale nu au nici un rol în tanatogeneză.

Afecțiunea hepatică preexistentă și intoxicația acută etilică au putut interveni cu rol favorizant în tanatogeneză.

După topografia și traiectul plăgilor înțepat tăiate penetrante, se apreciază că ele au putut fi produse în timp ce agresorul se afla în spatele victimei, direcția de lovire fiind pentru plaga infrascapulară dinapoi-înainte, de sus în jos și spre dreapta, iar pentru plaga de pe linia axilară posterioară-dinapoi înainte, de la dreapta la stânga și ușor în jos; plăgile tăiate digitale au putut fi produse în timp ce victima se apăra activ, încercând să ia cuțitul din mâna agresorului.

În sângele recoltat de la cadavru s-a pus în evidență 1,50 gr. ‰ alcool, iar în urină - 1,85 ‰ alcool, atestând o intoxicație acută etilică în faza de eliminare a alcoolului.

Sângele recoltat de la cadavru aparține grupei AII, Rh pozitiv.

Decesul s-a produs la data de 17 aprilie 2012, dar nu se poate stabili cu exactitate ora însă, după datele de anchetă coroborate cu cele din documentele medicale avute la dispoziție, aceasta se situează în intervalul 21,30 - 23,15, cu precizarea că echipajul de pe ambulanță era în măsură să declare ora decesului la momentul în care a întrerupt resuscitarea, fapt neconsemnat în fișa SMURD. (concluzii raport medico-legal de necropsie, fila 37). După sesizarea instanței de fond, la termenul de judecată din data de 12 septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, în prezența apărătorului ales, inculpata G.F. a solicitat instanței ca în cauză să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, inculpata a arătat că recunoaște în totalitate faptele, în modalitatea reținută în actul de sesizare, și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Prima instanța a procedat la audierea inculpatei în acest sens (fila 50 dosar fond) și, având în vedere poziția procesuală a acesteia, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă – dincolo de orice dubiu rezonabil – că fapta dedusă judecății în prezenta cauză există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, Tribunalul a admis cererea formulată de către aceasta. Inculpata a mai depus la dosarul cauzei acte în circumstanțiere (notă de relații întocmită de primarul comunei Rediu, caracterizări - filele 41-44, acte de stare civilă și acte medicale privind pe părinții inculpatei – filele 36-39,45). Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanța a constatat că declarația de recunoaștere a inculpatei se coroborează – dincolo de orice îndoială – cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatei G.F. constând în aceea că, la data de 17 aprilie 2012, în timp ce se afla în locuința comună, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict, a aplicat victimei G.P. (soțul său), mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit) inclusiv în zone vitale, producându-i plăgi înțepat-tăiate penetrante ale hemitoracelui drept, cu plagă pulmonară lob inferior drept și o plagă înțepat-tăiată delto-scapulară dreapta, decesul victimei datorându-se anemiei acute prin hemoragie internă și externă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, alin. (1) - art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. Instanța de fond a apreciat că vinovăția inculpatei G.F. cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză. Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, prima instanța a dispus condamnarea inculpatei G.F. la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpată, natura și importanța valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (reduse cu o treime ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.), datele ce caracterizează persoana inculpatei, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Față de gravitatea deosebită a infracțiunii comise, urmarea produsă, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, respectiv în prezența minorului, care a asistat la uciderea tatălui său, având în vedere și atitudinea oscilantă a inculpatei în cursul urmăririi penale (aceasta susținând, după o primă declarație de recunoaștere, inclusiv că fiul său, în vârstă de doar 6 ani, a aplicat cu cuțitul loviturile asupra victimei– indiferent de motivația inculpatei), prima instanța a apreciat că în cauza de față nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cum s-a solicitat de către inculpată, prin apărător ales, deși nu figurează în evidențe cu antecedente penale și, în final, a recunoscut în integralitate săvârșirea infracțiunii. Din aceleași considerente, prima instanța nu a orientat pedeapsa aplicată nici spre minimul special prevăzut de lege, minim determinat ca urmare a reținerii cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Situația de fapt și de drept mai sus expusă a determinat instanța de fond să aprecieze că reeducarea inculpatei poate avea loc numai prin executarea efectivă a pedepsei ce îi va fi aplicată. În consecință, prima instanța a dispus aplicarea – în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. – a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale. La stabilirea pedepsei accesorii, prima instanța a ținut seama – în principal – de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatei, dar și împrejurările care caracterizează persoana acesteia. Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., prima instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Referitor la starea de arest a inculpatei G.F., instanța de fond a constatat că aceasta a fost reținută la data de 18 aprilie 2012 pentru 24 de ore, iar prin ordonanța nr. 289/P/2012 din data de 18 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceasta. