ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2761/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2761/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din

13 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4291/121/2012, Tribunalul Galați a condamnat

pe inculpatul A.M. la o pedeapsă principală de 8 ani și 6 luni închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 71

alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 15

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală

durata arestului preventiv din Italia de 04 octombrie 2011 la 30 decembrie 2011

și perioada arestării preventive din România de la 30 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.M.

În baza art. 118

alin. (2) lit. b) în referire la art. 118 alin. (4) C. pen., a confiscat de la inculpat

suma de 25 RON reprezentând contravaloarea briceagului folosit la comiterea infracțiunii.

A obligat pe inculpat

să plătească părții vătămate/parte civilă M.P. suma de 75.000 RON cu titlu de daune

morale.

A respins, ca

nefondate, restul pretențiilor civile formulate de partea vătămată/parte civilă

M.P.

A obligat pe inculpat

să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. A.A." Galați,

suma de 2.876,84 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în

vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date

Genetice Judiciare.

A obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 98/P/2011 din 18 aprilie 2011 a fost

trimis în judecată inculpatul A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., constând în aceea că, la data de 28 ianuarie 2011, în loc public și în urma

unui conflict, a aplicat părții vătămate M.P. o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător

(briceag) în zona toraco-lombară, producându-i o plagă înțepat-tăiată penetrantă,

toraco-lombară, ce a pus în primejdie viața acesteia.

Analizând și coroborând

probele administrate în cauză, instanța a constatat următoarele:

La data de 28

ianuarie 2011 în comuna P., județul Galați, a fost organizată o vânătoare de iepuri

vii, de către numitul A.T., zis T.P., la care au participat mai mulți locuitori

ai comunei, printre care și partea vătămată M.P. și inculpatul A.M., zis „B.".

În ziua respectivă,

în jurul orelor 8:30, partea vătămată a plecat de la locuința părinților săi, însoțită

de către frații săi, martorii M.D., M.Ș. și unchiul său, numitul M.N. Participanții

la vânătoarea respectivă au mers apoi la punctul denumit popular „M.", vânătoarea

desfășurându-se în două serii.

După ce s-a prins

prima serie de iepuri, partea vătămată având doi iepuri în mâini, s-a îndreptat

către persoanele care îi colectau, moment în care a avut o primă altercație cu inculpatul,

în sensul că acesta din urmă i-a tăiat pur și simplu rucsacul cu un briceag. Totodată,

inculpatul a adresat amenințări părții vătămate, în sensul că „lasă că-ți arăt eu

ție diseară".

Acest prim conflict

este confirmat de către fratele părții vătămate, martorul M.D., acesta oferind și

o explicație a reproșului adus de către inculpat părții vătămate și anume acela

că partea vătămată avea o relație de concubinaj cu martora D.E.C., care la rândul

său, avusese anterior o relație de prietenie cu un prieten de-al inculpatului.

După ce a luat

sfârșit vânătoarea de iepuri, toți participanții, în jur de 130-150 de persoane,

s-au întors spre comună, cu ajutorul unui tractor cu remorcă. Deoarece erau prea

multe persoane, transportul participanților s-a făcut în mai multe rânduri.

În primul transport,

printre alte persoane, se aflau atât partea vătămată M.P., cât și inculpatul A.M.

Se precizează că partea vătămată fusese avertizată în prealabil de către frații

săi, martorii M.D. și M.Ș., să nu plece neînsoțită, avertisment ignorat de către

partea vătămată. Partea vătămată și inculpatul erau poziționați în partea din spate

a remorcii, lângă oblonul remorcii.

Aici, inculpatul

a reînceput conflictul cu partea vătămată și a încercat să o înțepe pe aceasta cu

lama briceagului în mână, după care i-a aplicat o lovitură cu mânerul briceagului

în zona nasului, fără motiv. În continuare, inculpatul prolifera amenințări la adresa

integrității părții vătămate și apoi, pur și simplu, a luat-o pe aceasta de picioare

și a basculat-o peste oblonul remorcii. Acest aspect a fost văzut și de alți martori,

printre care și martorul P.N., deoarece cineva din remorcă, fără să se poată stabili

cine, a strigat că a căzut un bărbat din remorcă.

Partea vătămată,

conform propriei declarații, a început să sângereze și și-a continuat drumul pe

jos spre comuna P.

În jurul orelor

17:00, toate persoanele participante la vânătoare s-au reunit în zona unui fost

C.A.P. din comună, pentru a li se face plata pentru activitatea prestată. Aici,

partea vătămată M.P. a mers spre persoana care făcea plata, paznicul de vânătoare

A.T., moment în care inculpatul A.M. s-a apropiat de acesta și a întrebat-o „de

ce ai luat femeia lui Gogu". Se precizează că partea vătămată avea de circa

o lună o relație de concubinaj cu martora D.E.C., care este posibil ca anterior,

să fi avut o relație de prietenie cu numitul „G.", aspect care nu a fost lămurit

deoarece nu a interesat ancheta.

