ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1883/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3527 din 27

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.S.,

prin mandatar S.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să

comunice reclamantului răspunsul la cererea din 23 martie 2009, cu privire la

actele necesare și să înregistreze cererea de redobândire a cetățeniei române

în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Cererea având ca obiect obligarea

pârâtului la daune morale a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind obligat

pârâtul la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 10

1

alin. (1)

și ale art. 12 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române cu cele ale art. 10

din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea C.E.C. rezultă obligația statului de

a analiza cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil,

transpunând în situația concretă principiul general al operativității

activității administrative.

A mai reținut instanța de fond că

legiuitorul român a statuat, cu caracter general, că cererile adresate

autorităților publice se soluționează în termen de 30 de zile, dacă legea

specială nu prevede altfel.

În acest context, prima instanță a

constatat că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E., referitoare la

numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spațiilor destinate primirii

cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și a actelor necesare,

aceste susțineri neputând fi opuse dreptului reclamantului de a obține analiza

pe fond a cererii sale într-un termen rezonabil.

A mai apreciat curtea de apel că, în

ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991,

astfel cum a fost completată de Legea nr. 171/2009, pârâtul nu a făcut dovada

numărului cererilor înregistrate la oficiul consular și nici dovada respectării

unui criteriu cronologic în invitarea solicitanților, iar dreptul suveran al

statului român de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în

care activitatea în cauză se poate desfășura, a suferit limitări prin chiar

voința statului român care a ratificat C.E.C., fără a formula rezerve cu privire

la aplicarea art. 10.

Instanța de fond a concluzionat, în

sensul că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la

șapte luni de la data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul

necesar desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu

este justificat.

În ceea ce privește cererea de

acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că hotărârea de admitere

a acțiunii formulate, urmare a constatării vătămării dreptului reclamantului,

este în măsură să constituie o reparație a prejudiciului de ordin moral suferit

de reclamant.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E.

Prin cererea

de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., apreciindu-se că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe interpretarea

greșită a legii.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că abordarea situației de fapt din

perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greșită,

pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situațiile la care se referă

textele legale menționate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui

termen de soluționare a cererilor de genul celei în discuție prin legea specială,

simpla trecere a timpului nu poate  fi asimilată încălcării unui termen rezonabil.

Sub acest

ultim aspect recurentul a arătat că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

determinarea termenului rezonabil se face în funcție de toate circumstanțele relevante

fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza K.K. de la Grange).

Nu în

ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existența unui număr de

peste 360.000 cereri de intenție depuse în vederea redobândirii cetățeniei

române la S.C.A.. în Republica Moldova este un fapt notoriu și aprecierea de

către judecătorul fondului a lipsei de probe în dovedirea concretă a

activității desfășurate la Chișinău în această materie este greșită atât sub

aspect procedural cât și al aprecierii exacte a situației de fapt rezultate din

actele existente la dosar.

Prin întâmpinare,

intimatul A.S. a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate,

trimiterea la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, mai exact la decizia nr. 367 din 30 iunie 2009 pe care

o consideră intimatul ca fiind cea mai bine motivată în materia dedusă judecății.

Examinând

cauza prin prisma materialului probator administrat și a normelor legale incidente

în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

este întemeiată critica adusă de recurent și care se subsumează prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 312

alin. (3) teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată va

fi modificată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de

reclamantul A.S.

Așa cum rezultă

din actele dosarului, A.S. a formulat o scrisoare de intenție/cerere de programare

în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române la data de 23

martie 2009, iar cererea de chemare în judecată a M.A.E. a fost depusă la Curtea

de Apel București la data de 14 mai 2009.

În mod

greșit, instanța fondului a considerat că, în speța, de față este vorba de un

refuz nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept

recunoscut de lege, sau de nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în accepțiunea

pe care legiuitorul a dat-o acestor sintagme [(art. 2 lit. i) și h) din Legea nr.

554/2004)].

Legea nr. 21/1991

a cetățeniei române nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor

întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 2002) fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici legiuitorul

național și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen

rezonabil, astfel că judecătorului îi revine sarcina de a aprecia în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte asupra caracterului rezonabil

în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire

a cetățeniei române.

În speță,

intervalul de timp scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data

sesizării instanța de contencios administrativ este de aproape două luni și nu poate

fi calificat sub nicio formă ca fiind un termen nerezonabil.

Argumentarea

instanței de fond că până la momentul pronunțării sentinței, termen de 7 luni

de la data cererii de programare, pârâtul nu a dat nici un răspuns

reclamantului - petent va fi motivată pentru că în tratarea acestei probleme

s-a făcut abstracție de materialul probator existent la dosar și nu în ultimul de

jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg care a statuat că noțiunea de termen rezonabil nu este sinonimă cele de termen scurt, fiind absolut necesar

a se raporta la circumstanțele/împrejurările concrete ale cazului. În acest

context trimiterile autorității recurente la Cauzele K.K. de la Grange c/Italia, H. c/Olanda, P. c/Grecia, C. c/Italia se dovedesc a fi pertinente.

Acest mod de

abordare a fost de altfel suficient de bine explicat în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.E.,

împotriva sentinței civile nr. 3527 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea formulată de A.S. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.