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18 aprilie 2012 în dosarul nr. 3033/121/2012 al Tribunalului Galați, s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatei pentru o perioada de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 30/U din 18 aprilie 2012. La baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Pe parcursul procesului penal, instanța de fond a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Față de considerentele mai sus arătate cu privire la individualizarea executării pedepsei, în temeiul art. 350 C. proc. pen., prima instanța a menținut starea de arest a inculpatei și, în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și durata arestului preventiv, de la data de 18 aprilie 2012 la zi. În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a observat că în cauză s-au constituit părți civile M.M. și M.E., sora și cumnatul victimei, aceștia solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, constând în cheltuielile efectuate sau care urmează a fi efectuate cu înmormântarea și pomenirea victimei, dar și la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, pentru suferința cauzată de pierderea suferită. La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2012, întrebată fiind, inculpata G.F. a arătat că este de acord să despăgubească integral părțile civile constituite în cauză, la nivelul sumelor solicitate de acestea. Astfel fiind, în temeiul art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 1381 și urm. C. civ., constatând îndeplinite condițiile specifice răspunderii civile delictuale și luând act de principiul disponibilității ce guvernează acțiunea civilă formulată de părțile civile, prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri materiale și morale către părțile civile legal constituite în cauză, în cuantumurile precizate de acestea. Asupra obligării inculpatei la plata contribuției de întreținere în favoarea minorului G.A., în prezent fiind instituită în privința acestuia măsura plasamentului familial la unchii paterni (părțile civile din prezenta cauză), Tribunalul a constatat următoarele: Conform dispozițiilor art. 527 Noul C. civ., debitorul poate fi obligat la întreținere numai dacă are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui ce datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale. S-a arătat că, în cauză, inculpata G.F. este în imposibilitate temporară de a obține venituri datorită faptului că execută o pedeapsă privativă de libertate, motiv pentru care nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 527 Noul C. civ., nu poate fi obligată la plata contribuției de întreținere. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpata G.F., în folosul statului, a unui cuțit cu lungimea lamei de 14 cm și lungimea totală de 26 cm, folosit de inculpată la săvârșirea infracțiunii (coletul nr. 1, atașat la dosarul cauzei). În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, prima instanță a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a obligat pe inculpată la plata de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpata G.F., apreciind-o ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. A solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, ținând cont și de disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – respectiv de 10 ani închisoare, urmând a fi reținute și circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. În ceea ce privește atitudinea sa oscilantă-reținută astfel de instanța de fond - a solicitat să se constate că aceasta s-a datorat tulburării și stării prin care a trecut în momentul respectiv dar și de-a lungul conviețuirii cu victima, care consuma excesiv băuturi alcoolice, era o persoană geloasă, starea sa normală fiind aceea de beție, reacția sa față de atitudinea victimei fiind una de moment, alimentată însă de multe alte întâmplări petrecute în timpul conviețuirii cu victima. A solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale apelate și în rejudecare reducerea pedepsei până la minimul special – acela de 10 ani închisoare. Prin decizia penală nr. 274/A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata G.F. împotriva sentinței penale nr. 421 din 14 septembrie 2012 a Tribunalului Galați. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen., în referire la art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei G.F. Potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 18 aprilie 2012 până la zi. A obligat apelanta inculpată la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motivată corespunzător în fapt și în drept. Prima instanță, analizând și coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatei încadrarea juridică corespunzătoare. S-a reținut că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, în conformitate cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. S-a mai arătat că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei accesorii și complementare aplicate inculpatei precum și a modalității de executare a pedepsei principale. De asemenea, latura civilă a cauzei a fost soluționată temeinic și legal, ținând cont și de incidența principiului disponibilității, inculpata declarând că este de acord să despăgubească părțile civile (declarația inculpatei – fila 50 dosar fond). Împotriva acestei decizii inculpata G.F. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând reducerea pedepsei (caz de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.). Înalta Curte de Casație și Justiție , analizând recursul declarat de inculpata G.F. în raport cu motivul de casare invocat cât și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal. În cauză, însă inculpata a comis o infracțiune de o gravitate deosebită, constând în aceea că la data de 17 aprilie 2012, în timp ce se afla în locuința comună, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict, a aplicat victimei G.P. (soțul său) mai multe lovituri cu un obiect tăietor – înțepător (cuțit) inclusiv în zone vitale, provocându-i plăgi înțepat tăiate penetrante ale hemitoracelui drept, cu plagă pulmonară lob inferior drept și o plagă înțepat – tăiată delta –scapulară dreapta, decesul victimei datorându-se anemiei acute prin hemoragie internă și externă. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatei – respectiv cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. – având în vedere gravitatea deosebită a faptei comise ce rezultă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia (inculpata a dat dovadă de violență deosebită, aplicându-i soțului său mai multe lovituri de cuțit în zone vitale, în prezența copilului minor), de natura și importanța valorii sociale lezate (fiind vorba de o valoare fundamentală – dreptul la viață), de urmarea produsă, de atitudinea inculpatei precum și de urmările ce se vor produce asupra dezvoltării psihice și emoționale viitoare a fiului inculpatei, care a fost de față în momentul în care mama sa i-a ucis tatăl. Față de cele ce preced se constată că instanța de fond a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei reținând în beneficiul inculpatei disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – și a apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., că pedeapsa de 13 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei prev. de art. 52 C. pen. reeducarea inculpatei și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.