În momentul în

care partea vătămată intenționa să părăsească zona, inculpatul a lovit-o pe aceasta

din spate, cu un briceag, aplicându-i o singură lovitură. Lovitura a fost aplicată

cu mare intensitate, întrucât a penetrat obiectele vestimentare ale părții vătămate,

precum și splina acesteia. Partea vătămată M.P. s-a îndepărtat, deoarece aceasta

a declarat că inculpatul intenționa să o mai lovească o dată.

În ajutorul părții

vătămate a intervenit fratele său, martorul M.D., acesta declarând că l-a apucat

pe inculpat de haine, inculpatul, la rândul său încercând să-l stranguleze pe martor

cu fularul.

Întrucât partea

vătămată M.P. sângera și nu mai putea merge, martorul M.D. a declarat că a apelat

la ajutorul unei persoane, prieten de-al tatălui său, care i-a transportat pe cei

doi la domiciliul acestora. Întrucât partea vătămată se simțea din ce în ce mai

rău, martorul M.V. a sunat la SNUAU 112 și a anunțat evenimentul, solicitând o ambulanță.

La fața locului

a sosit o ambulanță care a transportat-o pe partea vătămată M.P. la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Galați, unde a și fost internată în intervalul 28 ianuarie 2011-07

februarie 2011.

În timp ce partea

vătămată se afla internată, prietena inculpatului, pe nume D.L., împreună cu tatăl

acestuia și cu inculpatul însuși au mers la partea vătămată, pentru a realiza o

înțelegere frauduloasă cu aceasta, în sensul că în schimbul unei sume de bani -

3 miliarde de ROL - partea vătămată să nu sesizeze organele de poliție.

Această înțelegere

a fost confirmată și de către martora D.E.C. Partea vătămată M.P. a declarat că

a refuzat să primească vreo sumă de bani de la inculpat sau de la alte persoane.

Din concluziile

raportului de constatare medico-legală a rezultat că:

- numitul M.P.

a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu sau de corp

dur și prin lovire activă cu un corp înțepător-tăietor;

- leziunile pot

data din 28 ianuarie 2011;

- a necesitat

25-30 (douăzecișicinci-treizeci) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de

la data producerii, dacă nu survin complicații;

- interesând peretele

abdominal, splina, rinichiul și vasele sanguine, plaga înțepat-tăiată a pus în primejdie

viața sus numitului prin hemoragie masivă și prin desterilizarea cavității;

- lipsa splinei

prin splenectomie de necesitate constituie infirmitate fizică permanentă.

Fapta și vinovăția

inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal

de fixare a locului faptei din 29 ianuarie 2011 și planșa aferentă în care sunt

consemnate detalii legate de locul unde s-a comis infracțiunea, precum și o prezentare

a evenimentului de către martorul M.D.;

- proces-verbal

din 29 ianuarie 2011 de ridicare a unei jachete și a unui pulover aparținând lui

M.P. care prezintă urme de tăiere și planșa foto aferentă;

- declarațiile

părții vătămate M.P. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, inculpatul A.M.

l-a lovit la rădăcina nasului și l-a aruncat din remorca aflată în mers, după care,

în zona fostului C.A.P., același inculpat l-a întrebat de ce a luat femeia lui G.

după care l-a înjunghiat cu briceagul în spate;

- concluzii provizorii

și raportul de constatare medico-legală din 29 ianuarie 2011 în care sunt prezentate

leziunile suferite de partea vătămată și faptul că plaga înțepat-tăiată i-a pus

în primejdie viața; lipsa splinei constituie infirmitate fizică permanentă;

- adresa din

16 februarie 2011 cu decontul de cheltuieli și constituirea de parte civilă a Spitalului

Clinic Județean de Urgență „Sf. A.A." Galați;

- declarațiile

martorului M.D., fratele părții vătămate, care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011,

inculpatul A.M. i-a reproșat lui M.P. că s-ar fi căsătorit cu prietena unui anumit

G., după care de la partea vătămată a aflat că ar fi fost aruncată din remorcă.

În zona magaziilor fostului C.A.P., inculpatul l-a lovit pe M.P. în zona spatelui

cu un briceag, o singură dată;

- declarațiile

martorului M.C.R., care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, a observat că M.P.

