ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1883/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3527 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.S., prin mandatar S.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să comunice reclamantului răspunsul la cererea din 23 martie 2009, cu privire la actele necesare și să înregistreze cererea de redobândire a cetățeniei române în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 10 1 alin. (1) și ale art. 12 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române cu cele ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea C.E.C. rezultă obligația statului de a analiza cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, transpunând în situația concretă principiul general al operativității activității administrative. A mai reținut instanța de fond că legiuitorul român a statuat, cu caracter general, că cererile adresate autorităților publice se soluționează în termen de 30 de zile, dacă legea specială nu prevede altfel.

În acest context, prima instanță a constatat că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E., referitoare la numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spațiilor destinate primirii cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii și a actelor necesare, aceste susțineri neputând fi opuse dreptului reclamantului de a obține analiza pe fond a cererii sale într-un termen rezonabil.

A mai apreciat curtea de apel că, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost completată de Legea nr. 171/2009, pârâtul nu a făcut dovada numărului cererilor înregistrate la oficiul consular și nici dovada respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanților, iar dreptul suveran al statului român de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura, a suferit limitări prin chiar voința statului român care a ratificat C.E.C., fără a formula rezerve cu privire la aplicarea art. 10. Instanța de fond a concluzionat, în sensul că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la șapte luni de la data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul necesar desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că hotărârea de admitere a acțiunii formulate, urmare a constatării vătămării dreptului reclamantului, este în măsură să constituie o reparație a prejudiciului de ordin moral suferit de reclamant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E. Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că abordarea situației de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greșită, pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situațiile la care se referă textele legale menționate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui termen de soluționare a cererilor de genul celei în discuție prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată încălcării unui termen rezonabil. Sub acest ultim aspect recurentul a arătat că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., determinarea termenului rezonabil se face în funcție de toate circumstanțele relevante fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza K.K.

de la Grange). Nu în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existența unui număr de peste 360.000 cereri de intenție depuse în vederea redobândirii cetățeniei române la S.C.A.. în Republica Moldova este un fapt notoriu și aprecierea de către judecătorul fondului a lipsei de probe în dovedirea concretă a activității desfășurate la Chișinău în această materie este greșită atât sub aspect procedural cât și al aprecierii exacte a situației de fapt rezultate din actele existente la dosar. Prin întâmpinare, intimatul A.S. a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, trimiterea la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, mai exact la decizia nr. 367 din 30 iunie 2009 pe care o consideră intimatul ca fiind cea mai bine motivată în materia dedusă judecății.

Examinând cauza prin prisma materialului probator administrat și a normelor legale incidente în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este întemeiată critica adusă de recurent și care se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamantul A.S. Așa cum rezultă din actele dosarului, A.S. a formulat o scrisoare de intenție/cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române la data de 23 martie 2009, iar cererea de chemare în judecată a M.A.E.

a fost depusă la Curtea de Apel București la data de 14 mai 2009. În mod greșit, instanța fondului a considerat că, în speța, de față este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, sau de nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în accepțiunea pe care legiuitorul a dat-o acestor sintagme [(art. 2 lit. i) și h) din Legea nr. 554/2004)]. Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 2002) fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici legiuitorul național și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, astfel că judecătorului îi revine sarcina de a aprecia în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte asupra caracterului rezonabil în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române. În speță, intervalul de timp scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data sesizării instanța de contencios administrativ este de aproape două luni și nu poate fi calificat sub nicio formă ca fiind un termen nerezonabil.

Argumentarea instanței de fond că până la momentul pronunțării sentinței, termen de 7 luni de la data cererii de programare, pârâtul nu a dat nici un răspuns reclamantului - petent va fi motivată pentru că în tratarea acestei probleme s-a făcut abstracție de materialul probator existent la dosar și nu în ultimul de jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg care a statuat că noțiunea de termen rezonabil nu este sinonimă cele de termen scurt, fiind absolut necesar a se raporta la circumstanțele/împrejurările concrete ale cazului. În acest context trimiterile autorității recurente la Cauzele K.K. de la Grange c/Italia, H. c/Olanda, P. c/Grecia, C. c/Italia se dovedesc a fi pertinente. Acest mod de abordare a fost de altfel suficient de bine explicat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 3527 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de A.S. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.