ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții C.G. și C.V. au chemat în

judecată M.A.E., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să

constate refuzul pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei și pe

cale de consecință, să fie obligat să-i primească cererea într-un termen scurt,

rezonabil. De asemenea, au solicitat și obligarea pârâtului la daune morale în

cuantum de 1.000 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că la data de 7 septembrie 2006 au formulat prima cerere

către secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, prin intermediul autorității pârâte de primire a cererii de redobândire a

cetățeniei române conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

La data de 2

octombrie 2008 au formulat o revenire la prima cerere, la care nu a primit

răspuns, astfel încât au considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul, prin

întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

1659 din 15 aprilie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.V.

ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței că, în

condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărui cetățenie o

solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea

drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește

în mod statornic și se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul

de cetățean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanții.

Împotriva sentinței

au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în drept invocând motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și

dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții au

susținut că potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui certificat de cetățenie, acest text vizând evident și

înregistrarea.

Neprocedând astfel,

pârâtul, în opinia recurenților, încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cât privește faptul

că recurenții nu ar domicilia pe teritoriul României și nu li s-ar aplica

prevederile Convenției, aceștia susțin că obiectul cererii de chemare în

judecată nu îl constituie soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei

române ci refuzul nejustificat al pârâtului de a stabili o dată pentru

înregistrarea cererii, astfel că motivarea instanței nu ar avea susținere

legală.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs dar și sub toate aspectele, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, reclamanții

arată că la data de 3 septembrie 2006 au formulat prima cerere către Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău prin intermediul autorității pârâte

conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

La data de 2

octombrie 2008 au formulat o revenire la prima cerere la care nu au primit

răspuns, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Legea cetățeniei

române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o

procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de

acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen

în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui

asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil”, potrivit căruia autoritățile publice trebuie să acționeze și

să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la

noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta

este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte;

dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o

dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a

arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opina Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - 7 septembrie 2006 și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Așa fiind, faptul de

a nu răspunde solicitărilor repetate ( 5 rânduri) ale recurenților - reclamanți

de soluționare și avizare a cererilor formulate în anul 2008 și respectiv 2009

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

capătul de acțiune privind obligarea intimatului la plata daunelor morale,

Instanța se va pronunța în sensul respingerii acestuia, ca neîntemeiat, având

în vedere că prin obligarea autorității publice de a rezolva cererea în sensul

solicitat se reclamanți se realizează o reparație morală îndestulătoare.

Văzând dispozițiile art.

274

C. proc. civ., Curtea va obliga

pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată ocazionate cu

prezentul litigiu, în cuantum de 204 lei.

P

entru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite

recursul,se va modifica în tot sentință atacată, în sensul că se va admite în

parte acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții C.G. și C.V. împotriva sentinței nr. 1659 din 15

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea.

Constată

refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamanților privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române.

Obligă

pârâtul să primescă de îndată cererea reclamanților privind stabilirea datei

pentru primirea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Respinge

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat.

Obligă

pârâtul la plata cheltuielilor de judecată catre reclamanți în sumă de 204 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.