și A.M. se certau, iar M.P. îl amenința cu poliția pe inculpat. La un moment dat

a văzut cum A.M. i-a aplicat acestuia o lovitură cu mâna dreaptă, în zona coastelor,

în partea stângă. De la M.Ș. a aflat că inculpatul îl lovise cu un cuțit. Despre

A.M. cunoaște faptul că este o persoană violentă;

- declarațiile

martorului S.M. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011 a văzut cum P. a căzut

din remorcă, dar nu cunoaște împrejurările în care acesta a căzut. La C.A.P. a avut

loc o ceartă între partea vătămată și inculpat. În aceeași seară s-a întâlnit cu

inculpatul care i-a spus că l-a tăiat pe P.;

- declarațiile

martorului Ș.G. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011 l-a văzut pe M.P. când

a spus „m-ai înțepat" și l-a văzut și pe inculpat când fugea pe drumul comunal

după M.P.;

- declarațiile

martorului P.N. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, după vânătoare, au plecat

spre fostul C.A.P. cu un tractor cu remorcă. Pe timpul deplasării, aproape de punctul

„M." a auzit pe cineva din remorcă strigând că a căzut un bărbat din remorcă.

La un moment dat,

l-a văzut pe M.P. ieșind din grupul de persoane de lângă T.P., ținându-se cu o mână

într-o parte, spunând „băi, m-ai spart", adresându-se lui A.M. care se afla

lângă el;

- declarațiile

martorului F.I. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011 a observat că inculpatul

îl fugărea pe M.P., iar după circa 1 oră a auzit că A.M. l-a tăiat în zona spatelui

cu un cuțit pe M.P.;

- declarațiile

martorului M.Ș., fratele părții vătămate, care arată că în ziua de 28 noiembrie

2011, inculpatul A.M. l-a întrebat pe M.P. de ce i-a luat nevasta lui G. și în același

timp a scos din buzunar un briceag cu care l-a lovit în partea stângă a abdomenului

pe M.P.;

- declarațiile

martorei D.E.C. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, în jurul orei 16:30-17:00,

M.P. a fost adus la locuința mamei sale de către fratele său D. P. i-a spus că a

fost înjunghiat de către A.M. și a văzut la acesta o rană foarte urâtă;

- declarațiile

martorului D.V. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011 a auzit când N.C., S.M.

și C.S. spuneau că numitul A.M. l-a înjunghiat pe M.P.;

- declarațiile

martorului N.C. care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, inculpatul A.M. i-a spus

că l-a bătut pe M.P., l-a îmbrâncit din remorcă și l-a lovit cu cuțitul;

- declarațiile

martorului C.A., care arată că în ziua de 28 ianuarie 2011, l-a văzut pe P. când

a început să alerge, iar după acesta a fugit și B., având în mână un cuțit. P. a

alergat cam 30 de metri, după care s-a oprit, iar B. l-a ajuns;

- declarația martorei

M.I. care arată că fiul ei, M.D. a strigat-o la poartă și i-a spus că M.P. a fost

înjunghiat de A.M. A văzut că acesta era înjunghiat în partea stângă, la spate,

la coaste. De la acel incident partea vătămată nu mai lucrează, întrucât nu mai

este aptă de muncă. Anterior incidentului, partea vătămată lucra ocazional, fie

la pescuit, fie la adunat măceșe din pădure;

- declarația inculpatului

A.M. care arată că dorește să se facă aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar în acest sens

recunoaște în totalitate fapta descrisă în rechizitoriu și își însușește probele

administrate în faza de urmărire penală. În ziua de 28 ianuarie 2011 a făcut niște

glume cu partea vătămată M.P., pe seama concubinei acestuia, iar el a început să-l

amenințe că-l bagă în pușcărie. Ulterior, când au ajuns în comuna P., împreună cu

cei doi frați ai lui, au început să-l amenințe și să-i vorbească urât. A intervenit

o îmbrânceală între el și cele trei persoane, iar inculpatul l-a lovit cu un briceag

pe M.P. Acesta este o persoană violentă cu dizabilități mintale. Regretă cele întâmplate,

iar referitor la despăgubirile civile solicitate de partea vătămată, dorește ca

instanța să dispună asupra acestora doar în măsura în care sunt probate în cauză.

Inculpatul l-a

propus ca martor pe V.M. care a declarat că a fost și el la vânătoarea de iepuri

din 28 ianuarie 2011 și nu a asistat la nicio discuție contradictorie între inculpat

și partea vătămată. A aflat ulterior de la băieți, în aceeași seară, că ar fi existat

o altercație între cei doi, aceștia ar fi fugit pe o stradă, iar M.P. ar fi cerut

un cuțit unui consătean. Despre M.P. știe că are probleme psihice și s-ar fi lovit

la cap acum câteva luni.

Mijloacele de

probă prezentate susțin situația de fapt reținută de instanță.

În ziua de 28

ianuarie 2011, inculpatul A.M., după ce l-a agresat verbal și fizic pe M.P. - parte

vătămată, aruncându-l din remorcă în mers, l-a lovit pe acesta cu un briceag în

zona spatelui, pe considerentul că partea vătămată trăia în concubinaj cu o femeie

care ar fi avut relații cu un prieten al inculpatului.

Apărările inculpatului

în sensul că partea vătămată are probleme psihice și l-ar fi amenințat în ziua respectivă

sunt infirmate de probele administrate în cauză, martorii oculari relatând în mod

clar că inculpatul este cel care a inițiat conflictul și a agresat-o pe partea vătămată.

S-au depus și

unele înscrisuri medicale care să susțină versiunea privind afecțiunile psihice

ale părții vătămate, însă orice probleme medicale de această natură ale părții vătămate

nu au nici un fel de relevanță, atât timp cât inițiatorul agresiunii a fost inculpatul

care a provocat și urmările periculoase.

De asemenea, declarația

martorului V.M. este evazivă fără a avea nicio susținere faptică în mijloacele de

probă administrate.

S-a reținut în

drept că, fapta inculpatului A.M., care la data de 28 ianuarie 2011, în loc public

și în urma unui conflict, a aplicat părții vătămate M.P., o lovitură cu un obiect

tăietor-înțepător (briceag) în zona toracă-lombară, producându-i o plagă înțepat-tăiată

toraco-lombară, ce a pus în primejdie viața acesteia prin hemoragie masivă și desterilizarea

cavității precum și splenectomie de necesitate, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.

20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Tribunalul a apreciat

că cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. este neîntemeiată.

Cercetarea judecătorească

a început la termenul din 05 septembrie 2011, iar inculpatul a fost arestat în Italia

la data de 04 octombrie 2011.

Până la data arestării,

inculpatul a fost în libertate și putea să-și manifeste voința în sensul aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. Acesta nu a făcut acest lucru din

culpa sa exclusivă, întrucât a încercat să se sustragă urmăririi penale și cercetării

judecătorești. Prin urmare, termenul imperativ prevăzut de art. 320 alin. (1) C.

proc. pen. a fost depășit, iar procedura de judecată se desfășoară conform dreptului

comun, fără ca inculpatul să mai poată beneficia de dispozițiile de reducere a pedepsei

principale.

Tribunalul a apreciat

că nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74

C. pen. în favoarea inculpatului, întrucât fapta acestuia are o gravitate ridicată,

a produs urmări negative asupra integrității corporale a părții vătămate, iar inculpatul

a manifestat o agresivitate nejustificată în contextul faptic prezentat.

Atitudinea procesuală

a inculpatului a fost una negativă încă de la început. Acesta a fugit în scopul

de a se sustrage de la urmărirea penală și de la judecată, iar în fața instanței

a declarat în mod formal că recunoaște fapta doar pentru a i se aplica dispozițiile

de reducere a pedepsei, pe parcursul audierii încercând să-și minimalizeze răspunderea

penală și să o învinovățească pe partea vătămată. Sunt elemente care pun în evidență

faptul că inculpatul nu a înțeles și nu a conștientizat pe deplin gravitatea faptei

comise și a urmărilor produse.

În aceste condiții,

nu numai că nu s-au putut reține circumstanțe atenuante, ci s-a impus și aplicarea

unei pedepse principale peste minimul special prevăzut de lege care să pună în valoare

toate criteriile legale în materie.

La dozarea și

individualizarea sancțiunilor penale aplicate inculpatului au fost avute în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la dispozițiile părții

generale a C. pen., la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la gradul de pericol

social al faptei comise, la împrejurările care atenuează răspunderea penală (tentativa),

precum și la persoana inculpatului.

Referitor la pedeapsa

complementară și la pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere natura și specificul

infracțiunii, persoana inculpatului, precum și jurisprudența C.E.D.O. în materie,

inclusiv hotărârile Sabău și Pârcălab împotriva României și Hirst contra Marii Britanii.

Față de cele descrise,

instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 8 ani și 6 luni închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, va asigura scopul

educativ-preventiv al sancțiunilor.

În baza art. 71

alin. (2) C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 15

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen., instanța a dedus din pedeapsa

principală de 8 ani și 6 luni închisoare ce va fi aplicată inculpatului, perioada

arestului din Italia de la 04 octombrie 2011 la 30 decembrie 2011 și perioada arestării

preventive din România de la 30 decembrie 2011 la zi (13 februarie 2012).

Având în vedere

gradul ridicat de pericol social al faptei, urmările produse, încercarea inculpatului

de a se sustrage răspunderii penale și cea a unei înțelegeri frauduloase cu partea

vătămată, instanța a apreciat că în cauză se mențin în continuare temeiurile legale

prevăzute de art. 148 lit. a), e), f) C. proc. pen. de la luarea arestării, iar

lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

Prin urmare, în

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului A.M.

Ținând cont că

briceagul folosit de inculpat la comiterea infracțiunii nu a fost găsit de organele

de urmărire penală, aspect menționat și în rechizitoriu, instanța a confiscat în

baza art. 118 alin. (1) lit. b) în referire la art. 118 alin. (4) C. pen. de la

inculpat suma de 25 RON, reprezentând contravaloarea briceagului menționat (suma

reprezintă un preț minimal menționat pe un site de specialitate pe internet).

Referitor la latura

civilă instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale

conform art. 998 C. civ. (act normativ anterior celui intrat în vigoare la 01

octombrie 2011), în sensul că prin fapta ilicită de tentativă la omor calificat

comisă cu intenție de către inculpat s-au cauzat prejudicii atât părții vătămate

M.P., cât și părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. A.A." Galați

(cheltuieli de spitalizare pentru perioada 28 ianuarie-07 februarie 2011).

Partea vătămată

M.P. a solicitat 75.000 RON daune morale și 75.000 RON daune materiale pentru faptul

că nu poate să muncească.

S-a arătat că,

daunele materiale nu au fost probate în vreun fel de partea vătămată, deși instanța

i-a pus în vedere acest lucru, o eventuală incapacitate de muncă și posibilitatea

obținerii unei pensii de invaliditate putând fi stabilite de către o comisie specializată

spre care a fost îndrumată partea vătămată la termenul din 05 septembrie 2011; orice

alte susțineri referitoare la capacitatea de muncă fiind nerelevante pentru stabilirea

unui prejudiciu în acest sens.

Daunele morale

în sumă de 75.000 RON instanța le-a apreciat ca fiind justificate în totalitate.

Este indubitabil

că părții vătămate M.P. i s-a cauzat un prejudiciu moral important prin fapta ilicită

a inculpatului, aceasta trecând prin suferințe fizice și psihice majore. Agresarea

părții vătămate s-a produs în public, fără să conteze pentru inculpat numărul mare

de persoane prezente și fără să aibă nici un fel de justificare serioasă. S-a creat

părții vătămate o temere deosebită că persoana inculpatului are un potențial periculos

în orice împrejurări.

Pe de altă parte,

M.P. a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui organ, respectiv

a splinei. Acest tip de vătămarea integrității corporale are efecte negative pe

durată nedeterminată, fiindu-i afectată capacitatea de efort a părții vătămate.

Urmările arătate se circumscriu unui prejudiciu moral important care impune o despăgubire

corespunzătoare.

În consecință,

instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate/parte civilă M.P.

suma de 75.000 RON cu titlu de daune morale.

Instanța a respins

ca nefondate restul pretențiilor civile formulate de partea vătămată/parte civilă

M.P.

Instanța l-a obligat

pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf.

A.A." Galați suma de 2.876,84 RON cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli

ocazionate cu internarea părții vătămate la secția Chirugie I - decont).

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat

în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date

Genetice Judiciare.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat să plătească către stat

suma de 3.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, a declarat apel inculpatul A.M., criticând-o ca fiind nelegală

și netemeinică.

A arătat că în

fața instanței de fond a solicitat să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., solicitare respinsă și pe care o reiterează în fața instanței de

apel. De asemenea, a solicitat și schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite

din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare gravă, având în vedere

vătămarea provocată. A mai solicitat să îi fie redusă pedeapsa aplicată, prin reținerea

în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare și aplicarea unei pedepse care

să fie suspendată, sub supraveghere, conform art. 86

1

C. pen. Față de

fapta săvârșită și urmările produse, a solicitat diminuarea sumei la care a fost

obligat cu titlu de daune morale.

Prin decizia penală

nr. 138/A din 13 iunie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul A.M., împotriva sentinței

penale nr. 85 din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați (Dosar nr. 4291/121/2011).

A desființat în

parte sentința penală nr. 85 din 13 februarie 2012 a Tribunalului Galați și, în

rejudecare:

A făcut aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a redus cuantumul pedepsei de 8

ani și 6 luni închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare.

A redus cuantumul

daunelor morale de la 75.000 RON la 25.000 RON.

A redus cuantumul

cheltuielilor judiciare de la 3.900 RON la 350 RON.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale atacate.

A menținut starea

de arest a inculpatului și a computat din pedeapsa aplicată durata arestării provizorii

din Italia de la data de 04 octombrie 2011 la data de 30 decembrie 2011 și a arestării

preventive de la data de 30 decembrie 2011 la zi, respectiv 13 iunie 2012.

A dispus plata

din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați a sumei de 50 RON reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. D.A.C.).

Cheltuielile judiciare

în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând și coroborând

materialul probator administrat în cauză, a susținerilor apelantului inculpat, precum

și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a constatat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt

pe baza probelor administrate, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică

dată faptei.

S-a reținut, în

fapt, că la data de 28 ianuarie 2011, în loc public și în urma unui conflict, inculpatul

A.M. a aplicat părții vătămate M.P. o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător (briceag)

în zona toraco-lombară, producându-i o plată înțepat-tăiată toraco-lombară ce a

pus în primejdie viața acesteia prin hemorgie masivă și desterilizarea cavității

precum și splenectomie de necesitate.

Fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută

de dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

Vinovăția inculpatului

a fost dovedită cu procesul verbal de fixare a locului faptei din 29 ianuarie 2011

și planșa fotografică, procesul verbal de ridicare a unei jachete și a unui pulovăr

aparținând lui M.P. care prezintă urme de tăiere, declarațiile părții vătămate M.P.,

raportul de constatare medico-legală din 29 ianuarie 2011 în care sunt prezentate

leziunile suferite de partea vătămată și că plaga înțepat-tăiată i-a pus în primejdie

viața, iar lipsa splinei constituie infirmitate fizică permanentă; declarațiile

martorilor M.D., M.C.R., S.M., Ș.G., P.N., G.I., M.Ș., D.E.C., D.V., N.C.C.A. și

M.I. care arată că inculpatul a aplicat lovitura cu cuțitul părții vătămate în ziua

de 28 ianuarie 2011, precum și împrejurările în care s-a săvârșit acest lucru.

Curtea a reținut

că, în fața instanței de judecată, inculpatul A.M. a declarat că recunoaște faptele

săvârșite, așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și că dorește, în acest fel,

să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. Aceeași poziție

a avut-o și în fața instanței de apel.

Inculpatul a fost

arestat în Italia, la data de 04 octombrie 2011, iar la data de 09 februarie 2012

când a fost prezent în instanță și audiat, a solicitat că instanța de judecată să

facă aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că recunoaște

fapta săvârșită și că dorește să fie judecat pe baza probelor administrate la urmărirea

penală.

Instanța de fond

a respins această cerere formulată de inculpat, deoarece inculpatul, până la data

arestării a fost în libertate și putea să-și manifeste voința în sensul aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea a constatat

că, într-adevăr, până la arestarea sa preventivă, inculpatul A.M. a fost în libertate,

însă se afla în Italia și nu cunoștea conținutul rechizitoriului întocmit, astfel

că, nu se putea prevala de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., pentru

că ar fi recunoscut o faptă bazată pe probele de la urmărirea penală pe care nu

le cunoștea.

De altfel, C.

proc. pen., în art. 320

1

în alin. (3), prevede că, la întrebarea instanței

de judecată dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate

la urmărirea penală - pe care le cunoaște și le însușește - procedează la audierea

acestuia.

Inculpatul A.M.

a luat la cunoștință de probele administrate în faza de urmărire penală în baza

căruia a fost trimis în judecată la termenul la care s-a prezentat în fața instanței,

fiind adus, în stare de arest, din Italia.

La termenul la

care a fost audiat, inculpatul A.M. a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că recunoaște fapta reținută așa cum

a fost prezentată în rechizitoriu iar, instanța de fond i-a respins această solicitare.

Curtea de Apel

a considerat că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea inculpatului de

a se prevala de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., întrucât, la

alin. (8) al aceluiași art. se prevede în ce condiții instanța va respinge această

cerere, respectiv dacă constată că probele administrate în cursul urmăririi penale

nu sunt suficiente pentru a se stabili că fapta există, constituie infracțiune și

a fost săvârșită de inculpat. Nefiind constatate aceste lipsuri ale probelor administrate

în faza de urmărire penală, iar, inculpatul A.M. s-a prevalat de dispozițiile

art. 320 C. proc. pen. la primul termen la care a fost prezent în instanță, instanța

de apel a făcut aplicarea acestor dispoziții legale în privința inculpatului, în

sensul că a redus pedeapsa aplicată acestuia cu o treime, conform alin. (7) al acestui

art. de lege.

Nu s-au reținut

în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74

C. pen., întrucât, acesta, prin comportamentul său, nu a contribuit la descoperirea

faptei sau la cercetarea modului în care a fost săvârșită. Faptul că nu are antecedente

penale, nu conduce automat, la reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante

prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.; de această împrejurare

s-a ținut cont la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea a arătat

că poziția sinceră și de recunoaștere a faptei a condus la reținerea în favoarea

sa a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., nu și la circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât aceasta ar conduce

la o acordarea unei duble eficiente acestei împrejurări.

Din aceleași considerente

nu s-a dispus în privința inculpatului suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

De asemenea, nu

a fost reținută nici solicitarea inculpatului de a fi schimbată încadrarea juridică

dată faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 C. pen.,

deoarece trebuie avute în vedere, atât obiectul vulnerant folosit, zona corpului

vizată, cât și atitudinea subiectivă a inculpatului care nu s-a interesat de soarta

victimei, acceptând ca aceasta să-și piardă viața.

Cât privește latura

civilă a cauzei, Curtea a apreciat că daunele morale în sumă de 75.000 RON sunt

exagerate față de suferințele cauzate părții vătămate. Într-adevăr, cuantumul acestor

daune sunt la latitudinea instanței de judecată și sunt stabilite pe baza suferințelor

cauzate părții vătămate de către inculpat, însă nu trebuie să conducă la o îmbogățire

fără justă cauză a acesteia.

Având în vedere

suferința provocată părții vătămate de către inculpat s-a apreciat că aceasta poate

fi suplinită prin obligarea la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

De asemenea, s-a

constatat că nu se justifică pe bază de probe, suma de 3.900 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, instanța de apel acordând, cu acest titlu, suma de 350 RON,

care reflectă cheltuielile suportate de stat cu administrarea acestei cauze.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul

A.M.

Parchetul a invocat

cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că în

cauză instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în cauză nefiind incidente

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. recunoașterea faptei intervenind

după începerea cercetării judecătorești, împrejurarea că inculpatul nu a fost prezent

pănâ la acel moment procesual fiind fără relevanță.

Totodată, din

perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., a fost criticată pedeapsa aplicată inculpatului, solicitându-se menținerea

pedepsei dispuse de către prima instanță.

Inculpatul A.M.

a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și

14 C. proc. pen. În acest sens s-a arătat că faptei i s-a dat o greșită încadrare

juridică, întrucât nu a existat intenția de suprimare a vieții victimei ci doar

de vătămare a integrității corporale a acesteia, astfel că fapta ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. De asemenea, în

raport de comportamentul bun în societate anterior comiterii faptei s-a solicitat

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea

au fost încadrate, dar și în limitele prevăzute de dispozițiile art. 385 alin.

(3) C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele:

Asupra cazului

de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Astfel cum s-a

arătat anterior, critica a fost ridicată în recursul parchetului și vizează greșita

aplicare a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în condițiile

în care poziția procesuală de recunoaștere a faptei a intervenit după începerea

cercetării judecătorești.

Instanța de apel

a apreciat că procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. este incidență

și în situațiile în care inculpatul s-a aflat în imposibilitate de a-și manifesta

poziția procesuală, întrucât nu cunoștea conținutul rechizitoriului, aflându-se

pe teritoriul altui stat, iar la primul termen de judecată a recunoscut săvârșirea

faptelor și a solicitat ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale. De asemenea, s-a arătat că singurul motiv pentru care

instanța putea respinge cererea inculpatului era cel prevăzut de dispozițiile

art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., care nu este însă incident în speță.

Înalta Curte reține

că, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata

să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Ca atare, se constată

că, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., legiuitorul nu a impus prezența personală a inculpatului în fața instanței

de judecată, fiind suficient și un înscris autentic prin care acesta să își manifeste

opțiunea, însă a condiționat aplicarea procedurii simplificate de exprimarea acestei

poziții procesuale până la momentul începerii cercetării judecătorești. Din această

ultimă perspectivă, interpretarea dată de Curtea de Apel Galați este în mod evident

eronată, repingerea cererii putând avea loc nu numai în cazurile expres prevăzute

de art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., ci ori de câte ori nu sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.

Din analiza actelor

dosarului se constată că, în cauză, cercetarea judecătorească în fața instanței

de fond a început la data de 05 septembrie 2011, în lipsa inculpatului, dar în prezența

apărătorului ales al acestuia. Susținerile că la acel termen procedura de citare

cu inculpatul nu era legal îndeplinită sunt total neîntemeiate, având în vedere

faptul că acesta era reprezentat de apărător ales, avocat P.G., care, potrivit dispozițiilor

art. 291 alin. (3) C. proc. pen., luase termen în cunoștință încă de la termenul

din 11 august 2011, astfel că nu se mai impunea citarea inculpatului pentru termenele

ulterioare [art. 291 alin. (3) teza finală C. proc. pen.].

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că lipsa inculpatului s-a datorat faptului că acesta se sustrăgea

executării mandatului de arestare preventivă emis la 28 februarie 2011 și pus în

executare la 04 noiembrie 2011, când A.M. a fost arestat în Italia, în baza mandatului

european de arestare emis de către Tribunalul Galați.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că nu se poate susține că, până la aducerea sa în fața instanței

acesta nu avea posibilitatea de a solicita aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., întrucât nu cunoștea conținutul rechizitoriului. Pe lângă faptul

că, pentru neprezentarea în fața instanței culpa îi aparține în exclusivitate (acesta,

după comiterea faptei, după ce nu a reușit ajungerea la o înțelegerea cu partea

vătămată, a părăsit teritoriul țării, sustrăgându-se urmăririi penale și cercetării

judecătorești), la termenul din 05 septembrie 2011 inculpatul se afla în stare de

libertate, își angajase un apărător ales, astfel că avea posibilitatea ca, prin

înscris autentic, să își manifeste poziția procesuală.

Ca atare, solicitarea

inculpatului de la termeul din data de 09 februarie 2012 ca judecata să se facă

în procedura reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. era

tardivă în raport de dispozițiile imperative ale alin. (1) ale aceluiași art.

În raport de considerentele

anterioare, Înalta Curte constată întemeiate criticile parchetului, instanța de

apel făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., ceea ce atrage incidența cazului de casare analizat.

Asupra cazului

de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că, în baza probatoriului administrat, probatoriu necontestat de altfel de inculpat

care a recunoscut săvârșirea faptelor, ca situație de fapt instanțele au stabilit

că acesta, la data de 28 ianuarie 2011 în urma unei discuții legată de împrejurarea

că partea vătămată avea o relație de concubinaj cu martora D.E.C., i-a aplicat acesteia

o lovitură puternică cu un briceag în zona toraco-lombară, producându-i o plagă

înțepat-tăiată penetrantă, interesând peretele abdominal, splina, rinichiul și vasele

sanguine, plagă ce i-a pus în primejdie viața prin hemoragie masivă și prin de sterilizarea

cavității.

Înalta Curte constată

că încadrarea juridică este în concordanță cu situația de fapt reținută, în drept

fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

de omor deosebit de grav prev. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen. criticile formulate sub acest aspect fiind ne fondate.

Așa cum în mod

constant s-a statuat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, esențială

pentru stabilirea încadrării juridice în aceste situații este stabilirea formei

și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. Dacă în cazul infracțiunilor

de vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare,

în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere, intenție ce

poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a

urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar

din modul de săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii („dolus ex re"),

care evidențiază poziția psihică a făptuitorului. Astfel, folosirea unor instrumente

apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale

corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide.

În prezenta cauză,

se constată că modalitatea de săvârșire a faptelor, constând în aplicarea unei lovituri

puternice cu un briceag (ce a penetrat obiectele vestimentare ale victimei și splina

acesteia) în zona vitale (torace), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu

ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare. Chiar dacă

inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă

și aplicarea loviturii în zone vitale, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul

faptei sale și acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează

intenția indirectă, a formă a vinovăției.

Ca atare,

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile inculpatului, încadrarea juridică

stabilită de către prima instanță, menținută în apel, fiind corectă.

Asupra cazului

de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, parchetul solicită menținerea soluției pronunțată de

către instanța de fond, iar apărarea apreciază că se impunea reținerea circumstanței

atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. în raport de împrejurarea că anterior

săvârșirii infracțiunii acesta a avut un bun comportament în societate.

Astfel cum s-a

arătat anterior, Înalta Curte a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în raport de momentul la care a intervenit

solicitarea inculpatului. Pe de altă parte însă, această poziție procesuală, de

recunoaștere în integralitate a faptei și de regret acesteia, manifestată atât în

fața primei instanțe, cât și în căile de atac, nu poate fi total ignorată, impunându-se

a fi valorificată în condițiile art. 74 lit. c) C. pen.

În ceea ce privește

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte constată că

nici în fața instanței de fond și nici ulterior nu au fost administrate probe din

care să rezulte date sau împrejurări de natură a conduce la concluzia că se justifică

reținerea acestor dispoziții legale.

Ca atare, procedând

la o reindividualizare a pedepsei, urmare a reținerii circumstanței atenuante prev.

de art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere natura și gravitatea faptei, circumstanțele

în care aceasta a fost săvârșită, urmările acesteia (viața părții vătămate a fost

pusă în pericol, aceasta necesitând pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri

medicale), dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, tânăr, necunoscut

cu antecedente penale, Înalta Curte îi va aplica acestuia o pedeapsă de 5 ani închisoare,

apreciind că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să

conducă la atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

În raport de toate

aceste considerente, reținând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 (în recursul inculpatului), Înalta Curte va

admite ambele recursuri, va casa, în parte, decizia penală și, rejudecând:

În baza art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen., îl va condamna inculpatul

A.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciind, în raport

de circumstanțele cauzei, că se impune menținerea acelorași pedepse complementare

stabilite de prima instanță, neformulându-se critici sub acest aspect.

În baza art. 71

alin. (2) C. pen., va fi aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului provizoriu din Italia din perioada

04 octombrie 2011 - 30 decembrie 2011 și timpul arestării preventive de la 30 decembrie

2011 la 11 septembrie 2012.

Cheltuielile judiciare

vor rămâne în sarcina statului, onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului

inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în urmând să se plătească din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A.M. împotriva

deciziei penale nr. 138/A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte,

decizia penală și, rejudecând:

În baza art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul A.M.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71

alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata arestului provizoriu din Italia din perioada 04 octombrie

2011 - 30 decembrie 2011 și timpul arestării preventive de la 30 decembrie 2011

la 11 septembrie 2012.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului

ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galați rămân în sarcina statului

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 septembrie 2012.